Failure to verify employer identity and unjust enrichment claims as ground for remand of criminal fraud appeal

Asupra recursurilor penale de față;

Prin decizia penală nr. 304/A din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații I.F., L.G., O.C.M., I.C., I.I. și I.P.

S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 378/F din data de 07 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală și rejudecând în fond, s-au decis următoarele:

1. Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatului I.F., în pedepsele componente de:

- 10 ani și 6 luni închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- 13 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- 2 ani închisoare, spor de pedeapsă, pedepse aplicate prin sentința penală atacată;

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare, 3 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare; 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare și 2 ani închisoare; 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 6 ani închisoare și 3 ani închisoare; 7 ani închisoare, 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din C. pen. și 4 ani închisoare; 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. și 2 ani închisoare; 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare și 6 ani închisoare; 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare și 6 ani închisoare; 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare și 6 ani închisoare; 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare și 6 ani închisoare; sporul de 1 an închisoare, aplicat prin sentința nr. 93 din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București și rămasă definitivă prin nerecurare.

Repune pedepsele în individualitatea lor și pe cale de consecință:

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul I.F., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (1) și (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 67 alin. (1) și (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele descontopite, urmând a aplica pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an, în final, inculpatul I.F. execută pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. aplică inculpatului pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani și a degradării militare, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în baza dispozițiilor prezentei hotărâri.

2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatului L.G., în pedepsele componente, de:

- 10 ani și 6 luni închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare, spor de pedeapsă, pedepse aplicate prin sentința penală atacată;

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare și 1 an închisoare; 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 6 ani închisoare și 2 ani închisoare; 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare, 4 ani închisoare și 6 ani închisoare; 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare și 2 ani închisoare; 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare; 7 ani închisoare, 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare și 2 ani închisoare; 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. și 3 ani închisoare; 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 2 ani închisoare și 6 ani închisoare; 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., 4 ani închisoare, 3 ani închisoare și 6 ani închisoare; sporul de 2 ani închisoare, aplicat prin sentința nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București și rămasă definitivă.

Repune pedepsele în individualitatea lor și, pe cale de consecință:

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 75 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul L.G., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele descontopite și negrațiate, urmând a aplica pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 ani, în final, inculpatul L.G. execută pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

3. Descontopește pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată inculpatei O.C.M., în pedepsele componente, de: 9 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. și sporul de 1 an închisoare, pedepse aplicate prin sentința penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor și, pe cale de consecință:

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe inculpata O.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a-, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpata O.C.M. execută pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.

4. Descontopește pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului I.C., în pedepsele componente, de 7 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., 11 ani închisoare și 4 ani închisoare, pedepse aplicate prin sentința penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor și, pe cale de consecință:

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul I.C., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

5. Descontopește pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului I.I., în pedepsele componente, de: 6 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., 10 ani închisoare și 5 ani închisoare, pedepse aplicate prin sentința penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor și, în consecință:

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul I.I.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 862 C. pen.

Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

6. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului I.P., în pedepsele componente de: 4 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., 4 ani închisoare și 4 ani închisoare, pedepse aplicate prin sentința penală atacată.

Repune pedepsele în individualitatea lor și, în consecință:

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe inculpatul I.P., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. confiscă de la inculpatul I.C. suma de 980 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. confiscă de la inculpatul I.I. suma de 1.933 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 118 lit. d) C. pen. confiscă de la inculpatul I.P. sumele de 15 RON și 115 RON.

Constată că inculpatul I.I. a achitat următoarele sume: părții civile R.A.T. București – 3.212,16 RON; părții civile C.P. a Municipiului București - 32.000 RON; părții civile S.C. M. S.A. – 1.466 RON; părții civile D.I.T.L. sector 1 – 2.833 RON; părții civile D.I.T.L. sector 2 – 1.619 RON și părții civile D.I.T.L. sector 3 - 230 RON.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul I.C., de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul I.I., de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa, din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. și din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă R.A.T. București și părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

În mod corect, instanța de fond a stabilit situația de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în cauză, constând în următoarele:

După data de 31 iulie 1997, competența de soluționare a cererilor de stabilire a calității de persecutat politic prin strămutare, conform art. 1 alin. (e) din Decretul Lege nr. 118/1990, a revenit comisiilor constituite în cadrul Direcțiilor Generale de Muncă și Protecție Socială.

Apelantul inculpat I.F. își exercita activitatea, în calitate de funcționar - ajutor șef Birou Arhivă, în cadrul Tribunalului Militar Teritorial București și avea ca atribuții de serviciu primirea cererilor, scoaterea dosarelor pentru studiu, studierea fișelor și întocmirea proiectelor de răspuns, ce erau prezentate șefului biroului arhivă pentru verificare, iar ulterior redactate.

Aceste atribuții de serviciu au fost reținute în baza declarațiilor inculpatului, întrucât fișa postului nu a putut fi obținută datorită modificărilor administrative intervenite în competențele de păstrare a arhivelor.

De altfel, atribuțiile de serviciu, menționate de către inculpat, corespund cu modalitatea de lucru pe care acesta a desfășurat-o în perioada ce face obiectul cercetărilor în cauză, așa încât, este cert că inculpatul a exercitat, în fapt, aceste sarcini de serviciu.

În virtutea atribuțiilor de serviciu, inculpatul era însărcinat să înregistreze cererile petiționarilor în registrul de intrări - ieșiri ale Biroului Arhivă, să evalueze cererile în urma studiului documentelor referitoare la persoana în cauză, documente ce se regăseau în fondul referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945, existent în cadrul arhivei, în urma acestui proces urmând să elibereze sau nu adeverința doveditoare care era redactată în dublu exemplar.

Potrivit procedurii de lucru, după redactare, adeverințele erau prezentate șefului Biroului Arhivă, It. col. T.I., care semna, pentru conformitate, pe exemplarul doi al adeverinței. Apoi, se proceda la semnarea adeverințelor, de către directorul Direcției Instanțelor Militare, adjunctul acestuia sau inspectorii generali judecătorești, după care, se aplica ștampila instituției și se proceda la expedierea exemplarului nr. 1 către petiționar.

Inculpatul I.F., a preluat, a continuat și a îmbunătățit planul infracțional conceput de către numitul C.V., bolnav, în fază terminală.

Astfel cum a reieșit din declarațiile inculpatului I.F., cu o lună înainte de deces, mai exact, în luna noiembrie 1998, numitul C.V. i-a comunicat că, de mai multă vreme, se află în legătură cu persoane din afara instituției cărora le eliberează, în schimbul unor sume de bani, adeverințe prin care atestă, în mod mincinos, calitatea de strămutat.

Prin intermediul numitului C.V., inculpatul a intrat, ulterior, în contact și cu inculpații I.C. și I.I. și cu numita I.F.

Inculpatul a început, astfel, să emită adeverințe pentru diverse persoane, care nu aveau, în mod real, calitatea de strămutați, inserând, în mod nereal, mențiuni privitoare la: numărul de înregistrare, perioada de strămutare, localitatea în care persoana în cauză a fost strămutată, temeiul în care a fost strămutată, data și motivul pentru care s-au ridicat restricțiile domiciliare. Inculpatul semna personal la rubrica Director cu inițialele „M.T.".

Pentru a da toate aparențele de autenticitate, inculpatul I.F. aplica ștampila ce era utilizată în Biroul Arhivă.

Însă după acoperirea mențiunii „Biroul Arhivă" cu o coală de hârtie, imprimându-se doar celelalte mențiuni - România, Ministerul Justiției, Direcția Instanțelor Militare.

Pentru a emite aceste adeverințe false, inculpatul solicita și primea de la beneficiari, direct sau prin intermediari, sume de bani stabilite după criterii precise - inițial, suma de 30.000 RON pentru fiecare an de strămutare atestat - ulterior, acest „tarif ridicându-se odată cu nivelul de indexare al indemnizației lunare, de către Guvernul României, - la cuantumul de' 100.000, 800.000, 1.200.000 RON.

Pentru a evita eventualele controale ulterioare, inculpatul emitea adeverința în cauză într-un singur exemplar - înscrisul fals fiind înmânat intermediarului sau direct beneficiarului.

Activitatea inculpatului I.F. era continuată de inculpații L.G. și O.C.M., funcționari în cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială București.

Astfel, începând cu data de 16 aprilie 1998, inculpații L.G. și O.C.M. au făcut parte din Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate, pe motive politice, conform Decretului - Lege nr. 118/1990.

Metodologia legală de lucru presupunea formarea unui dosar care primea număr de înregistrare, dosarul conținând următoarele acte: cererea petentului (eventual formular tipizat), prin care se solicita stabilirea calității de strămutat, acte doveditoare - acte de stare civilă în xerocopie și adeverință emisă de Direcția Instanțelor Militare - toate aceste acte trebuind să fie semnate, pentru autentificare, de funcționarul public. Cererile erau soluționate prin decizii, ce erau apoi înaintate conducerii Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială, pentru semnare.

