Challenge to non-prosecution of prosecutor for abuse in office based solely on dissatisfaction with procedural decision

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 303/P/2011 din 30 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., față de Ț.D.F. – procuror-șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că dosarul are ca obiect o plângere penală formulată de D.E., prin reprezentant C.D., împotriva lui Ț.D.F. – procuror-șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., și neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.

În concret, prin sesizare s-a avut în vedere faptul că Ț.D.F., în calitate de procuror-șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a respins ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1776/11-2/2010 din 21 ianuarie 2011, plângerea formulată de D.E. împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 43/P/2010 al Serviciului Teritorial Bacău din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Prin rezoluția nr. 43/P/2010 din 24 noiembrie 2010 s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale în respectiva cauză, care s-a format pe baza unei sesizări penale formulate de D.E., în legătură cu demersurile făcute pentru a i se retroceda un teren situat în mun. Bacău, demersuri rămase fără rezultat.

Faptul de a i se fi respins plângerea formulată împotriva acestei soluții a fost asimilat de D.E. cu săvârșirea infracțiunilor de serviciu pe care Ie-a indicat, doar pe baza unor aprecieri subiective și a propriilor judecăți devaloare cu privire la ceea ce consideră că ar fi trebuit să constituie un mod de soluționare corespunzător situației la care se raportează.

Din cele constatate referitor la aspectele sesizate nu rezultă elemente de natură să contureze existența unor fapte penale săvârșite de către Ț.D.F. – procuror-șef al secției de combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – în legătură cu soluționarea plângerii formulate de către D.E. împotriva rezoluției nr. 43/P/2010 din 24 noiembrie 2010 a Serviciului Teritorial Bacău - Direcția Națională Anticorupție.

În tot acest context, demersul făcut de D.E. prin sesizarea care a făcut obiectul prezentului dosar s-a demonstrat a fi doar unul de circumstanță - elocventă în acest sens este, printre altele, caracterizarea faptelor sesizate, pe care Ie-a prezentat atât ca abuz în serviciu, cât și ca neglijență în serviciu, aceasta din urmă fiind o infracțiune din culpă, drept „fapte săvârșite cu bună știință și în mod premeditat, conform art. 246 și art. 249 C. pen.” – prin care s-a încercat să se pună în discuție legalitatea și temeinicia unei soluții într-un alt cadru decât cel al căilor de atac exercitate conform legii.

Împotriva rezoluției nr. 303/P/2011 din 30 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a formulat plângere petiționara D.E., plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1815/11/2/2011 a procurorului-șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei din urmă rezoluții a formulat plângere petiționara D.E.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea petiționarei D.E. a fost înregistrată sub nr. 6573/1/2011.

În plângerea formulată, petenta D.E. a criticat rezoluția atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile formulate fiind expuse în cererea formulată în scris.

În motivarea plângerii formulată în scris și depusă la dosarul cauzei, petentul a invocat dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și a arătat că cercetarea din Dosarul nr. 303/P/2011 și Dosarul nr. 1815/11/2/2011 sunt nelegale și netemeinice întrucât procurorul-șef secție Ț.D.F. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și gravă neglijență de serviciu, deoarece atunci când a emis rezoluția nr. 1776/11/2/2010 din 25 ianuarie 2011, s-a rezumat în a copia rezoluția nr. 43/P/2010 din 24 noiembrie 2010, lăsându-se mituit în acest sens de procurorul-șef serviciu Bacău, H.M.

A mai solicitat atașarea Dosarului penal nr. 523/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a Dosarului nr. 183/32/2009 al Curții de Apel Bacău, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 69/23 aprilie 2009 a Dosarului penal nr. 43/P/2010, precum și rezoluția nr. 43/P/2010 din 24 noiembrie 2010 pronunțată de D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău și semnată de procuror-șef serviciu H.M.

A mai arătat că prin rezoluția nr. 43/P/2010, procurorul de caz a refuzat să consemneze documentația de retrocedare ce a stat la baza emiterii ilegale și abuzive a sentinței penale nr. 6371/1994 în care se află cererea de retrocedare a moștenitorilor înregistrată la Comisia Locală Bacău sub nr. 41352 din 18 martie 1991 ce vizează terenuri confirmate prin rolul agricol falsificat de Serviciul de Cadastru.

În esență, petiționara D.E. a reiterat criticile precizate prin plângerea formulată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petiționarul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Organul de urmărire penală sesizat potrivit unuia din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, acte care au menirea de a clarifica aspectele care confirmă sau infirmă existența infracțiunii și pot conduce la constatarea unuia din cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauză, în urma actelor premergătoare efectuate, Înalta Curte constată că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia intimatul Ț.D.F. a pronunțat o soluție defavorabilă petentei, prin rezoluția nr. 1776/11-2/2010 din 21 ianuarie 2011, respingând plângerea formulată de D.E. împotriva rezoluției din 24 noiembrie 2010 emisă în Dosarul nr. 43/P/2010 al Serviciului Teritorial Bacău din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Totodată, se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatul Ț.D.F. în calitate de procuror-șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu a rezultat faptul că pe parcursul desfășurării cauzei procurorul intimat a instrumentat dosarul în care au fost desemnați și respectiv, ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau neglijență în serviciu, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Întrucât, în speță nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzei penale de către intimat, acesta ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea sa penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, s-a apreciat, în mod justificat, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin pronunțarea rezoluției atacate cu prezenta plângere, că susținerile petiționarei nu au niciun suport probator.

De altfel, Înalta Curte constată că petiționara nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete ce țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

Faptul că petenta a fost nemulțumită de modul cum magistratul intimat procuror a soluționat cauza penală, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală, disciplinară a intimatului atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.

În același sens a dispus și legiuitorul, care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, a dispus că „Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii”. Desființarea unei rezoluții a procurorului poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac procedurale prevăzute de lege, iar nu ca urmare a răspunderii penale a procurorului care a dispus-o.

Împrejurarea că intimatul-procuror Ț.D.F., a instrumentat dosarul în care a fost desemnat legal, dând o soluție defavorabilă petiționarei, respingându-i plângerea, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., pentru acest aspect existând căi de atac prevăzute expres de legiuitor.

Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea petiționarei în ceea ce privește atașarea Dosarului penal nr. 523/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a Dosarului nr. 183/32/2009 al Curții de Apel Bacău, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 69 din 23 aprilie 2009 a Dosarului penal nr. 43/P/2010, precum și rezoluția nr. 43/P/2010 din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Serviciul Teritorial Bacău – D.N.A., constatând că la dosarul cauzei cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție sunt atașate toate dosarele și administrate toate probele pe care și-a fundamentat soluția Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția atacată astfel că pentru pronunțarea hotărârii de față nu este necesară administrarea unor alte probe, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.

În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționara D.E. împotriva rezoluției nr. 303/P/2011 din 30 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara D.E. împotriva rezoluției nr. 303/P/2011 din 30 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.