Inadmissibility of appeal against final decision in criminal complaint procedure under amended Code of Criminal Procedure

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87/P din 30 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a respins plângerea formulată de petentul M.V., împotriva rezoluției nr. 825/P/2010 din data de 7 martie 2011 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției nr. 97/11/2/2011 din data de 07 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată.

A obligat petentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul M.V. a formulat plângere penală în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 825/P/2010 din data de 7 martie 2011 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției nr. 97/11/2/2011 din data de 07 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pe care le consideră nelegale și netemeinice.

Petentul a susținut că N.T., G.D.D. și procurorul M.A. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. și de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.

În plângerea formulată, petentul a declarat că cercetarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța este superficială și nu au fost avute în vedere următoarele aspecte:

- Trecerea acțiunilor în contul societății ca acțiuni proprii ale SC V. SA fără a exista nici un act de transfer între cele 7 C.A.P.-uri și V., sau între acestea și succesoarele lor în drepturi sau între aceste succesoare în drepturi ale fostelor C.A.P.-uri și V.;

- Repartizarea către acționari a doar 25% din totalul acțiunilor, diferența păstrând-o ca să fie vândută ulterior către propriile persoane;

- Vânzarea diferenței de 75% din acțiunile societății fără aprobarea unei adunării extraordinare a acționarilor;

- Beneficiul direct realizat de J.M. și I.D. din vânzarea ilegală a acțiunilor societății;

- Fraudarea acționarilor cu 131.322 acțiuni, care calculate doar la valoarea nominală a unei acțiuni, se ridică la valoarea de 78.793,2. lei;

- Expertiza efectuată în cauză de N.T. este greșită.

Examinând legalitatea și temeinicia rezoluțiilor pronunțate în cauză curtea a constatat că plângerea este neîntemeiată.

Din actele premergătoare începerii urmăririi penale s-a reținut că, în urma plângerilor efectuate de petentul M.V. s-au făcut cercetării cu privire la numiții J.M. și I.D. întrucât au cesionat un număr de 75% acțiuni din capitalul social al SC V. SA către angajații societății fără aprobarea adunării generale a acționarilor și la un preț mult mai mic decât valoarea de piață.

Această cauză a fost cercetată de către inspector principal G.D.D. sub supravegherea procurorului A.M.

Expertul tehnic judiciar contabil N.T. a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea de piață a unei acțiuni. De asemenea și petentul a avut experți parte care au participat la aceste lucrări. Concluziile raportului de expertiză au stabilit următoarele: valoarea de piață a acțiunilor la SC V. SA nu poate fi stabilită de expertiza contabilă deoarece această valoare o stabilește o piață reglementată din care societatea nu face parte; în cauză nu există prejudiciu; valoarea unei acțiuni la SC V. SA a fost stabilită în funcție de capitalul social și nu în raport de valoarea terenului iar la această societate valoarea unei acțiuni a fost la înființare de 0,1000 lei/acțiune iar la 30 ianuarie 2007 a fost de 0,6000 lei/acțiune, nu există diferențe între numărul de acțiuni cesionate de J.M. și I.D. față de numărul total de acțiuni pe care societatea le deține de la înființare, cesionarea făcându-se în intervalul numărului de acțiuni deținute de societate. În acest context s-a constatat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, întrucât nu s-au identificat fapte penale în ceea ce privește activitatea desfășurată de procurorul care a soluționat cauza, de lucrătorul de poliție care a efectuat cercetările și de expertul judiciar contabil desemnat în cauză.

Pe cale de consecință, întrucât nu au fost învederate aspecte noi care să atragă desființarea acestor rezoluți, curtea a respins ca nefondată plângerea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.V. împotriva sentinței penale nr. 87/P din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.