Decizia semnată de conducerea unității era înregistrată într-un registru special, sub număr de dosar și era ștampilată de către secretarul Comisiei, după care inculpatul L.G. aplica o ștampilă dreptunghiulară în care consemna data și semna în afara ștampilei, mențiuni ce confereau efecte juridice deciziei în cauză.

Inculpații L.G. și O.C.M. au emis decizii de strămutat, cuprinzând mențiuni nereale, prin încălcarea flagrantă a atribuțiilor lor de serviciu.

Deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea petenților (iar în multe cazuri chiar inculpații redactau astfel de cereri și le semnau în numele petenților) și fără a certifica, pentru conformitate, actele doveditoare de stare civilă.

Inculpatul L.G. proceda, în aceste condiții, la redactarea deciziei prin tehnoredactare pe formular tipizat sau prin procesare pe calculator.

La rândul ei, inculpata O.C.M. completa deciziile tipizate, primite de la inculpatul L.G., pe care ulterior le multiplica, prin dactilografiere pe mașină de scris, după care le ducea la sediul D.G.P.M.S. pentru a fi semnate și ștampilate.

Principalii colaboratori ai inculpaților I.F., L.G. și O.C.M. au fost inculpații I.P., I.C. și I.M. Aceștia din urmă luau de la diverse persoane copii ale actelor de identitate și sume de bani (din care o parte erau destinate inculpaților ce întocmeau actele false, iar restul revenea intermediarilor) și luau, mai întâi, legătura cu inculpatul I.F., care întocmea adeverințele false, iar ulterior cu inculpații L.G. în principal sau O.C.M. atunci când cel dintâi era ocupat și la care erau trimiși de primul, cărora le remiteau adeverințele în baza cărora erau întocmite deciziile false.

În această modalitate au fost eliberate acte prin care era atestată, în mod fals, calitatea de strămutat, pentru un număr de 734 de persoane.

Situația de fapt a rezultat din declarațiile inculpatului I.F., care a recunoscut, în totalitate, învinuirile aduse și a relatat, în amănunt, desfășurarea activității infracționale, permițând stabilirea, cu exactitate, a situației actelor falsificate și a contribuției celorlalți inculpați, poziție ce a fost menținută pe tot parcursul procesului penal, coroborate cu declarațiile inculpaților I.C., I.I. și I.P., raportul de expertiză grafoscopică referitor la inculpata O.C.M. și înscrisurile existente în cauză.

Inculpatul I.C. a recunoscut, la rândul său, săvârșirea faptelor, declarațiile sale confirmând relatările inculpatului I.F.

Inculpatul I.I. a recunoscut, deasemenea, învinuirile aduse, relatând că a intermediat obținerea de adeverințe și decizii false pentru 26 de persoane, însă ca ajutor dat tatălui său, G.I., care a fost cel care a inițiat și a stabilit modalitatea în care se realiza această intermediere.

Curtea constată că, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că, chiar dacă rezoluția infracțională i-a fost împărtășită inculpatului I.I., de către tatăl său, de la care a preluat și modalitatea de lucru, în mod cert, ulterior primelor acte, activitatea inculpatului a îmbrăcat forma autoratului, aspect ce rezultă din declarația inculpatului I.F., care a precizat că cel cu care a colaborat a fost inculpatul I.I. și nu tatăl acestuia, inculpatul I.I. fiind persoana care i-a lăsat numărul de telefon pentru a fi contactat și tot acesta i-a dat acte și sume de bani pentru întocmirea adeverințelor false.

Inculpatul I.P. a recunoscut săvârșirea faptelor, iar susținerile acestuia în sensul că s-a folosit de numitul Ș., ca un al doilea intermediar, au fost înlăturate din ansamblul probator, în mod corect, de către instanța de fond, având în vedere depozițiile inculpatului I.F. din care rezultă că a primit, în mod direct, de la inculpatul I.P., acte de identitate în xerocopie și sume de bani pentru a întocmi adeverințe false pentru câteva persoane, pe inculpatul I.P. cunoscându-l acasă la inculpatul I.C.

Inculpații I.I., I.C. și I.P. au obținut adeverințe false și decizii false de strămutat și în interes propriu, fapte ce au săvârșite la debutul punerii în aplicare a rezoluțiilor infracționale adoptate.

Inculpații L.G. și O.C.M. nu au recunoscut săvârșirea faptelor, susținând că au eliberat deciziile în cauză fără să cunoască că adeverințele ce stăteau la baza lor erau false și au susținut că singurele abateri săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu au constat în aceea că au acceptat să primească cereri formulate de către alte persoane decât cele ce le depuneau fără a le cere și împuternicire.

Or, se constată că inculpatul L.G. primea pentru soluționare un număr mare de cereri de la intermediari fără a le cere lămuriri sau procură și mai mult pentru fiecare dintre aceste lucrări primea o sumă de bani pentru a emite deciziile - sume ce erau remise înainte și erau fixe pentru fiecare lucrare efectuată. Acest inculpat avea, ca atribuție de serviciu, obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor pentru emiterea fiecărei decizii, atribuție pe care nu și-a îndeplinit-o.

Așadar, chiar în ipoteza în care inculpatul nu și-ar fi stabilit, inițial, rezoluția infracțională, după soluționarea primelor cereri a realizat, în mod cert, caracterul ilicit al activității, acceptând să emită decizii în care a inserat, cu știință, datele menționate în adeverințele emise anterior de către inculpatul I.F., deși cunoștea caracterul fals al acestora.

De altfel, inculpatul L.G. a fost nesincer și în legătură cu relațiile sale cu inculpatul I.F., având în vedere contradicțiile evidente existente în declarațiile acestuia.

Astfel, deși în cursul urmăririi penale, a relatat, în detaliu, o împrejurare în care a trebuit să dea inculpatului I.F. o sumă de bani - reprezentând diferența dintre sumele primite de la numita R.I. pentru o serie de cereri soluționate și sumele ce i se cuveneau conform înțelegerii din această activitate, în cursul cercetării judecătorești, a pretins că această sumă reprezenta un împrumut datorat inculpatului I.F., deși a susținut, în continuare, că nu l-a cunoscut pe acesta din urmă decât în luna februarie 2000.

În ceea ce o privește pe inculpata O.C.M., deși a susținut că a fost de acord, de bună credință, cu modalitatea de lucru stabilită de către inculpatul L.G. și care consta în completarea de decizii la mașina de scris în condițiile în care acestea aveau deja scanate semnătura directorului, Curtea constată, în acord cu Tribunalul, că o astfel de modalitate presupunea o ilegalitate, în percepția oricărui angajat ce avea minime cunoștințe asupra atribuțiilor sale de serviciu.

Mai mult, inculpata a recunoscut că a primit cereri de la aceiași intermediari - inculpații I.P., I.C. și I.I. - și pentru eliberarea acestora primea diverse sume de bani sau atenții materiale de valoare modică - condiții în care apare ca evident faptul că inculpata O.C.M. a realizat caracterul ilicit al acestei modalități de lucru și l-a acceptat, acționând în consecință.

În urma examinării registrelor D.G.M.P.S. București, cu contribuția și a inculpaților I.F., L.G. și O.C.M., s-a reușit identificarea persoanelor ce au beneficiat de adeverințe și decizii care atestau, în fals, calitatea de strămutat.

Așa fiind, în mod corect, Tribunalul a reținut că inculpatul I.F. a eliberat adeverințe false pentru un număr de 734 de persoane, având în vedere declarațiile fiecăreia dintre acestea - care, însă, nu îl indică, în mod direct, pe inculpatul I.F. întrucât contactele acestor persoane s-au limitat la intermediarii - inculpați din prezenta cauză sau la sub-intermediari - și recunoașterile inculpatului, care a fost în măsură să precizeze pentru fiecare dintre aceste persoane dacă adeverințele au fost eliberate de el sau de C.V., filiera prin care i-au parvenit cererile acestor persoane și sumele primite pentru fiecare dintre adeverințele emise.

Având în vedere modalitatea de emitere a deciziilor false de către inculpatul I.F. - prin tehnoredactare și prezentarea lor spre semnare persoanelor în drept sau xerografierea semnăturii acestora, probațiunea contribuției inculpatului la emiterea de decizii false pentru cele 734 de persoane menționate anterior s-a făcut, în principal, în baza declarațiilor acestuia.

În urma coroborării precizărilor inculpatului în legătură cu aceste persoane cu declarațiile coinculpatei O.C.M., s-a putut stabili contribuția exactă a fiecărui membru al Comisiei înființate în vederea aplicării Decretului Lege nr. 118/1990.

S-a stabilit, astfel, că inculpatul L.G. a întocmit dosare conținând acte false pentru un număr de 565 de persoane.

