Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2876/2010 AI generated

Admissibility of extraordinary appeal for annulment based on lower-instance service irregularities and merits-based evidentiary claims

Case Number Decizia nr. 2876/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment as inadmissible, leaving the lower court's civil decision of October 7, 2009, in force and irrevocable. The dispute involved a challenge to that final decision, where the appellant alleged illegal service of process during the trial before the Timiș County Court and procedural errors in the administration of evidence. Relying on Articles 317 and 318 of the Code of Civil Procedure, the Court held that the appeal was inadmissible because the claimed irregularities concerned the lower instance proceedings rather than the appellate phase, and the arguments pertained to the merits and evidentiary assessment, which are outside the scope of an extraordinary appeal for annulment; furthermore, no material error or omission in examining grounds for cassation was demonstrated.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ; Admissibility of extraordinary appeal for annulment based on lower-instance service irregularities and merits-based evidentiary claims: Pe de altă parte, potrivit art. 318 C. proc. civ., ar fi fost posibilă exercitarea contestației în anulare în ipoteza în care dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi fost rezultatul unei greșeli materiale ori în cazul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele de modificare ori casare.

Keywords

AI generated
annulment proceedings grounds for cassation civil dispute administration of justice service of process assessment of evidence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de sub nr. 10098/1/2009, astfel cum a fost precizată la data de 6 aprilie 2010 (data poștei de pe plicul expediere a cererii), contestatorul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimații S.I. și B.E., anularea deciziei nr. 7881 din 2 octombrie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, susținând, în motivarea cererii, că, în mod greșit, au fost menținute hotărârile pronunțate de instanțele inferioare în condițiile nelegalei citări a contestatorului la Tribunalul Timiș și a nerespectării dispozițiilor legale privind administrarea probelor.

Au fost atașate dosarele instanțelor anterioare, precum și Dosarul nr. 260/325/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în care s-a pronunțat decizia nr. 7881 din 2 octombrie 2009.

La termenul din 7 mai 2010, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocate prin întâmpinare de către intimatul S.I.

Analizând excepția invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, nefiind posibilă încadrarea susținerilor contestatorului în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. ce reglementează calea extraordinară de atac.

Astfel, exercitarea contestației în anulare ar fi fost posibilă în ipoteza neregularității de citare a contestatorului pentru ziua când s-a judecat pricina în recurs (art. 317 pct. 1) sau când hotărârea de recurs ar fi fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la competență (pct. 2).

Or, se constată că susținerile petentului privind nelegalitatea citării sale vizează judecata în fața Tribunalului Timiș, nu din faza recursului soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei decizie a fost atacată pe calea prezentei contestații în anulare.

De asemenea, celelalte susțineri din motivarea prezentei căi de atac se referă la fondul dreptului dedus judecății, criticându-se modul de administrare a probatoriilor în cauză, obiect ce determină inadmisibilitatea formulării lor ca temei al contestației în anulare.

Pe de altă parte, potrivit art. 318 C. proc. civ., ar fi fost posibilă exercitarea contestației în anulare în ipoteza în care dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi fost rezultatul unei greșeli materiale ori în cazul omisiunii de cercetare a vreunuia dintre motivele de modificare ori casare.

Se constată că niciuna dintre condiții nu este întrunită în cauză, deoarece contestatorul nu a invocat existența vreunei erori materiale în recursul soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar recursul a fost respins ca inadmisibil, fără o cercetare a criticilor formulate.

Pentru aceste motive, subzistă concluzia anterior expusă, aceea a inadmisibilității contestației, și din perspectiva cerințelor art. 318 C. proc. civ., care nu sunt întrunite în speță.

Drept urmare, Curtea va admite excepția și va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei civile nr. 7881 din 2 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.