Abuse of office and embezzlement qualification for non-public employees; liability of accomplices following acquittal of the principal offender

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 303 din 14 decembrie 2009 s-a dispus:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului M.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prevăzută de art. 246 C. pen. „delapidare", prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. „fals material în înscrisuri oficiale" prevăzut de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. „uz de fals" prevăzut de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.J., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la delapidare" prevăzut de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 C. pen. „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) și (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul B.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la infracțiunea de delapidare" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 C. pen. infracțiunea de „folosirea bunurilor societății în scop personal" prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 312/1990 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată SC M.P.P. SRL din Cluj Napoca.

S-a dispus ridicarea sechestrului instituit prin Ordonanța nr. 00190/2003 a Poliției Miercurea Ciuc asupra bunurilor aparținând inculpatului B.L.

S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

S-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, întocmit la data de 03 decembrie 2007, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 3823/97 din 06 decembrie 2007, au fost trimiși în judecată inculpații:

1. M.L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor prev. de art. 246 C. pen., delapidare prev. de art. 2151 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) și (2) C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen.;

2.B.J., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 2151 C. pen. și înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.;

3. B.L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 C. pen. și infracțiunea de folosire a bunurilor societății în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin rezoluția din 26 ianuarie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.

Prin rezoluția dată la 12 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, motivând că modalitatea în care au fost săvârșite faptele acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost dispusă începerea urmăririi penale.

Prin ordonanța din 18 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita s-a admis plângerea formulată de către partea vătămată SC M.P.P. SRL din Cluj Napoca și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.

În fapt, s-a reținut că la data de 15 mai 2001 învinuitul M.L. în calitate de șef Stație M. M. Ciuc, conform regulamentului interior al societății a încheiat un contract de alimentare cu carburanți pe credit cu limita de creditare de 20 milioane RON cu societatea comercială SC I.C. SRL reprezentat de învinuitul B.J. în calitate de administrator, societatea comercială putând să alimenteze la Stația M. M. Ciuc autoturismele societății până la concurența sumei de 20 milioane RON.

După epuizarea limitei de creditare, învinuitul M.L. încălcând cu știință atribuțiile de serviciu a continuat să livreze carburanți către societatea SC I.C. SRL M. Ciuc, cu toate că aceasta nu a depus garanții și nu a onorat plățile către SC M., astfel până la sfârșitul lunii martie 2002 a ridicat o cantitate de carburanți în valoare totală de 2.442.408.786 RON.

Prin rechizitoriu s-a mai reținut că, cu toate că învinuitul B.J. din ianuarie 2002 nu avea calitatea de administrator în cadrul societății SC I.C. SRL M. Ciuc, iar din luna martie 2002 SC M.R. SRL a constatat activitatea infracțională a învinuitului M.L., totuși învinuitul B.J. a achiziționat în numele societății carburanți și cartele telefonice deținând ilegal o ștampilă a societății, cu ajutorul învinuitului M.L.

Materialele ridicate nu au fost contabilizate în registrele contabile ale societății SC I.C. SRL M.Ciuc.

Învinuitul M.L. încălcând a doua oară regulamentul interior al societății SC M.R. SRL, fără încheierea contractului de alimentare cu carburanți pe credit, a livrat către patru societăți comerciale carburanți, respectiv SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL și SC B.I. SRL, la primele două societăți administrator fiind tatăl învinuitului B.J. și la cele două din urmă învinuitul B.L.

S-a mai reținut că învinuitul M.L. a livrat carburanți către primele două societăți în valoare de 2.435.656.447 RON, iar către cele două societăți din urmă în valoare de 1.118.732.463 RON.

Din probele administrate în cauză a rezultat că produsele petroliere achiziționate pe numele societăților SC T. SRL și SC B.I. SRL erau folosite pentru alimentarea celor 10 autoturisme deținute de tatăl învinuitului B.L., pentru încălzirea magazinului și pentru încălzirea locuinței personale a tatălui învinuitului.

În fața organelor de urmărire penală, inculpații au declarat că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Pe parcursul urmăriri penale a fost solicitat efectuarea unei expertize contabile, Parchetul considerând că proba solicitată nu este concludentă, prin Ordonanța din 02 noiembrie 2007 a fost respinsă, de asemenea în faza de urmărire penală s-a luat măsura asiguratorie prin instituirea sechestrului asigurător.

Pe parcursul cercetărilor judecătorești au fost folosite următoarele probe: declarațiile inculpaților, a martorilor din rechizitoriu și raportul de expertiză contabilă.

Audiat în fața primei instanțe, inculpatul B.L. a declarat că nu se consideră vinovat pentru faptele reținute în sarcina sa. Toate produsele petroliere ridicate de către societățile comerciale ale căror administrator a fost, au fost folosite în interesul societăților respective, toate facturile emise de Stația M. din M. Ciuc au fost contabilizate la firmele ale căror asociat a fost. Facturile emise au fost plătite prin compensare o parte din ele, iar celelalte facturi nu au fost achitate având în vedere că societățile comerciale ale căror administrator a fost au întrat în lichidare.

Inculpatul B.J. audiat în fața primei instanțe nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, arătând că nu l-a influențat cu nimic pe coinculpatul M.L. privitor la livrările produselor petroliere din partea societăților comerciale la care a fost administrator sau reprezentant al firmei. În momentul când a aflat că s-a acumulat o pagubă la Stația SC M.R. SRL din M. Ciuc unde era șef de stație M.L. a livrat diferite bunuri prin compensare la societatea comercială M. M. Ciuc. Toate concilierile privind compensările s-au încheiat la sediul firmei din Cluj Napoca unde erau prezenți reprezentanții SC M. De asemenea a mai declarat că toate produsele petroliere care au fost ridicate au fost folosite de către autoturismele societății. În baza contractelor de livrare a produselor petroliere de mai multe ori a efectuat plăți parțiale către Stația M. din M. Ciuc, iar facturile neachitate s-au datorat faptului că aceste acte au dispărut dintr-un autoturism din motive necunoscute de el.

Audiat în fața primei instanțe inculpatul M.L. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. A declarat că în cadrul SC M. M. Ciuc nu a existat nici o filială sau secție de contabilitate, toate actele respectiv toate facturile, chitanțele au fost înaintate din timp la sediul central din Cluj Napoca. Are cunoștință că între inculpatul B.J. și SC M.R. SRL a existat o tranzacție privind compensarea cu diferite materiale pentru produsele petroliere livrate, inculpatul B.J. cu titlu de compensare a livrat la toate stațiile M. din țară diferite produse: băuturi, materiale cosmetice și alte produse care se vindeau la stațiile M. Personal nu avea nici o posibilitate de a verifica aceste compensări, având în vedere că toate facturile privind compensările au fost trimise la centrul din Cluj Napoca.

