Preventive detention: necessity and proportionality of continued custody for organized crime and fraud based on danger to public order under Article 148(1)(f) of the Code of Criminal Procedure

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1433/44/2011, investită cu soluționarea apelurilor declarate, printre alții, de inculpatul P.V.M. împotriva sentinței penale sentinței penale nr. 756 din 28 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și, în baza art. 3002 și art. 160b C. proc. Pen., a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat, dispunând menținerea acesteia.

S-au reținut în esență următoarele:

Asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpații G.I., B.S., P.E. și P.V.M.:

Prin sentința penală nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.

Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive, de la data de 22 octombrie 2010 până la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, în esență că, începând cu luna ianuarie 2009, inculpații G.I., B.S., P.E., P.V.M. și P.V. au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii materiale din săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și, acționând în cadrul grupului, în cursul lunilor martie - mai 2009, prin acțiuni repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, au indus în eroare pe reprezentanții legali ai unui număr de 18 părți vătămate - societăți comerciale, prin folosirea de nume și calități false, inclusiv prin emitere de file C.E.C. fără acoperire în numele SC S.C. SRL Galați, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72 lei.

Împotriva sentinței penale nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galați au declarat apel inculpații G.I., B.S., P.E. și P.V.M.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2011 s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și respingerea cererilor inculpaților P.V.M. și P.E. de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, precum și cererile privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de inculpații G.I., P.E. și P.V.M., iar prin decizia penală nr. 4346 din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus respingerea recursurilor promovate de inculpați.

Deliberând asupra legalității și temeinicie măsurii arestării preventive a inculpaților G.I., B.S., P.E. și P.V.M., instanța a constatat că această măsură a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și că aceste temeiuri subzistă în cauză astfel încât se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.

Raportat la cele mai sus expuse, instanța a reținut că de la ultima dispoziție de menținerea a inculpatului în arest preventiv nu au intervenit modificări ale situației de fapt sau de drept avute în vedere de instanță pentru a se putea dispune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate față de inculpat cu o altă măsură preventivă.

În acest sens a avut în vedere că faptele de săvârșirea cărora este acuzat inculpatul sunt deosebit de grave, prin modul organizat de operare, forma continuată și valoarea ridicată a prejudiciului total reclamat a se fi produs, aspecte de natură a crea în rândul opiniei publice un ecou negativ și care impun, pentru apărarea climatului de ordine și liniște socială, de încredere în capacitatea de luptă a organelor judiciare împotriva fenomenului infracțional, luarea și menținerea de măsuri preventive ferme, privative de libertate, față de persoanele bănuite de comiterea unor asemenea infracțiuni grave.

De asemenea, s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului subzistă și la acest moment, chiar dacă de la luarea măsurii au trecut 1 an și 9 luni respectiv 1 an și 3 luni, câtă vreme asemenea cauze au o rezonanță deosebit de puternică în rândul opiniei publice neputându-se astfel considera că acest pericol a dispărut sau că s-a estompat semnificativ.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul P.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat nedefinitiv în primă instanță, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță, la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de, numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat P.V.M. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1433/44/2011, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.V.M. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1433/44/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 februarie 2012.