Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 191/2011 AI generated

Judicial review of prosecutorial resolution limited to non-referral decisions under Art. 2781 CPP

Case Number Decizia nr. 191/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's ruling that rejected the original complaint as inadmissible, and ordered the appellant to pay 300 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a complaint filed against a prosecutor’s resolution alleging the issuance of false and abusive acts against evidentiary records, but the court found the procedural requirement for judicial review was not met because the prosecutor had not communicated a decision not to refer the case to trial to the complainant. The court held that the provisions of Article 2781 of the Code of Criminal Procedure, which allow judicial challenge of prosecutorial decisions, apply exclusively to resolutions or orders of non-referral; consequently, the challenge to the specific resolution was impermissible. The court further rejected arguments regarding statutory incompatibility and constitutional access to justice, clarifying that incompatibility must be raised via a specific recusal motion not filed by the appellant, and that procedural deadlines are recommendatory, while limiting the right to sue to statutory conditions does not constitute an unconstitutional restriction on access to courts.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 48 lit. g) C. proc. pen, art. 49 alin. (2) C. proc. pen, art. 6 din Legea nr. 304/2004, art. 21 din Constituția, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen; Judicial review of prosecutorial resolution limited to non-referral decisions under Art. 2781 CPP: Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Keywords

AI generated
judicial review evidentiary orders motion for recusal criminal complaint cassation review procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (1) C. proc. pen
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C.
art. 48 lit. g) C. proc. pen
j), art. 48 lit. g) C. proc. pen., art.
art. 49 alin. (2) C. proc. pen
pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art.
art. 6 din Legea nr. 304/2004
pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art.
art. 21 din Constituția
304/2004 și art. 21 din Constituția României.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
art. 2781 C. proc. pen
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art.
art. 278 C. proc. pen
277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1438 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5737/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Petentul A.I., la data de 28 iunie 2010, a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 4949/2479/VIII/1/2010 din 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, susținând că „au fost emise acte false și abuzive împotriva actelor probatorii”.

Plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă de către Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin sentința nr.1438 din 21 septembrie 2010, cu motivarea că plângerea petentului nu a fost îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar (fila 10), admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu valorificarea actelor probatorii, susținând „în esență” că : sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62, art. 277, art. 2781 alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art. 21 din Constituția României.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Rezultă așadar, din cuprinsul normelor legale enunțate, că plângerea care are un asemenea temei vizează exclusiv o rezoluție sau ordonanță a procurorului de netrimitere în judecată, confirmată ca urmare a respingerii plângerii formulate în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea petentului adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate face obiectul controlului judecătoresc reglementat de prevederile art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu privește o soluție de netrimitere în judecată dispusă de procuror, iar din examinarea actelor dosarului rezultă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a comunicat acestuia o soluție de netrimitere în judecată.

Invocarea de către recurentul petent a prevederilor art. 2781 C. proc. pen., este greșită, întrucât, astfel cum s-a arătat, nu sunt incidente dispozițiile mai sus menționate, deoarece petentului nu i s-a comunicat nicio soluție de netrimitere în judecată.

Referitor la criticile petentului vizând încălcarea dispozițiilor art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât cazurile de incompatibilitate pot fi invocate pe calea unei cereri de recuzare a magistraților investiți cu soluționarea în primă instanță a cauzei, cerere neformulată de petent.

În ceea ce privesc susținerile recurentului petent, în sensul nerespectării termenelor prevăzute de art. 277 C. proc. pen., sunt neîntemeiate, având în vedere caracterul de recomandare al termenelor cuprinse în conținutul acestor dispoziții legale.

Soluția pronunțată de prima instanță nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 304/2004 și art. 21 din Constituția României, întrucât instanța a procedat la o riguroasă interpretare a normelor arătate, limitarea dreptului de a acționa în instanță și condiționarea exercitării acestuia de îndeplinirea unor cerințe legale neconstituind o îngrădire a accesului liber la justiție.

Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1438 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5737/1/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1438 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5737/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.