De asemenea a mai declarat că și coinculpatul B.L. la fel a procedat cu compensările ca și inculpatul B.J. Toate alimentările cu produsele petroliere de către clienți au apărut în evidențele SC M.R. SRL din Cluj Napoca și București în ziua livrării acestor produse având în vedere că pe baza acestor raportări au fost livrate produsele petroliere la stația de petrol.

Martorul L.I., fost administrator la SC I.C. SRL M. Ciuc, audiat în fața primei instanțe a menținut declarațiile date în fața organelor de cercetare și de urmărire penală, arătând că a avut contract de livrare cu Stația M. din M. Ciuc, contractul fiind încheiat de inculpatul B.J., pe baza căruia au fost achiziționați carburanți, în schimb prin compensare au fost livrate diferite produse Stației M. din România.

Martorii K.Z. și H.A., având calitatea de conducători auto la societatea comercială aparținând inculpatului B.L., au declarat că carburanții care au fost ridicați de la Stația SC M.R. SRL au fost folosiți pentru alimentarea autovehiculelor societății.

Martorul G.O., angajat al SC M.R. SRL, a declarat că toate societățile comerciale ale căror administratori au fost inculpații la stația M. au avut fișe de alimentare, livrările fiind făcute cu respectarea normelor interne.

R.L., audiat în fața instanței în calitate de martor, a menținut declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, arătând că: în perioada anilor 2001-2002 fiind angajat la Stația M. M. Ciuc, a alimentat autovehiculele aparținând societăților comerciale, ale căror administratori au fost, și că nu cunoaște nimic despre lipsa în gestiunea inculpatului M.L.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză contabilă întocmit de expert contabil judiciar Dr. ec. D.M., la sediul central SC M.R. SA din Cluj Napoca. S-a arătat că din acest raport rezulta modul în care se întocmeau documentele primare de evidență contabilă în perioada 2000-2002 la nivelul stației de benzină și modul de transmitere al acestor date la sediul central din Cluj Napoca, unde se conduce evidența sintetică și analitică pe fiecare stație în parte. Evidența contabilă a SC M.R.SA a fost centralizată informatic în perioada august 2002-septembrie 2002 la sediul central din Cluj Napoca.

S-a constatat că documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente ajungeau la un interval de două săptămâni la sediul central al unității din Cluj Napoca. Definitivarea tranzacțiilor lunare se făcea de șeful stației la sfârșitul fiecărei luni, când programul de gestiune al stației era descărcat și se lista „Raportul de vânzări". Acest raport conținea o situație clară privind vânzările realizate direct prin casierie, prin carduri și vânzările pe credit, semnat de șeful stației după care împreună cu toate documentele se trimitea la sediul central din Cluj Napoca, datele care erau verificate, introduse și centralizate la nivelul de societate.

S-a mai reținut că programul de gestiune al stației conținea evidența analitică a alimentărilor făcute către fiecare client, evidența se trimitea la sediul central la care au fost atașate și facturile emise și neachitate de clienți.

La nivel de stație se făceau încasările imediate pentru care se dădeau chitanțe, vânzările pe credit se raportau la sediul central, dar nu se mai urmăreau la nivel de stație, urmărirea clienților se făcea la nivel de sediu central, unde aveau loc și unele compensări între firme. S-a mai reținut că urmărirea clienților și încasarea datoriilor acestora s-a făcut direct la nivel central, fără a se comunica șefilor de stație situația debitelor.

La sediul firmei nu s-a găsit nici un document din care să rezulte că aceste compensări au fost comunicate șefului de secție de la care s-a făcut alimentarea, încasările și compensările nu se urmăreau la nivel de stație.

Din cele prezentate mai sus prima instanță a constatat că șeful de stație nu avea acces direct în sistemul informatic contabil al SC M.R. SA, sarcina urmăririi încasărilor de la vânzările de credit nu intra în atribuțiile de serviciu ale acestuia.

În luna iunie 2002 au fost introduși în baza de date analitică atât la nivel de stație cât și în evidența analitică și sintetică la sediul central al SC M.R. SA clienții: SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL, SC B.I. SRL, administratorii fiind inculpații.

SC M.R. SA a acceptat fără contracte prealabile și a introdus în baza sa de date timp de 8 luni în perioada mai-decembrie 2002 facturile aferente vânzărilor pe credit, emise de Stația din M. Ciuc către cele patru societăți comerciale și nici nu a urmărit pe nivel de stație situația încasărilor.

Față de considerentele mai sus prezentate instanța a reținut că șeful de stație nu avea acces direct în sistemul informatic contabil al SC M.R. SA, majoritatea clienților în cauză erau și furnizorii SC M.R. SA, deci accesarea altor stații, urmărirea compensărilor făcută de centru erau practic imposibil pentru șeful de stație.

Instanța a constatat că toate facturile emise de către șeful stației din M. Ciuc au fost înaintate la centrul din Cluj Napoca, urmărirea clienților se făcea la nivel de sediu central, urmând ca aceasta din urmă să facă toate demersurile pentru încasarea sumelor datorate de la cele cinci societăți comerciale.

Astfel, instanța a considerat că modalitatea în care au fost săvârșite faptele, acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost dispusă urmărirea penală și trimiterea inculpaților în judecată.

S-au respins pretențiile civile ale părții civile arătându-se că pentru valorificarea prejudiciului partea vătămată urmează a se adresa instanței civile, pe calea unei acțiuni în pretenții față de cele cinci societăți comerciale debitoare.

Împotriva acestei sentinței au declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și partea civilă SC M.R. SRL P.P. SRL Cluj-Napoca.

Aceștia au solicitat desființarea sentinței atacate considerând că faptele reținute în sarcina inculpaților au fost încadrate greșit și de asemenea că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților. S-a motivat că instanța de fond nu a manifestat rol activ și a dat o greșită încadrare juridică faptelor comise de inculpați. S-a mai arătat că prima instanță nu a interpretat în mod corect probele administrate în cauză, probe care ar conduce la incriminarea celor trei inculpați pentru infracțiunile comise.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele învestirii, Curtea de Apel Tîrgu Mureș ca instanță de control judiciar a admis apelul parchetului reținând că starea de fapt, astfel cum a fost reținută și dovedită, este corect stabilită, prima instanță a avut în vedere toate probele administrate în cauză, din a căror coroborare rezultă că prin faptele lor cei trei inculpați nu se fac vinovați de acuzele aduse.

S-a reținut, în plus față de instanța de fond că inculpatul M.L. nu avea posibilitate de a verifica compensările existente între firmele coinculpaților și SC M.R. SRL, iar punctul de lucru din Miercurea Ciuc nu avea contabilitate proprie, toate actele fiind trimise la centrul din Cluj Napoca unde se contabilizau aceste documente și astfel toate alimentările cu produse petroliere apăreau în evidențele SC M.R. SRL din Cluj Napoca în ziua livrării acestora.