În aceeași modalitate s-a stabilit și contribuția inculpatei O.C.M. la emiterea deciziilor false, în cazul acesteia contribuția limitându-se la un număr de 211 de dosare. Unele dintre deciziile emise în aceste dosare erau întocmite atât de către inculpată cât și de către inculpatul L.G.

Și această inculpată a fost în măsură să dea detalii cu privire la fiecare dosar, iar participarea sa concretă s-a stabilit în urma confruntării detaliilor date de aceasta cu cele furnizate de inculpatul L.G.

Inculpata O.C.M. a completat și a semnat cereri în numele petiționarilor, în 57 de cazuri. În acest sens, sunt relevante și concluziile raportului de expertiză grafoscopică efectuată în cursul urmăririi penale nr. 101.123 din 23 decembrie 2004, 57 dintre persoanele ce figurează ca beneficiari în prezenta cauză (foști învinuiți) regăsindu-se între cele 96 de cereri ce au fost completate în fals de către inculpată conform concluziilor acestei expertize.

În cazul inculpatului I.P., corect, s-a reținut, că acesta a obținut pentru sine adeverința și decizia nr. 536/3388 din 17 iunie 1998 a D.G.M.P.S. București prin care i se atesta calitatea nereală de beneficiar al Decretului - Lege nr. 118/1990, în calitate de strămutat.

Adeverința emisă de către Direcția Instanțelor Militare a fost întocmită, conform declarațiilor inculpatului I.F., de către C.V. - decedat, iar decizia a fost obținută prin intermediul numitului Ș.I.

Ulterior, inculpatul a intermediat obținerea unor documente false similare pentru numiții L.C., S.M.T. și S.T., în cazul cărora adeverințele au fost întocmite de către inculpatul I.F., conform declarațiilor acestuia, iar deciziile, de către inculpatul L.G.

Pentru a remite aceste acte inculpaților I.F. și L.G., inculpatul I.P. a apelat la numitul Ș.I.

Pentru fiecare dintre aceste dosare, ca intermediar, inculpatul I.P. a pretins pentru sine și primit câte 50.000 RON.

Contribuția acestui inculpat a rezultat din declarațiile coinculpaților I.F., L.G. și O.C.M., coroborate și cu înscrisurile existente în cauză și declarațiile beneficiarilor.

Deși inculpatul I.P. a susținut că nu el ci numitul Ș.I. a intermediat obținerea acestor acte false, astfel cum rezultă din declarațiile celor trei beneficiari și acest inculpat a avut o contribuție proprie la obținerea actelor false, toate aceste trei persoane indicând că inculpatul I.P. a fost cel căruia i-au dat copii de pe actele de stare civilă și sumele de bani.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.C., acesta a avut, mai întâi, calitatea de beneficiar, obținând adeverința nr. 3375 din 06 septembrie 1991, adeverință ce atestă, în mod nereal, calitatea sa de strămutat și în baza căreia a fost eliberată decizia nr. 123859 din 13 noiembrie 1991.

Aceste acte Ie-a folosit pentru a obține indemnizație socială și alte beneficii materiale.

Ulterior, inculpatul a intermediat obținerea de astfel de acte false pentru un număr de 45 de persoane, numele acestor persoane fiind stabilite conform declarațiilor inculpatului, coroborate și cu declarațiile unora dintre beneficiari ce au luat contact direct cu acesta.

Sumele primite de la acestea pentru activitatea sa de intermediere erau în medie de 200.000 RON.

Participația acestui inculpat a rezultat din declarațiile inculpatului I.F., coroborată cu declarațiile de recunoaștere ale acestui inculpat, precum și cu declarațiile celorlalți coinculpați din prezentul dosar, L.G. și O.C.M., dar și cu concluziile raportului de expertiză tehnico-științifică nr. 93.094 din 11 martie 2005, din care rezultă că acest inculpat a executat scrisurile de mână și semnăturile existente pe un număr de 16 decizii eliberate de către D.G.M.P.S. București.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.I., acesta a avut, mai întâi, calitatea de beneficiar, obținând adeverința nr. 1-172 din 16 septembrie 1999, emisă, în fals, de către inculpatul I.F., în baza căreia i s-a eliberat și decizia nr. 1380/8704 din 21 decembrie 1998.

Ulterior, inculpatul I.I. a sprijinit constant activitatea tatălui său - numitul G.I., în prezent decedat - de a intermedia obținerea de acte false care atestau calitatea de strămutat pentru un număr de 27 de persoane, identitatea acestora fiind stabilită conform declarațiilor inculpatului, ce se coroborează și cu depozițiile beneficiarilor.

Contribuția acestui inculpat a rezultat din declarațiile sale de recunoaștere, coroborate și cu declarațiile celorlalți coinculpați I.F., L.G. și O.C.M. și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 93.093 din 11 martie 2005, din care a rezultat că scrisurile de mână și semnăturile existente pe un număr de 17 decizii eliberate de către D.G.M.P.S. București - întocmite de către inculpații L.G. și O.C.M. - au fost executate de inculpatul I.I.

Conchizând, Curtea constată că, probele administrate în cauză au justificat aprecierea instanței de fond că nu există niciun dubiu cu privire la săvârșirea, de către inculpați, a infracțiunilor deduse judecății, astfel că, soluția de condamnare a acestora este corectă.

Așadar, evaluând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că valoarea probatorie conținută de aceste probe, formează convingerea, certă și de netăgăduit, că faptele s-au petrecut în materialitatea lor și în derularea menționată.

De asemenea, Curtea constată că, în mod legal, instanța de fond a încadrat juridic faptele săvârșite de către apelanții-inculpați, după cum urmează:

1. Fapta inculpatului I.F. care, în perioada noiembrie 1998-iunie 2000, în calitate de ajutor șef Birou Arhivă Specială al Tribunalului Militar Teritorial București, din cadrul Instanțelor Militare, a pretins și a primit, prin intermediari, sume de bani sau alte foloase - în total suma de 30.157 RON - pentru a efectua acte contrare obligațiilor sale de serviciu referitoare la primirea cererilor, înregistrare, studiere și evaluare, cu scopul de a întocmi, în fals, adeverințe privind calitatea de strămutat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (734 de acte materiale), rezoluția infracțională unică rezultând din modalitatea de săvârșire a actelor materiale, care urmăresc un tipar unic și din perioadele scurte de timp dintre fiecare act material, fapta fiind săvârșită în condițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta aceluiași inculpat care, prin emiterea, în fals și remiterea acestor adeverințe către beneficiari i-a sprijinit pe aceștia în acțiunea de inducere în eroare a părților civile în scopul obținerii de foloase materiale injuste, constând în drepturile bănești și celelalte facilități prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990, inculpatul însuși urmărind un folos material propriu constând în sumele ce i-au fost remise pentru fiecare adeverință emisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave raportat la prejudiciul total cauzat, calculat prin însumarea prejudiciilor suferite de fiecare parte civilă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (734 de acte materiale).

Curtea reține că faptele au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

2. Fapta inculpatului L.G. care, în calitate defuncționar în cadrul D.G.M.P.S. și membru al Comisiei de aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990, în perioada august 1998 – iunie 2000, de a primi bani ori produse în valoare totală de 1.820 RON, pentru a-și încălca îndatoririle de serviciu - ce constau în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru aplicarea ștampilei rotunde, aplicarea ștampilei dreptunghiulare și semnare, remiterea a câte două exemplare falsificate intermediarilor, pentru a fi înmânate beneficiarilor,întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (565 de acte materiale).

Unitatea rezoluției infracționale este relevată de modalitatea identică de săvârșire a actelor materiale și de timpul scurt trecut între acestea.

Fapta aceluiași inculpat de a falsifica deciziile D.G.P.M.S., în modul arătat mai sus, de a le remite direct sau prin intermediari către beneficiari, pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile statului care acordau drepturile și facilitățile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 în scopul de a obține foloase materiale injuste (565 de acte materiale), acționând, în acest scop, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza unei rezoluții infracționale unice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea reține că faptele au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

3. Fapta inculpatei O.C.M. care, încalitate de funcționar al D.G.P.M.S. București și membru al comisiei de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, de a primi bani și foloase ce nu i se cuveneau, în cuantum de 1.055 RON, de la inculpații intermediari, dar și direct de la beneficiari, în scopul de a face acte contrare îndatoririlor de serviciu și, astfel, de a elibera decizii prin care atestă, în mod fals, calitatea de strămutat politic a beneficiarilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (211 acte materiale).

Unitatea de rezoluție infracțională a fost reflectată de modul similar sau identic de comitere a actelor materiale și de intervalul mic de timp existent între ele.

