Criminal appeal inadmissibility against definitive decision: exclusion of appellate review for non-final-only jurisdictions

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 3577 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva deciziei penale nr. 1519 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3732/1/2010. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin decizia penală nr. 1519 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 12221/212/2008 s-a respins ca nefondat recursul declarat de petiționara G.A. împotriva sentinței penale nr. 118/P din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța și a fost obligată recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 369 din 10 aprilie 2008, instanța și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se dosarul nr. 3533/212/2008.

Prin sentința penală nr. 117/P pronunțată la data de 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea penală formulată de petenta G.A. ca nefondată; s-a constatat că la data de 12 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat Judecătoriei Constanța o nouă plângere formulată de petenta G.A. împotriva aceleiași soluții de netrimitere – ordonanța nr. 304/P/2007 din 13 decembrie 2007 privind intimatul executor judecătoresc V.D.G. S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 760 din 3 iulie 2008, instanța și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Constanța, formându-se un nou dosar cu numărul de mai sus 12221/212/2008.

Curtea, având în vedere că ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, a fost supusă deja controlului instanței, iar în cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 - existând identitate de obiect, cauză și părți, a apreciat că ordonanța nu mai poate fi examinată în fond cu ocazia noii plângeri formulate de petentă, aceasta având la îndemână calea de atac a recursului împotriva sentinței penale nr. 117 din 15 octombrie 2009.

Așadar, deoarece prin sentința penală nr. 117 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost soluționată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva ordonanței nr. 304/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, o nouă plângere împotriva aceleiași soluții este nefondată.

Împotriva acestei decizii, petenta G.A. a formulat contestație în anulare învederând că a fost evacuată în mod abuziv din imobilul proprietatea sa de către intimatul executor judecătoresc V.D.G., aspect care antrena răspunderea sa penală, însă organele judiciare au pronunțat soluții de netrimitere în judecată a acestuia. Contestatoarea petentă nu a invocat, în concret, vreunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Examinând contestația în anulare, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă deoarece nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la motivul pe care se sprijină contestația în anulare în considerarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de petenta G.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.

Recursul este inadmisibil și va fi respins pentru considerentele ce urmează:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauza de față, contestatoarea a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs.

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepția invocată ca întemeiată, prin efectul admiterii acesteia, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 3577 din 13 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3732/1/2010.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.