De asemenea toate documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente erau trimise odată la două săptămâni la sediul central din Cluj, iar programul de gestiune al stației conținea evidența analitică a alimentărilor făcute de fiecare client, evidență care era trimisă la sediul central. Ca atare, urmărirea clienților se făcea la sediul central fără a se comunica șefilor de stație situația debitelor, iar inculpatul M.L. nu avea acces direct în sistemul infirmativ contabil al SC M.R. SRL, sarcina urmăririi încasărilor nefiind o îndatorire de serviciu a acestui inculpat și, astfel, nu a existat vreo îndatorire de serviciu pe care să o fi îndeplinit în mod defectuos.

În ceea ce privește infracțiunile de delapidare și fals material în înscrisuri sub semnătură privată s-a reținut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestor infracțiuni, respectiv latura obiectivă, neexistând o traficare a bunurilor părții civile, în interesul altor persoane și nici acțiunea de a completa în fals vreo factură fiscală în vederea justificării lipsei în gestiune a unor cartele telefonice. Aceste facturi se regăsesc în contabilitatea SC M.R., aspectul că SC I.C. SRL nu ar fi contabilizat aceste documente neputându-i-se imputa inculpatului M.L.

În ceea ce privește încadrarea juridică a acestor fapte, instanța de apel a considerat că aceasta este greșită, respectiv că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.L. din infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1), (2) C. pen. și art. 291 C. pen., în infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., 2151 alin. (2) C. pen. și 290 C. pen.

Ca atare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desființat în parte sentința primei instanței și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.L.

De asemenea s-au menținut dispozițiile privind achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ce privește infracțiunile, prev. de art. 246 C. pen. și art. 2151 alin. (2) C. pen. și îl vom achita, pe același inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de acuza comiterii infracțiunii, prev. de art. 290 C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.J. s-a considerat că soluția de achitare dată de prima instanță este corectă. Astfel, acest inculpat, nu poate fi considerat complicele unui alt inculpat care acuzat fiind de săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 C. pen. a fost achitat, la rândul său, de sub această acuză. Astfel cum am arătat mai sus, sistemul de evidență a vânzării carburanților, de facturare și de încasare a contravalorii acestora, era foarte strict și riguros reglementat, fiind în permanență verificat de conducerea centrală de la Cluj Napoca a SC M.R. SA.

S-a mai reținut că nu se întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., inculpatul B.J., fiind administrator al SC I.C. SRL, fiind în același timp și mandatar al SC P. SRL și SC A. SRL. Din probele administrate în cauză rezultă că într-adevăr, societățile comerciale reprezentate de inculpatul B.J., au debite față de partea civilă, dar neachitarea acestora sunt de natură pur comercială.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.L., s-a considat că și soluția de achitare a acestuia, este legală și temeinică. Astfel, acest inculpat, nu poate fi considerat complice la infracțiunea de delapidare, deoarece inculpatul M.L. nu a săvârșit infracțiunea de delapidare. Astfel, mai adăugăm că, acești carburanți au fost scoși din gestiunea inculpatului M.L. în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare și nu în vederea obținerii unui folos material injust pentru el sau pentru altul. Prin urmare, nici inculpatul B.L., nu poate fi considerat complice le săvârșirea infracțiunii de delapidare.

De asemenea, s-a reținut ca fiind legală și temeinică și soluția de achitare a inculpatul B.L. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de folosire a bunurilor societății, în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Din probele administrate rezultă că motorina achiziționată pentru societățile la care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi activitățile societăților în cauză, respectiv transportului produselor și încălzirii spațiului destinat acestor societăți și, nicidecum, în interesul personal al său sau al familiei sale.

Prin decizia penală nr. 59/A din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, desființează în parte această hotărâre judecătorească și rejudecând cauza limitativ:

Conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului M.L. din infracțiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.; delapidare, prevăzută de dispozițiile art. 2151 alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de dispozițiile art. 288 alin. (1), (2) C. pen.; uz de fals, faptă prevăzută de dispozițiile art. 291 C. pen., totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de: abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.; delapidare, prevăzută de dispozițiile art. 2151 alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de dispozițiile art. 290 C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

A menținut soluția instanței de fond -Tribunalul Harghita, de achitare a acestui inculpat de sub acuza săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.) și delapidare (prevăzută de dispozițiile art. 2151 alin. (2) C. pen.) în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.L. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă incriminată de dispozițiile art. 290 C. pen.

A menținut toate celelalte dispoziții din sentința penală criticată.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de către partea civilă SC M.R. SRL P.P. SRL (cu sediul în Cluj-Napoca, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita.

A obligat partea civilă apelantă să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare parțiale suma de 200 RON, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Împoriva deciziei penale nr. 59/A din 14 octombrie 2010, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 172, pct. 18 C. proc. pen.

Procurorul atât în concluziile orale cât și în cele scrise a făcut referiri generice cu privire la greșita achitare a inculpaților B.J. și B.L., făcând trimiteri exprese în ceea ce-l privește pe inculpatul M.L.

În concluziile orale susținute în fața instanței de recurs și cuprinse în conținutul încheierii de ședință din data de 26 septembrie 2011, procurorul a susținut că în mod greșit instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare a inculpaților, având în vedere același temei juridic pentru toate faptele deduse judecății, instanța rezumându-și soluția numai la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul M.L.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș este fondat dar numai în ceea ce privește greșita încadrare juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul M.L. și greșita soluționare a acțiunii civile.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. invocat de Parchet, s-a arătat că incidența acestui caz de casare derivă din lipsa de motivare a soluțiilor pronunțate de ambele instanțe cu privire la latura civilă a cauzei, susținând că instanța de fond a respins cererea de despăgubiri civile, arătând că „pentru valorificarea prejudiciului, partea vătămată urmează a se adresa instanței civile pe calea unei acțiuni în pretenții", formulare care nu echivalează cu o motivare a soluției dispuse cu privire la acțiunea civilă, susținând, Parchetul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Analizând partea expozitivă și considerentele deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond, se constată că acest motiv de casare nu este incident în prezenta cauză.

Instanța de apel a menținut dispoziția de achitare pronunțată de instanța de fond pentru inculpatul B.J., în baza art. ll pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la delapidare" prevăzut de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 C. pen.; „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) și (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținând totodată că inculpatul fiind administrator al SC I.C. SRL, și în același timp și mandatar al SC P. SRL și SC A. SRL, din probele administrate în cauză a reieșit într-adevăr că, societățile comerciale reprezentate de inculpatul B.J., au debite față de partea civilă, dar neachitarea acestora este de natură pur comercială.

De asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut ca legală și temeinică și soluția de achitare a inculpatul B.L. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de folosire a bunurilor societății, în scop personal, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reținând că din probele administrate rezultă că motorina achiziționată pentru societățile la care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi activitățile societăților în cauză, respectiv transportului produselor și încălzirii spațiului destinat acestor societăți și, nicidecum, în interesul personal al său sau al familiei sale.

