Challenge to 1993 property ownership certificate barred by one-year statute of limitations running from land registry registration

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta P.O. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, SC C.H. Iași și Întreprinderea Stânca Costești, solicitând instanței să constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M14 nr. 0003/1993.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Iași arătând că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M14 nr. 0003 din 8 iulie 1993 eliberat de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului are natura juridică a unui act administrativ unilateral, constitutiv de drepturi, fiind emis de o autoritate publică centrală în executarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990.

Pârâtă SC C.H. Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de împrejurarea că reclamantei i s-a respins cererea de reconstituire pentru acest teren în procedura legilor funciare, ceea ce implicit denotă că dreptul de proprietate a fost stins în patrimoniul autorilor săi și nu mai este posibilă reconstituirea.

Prin Sentința civilă nr. 15860 din 11 noiembrie 2010, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 74 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iași astfel învestită, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, dar a admis excepția tardivității introducerii cererii, respingând acțiunea formulată de reclamanta P.O., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, S.C "C.H." Iași și Întreprinderea "Stânca Costești", pe acest temei.

Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta la plata către pârâta SC C.H. Iași SA a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că întrucât reclamanta, prin apărător, a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind înaintată Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului la data de 28 iulie 2010, excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată.

Referitor la excepția tardivității acțiunii, prima instanță a constatat că în cauză termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se calculează începând cu data de 21 aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în discuție.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că de la data efectuării transcrierii, dreptul real de proprietate al societății pârâte a devenit opozabil "erga omnes", prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, actul administrativ contestat considerându-se a fi cunoscut de orice persoană, inclusiv de reclamantă, de la acel moment.

3. Motivele de recurs înfățișate de recurentă

Împotriva Sentinței nr. 74 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta P.O.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond în mod greșit a reținut tardivitatea formulării acțiunii sale, în condițiile în care nu a făcut parte din raportul juridic care a avut a rezultat atribuirea titlului de proprietate către SC C.H.

În contextul prezentării în detaliu a situației suprafeței de teren de 897 m2 și a modalității în care aceasta a fost dobândită încă din anul 1921 de către autorii săi, ca și a acțiunii în neconstituirea dreptului său de proprietate, recurenta a susținut că urmare a Sentinței civile nr. 10754/54/2009 a Judecătoriei Iași, în care s-a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate pentru o suprafață de 295 m2, fără a se menționa că nu este îndreptățită și la diferența de teren, are deschisă calea de a solicita anularea oricărui titlu de proprietate.

S-a mai arătat că despre titlul constituit în favoarea SC C.H. sub nr. M 14 nr. 0003 din 9 iulie 1993 a aflat atunci când acesta i-a fost comunicat, la cerere, cu ocazia efectuării expertizei judiciare în dosarul civil 25132/245/2008, astfel că acțiunea înregistrată la data de 6 septembrie 2010 este formulată în termenul legal, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, "data comunicării actului" fiind pentru ea 27 aprilie 2010.

În fine, s-a mai arătat că invocarea de către prima instanță a momentului întabulării în cartea funciară nu este relevantă câtă vreme o astfel de operațiune nu este de ordine publică și ca atare nu poate fi luată în calculul termenului prevăzut de Legea nr. 554/2004, republicată, decât data luării efective la cunoștință despre existența actului.

4. Considerentele și soluția instanței de fond

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării și prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, apreciază că prima instanță a soluționat corect cauza, pronunțându-se asupra excepției de tardivitate a introducerii acțiunii, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererile conexe formulate la data de 16 septembrie 2010 și, respectiv, 17 mai 2010, recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâții-intimați Ministerul Mediului și Pădurilor, SC C.H. Iași și Întreprinderea Stânca Costești, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 14 nr. 0003 din 8 iulie 1993, respectiv pentru suprafața de 602 m2.

Reținând în considerentele sentinței atacate că într-un proces anterior, finalizat prin pronunțarea Sentinței nr. 10754/2009 de către Judecătoria Iași (dosar civil nr. 25132/245/2008), reclamantei-recurente i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numai pentru suprafața de 295 m2, întrucât restul suprafeței până la 897 m2, respectiv 602 m2 este îngrădit de Întreprinderea Stânca Costești, astfel cum se menționează în chiar expertiza topografică efectuată în cauză, judecătorul fondului a apreciat că acțiunea reclamantei a fost tardiv introdusă în condițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, republicată.

S-a apreciat că termenul de 1 an prevăzut de acest act normativ se calculează de la data de 21 aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat, în acest sens fiind și soluții pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerarea efectului de opozabilitate erga omnes a îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei, vizând, în esență, luarea în considerare ca punct de pornire în calculul termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, data adresei OCPI, respectiv 27 aprilie 2010, prin care se oferă informațiile solicitate cu privire la vecinul de la nordul proprietății recurentei (str. P. nr. 58), respectiv SC C.H. Iași, în sensul indicării actului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, pentru suprafața de 2.242,17 m2.

Este adevărat că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, în cazul actului administrativ individual cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului, sau data luării la cunoștință, cum este cazul în speță întrucât recurenta-reclamantă este un terț în raport cu actul emis în anul 1993.

Nu mai puțin însă, astfel cum pertinent a reținut și prima instanță, potrivit normei legale sus-arătate și raportat la actele și lucrările dosarului, termenul de 1 an se calculează de la data când certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 14 nr. 0003 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Protecției Mediului în favoarea SC C.H. Iași SA a fost înscris în cartea funciară prin Încheierea nr. 4165, respectiv 21 aprilie 2000.

Prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, dreptul astfel înscris devine general cunoscut și opozabil, considerându-se că și recurenta face parte din această categorie, cu atât mai mult cu cât formulase încă din anul 2005 cererea de reconstituire a dreptului său de proprietate pentru o suprafață de teren ce se învecinează la nord cu Regia Autonomă Apele Române - Filiala Stânca Costești (a se vedea dosarul nr. 14668/245/2010), astfel cum se reține și în cuprinsul Sentinței civile nr. 10754 din 5 noiembrie 2009 a Judecătoriei Iași.

În completarea argumentației judecătorului fondului, Înalta Curte, cu titlu subsidiar, arată că nu pot fi primite criticile recurentei și întrucât apreciază că actul pretins a face dovada luării la cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, care nu este decât o adresă prin care se comunică informații, corespondență de răspuns expediată la data de 27 aprilie 2010 de către OCPI apărătorului reclamantei pentru un alt dosar (25132/245/2008) nu poate fi analizat decât în corelație cu expertiza topografică realizată în anul 2009, în același dosar nr. 25132/245/2008.

Cu acea ocazie s-au stabilit vecinătățile și s-a ajuns la concluzia că reclamantei îi poate fi reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 295 m2, restul suprafeței de 602 m2 aparținând vecinului de la nord și anume intimatei indicate și în respectivul raport de expertiză topo, cu privire la care s-au cerut mai apoi și alte relații.

Așa fiind, rezultă că recurenta-reclamantă a cunoscut despre existența actului administrativ a cărui nulitate o solicită, cel mai târziu, la începutul anului 2009, în cursul litigiului vizând anularea ordinului prefectului, astfel că și dacă s-ar abandona modalitatea de calcul a termenului de 1 an propusă de prima instanță, în sensul art. 11 alin. (2) C. proc. civ. acțiunea introdusă la 17 mai 2010, apare de asemenea ca fiind formulată cu depășirea termenului legal indicat.

Apreciind așadar că excepția de tardivitate a fost corect reținută de prima instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de P.O. împotriva Sentinței nr. 74 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.