Excise revocation upheld; suspension action rejected for lack of interest under special rule.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the plaintiff’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s ruling that dismissed the action for lack of interest; the challenged administrative decision (revoking an excise warehouse authorization and rejecting a re-authorization request) therefore remains in force. The dispute concerned an application under Article 14 of Law No. 554/2004 to suspend the effects of the revocation decision while an administrative challenge was pending. The decisive legal basis was the special rule in Article 20628(8) of the Fiscal Code and Article 16 of Ministry of Public Finance Order No. 291/2010, which provided that the contested administrative act is suspended by law until the administrative challenge is resolved by the competent commission; because that special rule took priority over the general suspension remedy under Article 14 of Law No. 554/2004 (applying the principle *specialia generalibus derogant*), the plaintiff had no legal interest in seeking judicial suspension.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 20628 alin. (8) din C. fisc, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, Art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Excise revocation upheld; suspension action rejected for lack of interest under special rule: The dispute concerned an application under Article 14 of Law No. 554/2004 to suspend the effects of the revocation decision while an administrative challenge was pending. The decisive legal basis was the special rule in Article 20628(8) of the Fiscal Code and Article 16 of Ministry of Public Finance Order No. 291/2010, which provided that the contested administrative act is suspended by law until the administrative challenge is resolved by the competent commission; because that special rule took priority over the general suspension remedy under Article 14 of Law No. 554/2004 (applying the principle *specialia generalibus derogant*), the plaintiff had no legal interest in seeking judicial suspension.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
The invoked ground for the appeal, which was found not to apply.
Procedural provisions cited in the dispositive as the basis for the decision on the appeal.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, reclamanta SC „T.AS.D.G.” SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 093 din 18 aprilie 2011 emisă de pârât până la soluționarea contestației formulate împotriva acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat contestație administrativă împotriva deciziei anterior indicate, precum și cerere de reautorizare a societății ca antrepozit fiscal, ca urmare a modificărilor intervenite în normele de aplicare a Codului fiscal.
Totodată, reclamanta a menționat că decizia aflată în discuție, prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. Ro0063231PP01 din 30 noiembrie 2005, este nelegală, întrucât nu datorează nicio sumă de bani la bugetul de stat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, art. 20629 pct. 8 din Normele de aplicare a Codului fiscal.
Tribunalului Sălaj, secția civilă, prin Sentința nr. 4175 din 4 iulie 2011, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
La rândul său, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj a formulat întâmpinare în care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că reclamanta este înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală ca Mare Contribuabil. În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2011, în raport de precizarea de acțiune formulată de societatea reclamantă, Curtea de apel a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
De asemenea, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare în cauză în care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, față de dispozițiile Ordinului nr. 291 din 26 februarie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice privind instituirea și aprobarea componenței Comisiei pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.
Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 540 din 7 octombrie 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj, precum și a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins acțiunea față de acestea, a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii de suspendare și a respins acțiunea ca lipsită de interes.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
1) Pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj și Agenția Națională de Administrare Fiscală nu au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât, prin Codul fiscal și Ordinul nr. 291 din 26 februarie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu s-au stabilit în sarcina acestor instituții publice atribuții referitoare la emiterea și revocarea autorizațiilor de antrepozit fiscal.
În plus, decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice astfel că, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, calitatea procesuală pasivă aparține autorității emitente, respectiv Ministerului Finanțelor Publice prin Comisia individualizată mai sus.
2) Excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii este fondată, în condițiile în care partea nu a primit răspuns la plângerea prealabilă, înregistrată la autoritatea care a revocat autorizația de antrepozit fiscal, fapt care atrage incidența prevederilor art. 20628 alin. (8) din C. fisc. și ale art. 16 din Ordinul nr. 291 din 26 februarie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, reglementări care statuează că în această perioadă actul administrativ analizat este suspendat de drept până la soluționarea contestației de către Comisie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC „T.AS.D.G.” SRL, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii cererii de suspendare a Deciziei nr. 093 din 18 aprilie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă suspendarea efectelor Deciziei nr. 093 din 18 aprilie 2011 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. Ro0063231PP01 din 30 noiembrie 2005 deținută de recurenta-reclamantă și s-a respins cererea de reautorizare a acesteia ca rămasă fără obiect.
Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 20628 alin. 8 din C. fisc. și ale art. 16 din Ordinul nr. 291 din 26 februarie 2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, în situația în care operatorul de produse supuse accizelor armonizate sau persoana împuternicită de către acesta, după caz, contestă decizia de suspendare, revocare ori anulare a autorizației sau orice alte decizii emise de Comisie, efectul deciziei se suspendă de drept până la soluționarea contestației de către Comisie în cadrul procedurii prealabile prevăzute de legislația în domeniu.
În speța de față, plângerea prealabilă nu a fost soluționată de către autoritatea publică cu competențe în materie, împrejurare în care operează suspendarea de drept a efectelor actului administrativ dedus judecății, în raport de prevederile normative anterior citate.
Fiind vorba despre o normă specială, care se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant, dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu pot fi aplicabile în cauză, conform susținerilor recurentei.
Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de SC „T.AS.D.G.” SRL, împotriva Sentinței nr. 540 din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012.