Judicial control over prosecutorial resolutions: limits of Article 2781 CPC admissibility to statutory non-referral decisions

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1560 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 8414/2145/VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 august 2010, sub nr. 6631/1/2010, petiționarul A.I. a solicitat desființarea rezoluției nr. 8414/2145/VIII/1/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; în drept petiționarul a invocat dispozițiile art. 2781 C. proc. pen.

Prima instanță, examinând plângerea formulată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că plângerea este inadmisibilă, deoarece în cauza dedusă judecății, procurorul nu a dispus vreuna din soluțiile enumerate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci a constatat că plângerea petiționarului nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris (fila 7 dosar recurs) pentru nerespectarea dispozițiilor art. 10 lit. j), art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) și (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/200, art. 21 alin. (1) din Constituție, nerespectarea hotărârilor judecătorești, necercetarea tentativei la infracțiunea de omor.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei pe bază de probe, și cu respectarea hotărârilor judecătorești, urmând a se cerceta infracțiunea reclamată.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (28) C. proc. pen.

În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.

Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă judecății petentul a sesizat prima instanță cu o cerere întemeiată, formal, pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. și intitulată „plângere penală”.

Din verificarea actelor dosarului reiese că prima instanță în mod corect a apreciat cererea ca inadmisibilă, deoarece dreptul de a o formula nu era prevăzut de lege, petentul necriticând una dintre soluțiile de netrimitere în judecată expres și limitativ prevăzute de lege și neformulând o plângere care să respecte condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., spre a fi calificată ca plângere penală, cererea fiind informă și sub acest aspect.

Așa fiind, soluția primei instanțe este legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă interpretare și aplicare dispozițiilor legale incidente.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate.

Prima instanță a procedat la soluționarea cauzei cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cazurile de incompatibilitate, în baza actelor dosarului și a normelor incidente, devoluând cauza exclusiv sub aspectul examinării admisibilității plângerii ce i-a fost adresată. Așadar, constatând că a fost nelegal sesizată cu o cerere neprevăzută de legea procesuală în vigoare, prima instanță nu a mai trecut la examinarea altor cereri, probe, apărări sau aspecte privind fondul cauzei, criticile petentului în acest sens nefiind susținute.

Critica privind nerespectarea unor hotărâri judecătorești și pretinsa existență a autorității de lucru judecat a altor hotărâri nu poate fi primită, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale spre a se reține autoritatea de lucru judecat, în cauză, a unor hotărâri judecătorești.

Așa fiind, se concluzionează că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, redactarea hotărârii realizându-se în termenul de recomandare prevăzut de lege, susținerile contrare ale recurentului petent nefiind fondate.

Totodată, se constată că prevederile art. 277 C. proc. pen. și ale art. 2781 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, plângerea formulată neavând obiectul expres reglementat de art. 2781 C. proc. pen., iar prevederile relative la liberul acces la justiție nu au fost încălcate, deoarece reglementarea acestui drept prin lege nu echivalează cu caracterul admisibil al oricărei cereri pe care o persoană o poate adresa instanței.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1560 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6631/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.