Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1884/2012 AI generated

Necessity of preventive detention for organized robbery and drug offenses: concrete danger to public order under Article 148(1)(f) CPP

Case Number Decizia nr. 1884/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the defendant's appeal as unfounded, ordering him to pay 200 RON in judicial costs, thereby upholding the Court of Appeal's decision to maintain his preventive arrest. The dispute concerned the legality and necessity of preventive detention during the appeal phase of a criminal trial for organized crime group formation, complicity in robbery, and illegal drug possession, where the defendant argued that the continued deprivation of liberty was unjustified. The court held that the preventive measure remained lawful under Article 148(1)(f) of the Code of Criminal Procedure, as the defendant faced a potential sentence of over four years or life imprisonment, and there was a concrete danger to public order given the severity of the crimes, the organized nature of the criminal group, the extreme violence used, and the societal insecurity caused by the offenses, rendering the risk of re-offending and the need to ensure the proper course of the criminal proceedings sufficient to justify continued detention despite the passage of time.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b C. proc. pen, art. 3002 C. proc. pen, art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen; Necessity of preventive detention for organized robbery and drug offenses: concrete danger to public order under Article 148(1)(f) CPP: S-a mai reținut că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală și justifică o detenție provizorie a inculpatului, fiind dat astfel în cauză temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
preventive detention imprisonment organized crime robbery code of criminal procedure public danger

Cited Legislation

AI generated
art. 160b C. proc. pen
la art. 160b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, măsură pe care a menținut-o.
art. 3002 C. proc. pen
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.
art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen
în libertate îl prezintă, acesta este dat în cauză și subzistă și în prezent, îndeplinită fiind astfel cerința prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 mai 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu soluționarea apelurilor declarate printre alții, de inculpatul L.C. împotriva sentinței penale nr. 76 din 06 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, măsură pe care a menținut-o.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.

Conform art. 160b alin. (3) teza I C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Urmare a interpretării și analizării pe larg a probelor efectuate până în prezent, instanța de apel a constatat că există probe de săvârșire, de către inculpații L.C., P.F.D., S.I.I., C.V.I. și N.A., a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv și ulterior condamnați de prima instanță.

Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea inculpatului L.C. în libertate îl prezintă, acesta este dat în cauză și subzistă și în prezent, îndeplinită fiind astfel cerința prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Acesta este relevat atât de natura faptelor, modalitatea de comitere a acestora, respectiv prin exercitarea unor acte de o violență extremă asupra victimei în scopul de a obține în mod injust importante foloase materiale, precum și de rezultatul produs, respectiv suprimarea vieții unui seamăn.

Faptele de care inculpatul este acuzat a presupus o organizare prealabilă, cu scopul obținerii unor beneficii substanțiale pe căi nelegale, creând un larg impact negativ și o stare de temere în rândul comunității.

S-a reținut că opinia publică a fost în mod deosebit afectată de gravitatea faptelor comise, de modul de desfășurare a întregii activități infracționale, de numărul mare de persoane implicate și de organizarea întregii structuri, toate aceste elemente creând în rândul populației un puternic sentiment de insecuritate, care reclamă măsuri eficiente din partea organelor abilitate atâta timp cât el subzistă.

Perioada de timp scursă de la data luării acestei măsuri nu a fost suficientă pentru a diminua până la stingere tulburarea cauzată în rândul societății civile, prin faptele săvârșite, subzistând astfel pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate (chiar și în condițiile interzicerii dreptului de a părăsi țara/localitatea) l-ar prezenta.

S-a mai reținut că există o necesitate reală și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală și justifică o detenție provizorie a inculpatului, fiind dat astfel în cauză temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Subzistând astfel cumulativ cerințele prevăzute de art. 143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpatului L.C.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul L.C.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând lucrările și actele dosarului, se constată că, în raport de modul concret în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunile de complicitate la tâlhărie, constituire a unui grup infracțional organizat și deținere fără drept de droguri de risc, cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca inculpatul să repete asemenea fapte și că, deci, se impune menținerea măsurii preventive pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (inculpații au constituit un grup infracțional organizat, începând cu luna iulie 2009, în vederea săvârșirii unor infracțiuni grave, acționând în condiții de violență extremă, determinând o puternică stare de insecuritate socială, reținându-se că în perioada 1997-2009 au săvârșit mai multe infracțiuni de tâlhărie, inculpatul L. fiind unul dintre coordonatorii grupului) relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestuia, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestuia în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței.

Totodată, în raport de gravitatea concretă a infracțiunilor reținută în sarcina inculpatului și de necesitatea bunei desfășurări a judecății în faza căii de atac a apelului, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este justificată, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva încheierii din 28 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.C. împotriva încheierii din 28 mai 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 12448/86/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2012.