Fapta aceleiași inculpate, de a remite deciziile falsificate pentru a ajuta pe beneficiari să le folosească în scopul inducerii în eroare a unor instituții de stat, pentru a obține foloase materiale necuvenite, constând în drepturile date de Decretul - Lege nr. 118/1990, fapte ce au condus la crearea unui prejudiciu de 207.771,41 RON - sumă direct imputabilă inculpatei și stabilită prin însumarea prejudiciilor cauzate de beneficiarii ce au utilizat deciziile emise de aceasta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (211 acte materiale).

Curtea reține că faptele au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

4. Fapta inculpatului I.C. de a obține, pentru sine, acte false prin care se atesta calitatea sa de strămutat și de a folosi aceste acte, în mod repetat, la mai multe instituții de stat, în vederea obținerii de foloase materiale injuste, constând în ajutoarele materiale acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului I.C. care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, a primit de la un număr de 50 de beneficiari sume de bani și a dat aceste sume către funcționari publici -inculpații I.F., L.G. și O.C.M. - pentru a obține adeverințe false și decizii false prin care se stabilea, în mod nereal, calitatea de strămutat a beneficiarilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (50 de acte materiale).

Curtea constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut, astfel cum s-a stabilit din declarațiile acestui inculpat, că suma obținută pentru sine, prin această activitate de intermediere, a fost de 980 RON.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, a transmis înscrisuri false către un număr de 50 de beneficiari astfel sprijinindu-i pe aceștia să inducă în eroare instituțiile statului care acordau drepturi sau facilități prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, în scopul de a obține foloase materiale injuste care însumate au creat un prejudiciu de 4.176 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (50 de acte materiale).

Sunt aplicabile dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. întrucât inculpatul a săvârșit toate faptele de care este acuzat împreună cu mai mult de alte două persoane.

Curtea reține că faptele au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

5. Fapta inculpatului I.I. de a obține pentru sine acte false prin care se atesta calitatea sa de strămutat și de a folosi aceste acte, în mod repetat, la mai multe instituții de stat, în vederea obținerii de foloase materiale injuste, constând în ajutoarele materiale acordate în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (27 de acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada anilor 1998 - 1999, l-a sprijinit pe tatăl său, numitul G.I., în prezent decedat, în scopul de a primi sume de bani pentru a fi remise inculpaților I.F., L.G. și O.C.M. în scopul ca aceștia, contrar obligațiilor lor de serviciu, să emită adeverințe și decizii false prin care se constată, în mod nereal, calitatea de strămutat, și sprijinind, în acest mod, activitatea tatălui său de a obține în interes propriu un folos material, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate ia luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (27 de acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada 1998 - 1999, prin activitatea de sprijinire a intermedierii obținerii de acte false de către tatăl său a sprijinit pe beneficiarii acestor acte false să inducă în eroare instituțiile statului care acordau drepturi sau facilități prevăzute de Decretul - Lege nr. 188/1990, în scopul de a obține foloase materiale necuvenite, constând în indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, etc. - care au produs un prejudiciu total de 18.711 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (27 de acte materiale).

Faptele au fost săvârșite sub forma concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.

6. Fapta inculpatului I.P. care, începând cu anul 1998 și până la data sistării drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, în baza unei singure rezoluții infracționale, a indus în eroare instituțiile de stat ce acordau drepturi bănești în temeiul acestui text de lege prin folosirea unor înscrisuri false - adeverință și decizie de strămutat - în scopul de a obține în acest mod foloase materiale injuste - pensie lunară, scutiri impozite, permise de călătorie gratuite - în total, suma de 2.483,22 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada anilor 1998 -1999, a primit sume de bani pentru a fi dați, prin intermediul lui Ș.I., inculpaților I.F. și L.G., pentru ca aceștia, contrar atribuțiilor de serviciu, să emită adeverințe și decizii false de strămutat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada anilor 1998 - 1999, a transmis documentele oficiale false către beneficiari, sprijinindu-i pe aceștia să inducă în eroare instituțiile statului care acordau drepturi și facilități prevăzute în Decretul - Lege nr. 118/1990 ajutându-i astfel să obțină foloase materiale injuste - indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, prejudicii care se ridică la suma de 5.679,66 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale).

I. în ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

1.a. Cu privire la primul motiv de apel, referitor la împrejurarea că, instanța de fond, în mod greșit, cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpaților I.F. și L.G., a contopit sporurile, apreciind că au autoritate de lucru judecat, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

După cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, în cazul în care există mai multe hotărâri definitive, prin care s-au aplicat diferite sporuri, cu ocazia unor contopiri anterioare, se va bucura de autoritate de lucru judecat sporul cel mai mare, nefiind posibilă renunțarea la el sau aplicarea unui spor mai mic cu ocazia efectuării unor noi operațiuni de contopire.

Această soluție este logică, întrucât, dacă sporul inițial era necesar pentru un număr mai mic de infracțiuni, este de neconceput ca acest spor să nu mai fie necesar, atunci când numărul infracțiunilor concurente a crescut.

În același sens, s-a statuat, în mod constant și în practica judiciară relativ recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, precizându-se că: „în situația în care toate infracțiunile concurente au fost judecate separat, pronunțându-se mai multe hotărâri care au rămas definitive, existând deja pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat, instanța care efectuează contopirea trebuie să o aleagă pe cea mai grea, pe care o poate spori în condițiile art. 34 C. pen., sporul aplicat anterior bucurându-se de autoritate de lucru judecat, astfel că, instanța nu poate să renunțe la el sau să aplice un spor mai mic" (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 5611 din 02 decembrie 2003; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 3652 din 07 iunie 2006).

De asemenea, prin decizia nr. 1304 din 28 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a arătat că: „dacă pentru una din pedepsele supuse concursului, instanțele au aplicat și un spor, printr-o hotărâre definitivă, acesta intră în puterea lucrului judecat, astfel încât, trebuie adăugat obligatoriu pedepsei rezultate în urma contopirii".

Or, în cauză, așa cum rezultă din dispozitivele sentințelor penale ce au făcut obiectul contopirii, la operațiunile de contopire a pedepselor pronunțate anterior, inculpaților I.F. și L.G. le-au fost aplicate pedepsele cele mai grele și sporuri, de 1 an închisoare, în cazul inculpatului I.F., respectiv, de 2 ani închisoare, în privința inculpatului L.G.

În acest context, câtă vreme aceste pedepse pronunțate anterior au fost contopite cu pedepsele, cu închisoare, aplicate inculpaților I.F. și L.G. pentru prezentele fapte deduse judecății, concurente cu cele pentru care a fost condamnat și prin sentințele penale pronunțate anterior, se impune ca pedeapsa rezultantă să fie majorată, în mod obligatoriu, în sensul alăturării sporurilor de 1 an închisoare, respectiv, 2 ani închisoare, ce au căpătat autoritate de lucru judecat, astfel cum, în mod legal, a apreciat și instanța de fond.

Pe de altă parte, independent de menținerea sau nu a sporului intrat în puterea lucrului judecat, în cauză, se impune, oricum, aplicarea unui spor de pedeapsă „ce poate fi justificat de numărul mare de infracțiuni și de gravitatea acestora" (Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 63 din 07 ianuarie 2004).

1.b. Cu privire la același prim motiv de apel, referitor, însă, la împrejurarea că, instanța de fond a omis să dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, în cazul inculpatului F., Curtea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele motive:

Curtea constată că, deși prin decizia penală nr. 39/2006 a Curții Militare de Apel București s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 160/2005 și punerea, de îndată, în libertate a inculpatului I.F., instanța de fond a omis să dispună emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în condițiile în care, pedeapsa rezultantă stabilită prin hotărârea atacată este superioară celei aplicată prin decizia penală nr. 35/2006 a Curții Militare de Apel București, astfel că, nu se poate aprecia că pedeapsa ar fi fost executată, anterior, de către inculpatul I.F.

2. În ceea ce privește al doilea motiv de apel invocat de Parchet, referitor la nelegalitatea sentinței penale atacate, subaspectul omisiunii aplicării inculpatului I.F., a pedepsei complementare a degradării militare, Curtea îl apreciază ca fondat, pentru argumentele ce preced:

Conform art. 67 alin. (1) C. pen., pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, degradarea militară se aplică, în mod obligatoriu, condamnaților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principală este închisoarea mai mare de 10 ani, iar conform alin. (3), degradarea militară este facultativă pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.

Or, Curtea constată că, la data comiterii faptelor ce fac obiectul cauzei (perioada anilor 1998-2000), inculpatul I.F. era militar activ, cu gradul de plutonier major, în cadrul Ministerului Apărării și își desfășura activitatea, ca și arhivar, în cadrul compartimentului „Arhivă specială", iar la data pronunțării sentinței penale atacate, inculpatul I.F. era militar, în rezervă, cu gradul de plutonier major.

Curtea apreciază că, indiferent de cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului care atrage, fie o aplicare, cu titlu obligatoriu, fie o aplicare facultativă a degradării militare, în cauză, aplicarea acestei pedepse complementare privativă de drepturi se impune, raportat la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite.

