Pre-trial detention upheld for drug trafficking accomplice; appeal dismissed with costs.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3737/3/2012 (1349/2012), învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului V.Ș., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 298/UP din 4 noiembrie 2010, emis de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 50947/3/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, a reținut că temeiurile de drept și de fapt, care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în prezent subzistă și impun în continuare privarea inculpatului de libertate, motiv pentru care în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a formula această convingere, prin prisma dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. relativ la probele sau indiciile temeinice care trebuie să existe în cauză, instanța de apel a avut în vedere că din materialul probator administrat în cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că, în cauză, sunt incidente disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul V.Ș., solicitând punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului V.Ș. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost arestat și ulterior trimis în judecată.

Referitor la dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul că infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzat recurentul inculpat (complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 este sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza aflându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea Murray v. Regatul Unit, C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea Calejja v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin sentința penală nr. 243/F din 28 martie 2012, de condamnare impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

În consecință în baza disp. art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (3) parag. C. proc. pen., Înalta Curte va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest preventiv a acestuia.

Pe cale de consecință constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și 3 C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de de inculpatul V.Ș. împotriva încheierii din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3737/3/2012 (1349/2012).

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.Ș. împotriva încheierii din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3737/3/2012 (1349/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2012.