Cu privire la inculpatul M.L., Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acesteia din infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1), (2) C. pen. și art. 291 C. pen., în infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., 2151 alin. (2) C. pen. și 290 C. pen. și a menținut dispozițiile privind achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ce privește infracțiunile, prev. de art. 246 C. pen. și art. 2151 alin. (2) C. pen. și l-a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de acuza comiterii infracțiunii, prev. de art. 290 C. pen.

Prin soluțiile de achitare pronunțate față de inculpații M.L., B.J. și B.L. este de la sine înțeles că s-a apreciat că între activitatea presupus infracțională a inculpaților și prejudiciul produs părții civile M.P.P. nu există legătură de cauzalitate, atâta vreme cât nu există vinovăția în sensul săvârșirii vreunei infracțiuni și nu există nici prejudiciu. În mod corect s-a apreciat că nu s-a impus și tragerea la răspunderea civilă a acestora, în sensul de a fi obligați la plata despăgubirilor civile în favoarea M.P.P. în temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (1) raportat la art. 14 C. proc. pen.

Instanțele au precizat în cuprinsul hotărârilor că pretențiile civile pot fi considerate de natură comercială, neexistând vinovăția inculpaților în crearea acestor prejudicii către M.P.P., partea civilă putându-se îndrepta cu acțiune separată, în cadrul unui proces civil, pe calea unei acțiuni în pretenții.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs că nu este întemeiat, ambele instanțe motivând soluția de respingere a acțiunii civile nefiind încălcate dispozițiile art. 356 lit. c) C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a mai invocat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care a criticat pe calea apelului nu doar greșita încadrare juridică în dispozițiile art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 291 C. pen., ci și greșita încadrare juridică a faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care este dedus judecății inculpatul M.L., cu motivarea că inculpatul nu avea la data comiterii faptei calitatea de funcționar public și în considerarea cuantumului prejudiciului s-a susținut că încadrarea juridică trebuia să se facă prin raportarea art. 258 alin. (1) C. pen. la prevederile art. 246 și art. 2481 C. pen.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 258 C. pen. reglementează faptele săvârșite de alți funcționari și prevăd că "dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.

În cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 și 250 alin. (1)-(4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția acelora care au fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1) C. pen.

Potrivit fișei postului inculpatului M.L. ca angajat în cadrul M.P.P., respectiv SC M. Miercurea Ciuc, fiind o societate comercială cu răspundere limitată, inculpatul deținea funcția de șef stație cu obligațiile și atribuțiile ce decurg ca urmare a unui contract de muncă încheiat cu această societate comercială. Inculpatul M. nefiind funcționar public în sensul dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen., ci funcționar, având funcția de șef de stație al M. Miercurea Ciuc, are calitatea de funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., "prin funcționar se înțelege persoana menționată în alin. (1)", adică aceea care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, "precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat".

Din coroborarea dispozițiilor cuprinse în cele două alineate ale art. 147 C. pen. rezultă astfel că are calitatea de "funcționar" atât persoana care este "funcționar public" în accepțiunea prevederilor din primul alineat al acestui articol, cât și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât "autoritățile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public", la care se referă art. 145 C. pen.

Prin urmare critica Parchetului este întemeiată, cu privire la acest motiv de casare, în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la raportarea încadrării juridice a faptelor la dispozițiile art. 258 C. pen., la art. 246 C. pen. și art. 2481 C. pen., neprecizând care sunt argumentele pentru care nu au fost reținute aceste dispoziții, dar totodată nepronunțându-se nici cu privire la respingerea în mod explicit a acestor dispoziții care vizau schimbarea încadrării juridice solicitată de parchet.

Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.; delapidare faptă prevăzută de dispozițiile art. 2151 alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale faptă prevăzută de dispozițiile art. 288 alin. (1), (2) C. pen.; uz de fals faptă prevăzută de dispozițiile art. 291 C. pen., totul cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor faptă prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen.; delapidare faptă prevăzută de dispozițiile art. 2151 alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri sub semnătură privată faptă prevăzută de dispozițiile art. 290 C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Înalta Curte constată că încadrarea juridică corectă dată faptelor pretins săvârșite de către inculpatul M.L. este cea prevăzută de art. 246, raportat la art. 2481 și art. 258, art. 2151 alin. (2) și art. 290 C. pen., motiv pentru care va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute prin rechizitoriu din infracțiunile prev. de art. 246, art. 2151 alin. (2), art. 288 alin. (1) și (2), art. 291 C. pen. în infracțiunile prevăzute de de art. 246, raportat la art. 2481 și art. 258, art. 2151 alin.2 și art. 290 C. pen.

Cu privire la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a susținut că, în cauză, deși Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a cerut dispunerea încetării urmăririi penale ca urmare a împlinirii termenului special de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 124 C. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. și nu de achitare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre întemeiată pe dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., dispunând continuarea procesului penal și pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Înalta Curte reține că inculpatul M.L. nu a solicitat expres continuarea procesului penal.

Apărătorul inculpatul M.L., avocat S.A. în concluziile orale susținute în fața instanței de apel, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul de la data de 01 octombrie 2010 în cadrul dezbaterilor pe fondul acuzei a precizat că: „corespunde realității și faptul că, în măsura în care se schimbă încadrarea juridică, dispozițiile art. 290 C. pen. s-ar afla sub incidența prescripției".

În cadrul acelorași concluzii orale în conținutul alin. (1) apărătorul ales al inculpatului M.L. a susținut că: „ nu există latura obiectivă pentru niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului M.L." solicitând să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În concluziile scrise depuse la data de 11 octombrie 2010 în intervalul de timp acordat amânării pronunțării deciziei din apel, același apărător ales al inculpatului M.L., avocat I.A., a solicitat, printre altele, „ admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, împotriva sentinței penale nr. 303 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în ceea ce privește schimbarea încadrării juridice și reținerea dispozițiilor art. 290 C. pen., art. 246 C. pen., coroborat cu art. 258 C. pen. și art. 2481 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., urmând ca după rejudecare să se dispună achitarea inculpatului M.L. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen".

Potrivit normelor procesual penale în cazul în care instanța de judecată, constată că fapta nu există sau chiar dacă există nu este prevăzută de legea penală, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nu a fost săvârșită de inculpat, îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sau există vreuna din cauze care înlătură caracterul penal al faptei, acestea vor dispune achitarea celui trimis în judecată.

În cazul în care din contră, instanța, deliberând asupra cauzei, și stabilind că fapta există, că ea constituie infracțiune și că a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat, instanța dispune condamnarea acestuia.

Achitarea respectiv condamnarea, constituie soluțiile procesuale prin care acțiunea penală, se epuizează.

