Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 248/2012 AI generated

Scope of exception of illegality for administrative sanctions and passive standing of the issuing authority under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 248/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving in force the Court of Appeal’s decision that rejected the invalidity exception and upheld the contraventional sanction imposed on the plaintiff. The dispute arose from a cooperative consumer society challenging the legality of an administrative sanction for continuing deliveries after its activity was suspended, specifically contesting Article 125 of Government Decree No. 479/2003 and arguing that the Ministry of Public Finance lacked passive procedural standing. The court held that the exception of illegality under Law No. 554/2004 permits only a review of the normative act's conformity with superior legal norms, not its factual application, and determined that the Government, not the Ministry, was the correct defendant as the issuer of the challenged decree; furthermore, it affirmed that the enumerated contraventions in the underlying ordinance are illustrative and that the specific norm was validly adopted through proper legislative procedures.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999, art. 304 pct. 9 C.proc. civ, art. 79 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, Art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999; Scope of exception of illegality for administrative sanctions and passive standing of the issuing authority under Law 554/2004: The dispute arose from a cooperative consumer society challenging the legality of an administrative sanction for continuing deliveries after its activity was suspended, specifically contesting Article 125 of Government Decree No. 479/2003 and arguing that the Ministry of Public Finance lacked passive procedural standing. The court held that the exception of illegality under Law No. 554/2004 permits only a review of the normative act's conformity with superior legal norms, not its factual application, and determined that the Government, not the Ministry, was the correct defendant as the issuer of the challenged decree; furthermore, it affirmed that the enumerated contraventions in the underlying ordinance are illustrative and that the specific norm was validly adopted through proper legislative procedures.

Keywords

AI generated
administrative sanction passive legal standing application to an administrative authority scope of review in cassation consumer law procedural act

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999
2/2001 și art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999.
art. 4 din Legea nr. 554/2004
Tribunalul Alba a constatat că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv că excepția de nelegalitate invocată de către petentă vizează chiar articolul din H.G.
art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999
28/1999 este greșită, întrucât contravențiile sunt stabilite de art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999, iar contravenția analizată este reglementată de prevederile art.
art. 304 pct. 9 C.proc. civ
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
art. 79 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
9 și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 care au fost invocate în concluziile scrise depuse la dosar.
Art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999
Art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999 este un text legal imperativ, motiv pentru care enumerarea nu poate avea caracter exemplificativ.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
art. 1 alin. (5) din Constituție
La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2010, recurenta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 125 din H.G.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

The procedural basis explicitly cited in the operative part to justify dismissing the appeal as unfounded.

art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004

The specific administrative procedural norms cited in the dispositive that govern the handling and outcome of the exception of illegality.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 294/2010, Judecătoria Blaj a respins plângerea petentei Cooperativa de Consum Blaj - Societatea Cooperativă împotriva Procesului-verbal de contravenție încheiat la data de 8 decembrie 2009 de intimata Garda Financiară Alba.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta Cooperativa de Consum Blaj - Societate Cooperativă, înregistrat pe rolul Tribunalului Alba.

Recurenta a solicitat modificarea în tot a sentinței anterior arătate și, pe cale de consecință, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2010, recurenta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003 raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999.

Tribunalul Alba a constatat că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv că excepția de nelegalitate invocată de către petentă vizează chiar articolul din H.G. nr. 479/2003 care stabilește drept contravenție fapta reținută în sarcina petentei, pentru săvârșirea căreia aceasta a fost sancționată contravențional, motiv pentru care a dispus sesizarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea acestei excepții și a suspendat judecata.

Prin Sentința nr. 132 din 22 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Financiară Alba. Totodată, instanța a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003 raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999 formulată de reclamanta Cooperativa de Consum Blaj - Societate Cooperativa în contradictoriu cu pârâții Garda Financiară Alba și Guvernul României.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece emitentul actului atacat este Guvernul României, iar Garda Financiară Alba este autoritatea care a aplicat sancțiunea contravențională prin procesul-verbal de contravenție, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Financiară Alba.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că la adoptarea H.G. nr. 479/2003 au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției.

Curtea de Apel a constatat că este nefondată susținerea reclamantei potrivit căreia art. 125 din H.G. nr. 479/2003 încalcă dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, întrucât normele metodologice de aplicare a O.U.G. 28/1999 sunt aprobate prin hotărâre de Guvern, respectiv hotărârea a cărei nelegalitate se solicită a se constata, respectiv H.G. nr. 479/2003.

În altă ordine de idei, instanța a apreciat că este nefondată susținerea reclamantei potrivit căreia trimiterea la art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999 este greșită, întrucât contravențiile sunt stabilite de art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999, iar contravenția analizată este reglementată de prevederile art. 125, a căror nelegalitate se invocă, respectiv „ continuarea livrării de bunuri și servicii după suspendarea activității unității."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Cooperativa de Consum Blaj - Societatea Cooperativă, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

1) Soluția pronunțată de către Curtea de Apel cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este eronată, întrucât art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999 îi stabilește acestei autorități publice obligația de a elabora norme metodologice de aplicare a ordonanței ce urmau să fie aprobate prin hotărâre de guvern.

2) Instanța de fond a ignorat prevederile art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (2) și (3), art. 9 și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 care au fost invocate în concluziile scrise depuse la dosar.

3) Art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999 este un text legal imperativ, motiv pentru care enumerarea nu poate avea caracter exemplificativ.

Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale raportat la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999.

În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față, instanța de control judiciar constată că recurenta invocă, în realitate, greșita aplicare unui act normativ la o situație factuală ceea ce nu poate fi primit în raport de cele anterior arătate.

În altă ordine de idei, după cum a arătat și prima instanță, nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor întrucât normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 28/1999 au fost aprobate chiar prin H.G. nr. 479/2003.

Prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 28/1999 cuprind, într-adevăr, o enumerare exemplificativă și nu limitativă a contravențiilor.

În cauză, contravenția pentru care a fost sancționată recurenta este menționată la art. 125 din H.G. nr. 479/2003, respectiv „continuarea livrării de bunuri și servicii după suspendarea activității unității."

De asemenea, intimatul Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală în cauză, întrucât nu este emitentul actului administrativ care formează obiectul excepției de nelegalitate, după cum impun prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Ca atare, față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Cooperativa de Consum Blaj - Societatea Cooperativă împotriva Sentinței nr. 132 din 22 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.