Preventive detention for violent crime: persistence of public danger and procedural necessity during appellate phase

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpatul C.M.A. și partea civilă G.V., împotriva sentinței penale nr. 64 din 20 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în temeiul art. 3002 și 1602 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii deoarece în continuare sunt probe că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Inculpatul prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor, împrejurările săvârșirii, impactul negativ pe care l-a avut infracțiunea în rândul comunității, fiind justificată ideea că dacă inculpatul s-ar afla în libertate s-ar crea un sentiment de nesiguranță în rândul celorlalți membri ai societății.

S-a mai reținut că nu trebuie ignorată nici reacția opiniei publice, care reclamă o intervenție promptă a autorităților care să nu aibă ca efect încurajarea unor astfel de comportamente, ci diminuarea sau chiar estomparea lor.

Pe de altă parte, instanța de apel a constatat că s-au respectat drepturile inculpatului prevăzute de Codul de procedură penală și art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând lucrările și actele dosarului, se constată că, în raport de modul concret în care inculpatul a conceput și realizat infracțiunea de omor calificat în concurs cu infracțiunile de violare de domiciliu, furt calificat și viol (a intrat prin efracție în casa victimei G.N., în vârstă de 86 de ani, paralizată și, profitând de neputința acesteia de a se apăra, a întreținut raport sexual cu aceasta, iar după consumarea actului sexual, i-a aplicat victimei cu un cuțit, mai multe lovituri, în zona gâtului, în piept și în abdomen), cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 21 ani și 2 luni închisoare, rezultă că lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca el să repete asemenea fapte și că, deci, se impune menținerea măsurii preventive pentru buna desfășurare a procesului penal.

Totodată, în raport de gravitatea concretă a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului și de necesitatea bunei desfășurări a judecății în faza căii de atac a apelului, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este jutificată, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestuia în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva încheierii din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.M.A. împotriva încheierii din 16 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5893/01/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2012.