Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 770/2012 AI generated

Dismissal of request to suspend execution of civil service dismissal order; appeal allowed and lower judgment quashed

Case Number Decizia nr. 770/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeal and Justice admitted the defendant’s appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and dismissed the claimant’s request to suspend the execution of his dismissal order, resulting in the dismissal order remaining in force. The dispute involved a public employee challenging his dismissal decision, which was issued based on a specific administrative order restructuring the financial police structure, arguing that a separate court ruling suspending that foundational order justified a temporary stay of his dismissal to prevent imminent financial harm. The High Court determined that the foundational order was an individual administrative act concerning institutional structure, not a normative act, meaning its judicial suspension in another case had no *erga omnes* effect and did not create the "well-justified case" required for suspension; furthermore, the alleged imminent damage was unsubstantiated, as mere salary reduction is recoverable and does not meet the statutory threshold of irreparable harm under Article 2 and Article 14 of Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Dismissal of request to suspend execution of civil service dismissal order; appeal allowed and lower judgment quashed: The dispute involved a public employee challenging his dismissal decision, which was issued based on a specific administrative order restructuring the financial police structure, arguing that a separate court ruling suspending that foundational order justified a temporary stay of his dismissal to prevent imminent financial harm. The High Court determined that the foundational order was an individual administrative act concerning institutional structure, not a normative act, meaning its judicial suspension in another case had no *erga omnes* effect and did not create the "well-justified case" required for suspension; furthermore, the alleged imminent damage was unsubstantiated, as mere salary reduction is recoverable and does not meet the statutory threshold of irreparable harm under Article 2 and Article 14 of Law No. 554/2004.

Keywords

AI generated
administrative dismissal civil service judicial law civil judgment reduction of salary suspension of pension

Cited Legislation

AI generated
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Prin întâmpinare, pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Examinând cauza de față, în raport de criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed:
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
Din analiza dispozițiilor art. 2 alin.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis cited for admitting the appeal, quashing the lower court's judgment, and dismissing the suspension request.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited for admitting the appeal, quashing the lower court's judgment, and dismissing the suspension request.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, a solicitat suspendarea Deciziei de eliberare din funcție nr. 1296 din 9 august 2011 până la pronunțarea de către instanța în fond asupra cauzei și, pe cale de consecință, repunerea acestuia în funcția teritorială de execuție de comisar clasa I, grad profesional asistent, pe care a deținut-o în cadrul Gărzii Financiare - secția Județeană Olt și acordarea tuturor drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza noii organigrame aprobate prin Ordinul nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de către PANAF, astfel cum este înscris și în preaviz, până la data de 1 iulie 2011, a fost nevoit să opteze pentru reocuparea aceleiași funcții deținute anterior eliberării din funcție, adică, de comisar asistent în cadrul Gărzii Financiare Olt deoarece, în caz de neexprimare a opțiunii urmând să fie eliberat din funcție pentru acest motiv.

Reclamantul a mai arătat că Ordinul PANAF nr. 2253/2011 este act normativ cu caracter general, la nivelul tuturor structurilor Gărzii Financiare, astfel că prin suspendarea efectelor acestuia, trebuiau sistate toate procedurile demarate în baza acestuia, inclusiv, desfășurarea interviurilor și implicit, "valorificarea" rezultatelor interviului, emiterea deciziei de eliberare din funcție, inclusiv, funcționarea Gărzii Financiare Olt după vechea organigramă și vechiul stat de funcții, în atare condiții, nu mai era necesar a ataca individual acest Ordin.

Prin întâmpinare, pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

2. Hotărârea Curții de Apel

Prin Sentința nr. 417 din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1296 din 09 august 2011, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare, respingând cererea având ca obiect acordarea drepturilor salariale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în vedere că prin Sentința nr. 220 din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați - a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253 din 23 iunie 2011 emis de ANAF până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva acestui act, act ce a stat la baza emiterii deciziei atacate.

Judecătorul fondului a constatat că nu pot fi reținute susținerile pârâtului ce vizează inopozabilitatea Sentinței nr. 220/2011, întrucât Ordinul nr. 2253/2011 emis de ANAF este un act administrativ care produce efecte față de toți funcționarii publici ai Gărzii Financiare astfel că și hotărârea judecătorească de suspendare a acestuia produce aceleași efecte.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că și condiția prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că prin decizia menționată reclamantul a fost eliberat din funcție, fiind evidente consecințele diminuării veniturilor lunare fapt ce va afecta situația financiară a reclamantului și a familiei sale.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea tuturor drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă, prima instanță a apreciat că această cerere are un caracter accesoriu cererii având ca obiect suspendarea actului administrativ, fiind prematur formulată, întrucât prin suspendarea executării actului administrativ nu se tranșează în mod definitiv problema legalității actelor administrative.

3. Recursul exercitate de pârât

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii, ca nefondată.

În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză, condițiile legale, prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat cât și prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită această condiție prin raportare la Sentința civilă nr. 220 din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 867/44/2011 prin care s-a dispus suspendarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 2253 din 23 iunie 2011 - ordin care a stat la baza emiterii deciziei nr. 1296/2011, deși această sentință nu are efecte asupra tuturor angajaților Gărzii Financiare.

Cu privire la îndeplinirea celei de-a doua condiții legale, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurentul pârât a susținut că, în mod greșit s-a reținut ca fiind îndeplinită și această condiție deși în cauză nu a fost administrată nicio probă care să dovedească această situație.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza de față, în raport de criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed:

Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor acestuia care intervine la cerere a părții interesate sau din oficiu.

Această măsură este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul său a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă, constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva acestor prevederi legale, instanța de control judiciar constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de eliberare din funcție nr. 1296/2011 emisă de recurentul-pârât.

În speță, Ordinul nr. 2253/2011 în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. 1296/2011, este un act administrativ individual, deoarece se referă la structura și competențele acestei instituții și prin el nu se instituie norme juridice care să reglementeze situații juridice cu caracter de generalitate, impersonale.

Regulamentul, în speța prezentă, produce efecte numai față de un organ al administrației publice, stabilind structura acestuia, motiv pentru care este un act administrativ individual.

Ca urmare, suspendarea ordinului într-o altă cauză produce efecte față de părțile respective, numai suspendarea actului administrativ normativ produce efecte erga omnes.

Sentința nr. 220/2011 a Curții de Apel Galați, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2253/2011 nu este aplicabilă și reclamantului, suspendarea pronunțată operând numai între participanții la procesul civil din acel dosar.

Astfel, pronunțarea sentinței nu conduce la o aparență de nelegalitate a Deciziei nr. 12926/2011, la o îndoială serioasă asupra actului atacat cât timp efectele sale se limitează doar la părțile cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Nu se poate reține nici îndeplinirea condiției legale privind paguba iminentă, întrucât nu se arată în ce constă această pagubă susținerile intimatului nefiind însoțite de dovezile necesare care să probeze iminența producerii acesteia.

Din analiza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile recurentului pârât sunt întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată, în sensul că se va respinge cererea reclamantului de suspendare a executării deciziei de eliberare din funcție nr. 1296/2011, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâtul Garda Financiară - Comisariatul General împotriva Sentinței nr. 417 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de C.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.