Sustaining preventive detention post-conviction for homicide: adequacy of grounds and proportionality under ECHR

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 2024/85/2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului R.O., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 22 septembrie 2009 emis de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 4919/108/2009.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. l C. proc. pen. și de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului R.O. se situează pe coordonatele legalității, iar menținerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., nefiind depășit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul R.O., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În fapt s-a reținut că în noaptea de 21 mai 2004 inculpatul a urmărit victima, T.T., împreună cu alte două/trei persoane, au blocat autoturismul victimei în dreptul unui magazin din Arad, au lovit parbrizul mașinii cu un corp vulnerant, probabil crosă de golf, au scos victima cu forța din autoturism, cu intenția de a o duce la prietena unuia dintre atacatori pentru a-i cere iertare că a jignit-o, apoi când victima a reușit să scape din mașină a acroșat-o cu mașina și, au atacat-o cu pumnii și picioarele, urcând-o din nou în mașină. în timp ce se deplasau către poligonul aflat în spatele ștrandului, victima a reușit din nou să scape pentru scurt timp, agresorii reușind să o prindă și după ce i-au aplicat mai multe lovituri în zone vitale, cu pumnii, picioarele dar și cu o crosă la nivelul abdomenului, au părăsit-o pe câmp, victima agonizând și decedând a doua zi.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecința contând în pierderea unei vieți omenești, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 188 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu, secția penală, la pedeapsa totală de 15 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174-175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (2) C. pen. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva încheierii din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2024/85/2010/a7.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 februarie 2012