Necessity of pre-trial detention where continued offenses pose concrete danger to public order despite initial conviction.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a dispus, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului M.P.

Instanța a reținut, în esență, următoarele:

Analizând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, a apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, întrucât în cauză sunt întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpatului rezultă din modul de operare, urmarea produsă, valoarea ridicată a prejudiciului, durata activității infracționale, precum și pluralitatea de acte de executare reținute în sarcina inculpatului.

Drept urmare, având în vedere toate aceste aspecte, precum și faptul că într-o primă etapă procesuală inculpatul a fost condamnat, nedefinitiv, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, instanța a apreciat că, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. și art. 5 pct. 6.1 lit. a) din C.E.D.O., se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.

În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite în formă continuată, de complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, complicitate la fals în înscrisuri oficiale și la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, fapte pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs, care au lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse de astfel de fapte.

Pe de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența inculpatului, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acestuia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării judecătorești au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpatului, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, condamnarea inculpatului în primă instanță, la pedepsa rezultantă de 2 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat M.P. împotriva încheierii din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.P. împotriva încheierii din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 6941/3/2011 (1594/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2012.