Instanța va pronunța încetarea procesului penal, în cazurile prevăzute de art. 10, lit. f)-j), atunci când, cel vinovat este scutit de răspundere penală.

Hotărârea de încetare a procesului penal, luată de către instanța de judecată, nu rezolvă fondul cauzei penale, ci dispune numai asupra acțiunii penale, încetând procesul penal fără a se pronunța asupra existenței faptei și vinovăției celui trimis în judecată.

Unele dintre cazurile care atrag încetarea aptitudinii funcționale a acțiunii penale sunt de așa natură încât, intervenția lor lasă neclarificată în fapt situația învinuitului sau inculpatului cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa.

C. proc. pen. a reglementat posibilitatea continuării procesului penal și clarificarea situației învinuitului sau inculpatului în anumite cazuri de stingerea aptitudinii funcționale a acțiunii penale.

S-a apreciat în doctrina juridică și în practica judiciară că după continuarea judecății, s-a ajuns la constatarea că există unul dintre cazurile prevăzute în art. 10, lit. a)-e), cazuri care exclud existența răspunderii penale.

În cauza de față, inculpatul M., în fața instanței de apel a solicitat implicit continuarea procesului penal în scopul dovedirii nevinovăției sale și achitării în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 290 C. pen., art. 246 C. pen., coroborat cu art. 258 C. pen. și art. 2481 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., deși nu a enunțat expres, această sintagmă inculpatul clarificându-și situația, dovedind că nu era vinovat.

Continuarea procesului penal a dovedit inexistența răspunderii penale, schimbând situația pe care ar fi avut-o inculpatul în momentul în care ar fi intervenit prescripția în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În cazul acestei soluții stabilită de instanța de apel, aceea de achitare a inculpatului în sensul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția fiind în acord cu solicitarea expresă a acestuia prin concluziile susținute în apel, inculpatul și-a clarificat situația, în sens favorabil, în sensul că în locul unei rezolvări care ar fi lăsat loc unor îndoieli cu privire la vinovăția sa cum ar fi fost cazul reținerii dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen., a făcut să intervină o rezolvare precisă.

Prin urmare nici acest motiv de casare invocat de parchet nu este întemeiat.

Chiar dacă inculpatul M.L. nu a solicitat în mod expres ca și expresie lingvistică „continuarea procesului penal", prin solicitarea achitării sale pentru săvârșirea tuturor infracțiunilor reținute în baza dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte consideră că inculpatul a optat pentru adoptarea acestei acțiunii procedurale de continuare a procesului penal și nu a optat pentru pronunțarea unei soluții în baza art. 10 lit. g) pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în cazul în care instanța de apel ar fi schimbat încadrarea juridică dată faptelor, ceea ce în fapt s-a și întâmplat.

Cu privire la motivul de casare invocat de Parchet, prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., privind greșita achitare a inculpaților M.L., B.J. și B.L., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

a). în raport cu încadrarea juridică stabilită de Înalta Curte în rejudecare, inculpatului M.L. se constată că faptele nu există pentru nici una dintre infracțiunile prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 și art. 258, art. 2151 alin. (2) și art. 290 C. pen.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Înalta Curte constată că subiectul activ este calificat prin calitatea de funcționar public sau de funcționar în accepțiunea prevederilor art. 147 alin. (1) și (2) C. pen. Aceasta deoarece potrivit art. 258 C. pen., dispozițiile art. 246-250 C. pen. privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, situație în care minimul pedepsei se reduce cu o treime.

Elementul material al laturii obiective se poate realiza fie printr-o acțiune, ce constă în îndeplinirea defectuoasă a unui act, fie printr-o inacțiune ce constă în neîndeplinirea unui act. Acțiunea sau inacțiunea făptuitorului se referă la un act la o atribuție de serviciu a acestuia. Latura subiectivă presupune intenția, cerința intenție rezultând din expresia „cu știință" folosită de legiuitor. De asemenea urmarea imediată constă în vătămarea interselor legale ale unei persoane.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., elementul material al laturii obiective presupune o acțiune de falsificare a unui înscris sub semnătură privată, falsificare care trebuie să se realizeze prin unul din modurile arătate de art. 288 C. pen. respectiv, contrafacerea scrierii, contrafacerea subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod.

În cazul falsificării înscrisului prin contrafacere, esențială este contrafacerea subscrierii, adică a semnăturii, deoarece ceea ce dă caracter veridic înscrisului sub semnătură privată constă tocmai în semnătura aflată pe el. Contrafacerea semnăturii în sensul dispozițiilor art. 290 C. pen. are un înțeles mai larg în sensul că o semnătură urmează a fi considerată contrafăcută ori de câte ori aceasta nu a fost scrisă de cel căruia i se atribuie, în acest înțeles existând falsificarea prin contrafacerea semnăturii și atunci când făptuitorul creează o aparență că este a celui căruia i se atribuie sau atunci când făptuitorul creează aceeași aparență prin executarea pe înscris a propriei sale semnături ca fiind a celui căruia i se atribuie.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile ocrotite de lege.

Latura subiectivă presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe deoarece prin săvârșirea faptei, acesta urmărește producerea unei consecințe juridice. Intenția privește atât acțiunea de falsificare cât și acțiunea de folosire sau de încredințare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecințe juridice.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., elementul material al laturii obiective se poate realiza prin una din cele trei acțiuni alternative însușirea (luarea în stăpânire), folosirea (întrebuințarea temporară a bunului) sau traficarea (supunerea temporară a bunului unor operațiuni speculative, în urma cărora făptuitorul își însușește profitul realizat) de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul le gestionează sau administrează. Latura subiectivă presupune intenția care de regulă este directă deoarece făptuitorul urmărește obținerea unui profit pentru sine sau pentru altul.

Potrivit fișei postului inculpatul M. avea următoarele atribuții și responsabilități:

Obiectivele postului fiind: coordonează activitatea angajaților stației în vederea maximizării veniturilor, optimizarea costurilor și aplicarea planului de marketing; coordonează activitatea angajaților urmărind realizarea venitului maximal în concordanță cu planul; coordonează, supraveghează activitatea în stație pentru asigurarea funcționării continue a stației la un nivel calitativ conform standardului M.; gestionează corespunzător mărfurile, valorile și bunurile mobile și imobile încredințate în gestiune, întreține corespunzător acestea; respectă și execută hotărârile, dispozițiile, reglementările, normele interne și specifice; asigură calitatea și continuitatea serviciilor și mărfurilor oferite clienților; transmite datele și informațiile la timp; asigură exploatarea rațională, întreținerea și protejarea utilajelor, luarea la timp a măsurilor preventive pentru evitarea daunelor și accidentelor.