3. Cu privire la al treilea motiv de apel invocat de Parchet,referitor la nelegalitatea sentinței penale atacate, motivat de faptul că, în cazul inculpaților I.I., I.P. și I.C., nu s-a aplicat măsura de siguranță a confiscării speciale, Curtea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele argumente:

Conform dispozițiilor art. 254 alin. (3) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Potrivit art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale, bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor.

În temeiul acestor dispoziții legale, Curtea constată că, în cauză, se impunea dispunerea măsurii de siguranță a confiscării speciale, după cum urmează:

- de la inculpatul I.C., suma de 980 RON, reprezentând sumele de bani și contravaloarea produselor reținute în folosul său, din sumele ori produsele primite de la beneficiari, direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaților I.F., L.G. și O.C.M.;

- de la inculpatul I.I., suma de 1.933 RON, reprezentând sumele de bani și contravaloarea produselor reținute, în folosul acestui inculpat, de către numitul G.I. (decedat), cu ajutorul inculpatului I.I., din sumele ori produsele primite direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaților I.F., L.G. și O.C.M.;

- de la inculpatul I.P., sumele de 15 RON, reprezentând sumele de bani și contravaloarea produselor reținute în folosul său, din sumele ori produsele primite de la beneficiari, direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaților I.F., L.G. și O.C.M. și de 115 RON, reprezentând sumele de bani și contravaloarea produselor reținute în folosul acestui inculpat, de către numitul Ș.I. (decedat), cu ajutorul inculpatului I.P., din sumele ori produsele primite direct sau prin subintermediari, pentru a fi date, drept mită, inculpaților I.F., L.G. și O.C.M.

Astfel, Curtea constată că, în cauză, cei trei inculpați sus menționați, după ce au obținut, pentru sine, adeverințe și decizii care atestau calitatea, nereală, de beneficiar al Decretului-Lege nr. 118/1990, au intermediat obținerea unor documente false similare și altor persoane.

Astfel, inculpatul I.P. a intermediat obținerea unor astfel de documente numiților C.C., S.M.T. și S.T., pretinzând, pentru sine și primind, de la fiecare, câte 5 RON.

Inculpatul I.C. a intermediat obținerea de acte false pentru un număr de 45 de persoane, de la care a primit câte 20 de RON.

Inculpatul I.I. a facilitat obținerea de acte false, în baza cărora să beneficieze de pensie, în calitate de strămutat, un număr de 27 de persoane de la care a primit sume de bani cuprinse între 5 RON și 10 RON, de persoană.

4. Cu privire la al patrulea motiv de apel invocat de parchet, referitor la netemeinicia sentinței penale atacate, sub aspectul interzicerii inculpaților I.F., L.G., O.C.M., I.I., I.P. și I.C., a dreptului de a alege, Curtea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele argumente:

Din acest punct de vedere, Curtea reține că, deși instanța de fond a procedat la o analiză, sumară, a temeiurilor care au dus la hotărârea de a interzice inculpaților I.F., L.G. și O.C.M., dreptul de a alege, a omis să analizeze aceste motive, în cazul inculpaților I.I., I.P. și I.C.

Or, Curtea apreciază că, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite și de comportamentul inculpaților, această pedeapsă accesorie nu este proporțională și nici justificabilă.

Astfel, în acord și cu Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să nu se facă „de drept", în mod automat, ci numai după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității, care impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate.

În același sens, este și decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a stabilit, cu titlu obligatoriu, că: „dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează, în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a l-a, c) C. pen. nu se va face, în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

II. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul I.F., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Cu privire la lipsa rolului activ al instanței, instituit prin dispozițiile art. 4 C. proc. pen., Curtea constată că, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., ținând seama de conținutul - similar - al declarațiilor martorilor audiați în fața instanței, iar, față de numărul foarte mare al martorilor indicați în actul de sesizare al instanței, ale căror depoziții, sub aspectul elementelor esențiale, sunt identice, s-ar ajunge la o amânare, nejustificată, a judecării cauzei.

În ceea ce privește nerealizarea expertizării mașinilor de scris, Curtea constată că, în privința acestui aspect, s-a pronunțat, prin încheierea de ședință de la 14 aprilie 2011, în sensul respingerii probei, ca neutilă soluționării cauzei, potrivit considerentelor acelei încheieri.

Relativ la incompatibilitatea procurorului militar R.G., unul dintre magistrații care a întocmit rechizitoriul în cauză, Curtea reține că inculpatul I.F. nu a indicat cazul de incompatibilitate prevăzut de lege în care s-ar fi aflat respectivul procuror și nici motivul legal care ar atrage soluția prevăzută de dispozițiile art. 332 C. proc. pen., de restituire, a cauzei, la procuror, pentru refacerea urmăririi penale.

Cu privire la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, Curtea constată următoarele:

Deoarece o parte dintre persoanele care au beneficiat de pensie specială au achitat, parțial sau integral sumele datorate părților civile, s-au solicitat părților civile relații privind situația actualizată a debitelor reținute în sarcina acestor persoane, relațiile solicitate cuprinzând, atât situația plăților restante, cât și reactualizarea sumelor cu indicele de inflație fiind depuse la dosar.

Curtea apreciază că, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că, în cauză, s-au constituit părți civile S.C. „M." SA, R.A.T. București - R.A., S.R.R., C.P. a Municipiului București, D.I.T.L. sector 1, D.V.B.L. sector 2, D.I.T.L. sector 3, cu suma totală de 730.697,75 RON.

Părțile civile au prezentat situațiile sumelor nerecuperate, defalcate pe fiecare martor în parte și reactualizate în funcție de indicele de inflație.

Astfel, partea civilă C.P. a Municipiului București a comunicat situația prejudiciilor nereactualizate detaliate pentru fiecare dintre cei 734 de beneficiari. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 11.001.820,16 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari și reactualizate.

Partea civilă R.A.T. București - R.A. a precizat că suma totală a prejudiciului nerecuperat, reactualizată, este de 57.499,94 RON și a comunicat situația detaliată. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 57.499,94 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari și reactualizate.

Partea civilă S.R.R. a comunicat situația detaliată a prejudiciului nerecuperat. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 2.068,90 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate, de către beneficiari și reactualizate.

Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 1 a comunicat situația reactualizată a prejudiciilor. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 18.746 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate, de către beneficiari și reactualizate.

Partea civilă D.V.B.L. sector 2 a comunicat situația reactualizată a prejudiciilor încă nerecuperate. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 7.052 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate, de către beneficiari și reactualizate.

Partea civilă S.C. „M." S.A. a comunicat situația reactualizată a prejudiciilor. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 15.624,30 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari și reactualizate.

Partea civilă D.T.I.L. sector 3 a comunicat situația reactualizată a prejudiciilor. Prejudiciul suferit de această parte civilă și nerecuperat s-a ridicat la suma de 27.717,52 RON - sumă rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari și reactualizate.

Sub aspectul întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Curtea constată că, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că toți inculpații au acționat cu vinovăție, prevăzând sau, cel puțin, acceptând producerea prejudiciului de ordin patrimonial, al cărui caracter de previzibilitate nu poate fi pus la îndoială.

Din acest punct de vedere, este evident că, întocmind și, respectiv, intermediind obținerea adeverințelor și deciziilor false și cunoscând împrejurarea că înscrisurile respective urmau să fie folosite de către beneficiari pentru obținerea de beneficii materiale prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, inculpații au prevăzut că, în acest mod, va fi afectat patrimoniul instituțiilor și regiilor autonome ce plăteau ajutoarele sociale respective.

Cu privire la solidaritatea răspunderii civile a inculpaților, este, deasemenea, evident că aceștia au acționat cu o voință comună.

În ceea ce privește întinderea răspunderii civile delictuale a fiecăruia dintre inculpați, în mod corect, s-a constatat că inculpatul I.F., care a emis adeverințele false pentru cei 734 de beneficiari - toate actele materiale ce fac obiectul cauzei -răspunde pentru întregul prejudiciu, întrucât, în lipsa acestor adeverințe nu ar fi fost posibilă emiterea celorlalte înscrisuri false, respectiv, deciziile prin care se atesta, în mod nereal, calitatea de strămutat politic.

Activitatea inculpatului lordache a fost premisa eliberării deciziilor false de către inculpații O.C.M. și L.G.

Din punct de vedere al întinderii răspunderii civile delictuale, fiecare dintre acești doi inculpați răspund pentru prejudiciile cauzate de folosirea deciziilor false emise de fiecare dintre aceștia - 565 de acte materiale, în cazul inculpatului L.G. și 211 acte materiale, în cazul inculpatei O.C.M.

La stabilirea cuantumului concret al sumelor datorate de fiecare dintre cei doi inculpați, Tribunalul a avut în vedere numele beneficiarilor, astfel cum au fost detaliate în anexele la declarațiile

Inculpaților, intitulate „situații centralizate", în cazul inculpatei O.C.M. și inculpatului L.G.

