Pre-trial Detention Upheld; Defendants Ordered to Pay Costs After Unfounded Appeals

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 698 din 11 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, printre altele, a condamnat pe inculpata S.G.A., în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare, și pe inculpatul P.M. în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la o pedeapsă de 9 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel, printre alții, inculpații S.G.A. și P.M., apeluri care formează obiectul dosarului nr. 45457/3/2011 al Curții de Apel București, secția I penală.

La termenul din 12 ianuarie 2012, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, inculpații S.G.A. și P.M., au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept respectiv, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale respectiv că inculpata S.G.A., în cursul lunilor martie, aprilie și mai 2011, la solicitarea învinuitului M.M., a aprovizionat cu diverse cantități de heroină vânzători ilegali, depozitând totodată heroină destinată vânzării în locuința sa, iar cu ocazia percheziției domiciliare în locuința sa a fost găsită cantitatea de 132,62 grame heroină aparținând acestui învinuit și destinată aceluiași scop, iar inculpatul P.M. în data de 08 martie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice a vândut 0,12 grame heroină în amestec cu cafeina, pentru suma de 60 lei, colaboratorului cu nume de cod A., iar în data de 09 martie 2011 a vândut aceleiași persoane, tot pentru suma de 60 de lei cantitatea de 0,13 grame heroină în amestec cu cafeina și griseofulin către diverși consumatori primită de la învinuitul M.M., în general de la P.L. care, la rândul său o primea de la inculpata S.G.A., cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumția de nevinovăție, a inculpaților limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de S.G.A. și P.M. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 45457/3/2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.G.A. și P.M. împotriva încheierii din 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 45457/3/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.