Responsabilitățile, respectiv domeniile de competență fiind: răspunde de coordonarea angajaților stației în vederea maximizării veniturilor, optimizarea costurilor și aplicarea planului de marketing; răspunde de realizarea venitului maximal în concordanță cu planul; răspunde de acționarea continuă a stației la un nivel calitativ conform standardului M.; răspunde de gestionarea mărfurilor, valorilor și a bunurilor mobile și imobile încredințare în gestiune, precum și de întreținerea celor din urmă; răspunde de respectarea hotărârilor, dispozițiilor, reglementărilor și normelor interne sau specifice, precum și a legilor în vigoare; răspunde de calitatea și continuitatea serviciilor și mărfurilor oferite clienților; răspunde de transmiterea la timp a datelor și informațiilor și de corectitudinea acestora; răspunde de exploatarea rațională, întreținerea, protejarea utilajelor și luarea la timp a măsurilor preventive.

Prin rechizitoriu s-a reținut că la data de 15 mai 2001 învinuitul M.L. în calitate de șef Stație M. M. Ciuc, conform regulamentului interior al societății a încheiat un contract de alimentare cu carburanți, pe credit, cu limita de creditare de 20 milioane RON cu societatea comercială SC I.C. SRL reprezentat de învinuitul B.J. în calitate de administrator, societatea comercială putând să alimenteze la Stația M. M. Ciuc autoturismele societății până la concurența sumei de 20 milioane RON.

După epuizarea limitei de creditare, învinuitul M.L. încălcând cu știință atribuțiile de serviciu a continuat să livreze carburanți către societatea SC I.C. SRL M. Ciuc, cu toate că aceasta nu a depus garanții și nu a onorat plățile către SC M., astfel până la sfârșitul lunii martie 2002 a ridicat o cantitate de carburanți în valoare totală de 2.442.408.786 RON.

Învinuitul M.L. încălcând a doua oară regulamentul interior al societății SC M.R. SRL, fără încheierea contractului de alimentare cu carburanți pe credit, a livrat către patru societăți comerciale carburanți, respectiv SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL și SC B.I. SRL, la primele două societăți administrator fiind tatăl învinuitului B.J. și la cele două din urmă învinuitul B.L.

S-a mai reținut că învinuitul M.L. a livrat carburanți către primele două societăți în valoare de 2.435.656.447 RON, iar către cele două societăți din urmă în valoare de 1.118.732.463 RON.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil judiciar D.M. în faza de cercetare judecătorească la instanța de fond, s-au reținut următoarele:

Evidența contabilă a SC M.R. SA a fost centralizată informatic în perioada august 2000 - septembrie 2002 la sediul Cluj-Napoca.

Documentele justificative privind vânzările împreună cu celelalte documente ajungeau la un interval de două săptămâni la sediul central al unității din Cluj Napoca. Definitivarea tranzacțiilor lunare se făcea de șeful de-stație la sfârșitul fiecărei luni, când programul de gestiune al stației era descărcat și se lista Raportul de Vânzări. Acest raport conținea o situație clară privind vânzările realizate direct prin casierie, prin carduri și vânzările pe credit.

Raportul de vânzări era semnat de șeful de stație după care împreună cu toate documentele se trimitea la sediul central Cluj Napoca.

La sediul central din Cluj Napoca datele astfel preluate, erau verificate, introduse și centralizate la nivel de societate. Deci controlul se făcea lunar la nivel central, ulterior expirării perioadei prevăzute în contractele de creditare.

Registrul de casă era condus manual de șeful de stație. Programul de gestiune al stației conținea evidența analitică a alimentărilor făcute către fiecare client. Evidența se trimitea la sediul central la care se atașau și facturile emise. La nivel de stație se făceau încasările imediate pentru care se dădeau chitanțe, vânzările pe credit se raportau dar nu se mai urmărea dacă clientul a plătit sau nu facturile emise, această sarcină nefiind în atribuțiile șefului de stație. Urmărirea clienților se făcea la nivel de sediu central, unde aveau loc și unele compensări între firme.

Urmărirea clienților și a sumelor datorate de aceștia se făcea la nivel central, fără a se comunica la șeful de stație vreo situație periodică.

S-a mai precizat că regulile interne de la SC M.R. SA nu permiteau vânzarea pe credit către clienții cu care nu aveau contracte încheiate, dar în mod inexplicabil totuși cei patru clienți fără contract au fost preluați și introduși în baza de date și la nivel central, acceptându-se timp de cea. șase luni facturile emise către-aceștia și încasările parțiale, după cum reiese din situațiile arătate în expertiză.

În această perioadă Stația M. Miercurea Ciuc nu a fost atenționată sau oprită de la livrarea de combustibil către acești clienți.

Au fost înregistrate patru procese verbale de compensare în valoare totală de 28.251,14 RON în evidențele SC M.R. SA cu SC I.C.L. SRL.

Expertul a mai reținut că Societatea nu a putut prezenta nici un exemplar din aceste procese verbale de compensare, din care unul trebuia să rămână, la "sediul societății, constatarea făcând-o după cotorul carnetului de procese verbale,,de compensări.

De asemenea s-a concluzionat că nu există nici un document din care să rezulte că aceste compensări au fost comunicate șefului de stație de la care s-a făcut alimentarea, încasările și compensările neurmărindu-se la nivel de stație.

În declarația dată în fața instanței de fond inculpatul M. a arătat că toate actele, facturile, chitanțele se trimiteau la sediul central din Cluj Napoca unde erau contabilizate, inclusiv facturile privind compensările cu produsele petroliere ridicate de la SC M.

Miercurea Ciuc cu alte produse ca urmare a tranzacției existente între SC M.R. SRL cu sediul în Cluj și coinculpații B.L. și B.J. a mai arătat că toate alimentările cu produse petroliere de către clienți au fost contabilizate în evidențele SC M.R. din Cluj Napoca și București în ziua livrării acestor produse, având în vedere că pe baza acestor raportări au fost livrate produsele petroliere la stația de petrol, contractele de livrare fiind semnate și de inculpatul M. și de reprezentanții SC M. Cluj Napoca.

În declarația dată în faza de urmărire penală și declarația din 13 martie 2003 acesta a precizat în amănunt toate operațiunile efectuate cu privire la plățile efectuate de către B.L. și B.J., cu privire la compensările efectuate evidențiind în concret modalitatea de ridicare a produselor petroliere și a cartelelor telefonice de la SC M. Miercurea Ciuc.

În declarația dată de martorul F.T., acesta a precizat că acesta în calitate de vânzător gestionar al SC M. România PP SRL, stația Miercurea Ciuc, cunoștea că referitor la firmele care alimentau pe credit era sarcina șefului de stație de a încheia contracte cu societățile comerciale și de a o obține garanții, șeful de stație având sarcina de a obține garanții iar pentru fiecare firmă care avea contract de livrare de carburant pe credit șeful stației deschidea o fișă de participant care trebuia să conțină multe date de identificare a firmei, precizând firmele SC I.C. SRL, SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL.