La stabilirea cuantumului prejudiciilor cauzate direct de acești doi inculpați fiecăreia dintre părțile civile, calculul matematic a avut în vedere sumele neachitate încă de beneficiarii pentru care fiecare dintre acești doi inculpați este răspunzător și care se regăsesc în listele detaliate depuse de fiecare dintre părțile civile în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I.C., corect s-a constatat că acesta răspunde, în primul rând, pentru prejudiciile cauzate în calitate de beneficiar și, în al doilea rând, pentru prejudiciile cauzate prin folosirea actelor false de către persoanele intermediate de acesta (50 de acte materiale). Situația centralizată a persoanelor intermediate a fost depusă la dosar de urmărire penală.

Întrucât, în calitate de beneficiar, inculpatul I.C. figurează în listele detaliate de părțile civile, au fost avute în vedere și sumele indicate în aceste liste cu titlu de sume neachitate de acesta, în măsura în care aceste sume nu au fost menționate separat de părțile civile.

În privința inculpatului I.M., procedând în mod similar și luând în considerare numele beneficiarilor, în număr de 27, s-a stabilit, deasemenea, că acest inculpat a prejudiciat părțile civile, prin fapta sa și a persoanelor intermediate.

În cazul inculpatului I.P., care a avut și calitatea de intermediar pentru trei persoane, dar și de beneficiar, s-au reținut, în mod temeinic, sumele datorate cu titlu de prejudiciu materialin.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.F., Curtea constată că, în mod temeinic, instanța de fond nu a reținut circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și b) C. pen., menționate de procuror în cuprinsul rechizitoriului.

Astfel, existența unor calificative de „bine" sau „foarte bine" obținute de inculpat în urma unor evaluări ce aveau caracter obligatoriu și periodic în activitatea sa reprezintă doar o împrejurare că inculpatul, formal, își îndeplinea atribuțiile sale de serviciu.

La aprecierea conduitei inculpatului, Curtea are în vedere și numeroasele condamnări, suferite de acesta, anterior, pentru fapte similare.

Totodată, din actele dosarului a rezultat că identificarea adeverințelor false nu a necesitat contribuția inculpatului, fiind suficientă o simplă confruntare a registrelor D.G.M.P.S. cu cele ale Direcției Instanțelor Militare - Biroul Arhivă.

Or, incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen. presupune stăruința inculpatului, după epuizarea infracțiunii, de a diminua paguba - în cauză, de a achita, prin orice mijloace, măcar o parte a prejudiciului considerabil ce a fost produs.

În privința aplicabilității dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Curtea constată că, în mod legal, instanța de fond a reținut că identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpaților I.P., I.C. și I.I. nu a fost rezultatul exclusiv al declarațiilor inculpatului I.F., iar o simplă contribuție la clarificarea faptei nu a echivalat cu poziția avută în vedere de textul invocat, întrucât, dispozițiile legale impun îndeplinirea, în mod cumulativ, a două condiții : denunțarea (situație ce nu se regăsește în cauză) și facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane.

În ceea ce privește sporul de pedeapsă aplicat, sunt valabile considerentele expuse cu privire la primul motiv de apel invocat de parchet.

Curtea apreciază, însă, că pedepsele aplicate inculpatului I.F. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, considerând că aplicarea unor pedepse, orientate spre maximul special prevăzut de lege, nu sunt apte să asigure realizarea, în condiții optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Din acest punct de vedere, Curtea are în vedere poziția procesuală a inculpatului, constantă, de recunoaștere a săvârșirii faptelor, avută pe parcursul procesului penal, dar și împrejurarea că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârșirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat și, implicit, gradul de pericol social concret al infracțiunilor.

III. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul L.G., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Cu privire la lipsa rolului activ al instanței, la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, la sporul de pedeapsă aplicat și la ne aplicare a dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, sunt valabile aceleași rațiuni avute în vedere la motivarea soluției dispusă cu privire la inculpatul I.G.

În privința aplicabilității dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Curtea constată că, în mod legal, instanța de fond a reținut că procurorii care au întocmit rechizitoriul au folosit, ei înșiși, expresia „a facilitat identificarea", or, facilitarea este o activitate subsidiară celei a denunțului, motiv pentru care, identificarea celorlalți inculpați nu s-a făcut ca urmare a declarațiilor inculpatului L.G.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului L.G., Curtea constată că, în mod temeinic, instanța de fond nu a reținut circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., menționate de procuror în cuprinsul rechizitoriului.

Astfel, calificativele adecvate obținute în cadrul serviciului sau lipsa antecedentelor penale și, în general, conformarea, formală, cu legea penală nu reprezintă decât împrejurări obișnuite ce ar trebui să aibă caracter de normalitate pentru destinatarii legii penale.

La aprecierea conduitei inculpatului, Curtea are în vedere și numeroasele condamnări, suferite de acesta, anterior, pentru fapte similare.

Deasemenea, stoparea producerii rezultatului păgubitor, ca urmare a începerii cercetărilor în cauză este firească și nu echivalează cu un efort din partea inculpatului de a ajuta la recuperarea prejudiciului infracțional creat.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., se constată că inculpatul nu a recunoscut că a acționat cu intenția specifică infracțiunilor pentru care este cercetat.

Curtea apreciază, însă, că pedepsele aplicate inculpatului L.G. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiții optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Din acest punct de vedere, Curtea are în vedere împrejurarea că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârșirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat și, implicit, gradul de pericol social concret al infracțiunilor.

IV. În ceea ce privește apelul declarat de inculpata O.C.M., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Cu privire la lipsa rolului activ al instanței, la modul de soluționare a laturii civile a cauzei și la neaplicarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, sunt valabile aceleași considerente avute în vedere la motivarea soluției dispusă cu privire la inculpatul I.G.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei O.C.M., Curtea apreciază că poate fi reținută, în favoarea acesteia, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca și ceilalți doi inculpați, menționați mai sus și ținând seama și de conținutul caracterizării inculpatei, de la locul de muncă.

Totodată, Curtea are în vedere gradul de contribuție, redus, al inculpatei, dar și numărul de acte materiale ce compun infracțiunile continuate, reținute în sarcina sa, în raport și de ceilalți doi inculpați menționați anterior.

Deasemenea, Curtea reține că inculpata, în final, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptelor și are un copil minor în întreținere.

Nu în ultimul rând, Curtea reține, ca și în cazul celorlalți doi inculpați menționați anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârșirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat și, implicit, gradul de pericol social concret al infracțiunilor.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatei O.C.M. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiții optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor complementare aplicate inculpaților I.F., L.G. și O.C.M., Curtea apreciază că apelurile declarate de acești inculpați sunt fondate și din acest punct de vedere, cuantumul pedepselor complimentare fiind mult prea mare, raportat la cuantumul pedepsei principale aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, urmând să îl reducă corespunzător.

În acest sens, Curtea reține că, deși pedepsele complimentare trebuie să oglindească, deasemenea, pericolul social al faptei și periculozitatea inculpatului, totuși, aceste pedepse nu realizează, în principal și în mod independent, scopurile represiunii, ci, pentru a-și atinge menirea, sunt atașate unei pedepse principale, pe care o completează. Pedeapsa principală trebuie să asigure, în mod precumpănitor, reeducarea inculpatului și nu pedeapsa complimentară. Astfel, o dată pedeapsa principală stabilită, acesteia i se atașează, spre a o complini în realizarea sarcinilor, o pedeapsă complimentară.

De altfel, în cazul inculpatei O.C.M., potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (3) C. pen., când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată. Așadar, legea acordă instanței această facultate, de a aprecia asupra necesității aplicării pedepsei complimentare. Curtea apreciază, însă, că această pedeapsă este necesară, având în vedere natura infracțiunilor, atitudinea inculpatei, împrejurările cauzei, dar și gradul ridicat de pericol social al faptelor, dar va ține seama de circumstanța atenuantă constatată la stabilirea duratei interdicției.

V. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul I.C., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la solicitarea inculpatului ca, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., să se dispună recalificarea faptei de luare de mită din forma complicității în forma prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, motivat de faptul că, Legea nr. 78/2000 a intrat în vigoare la un moment ulterior celui la care a încetat activitatea infracțională a inculpatului, reținută ca fiind comisă în formă continuată și având ca debut anul 1998, Curtea o apreciază, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Activitatea infracțională a inculpatului s-a derulat în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, cu o rezoluție infracțională unică. Or, ca efecte juridice, stabilirea caracterului continuat al unei infracțiuni prezintă importanță, sub mai multe aspecte, printre care, aplicarea legii penale în timp, care va fi cea în vigoare din momentul epuizării infracțiunii, în cauză, luna iunie a anului 2000.

