Inadmissibility of appeal against appellate decision on cancellation complaint due to irrevocability of appellate judgments
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the respondent against the Ploiești Court of Appeal’s decision upholding the rejection of her cancellation complaint. The dispute concerned a post-division property settlement, where the appellant argued that the appellate court had committed a material error by attributing the property to the claimant while obliging her to pay a compensatory sum; the lower instances had previously rejected her appeal and subsequent cancellation complaint. The highest court ruled that the appeal was procedurally defective because, under Article 320(3) of the Code of Civil Procedure, decisions rendered by an appellate court in cancellation proceedings are subject to the same remedies as the original judgment, making the contested decision irrevocable under Article 377(2) point 4; consequently, the appellant failed to meet the specific admissibility conditions for filing an appeal in this context.
Legislator headnote
AI generatedart. 256 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against appellate decision on cancellation complaint due to irrevocability of appellate judgments: Examinând recursul în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin decizia nr. 17 din 14 ianuarie 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta G.M.L. împotriva deciziei civile nr. 325 din noiembrie 2008 a Tribunalului Buzău.
Împotriva acestei decizii G.M.L. a formulat contestație în anulare, solicitând rejudecarea recursului, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 807 din 29 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a respins contestația în anulare ca nefondată.
La 3 noiembrie 2008 contestatoarea a declarat recurs împotriva acestei decizii, pe care l-a motivat ulterior, la 20 aprilie 2010, susținând că prin decizia pronunțată în recurs s-a făcut o gravă eroare materială în sensul că a fost obligată să plătească sultă intimatului-reclamant, căruia i s-a atribuit în natură bunul supus partajului.
Examinând recursul în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge.
Dispozițiile mai sus menționate stabilesc că hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Or, decizia atacată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești ca instanță de recurs, devenind în baza dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., irevocabilă.
Aceasta înseamnă că, declarând recurs împotriva unei hotărâri date în contestație în anulare de o instanță de recurs, contestatoarea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul contestatoarei G.M.L. împotriva deciziei nr. 807 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.