A mai precizat acesta că la fiecare livrare de combustibil bonul fiscal era atașat la fișa de participant iar cel nefiscal îl înmâna delegatului. Fiecare livrare se făcea la ordinul lui M., iar la două săptămâni acesta înlocuia fișele fiind datoria lui să urmărească încasarea contravalorii mărfii.

A mai arătat martorul F.T. că au existat cazuri când numitul M.L. suspenda livrarea de combustibil către aceste firme pentru o perioadă de 2 săptămâni întrucât aceștia nu plăteau la timp datoriile, iar la reluarea livrărilor se anunța că acestea au fost achitate.

Prin Contractul de alimentare cu carburanți pe credit la stațiile M. România între SC M.R. PP SRL și SC I.C. SRL au fost stabilite obiectul contractului, valoarea contractului și modalitatea de plată, obligațiile părților, răspunderea contractuală, contractul fiind semnat de reprezentantul SC I.C. SRL și directorul executiv al SC M. PP România SRL și director rețea Stații.

Prin adresa înaintată de SC M. România P.P. SRL către biroul de poliție economico-financiară, Poliția municipiului Miercurea Ciuc, se precizează că nu au fost încheiate contracte de alimentare cu carburanți pe credit cu firmele SC I.C. SRL, SC P. SRL, SC A. SRL, SC T. SRL.

Din toate aceste înscrisuri administrate, respectiv fișa postului inculpatului M.L., raportul de expertiză contabilă, declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor, rezultă cu certitudine că faptele incriminate așa cum au fost reținute ca încadrare juridică de instanța de recurs pretins săvârșite de către inculpatul M. nu există.

Din perspectiva lipsei subiectului activ al săvârșirii presupuselor fapte, inculpatul neavând calitatea de funcționar public, așa cum s-a precizat la pct. III în prezenta decizie, dar și din perspectiva lipsei celorlalte elemente constitutive ale infracțiunilor în sensul că nu există latura obiectivă pentru faptele incriminate respectiv, în ceea ce privește acțiunea de falsificare sau acțiunea de folosire sau de încredințare a înscrisului falsificat altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecințe juridice, sau în ceea ce privește însușirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul să le fi gestionat sau administrat sau pentru îndeplinirea defectuoasă a unui act, fie prin neîndeplinirea unui act și prin urmare nu se poate reține nici existența laturii subiective.

Infracțiunea de delapidare în condițiile descrise în rechizitoriu, presupune cu necesitate existența însușirii, folosirii și traficării unor bunuri pe care le gestionează sau administrează un funcționar, ori inculpatul M. ca șef de stație al SC M. Miercurea CIUC că a încheiat contract de alimentare carburanți pe credit cu limită de creditare de 20 de milioane cu SC I.C. SRL reprezentată de B.J. chiar și după ce limita de creditare a fost epuizată de această societate nu poate duce la concluzia că inculpatul M. și-a însușit veniturile obținute din aceste ultime contracte atâta timp cât aceste facturi emise chiar după expirarea termenului de creditare au fost transmise la SC M.R. SRL P.P. SRL fiind contabilizate, aceasta din urmă având cunoștință de epuizarea limitei de creditare.

S-a mai reținut prin rechizitoriu că nu au fost contabilizate în registrele contabile ale societății SC I.C. SRL, facturile fiscale cu numerele 4159136, 4159135 și 4159137 prin intermediul cărora au fost achiziționate cartele telefonice „deducându-se implicit ca ele au fost valorificate în afara unor relații comerciale licite, banii obținuți nefiind înregistrați în contabilitate ci folosiți în interes personal".

Instanța de recurs constată că toate aceste împrejurări sunt supoziții fără nici o bază probantă în întreg materialul probator administrat, vinovăția inculpatului neputându-se stabili prin „deduceri implicite" așa cum a reținut parchetul. Că SC I.C. SRL nu a înregistrat în contabilitate toate aceste operațiuni nu poate conduce la vinovăția inculpatului M., societatea fiind administrată de numitul B.J., inculpatul M. având alte atribuții de serviciu ce rezultă din fișa postului menționată anterior acesta fiind angajat al SC M. Miercurea CIUC și nefiind responsabil de înregistrările contabile ale SC I.C. SRL.

b). Cu privire la achitarea inculpaților B.J. și B.L., criticată de către Parchet în motivele expuse oral, în fața instanței de recurs, dar și cele prezentate în scris, rezumându-se la o afirmație generică în ceea ce-i privește pe acești doi inculpați pentru faptele pentru care au fost achitați, de către ambele instanțe, Înalta Curte constată că nici această critică nu este întemeiată.

Corect a stabilit Tribunalul Harghita în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului B.J., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la delapidare" prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 C. pen.; „înșelăciune" prev. de art. 215 alin. (1) și (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; achitarea inculpatului B.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de „complicitate la infracțiunea de delapidare" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2151 C. pen.; infracțiunea de „folosirea bunurilor societății în scop personal" prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 312/1990 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Complicitatea ca formă de participație reprezintă o contribuție indirectă, mediată la săvârșirea infracțiunii fiind considerată formă de participație secundară, iar pentru a exista complicitate trebuiesc îndeplinite următoarele condiții:

a) comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală;

b) săvârșirea de către complice a unor activități menite să înlesnească, să ajute, pe autor la săvârșirea infracțiunii;

c) săvârșirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai cu intenție directă, indirectă sau chiar cu intenție depășită.

Contribuțiile complicelui la săvârșirea infracțiunii de către autor sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al infracțiunii, dar totodată, actele de complicitate nu sunt indispensabile comiterii faptei de către autor.

Ori, instanțele dispunând achitarea inculpatului M.L., printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2151 C. pen., în calitate de autor al săvârșirii acestei fapte, implicit nu se poate reține vinovăția coinculpaților B.J. și B.L. pentru aceeași faptă, în calitate de complici. Atâta vreme cât nu s-a stabilit vinovăția autorului nu se poate reține vinovăția complicelui pentru aceeași faptă, în mod corect din această perspectivă ambele instanțe au rezumat soluția la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul M.L.

Astfel nefiind îndeplinită prima condiție esențială a îndeplinirii calității de complice, respectiv, comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, nu se pot analiza celelalte condiții ale stabilirii complicității.

Corect s-a reținut de ambele instanțe și împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., inculpatul B.J., fiind administrator al SC I.C. SRL, fiind în același timp și mandatar al SC P. SRL și SC A. SRL. Debitele societăților comerciale reprezentate de inculpatul B.J., față de partea civilă SC M. România SRL, nu constituie întrunirea elementelor constitutive sub aspectul elementului material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen., neexistând acțiunea de inducerea în eroare săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Între cele două societăți comerciale în care inculpatul B.J. avea calitate de administrator și respectiv, mandatar și SC M. Miercurea Ciuc au existat încheiate contracte cu limită de creditare, toate facturile și documentele ce au existat la baza ridicării de bunuri de la nivelul acestei stații fiind raportate lunar la SC M. România P.P. SRL, înscrisurile existând în contabilitatea acesteia din urmă, așa cum s-a reținut și în raportul de expertiză administrat în faza de cercetare judecătorească la instanța de fond.

