Statutory late-payment penalties not applicable absent an expressly negotiated contractual penalty clause
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant’s appeal, leaving the appellate decision in force which had reversed the trial court’s award of late payment penalties and dismissed the creditor’s claim. The dispute arose from a commercial contract for municipal services where the creditor sought statutory penalties for late invoice payments based on a contractual provision referencing legal norms for delay sanctions, while the debtor argued that no specific penalty clause was agreed upon. The Court held that a penalty clause constitutes an accessory contractual agreement requiring the parties to anticipate and determine the equivalent of the prejudice; consequently, statutory provisions cannot supply the parties' will or operate ex lege to create a penalty clause that was not expressly negotiated and quantified in the contract.
Legislator headnote
AI generatedart. 67 din Legea nr. 4/1981, art. 312 C. proc. civ; Statutory late-payment penalties not applicable absent an expressly negotiated contractual penalty clause: The dispute arose from a commercial contract for municipal services where the creditor sought statutory penalties for late invoice payments based on a contractual provision referencing legal norms for delay sanctions, while the debtor argued that no specific penalty clause was agreed upon. The Court held that a penalty clause constitutes an accessory contractual agreement requiring the parties to anticipate and determine the equivalent of the prejudice; consequently, statutory provisions cannot supply the parties' will or operate ex lege to create a penalty clause that was not expressly negotiated and quantified in the contract.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited as the legal basis for the decision to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 996 din 13 februarie 2001 a admis acțiunea promovată de reclamanta R.G.A.B. cu sediul în București, împotriva pârâtei R.A.D.E.T., cu sediul în București, și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 16.664.242.247 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata facturilor aferente perioadei 10 martie 1999- 30 decembrie 1999, cu cheltuielile de judecată aferente în sumă de 316.287.423 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în contractul nr. 2462/1995 încheiat de părți, la cap. VI art. 2 se prevede ca facturile să fie achitate în termen de 30 de zile lucrătoare de la primirea documentelor de plată, în caz contrar, întârzierile atrag penalități conform normelor legale. A reținut de asemenea că dispozițiile Legii nr. 198/1997 pentru modificarea art. 67 din Legea Gospodăriei Comunale nr. 4/1981 sunt pe deplin aplicabile.
Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care prin decizia nr. 1013 din 14 iunie 2001, a schimbat sentința instanței de fond și a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că textul art. 2 al cap. VI din contractul menționat nu echivalează cu o clauză penală care să îndreptățească reclamanta la pretinderea penalităților de întârziere.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs S.C. A.N. S.A. București, motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică întrucât:
- greșit s-a reținut prin hotărârea recurată că este informă clauza penală prevăzută de părți în contractul nr. 462 din 9 februarie 1995 unde se precizează că întârzierile atrag după sine penalități, iar cuantumul acestora în procent de 0,2% este prevăzut în Legea nr. 198/1997;
- penalitățile sunt datorate de pârâtă nu numai în temeiul contractului, dar și în temeiul legii, sens în care a invocat prevederile art. 67 din Legea nr. 4/1981 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 198/1997.
Cu privire la calitatea procesuală a S.C. A.N. București, se constată faptul că aceasta este succesoarea R.G.A. București, preluând de la aceasta creanța, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, după care a urmat o nouă cesiune a creanței către recurentă, recursul declarat în cauză de S.C. A.N. fiind însușit de altfel, în acest context, de reclamantă.
Recursul declarat de S.C. A.N. S.A. București este însă neîntemeiat.
Examinând hotărârea atacată cu recurs în raport de criticile invocate de recurentă, se constată că în mod corect instanța de apel a schimbat sentința tribunalului și pe fond a respins pretenția de penalități a reclamantei, deoarece din actele dosarului nu rezultă convenirea de către părți a unei clauze penale.
Astfel, clauza penală este convenția accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său și ca atare reprezintă o sancțiune contractuală prestabilită.
Ori, dacă părțile contractante nu prevăd expres clauza penală, aceasta nu se aplică „ope legis” cum în mod cu totul nefondat a susținut recurenta prin cele două motive de recurs.
Cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile legii nu pot suplini voința părților și întrucât cuantumul penalităților nu a fost negociat, este evidentă lipsa voinței părților în ceea ce privește acest cuantum.
În aceste împrejurări, recursul declarat în cauză este nefondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge cu această mențiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A.N. S.A. București, împotriva deciziei nr. 1013 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2003.