Or, Curtea constată că Legea nr. 78 din 08 mai 2000 a fost publicată în M. Of. al României nr. 219 din data de 18 mai 2000, intrând, așadar, în vigoare, anterior momentului epuizării infracțiunilor în cauza de față.

În consecință, încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este corectă.

În ceea ce privește critica vizând greșita reținere și judecare a inculpatului pentru complicitate la luare de mită în formă continuată, Curtea are în vedere aceleași considerente expuse cu privire la reținerea situației de fapt și a încadrării juridice a acestei infracțiuni, în ceea ce îl privește pe inculpatul I.C. și care nu vor mai fi reluate.

Totodată, rezoluția infracțională unică a rezultat din modalitatea de săvârșire a celor 50 de acte materiale, care urmăresc un tipar unic și din perioadele scurte de timp dintre fiecare act material.

De asemenea, Curtea reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul I.C. a săvârșit toate faptele de care este acuzat împreună cu mai mult de alte două persoane.

În ceea ce privește critica adusă sentinței penale apelate, referitoare la greșita condamnare a inculpatului în calitate de autor al infracțiunii de înșelăciune, Curtea are în vedere aceleași considerente expuse cu privire la reținerea situației de fapt și a încadrării juridice a acestei fapte, în privința inculpatului I.C. și care nu vor mai fi reiterate.

Cu privire la modul de soluționare a laturii civile a cauzei, sunt valabile aceleași considerente avute în vedere la motivarea soluției dispusă cu privire la inculpatul I.G.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.C., Curtea apreciază că pot fi reținute, în favoarea acestuia, circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca și inculpații I.F. și L.G. și ținând seama de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunilor, rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului penalin.

Totodată, Curtea are în vedere participația penală, efectivă, avută de inculpatul I.C., gradul de contribuție, redus, al inculpatului, numărul, relativ mic, de persoane racolate, dar și numărul de acte materiale ce compun infracțiunile continuate, reținute în sarcina sa, în raport și de ceilalți trei inculpați menționați anterior.

De asemenea, Curtea reține vârsta înaintată a inculpatului -77 de ani.

Nu în ultimul rând, Curtea reține, ca și în cazul celorlalți trei inculpați menționați anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârșirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat și implicit, gradul de pericol social concret al infracțiunilor.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului I.C. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse este aptă să asigure realizarea, în condiții optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea apreciază, ținând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni, așa încât, se poate aplica suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, apreciat ca fiind suficient pentru reeducarea inculpatului.

VI. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul I.I., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., Curtea o apreciază, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce preced:

S-a reținut în sarcina inculpatului I.I. că, în perioada anilor 1998 - 1999, l-a sprijinit pe tatăl său, numitul G.I., în prezent decedat, în scopul de a primi sume de bani pentru a fi remise inculpaților I.F., L.G. și O.C.M. în scopul ca aceștia, contrar obligațiilor lor de serviciu, să emită adeverințe și decizii false prin care se constata, în mod nereal, calitatea de strămutat, și sprijinind, în acest mod, activitatea tatălui său de a obține în interes propriu un folos material (27 de acte materiale).

Faptele inculpatului I.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Aceasta deoarece, elementul material al laturii obiective al infracțiunii de luare de mită conține și o modalitate mediată a acțiunilor normative, alternativ incriminate, în sensul că, se reglementează pretinderea, atât în mod direct, cât și în mod indirect.

Referitor la solicitarea inculpatului ca, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., să se dispună recalificarea faptei de luare de mită din forma complicității în forma prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, Curtea are în vedere aceleași argumente ca și în cazul inculpatului I.C.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.I., Curtea apreciază că pot fi reținute, în favoarea acestuia, circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca și inculpații I.F. și L.G., stăruința depusă de inculpatul I.I. pentru a înlătura paguba pricinuită și ținând seama de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunilor, rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului penal.

Cu privire la incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzută de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., Curtea constată că inculpatul I.I. a achitat următoarele sume: părții civile R.A.T. București – 3.212,16 RON; părții civile C.P. a Municipiului București - 32.000 RON; părții civile SC M. SA – 1.466 RON; părții civile D.I.T.L. sector 1 – 2.833 RON; părții civile D.I.T.L. sector 2 – 1.619 RON și părții civile D.I.T.L. sector 3 - 230 RON, conform chitanțelor depuse, în xerocopie, dosar instanță de apel.

Totodată, Curtea are în vedere participația penală, efectivă, avută de inculpatul I.I., gradul de contribuție, redus, al inculpatului, numărul, relativ mic, de persoane racolate, dar și numărul mic de acte materiale ce compun infracțiunile continuate, reținute în sarcina sa, în raport și de primii trei inculpați menționați anterior.

De asemenea, Curtea reține vârsta inculpatului - 63 de ani , dar și starea precară de sănătate a acestuia, dovedită cu înscrisul depus, în xerocopie, dosar instanță de apel.

Nu în ultimul rând, Curtea reține, ca și în cazul celorlalți inculpați menționați anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârșirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat și, implicit, gradul de pericol social concret al infracțiunilor.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului I.I. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiții optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea apreciază, ținând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni, așa încât, se poate aplica suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, apreciat ca fiind suficient pentru reeducarea inculpatului.

VII. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul I.P., Curtea îl apreciază ca fondat, în considerarea următoarelor argumente:

În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea acestuia, pentru infracțiunile de înșelăciune și, respectiv, de complicitate la înșelăciune, Curtea o apreciază, ca neîntemeiată, având în vedere aceleași considerente expuse cu privire la reținerea situației de fapt, analiza probatoriilor administrate în cauză și încadrarea juridice a acestor fapte, în privința inculpatului I.P. și care nu vor mai fi reiterate.

Cu privire la împrejurarea că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde mențiuni eronate referitoare la domiciliul inculpatului - invocată în cuprinsul motivelor de apel formulate în scris, Curtea constată că acest aspect nu se subsumează cazurilor de nulitate prevăzute, în mod expres, de dispozițiile art. 197 C. proc. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului I.P., Curtea apreciază că pot fi reținute, în favoarea acestuia, circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că nu a mai suferit, anterior, alte condamnări, pentru fapte similare, ca și inculpații I.F. și L.G. și ținând seama de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunilor, rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului penal.

Totodată, Curtea are în vedere participația penală, efectivă, avută de inculpatul I.P., gradul de contribuție, redus, al inculpatului, numărul, relativ mic, de persoane racolate, dar și numărul mic de acte materiale (trei) ce compun infracțiunile continuate, reținute în sarcina sa, în raport de ceilalți inculpați menționați anterior.

De asemenea, Curtea reține vârsta inculpatului - 60 de ani.

Nu în ultimul rând, Curtea reține, ca și în cazul celorlalți inculpați menționați anterior, că, în raport de intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârșirii faptelor, ecoul acestora s-a diminuat și, implicit, gradul de pericol social concret al infracțiunilor.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpatului I.P. se impun a fi reindividualizate, în sensul reducerii cuantumului acestora, sub minimul special prevăzut de lege, considerând că aplicarea unor astfel de pedepse sunt apte să asigure realizarea, în condiții optime, a scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea apreciază, ținând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, așa încât, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

VIII. În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă R.A.T. București, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

R.A.T. București - R.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal, în condițiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., cu suma totală a prejudiciului nerecuperat, reactualizată, de 57.499,94 RON și a comunicat situația detaliată.

Instanța de fond a constatat că prejudiciul suferit de partea civilă R.A.T. București - R.A. și nerecuperat s-a ridicat la suma solicitată, de 57.499,94 RON - rezultată în urma însumării sumelor neachitate până în prezent, de către beneficiari și reactualizate.

Așadar, Curtea constată că instanța de fond a admis, în totalitate, acțiunea civilă promovată de partea civilă R.A.T. București - R.A., obligând inculpații la plata sumei solicitate, de 57.499,94 RON, sumă ce se va actualiza la data plății.

În aceste condiții, Curtea nu va proceda la o nouă actualizare a sumei inițiale solicitate, aceasta urmând a se efectua la data plății, conform dispozitivului hotărârii atacate, motiv pentru care, apelul este nefondat.

IX. În ceea ce privește apelul declarat de partearesponsabilă civilmente Ministerul Justiției, Curtea îlapreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

De esența răspunderii comitenților pentru faptele prepușilor sunt dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. care cuprind prevederea conform căreia comitenții răspund „de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat" și spre deosebire de părinți, institutori și meșteșugari, comitenții nu sunt menționați în cuprinsul alin. (5) al art. 1000 C. civ. între cei care au posibilitatea să se exonereze de răspundere dovedind că „n-au putut împiedica faptul prejudiciabil".

Așa fiind, Curtea apreciază că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că inculpații L.G. și O.C.M. răspund, în solidar și cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției - Direcția Juridică, ai cărui angajați erau la data săvârșirii faptelor, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pentru fapta prepusului, întrucât, toate faptele au fost săvârșite cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în concordanță cu fișele postului și în timpul programului de lucru.

