Competence conflict resolved in favor of first-instance tribunal for annulment of private university degree decree
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Tribunal, Section of Administrative and Fiscal Disputes, determining it was the competent first-instance court to hear the case. The dispute involved a student seeking the suspension of a university senate decree that annulled a bachelor’s degree, raising a question of material jurisdiction between the Bucharest Court of Appeal and the Bucharest Tribunal based on whether the private university defendant qualified as a central or local public authority. Applying Article 10(1) of Law No. 554/2004 and Article 2(1)(b) of the same law, the Court held that although the university is a private legal entity with public utility status, it does not occupy a hierarchical position at the top of the public administration system nor does it hold central coordination powers; consequently, it is classified as a local public authority, making the Tribunal the proper forum for challenging its administrative acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 239/2002, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 22 alin. (5) C. proc. civ; Competence conflict resolved in favor of first-instance tribunal for annulment of private university degree decree: Conchizând, Curtea de Apel a apreciat că împrejurarea potrivit căreia pârâta nu se regăsește între autoritățile publice locale și județene la care referă art. 120 - 123 din Constituția României, nu poate conduce la concluzia că Universitatea Titu Maiorescu poate fi încadrată în categoria autorităților centrale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Titu Maiorescu s-a solicitat suspendarea Hotărârii Senatului Universității Titu Maiorescu nr. 29 din 12 septembrie 2011, prin care s-a dispus anularea Diplomei Seria nr. BI nr. 0023932 din 2009, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act administrativ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința nr. 4408 din data de 21 decembrie 2011, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Titu Maiorescu, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul, având în vedere că pârâta a fost înființată conform art. 1 din Legea nr. 239/2002 ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, a apreciat că Universitatea Titu Maiorescu poate fi asimilată unei autorități publice centrale.
Prin urmare, Tribunalul București a constatat că în cauză, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr. 1594 din 6 martie 2011, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a trimis cauza la ICCJ pentru soluționarea acestui conflict.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că Universitatea Titu Maiorescu nu este o autoritate publică centrală întrucât ea nu ocupă o poziție la vârful ierarhie sistemului autorităților publice și nici nu este învestită cu competențe de conducere și coordonare a celorlalte autorități din sistem.
Conchizând, Curtea de Apel a apreciat că împrejurarea potrivit căreia pârâta nu se regăsește între autoritățile publice locale și județene la care referă art. 120 - 123 din Constituția României, nu poate conduce la concluzia că Universitatea Titu Maiorescu poate fi încadrată în categoria autorităților centrale.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
În baza art. 20 alin. (1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Așa cum s-a prezentat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la suspendarea unui act administrativ emis de Universitatea Titu Maiorescu.
Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Universitatea „Titu Maiorescu" a fost înființată prin Legea nr. 239/2002, ca instituție de învățământ superior, fiind persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Așadar, Universitatea Titu Maiorescu nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.
De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție, în cauza de față, universitatea pârâtă neputând fi considerată decât autoritate publică locală.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.
În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, așa încât în temeiul art. 10 alin. (1) Legea 554/2004 și art. 2 pct. l lit. d) C. proc. civ., se constată că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea Titu Maiorescu este o autoritate publică locală.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe privind pe reclamantul B.C. și pe pârâta Universitatea Titu Maiorescu, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.