Maintenance of preventive detention in human trafficking case despite first-instance conviction

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul S.D. împotriva sentinței penale nr. 91 din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș, a dispus în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

Instanța a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit prevederilor art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., în cauzele în care inculpații sunt arestați, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.

Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării preventive nu poate fi dispusă decât în condițiile în care temeiurile care au stat la baza arestării nu mai subzistă.

În cauza de față s-a reținut că inculpații au racolat mai multe părți vătămate din Județul Timiș și Mehedinți pe care sub presiunea asigurării unor locuri de muncă bine plătite le-au transportat în Grecia în localitatea Gastoni, cu ajutorul unor firme de transport de linie, pentru ca ulterior prin acte de înșelăciune, amenințare, violență și abuz de autoritate să le exploateze prin muncă în folosul lor financiar.

Prin sentința penală nr. 91 din 19 martie 2012, Tribunalul Timiș a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Din actele de la dosar instanța a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, în sensul că există indicii temeinice privind presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă penală, fiind îndeplinită și condiția prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv că pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, instanța apreciind că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere împrejurările în care aceasta a fost comisă și importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.

Față de cele reținute, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței, atât de către inculpat, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de persoane, pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura și modalitatea de comitere a faptei, care a lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse de astfel de fapte.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunii sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acestuia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării judecătorești au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpatului, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de inculpat ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, condamnarea inculpatului în primă instanță, la pedepsa de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat S.D. împotriva încheierii din 14 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.D. împotriva încheierii din 14 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3888/30/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2012.