Prison disciplinary sanction challenged via failed exception of illegality due to insufficient specification of normative violations.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul F.N.I. a solicitat anularea încheierii nr. 612 din 26 august 2009 pronunțată de judecătorul delegat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Timișoara și implicit, anularea sancțiunii disciplinare constând în „avertisment", aplicată de Comisia de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara, prin hotărârea nr. 388 din 10 august 2009.

În motivarea contestației, deținutul F.N.I. a arătat că în mod abuziv a fost sancționat de către agenții supraveghetori, ca o răzbunare din partea acestora, întrucât se afla în refuz de hrană de mai mult timp, motiv pentru care în timpul apelului nu a fost conștient. Totodată, deținutul a invocat excepția de nelegalitate a Regulamentului de ordine interioară al Penitenciarului Timișoara, a Hotărârii nr. 388 din 10 august 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara, cât și a Deciziei A.N.P. nr. 329/2009.

2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 123 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I., a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, a Hotărârii nr. 388 din 10 august 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara și a Deciziei A.N.P. nr. 329/2009.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că reclamantul nu a putut preciza dispozițiile regulamentare a căror nelegalitate o invocă, reiterând faptul că Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, Hotărârea nr. 388 din 10 august 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara și Decizia A.N.P. nr. 329/2009 sunt nelegale, fără a arăta în raport cu care anume dispoziții legale acestea sunt nelegale, iar prin încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ, instanța de fond a apreciat doar că „actele invocate au legătură cu soluționarea cauzei”, referindu-se în mod implicit la toate actele normative invocate de reclamant.

Având în vedere faptul că nu au fost identificate dispozițiile care ar încălca actele normative indicate de reclamant, Curtea a apreciat că nu își poate verifica competența în analiza legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și nici concordanța acestuia cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive :

- s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 și art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 1, 6, 8 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenție (Penitenciarul Arad, Aiud, Gherla, Jilava, Timișoara și Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;

- competența de soluționare a excepțiilor de nelegalitate invocate aparținea Tribunalului Arad sau Tribunalului Timișoara;

- judecătorul cauzei nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu i-a pus suficiente întrebări pentru lămurirea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timișoara, reține că aceasta nu este fondată, față de dispozițiile art. 2821 C. proc. civ. și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Susținerile recurentului privind neregularitatea citării sale și încălcării produse, în consecință, drepturilor sale, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Timișoara, în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, recurentul - reclamant a fost prezent în instanță la termenul de judecată din 14 februarie 2011.

În aceste condiții, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reține existența vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză.

În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, instanța de control judiciar reține că, față de obiectul acțiunii formulate de F.N.I., respectiv excepția de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, a Hotărârii nr. 388 din 10 august 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara și a Deciziei ANP nr. 329/2009, competența de soluționare în primă instanță revine Curții de apel, care este instanța competentă să soluționeze în fond legalitatea actelor administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond de respingere a excepției de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timișoara, a Hotărârii nr. 388 din 10 august 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timișoara și a Deciziei ANP nr. 329/2009.

Într-adevăr, petentul care a invocat excepția de nelegalitate a celor trei acte administrative sus-menționate nu și-a îndeplinit obligația de a arăta motivele de nelegalitate pe care le consideră susceptibile a influența soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, pentru ca instanța să poată verifica dacă între fondul pricinii și actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.

Simpla enunțare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepției de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt și de drept care să determine aplicarea acestui text de lege.

Simpla susținere a recurentului că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, în sensul de a-i pune întrebări pentru clarificarea obiectului cauzei, nu este de natură a substitui obligația contestatorului de a arăta în ce constă excepția de nelegalitate.

Excepția de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia.

Prin urmare, în mod corect a remarcat Curtea de apel că, în cauză, nu se conturează obiectul excepției de nelegalitate, nefiind, astfel, posibilă verificarea concordanței actelor administrative menționate de reclamant cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinței civile nr. 123 din 21 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011.