X. În ceea ce privește apelul declarat de partea responsabilă civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, Curtea îl apreciază ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

În mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că inculpatul I.F. răspunde, în solidar și cu partea responsabilă civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, în condițiile în care, aceasta din urmă avea calitatea de angajator, însărcinat, în principal, cu atribuții de control și verificare a activității inculpatului, la momentul săvârșirii faptei.

În aceste condiții, nu se poate susține că faptele au fost săvârșite de prepus, prin depășirea atribuțiilor de serviciu. Aceasta deoarece răspunderea comitentului intervine și în cazul în care prepusul, acționând în cadrul funcției încredințate, într-un mod de natură a crea convingerea că acționează în interesul comitentului, săvârșește o faptă cauzatoare de prejudicii, prin depășirea, abuzivă, a indicațiilor primite de la comitent.

Răspunderea comitentului nu ar putea fi angajată în cazul în care, cel păgubit a știut că prepusul nu acționează în folosul comitentului, ci în interesul său propriu ori cu depășirea atribuțiilor decurgând din funcția încredințată, precum și în ipoteza în care activitatea prepusului a ieșit din sfera în care comitentul avea obligația de a-și exercita supravegherea, aceasta revenind însuși celui ce a suferit paguba, ceea ce nu este cazul în speță.

Din această perspectivă, corect a constatat instanța de fond că partea responsabilă civilmente a făcut aprecieri laudative la adresa inculpatului, concretizate în calificativele de „bine" și de „foarte bine" date pentru modul în care acesta din urmă și-a exercitat atribuțiile de serviciu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., inculpații I.F., L.G. și O.C.M., partea civilă R.A.T. București R.A. și părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București.

Parchetul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14 și 172 C. proc. pen., solicitând stabilirea unor pedepse reduse cu 1/3, dar fără a se reține și circumstanțe atenuante, în condițiile în care inculpații s-au prevalat de disp. art. 3201 C. proc. pen.

În ce privește latura civilă, s-a arătat că partea civilă R.A.T.B. București și-a precizat pretențiile mai înainte de terminarea cercetării judecătorești în primă instanță, solicitând plata sumei de 58.370,16 RON cu titlu de despăgubiri, astfel încât în mod greșit instanța de apel a respins calea de atac promovată de partea civilă.

Inculpații I.F., L.G. și O.C.M. și-au precizat motivele de recurs cu ocazia dezbaterilor, invocând disp.art. 3201 C. proc. pen. și cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Partea civilă R.A.T.B. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 58.460,27 RON, reprezentând valoarea actualizată a debitului la nivelul lunii martie 2011, după deducerea din prejudiciul calculat inițial a sumelor achitate de G.E. (394,95 RON) și I.I. (3.212,16 RON).

Partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

S-a susținut astfel că la momentul desfășurării activității infracționale, în cadrul Ministerului Justiției nu a existat o direcție denumită „Direcția Juridică", astfel încât în mod greșit aceasta a fost menționată în dispozitivul sentinței de fond.

În al doilea rând, inculpații L. și O. au avut calitatea de funcționari în cadrul D.G.M.P.S. București, astfel încât nu există nicio justificare pentru ca Ministerul Justiției să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente pentru activitatea acestora.

În al treilea rând, se arată că inculpatul I.F. a fost angajat la Ministerului Apărării Naționale, desfășurâdu-și activitatea la Biroul Arhivă Specială din cadrul Direcției Instanțelor Militare, aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale conform O.G.nr. 14/2001.

În aceste condiții, calitatea de parte responsabilă civilmente aparținea acestui minister, iar nu Ministerului Justiției, care nu se afla într-un raport de prepușenie cu inculpatul I.F.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București nu a indicat vreun caz de casare dintre cele prev. de art. 3859 C. proc. pen, însă a formulat mai multe critici ce vizează deopotrivă soluția instanței de fond și a celei de apel.

S-a susținut astfel că prejudiciul nu a fost dovedit, iar infracțiunile au fost săvâșite de prepus prin depășirea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, fapta ilicită a fost săvârșită de inculpatul L. în mare parte la domiciliul său, pe calculatorul personal, în cursul zilelor libere, iar beneficiarii cunoșteau faptul că acesta acționa prin emiterea unor decizii false, cu depășirea funcției sale, în mod abuziv.

S-a mai arătat că unele părți civile sunt în curs de recuperare a prejudiciilor, având posibilitatea de a recupera direct de la beneficiari aceste prejudicii.

În speță, ne aflăm în situația unei răspunderi civile pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, având în vedere că fiecare beneficiar al actelor obținute au uzat de acestea pentru a obține drepturi conform art. 6 din D.L. nr. 118/1990.

De asemenea, obligarea D.D.F.S.S. București la plata despăgubirilor civile ar însemna o îmbogățire fără justă cauză pentru beneficiari, pe de o parte și pentru unele părți civile, pe de altă parte.

Astfel, în condițiile în care în prezent partea civilă C.P. a Municipiului București își recuperează sumele încasate necuvenit direct de la beneficiari prin emiterea înștiințărilor de plată, D.D.F.S.S. București nu poate fi obligată la achitarea acestor sume în solidar cu inculpații, căci aceasta ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză.

Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile sunt fondate, însă pentru un motiv, care nu se regăsește între cele invocate de părți, dar care se ia în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv cel prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În acest sens, verificând dosarul de apel, Curtea reține că, deși ambele părți responsabile civilmente au formulat ample motive de apel, instanța de control judiciar a făcut o analiză incompletă a acestora, nepronunțându-se asupra unor cereri esențiale pentru aceste părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Astfel, în cazul părții responsabile civilmente Ministerul Justiției, instanța de apel nu a analizat principala critică a acesteia, care punea în discuție însăși calitatea de parte în prezenta cauză, în condițiile în care această instituție a invocat inexistenta unui raport de prepușenie între inculpatul I.F. și Ministerul Justiției.

Formulând această critică, Ministerul Justiției a arătat că respectivul inculpat a fost angajat ca funcționar în cadrul Biroului Arhivă Specială din cadrul Direcției Instanțelor Militare, care potrivit O.G. nr. 14/2001 se subordona ministrului apărării naționale.

Prin urmare, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei chestiuni esențiale, respectiv dacă, prin raportare la actele normative în vigoare, calitatea de parte responsabilă civilmente aparținea Ministerului Justiției sau, dimpotrivă, Ministerului Apărării Naționale.

Pe de altă parte, ca o dovadă în plus a superficialității cu care instanța de apel a tratat latura civilă a cauzei, este faptul că aceasta a omis să constate, deși a fost învestită în acest sens prin motivele de apel formulate de ambele părți responsabile civilmente, că inculpații L. și O. au avut calitatea de funcționari în cadrul D.G.M.P.S. București, neavând așadar nicio legătură cu Ministerul Justiției, și că inculpatul I.F. nu a fost salariat al D.G.M.P.S. București.

Aceste erori cuprinse în hotărârea instanței de fond au fost preluate ca atare, fără nicio explicație, de către instanța de apel, cu implicații evidente în ce privește latura civilă a cauzei, întrucât părțile responsabile civilmente au fost puse în situația de a răspunde pentru faptele unor persoane cu care nu se aflau, nici măcar formal, într-un raport de prepușenie.

Tot astfel, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii ce viza îmbogățirea fără justă cauză, în condițiile în care, potrivit susținerilor părții responsabile civilmente Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București (fosta D.M.P.S. București), partea civilă C.P. a Municipiului București își recuperează sumele încasate necuvenit de către beneficiarii D.L. nr. 118/1990 în mod direct și nemijlocit de la aceștia, prin emiterea unor înștiințări de plată, ceea ce ar trebui să excludă obligarea părții responsabile civilmente, în solidar cu inculpații, la plata acelorași sume.

Toate aceste susțineri, neanalizate de către instanța de apel, puneau în discuție chestiuni esențiale și influențau în mod direct soluția procesului în ce privește latura civilă, prin raportare la cele două părți responsabile civilmente.

Prin urmare, Curtea constată incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. cu referire la latura civilă a cauzei; în speță, fiind vorba și despre infracțiuni contra patrimoniului, de esența cărora este producerea unui prejudiciu, Curtea reține că nu se poate disocia latura penală, vizată de recursurile Parchetului și ale inculpaților, de latura civilă, sens în care în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite toate recursurile declarate, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., inculpații I.F., L.G. și O.C.M., partea civilă R.A.T. București R.A. și părțile responsabile civilmente Ministerul Justiției și Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București împotriva deciziei penale nr. 304/A din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 400 RON pentru inculpații I.F., L.G., I.I. și I.P. se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații O.C.M. și I.C. în sumă de câte 100 RON până la prezentarea apărătorilor aleși se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 iulie 2012.