Recurso against final high court decision: principle of single recourse and inadmissibility of repeated appeals in criminal non-prosecution proceedings

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3044 din 7 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 66/32/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 46 din 25 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin sentința penală nr. 46 din 25 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul R.V. împotriva rezoluției nr. 1331/P/2009 din 7 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 3044 din 7 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei ultime decizii, petentul R.V. a declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 28 noiembrie 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petentul R.V.

Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de față.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul declarat de către petentul R.V., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 3044 din 7 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 66/32/2010.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.

În consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 3044 din 7 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 66/32/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.