În declarația dată în faza de cercetare judecătorească, acesta a mai arătat că la momentul când a realizat că s-a creat o pagubă către SC M. a livrat diverse produse prin compensare la SC M. Miercurea Ciuc și la celelalte stații din țară. Concilierea privind compensările s-a încheiat la sediul din Cluj Napoca unde erau prezenți reprezentanții SC M. respectiv directorul general și juristul SC M. A mai arătat că facturile emise de stația M. Miercurea Ciuc privind contravaloarea produselor petroliere nu au fost predate în contabilitate, acele acte au fost într-un autoturism în care s-au pierdut aceste acte. În continuare a arătat că inculpatul M. în calitate de șef de stație a SC M. Miercurea Ciuc nu avea puterea de a decide cu privire la aceste contracte, perfectarea contractelor în formă definitivă fiind făcută la sediul din Cluj.

De asemenea corect s-a stabilit și achitarea inculpatului B.L. pentru săvârșirea infracțiunii de „folosirea bunurilor societății în scop personal" prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, produsele petroliere ridicate de către SC T. SRL și SC B.I. SRL al căror administrator era au fost folosite în interesul societăților respective, toate facturile emise de SC M. Miercurea Ciuc fiind contabilizate la firmele respective, inculpatul recunoscând în fața instanței de fond că o parte din facturi au fost achitate prin compensare iar o parte din aceste facturi nu au fost achitate având în vedere că aceste societăți comerciale au intrat în lichidare, inculpatului fiindu-i ridicat dreptul de administrare. Acesta a mai arătat că, contractele de livrare pentru produsele petroliere au fost încheiate de el personal împreună cu reprezentanții firmei din Cluj și toate produsele aflate la stația M. se puteau comercializa numai cu aprobarea reprezentanților din Cluj iar pentru compensare a avut totdeauna aprobare din partea SC M. cu sediul în Cluj.

Din nicio probă administrată la dosarul cauzei, parchetul nu a reușit să demonstreze contrariul acestor argumente în sensul existenței tuturor elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv latura obiectivă, neexistând o folosire a bunurilor societății în scop personal. Din probele administrate rezultă că motorina achiziționată pentru societățile la care era administrator inculpatul B.L., era folosită pentru a deservi activitățile societăților în cauză, respectiv transportului produselor și încălzirii spațiului destinat acestor societăți, conform cu declarația acestuia din faza de urmărire penală dată în data de 17 martie 2003.

Acesta a mai precizat în aceeași declarație că motorina era depozitată fie la un garaj al său, fie în curtea părinților săi din G. împrejurare care nu poate conduce la concluzia că depozitarea acestor produse constituie de fapt și utilizarea în scop personal de către proprietarii spațiilor locative unde se depozita motorina, lucru confirmat și de martorul B.L. - tatăl inculpatului B.L. - dată în data de 21 februarie 2003.

Din declarațiile martorilor H.A. și K.Z. - în calitate de șoferi, angajați la firmele inculpatului B.L. rezultă concret modalitatea prin care aceștia luau motorina de la SC M. Miercurea CIUC precum și locația unde aceste cantități de motorină erau depozitate.

Cu toate că în faza de urmărire penală martorul H.A., a declarat că avea cunoștință de împrejurarea că combustibilul era folosit și la încălzire a locuinței tatălui inculpatului B.L., audiat fiind la instanța de fond, acesta nu a mai precizat acest aspect.

Cu privire la latura civilă, Înalta Curte constată că atâta vreme cât nu s-a stabilit vinovăția inculpatului M.L. pentru faptele săvârșite, în mod corect nu se poate reține tragerea la răspunderea civilă a acestuia și obligarea sa la plata despăgubirilor civile în favoarea SC M.R. SA așa cum prevăd dispozițiile art. 346 alin. (1) raportat la art. 14 C. proc. pen.

Acțiunea civilă are ca obiect repararea unui prejudiciu cauzat printr-o infracțiune.

Fiind alăturată acțiunii penale, acțiunea civilă are un caracter accesoriu și în consecință poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mișcare acțiunea penală. Caracterul accesoriu al acțiunii civile în procesul penal face ca aceasta să poată fi exercitată numai împotriva învinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente precum și față de succesorii acestora.

Acțiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispozițiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularități ce derivă din săvârșirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu față de acțiunea penală.

Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) infracțiunea să producă un prejudiciu material sau moral; b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate; c) prejudiciul trebuie să fie cert; d) prejudiciul să nu fi fost reparat; e) să existe o manifestare de voință în sensul constituirii de parte civilă în cadrul procesului penal.

Astfel în condițiile în care infracțiunea săvârșită a cauzat un prejudiciu material sau moral, persoana vătămată nu poate fi împiedicată de a se constitui parte civilă, în aceste circumstanțe s-ar încălca și reglementările art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, într-un mod echitabil și într-un termen rezonabil de către o instanță care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzației penale ci și asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil.

Ori, în cauza de față neexistând vinovăția inculpatului M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, raportat la art. 2481 și art. 258, art. 2151 alin. (2) și art. 290 C. pen., nu poate fi soluționată nici acțiunea civilă în cadrul procesului penal de față, neexistând legătură de cauzalitate între solicitarea de pretenții civile a SC M.R. SRL P. P. SRL față de inexistența acestor fapte.

Nefiind îndeplinită această primă cerință pentru ca o parte presupus prejudiciată să se îndrepte cu pretenții civile împotriva unei persoane în sarcina căreia instanța a stabilit că nu a săvârșit faptele cauzatoare de prejudiciu, nu se mai impune analizarea celorlalte condiții ce trebuiesc îndeplinite pentru ca SC M.R. SRL P. P. SA să se fi constituit parte civilă împotriva inculpatului M.L.

Înalta Curte față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 39515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 59/A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații M.L., B.J. și B.L.

Va casa, în parte, decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 303 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, secția penală, numai în ceea ce privește greșita încadrare juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul M.L. și greșita soluționare a acțiunii civile și, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului M.L. prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 291 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și art. 258 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și art. 258 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. M.P.P. S.R.L.

În temeiul art. 192 alin. (3) pct. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu prezența apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații M.L., B.J. și B.L., se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș împotriva deciziei penale nr. 59/A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații M.L., B.J. și B.L.

Casează, în parte, decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 303 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, secția penală, numai în ceea ce privește greșita încadrare juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul M.L. și greșita soluționare a acțiunii civile și, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului M.L. prin rechizitoriu, din infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 291 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și art. 258 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și art. 258 C. pen., art. 2151 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. M.P.P. S.R.L.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței penale.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.L., în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.L. și B.J. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2011.