Jurisdictional conflict over administrative status of private university: assimilation to central public authority for compulsory issuance of diplomas

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții P.T.C.M., O.A.C.M., B. (D.) G.N.M., P. (P.) T.E., C. (V.) E.I.C.R., T.M.M.G. și R.A.A.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” au solicitat obligarea pârâtei să elibereze fiecărui reclamant diploma de licență care să ateste absolvirea studiilor universitare de licență din cadrul acestei instituții, promoția 2009.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de Științe Juridice și Administrative Brașov ori, după caz, ai Facultății de Management Brașov din cadrul Universității „S.H.” București, promoția 2009, forma de învățământ la distanță.

La terminarea facultății au susținut și absolvit examenul de licență, sesiunea iulie 2009, fiindu-le înmânate adeverințele care atestă obținerea titlului de licențiat în drept, respectiv licențiat în științe economice și cu toate acestea, până în prezent, deși a trecut mai mult de un an, în mod nejustificat, diplomele de licență nu le-au fost eliberate.

Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, prin Sentința nr. 882 din 04 mai 2011 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că în cauză pârâta este o autoritate publică centrală, incidente fiind dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 443/2002, Universitatea "S.H." din București a fost înființată ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul București, clădirea Palatul Sporturilor și Culturii, Parcul Tineretului, sectorul 4.

Având în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (1) litera b) din Legea nr. 554/2004, precum și Decizia nr. 5269 din 20 noiembrie 2009, prin care I.C.C.J. a statuat că pârâta este autoritate publică centrală, tribunalul a constatat că nu are competența materială de soluționare a cauzei.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 320 din 31 octombrie 2011 a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că pârâta Universitatea „S.H.” este o instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ conform art. 1 din Legea nr. 443/2002 și implicit este asimilată unei autorități publice potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Referitor la clasificarea pe verticală a autorităților publice în centrale și locale, Curtea a statuat că pârâta Universitatea „S.H.” se încadrează în categoria autorităților locale, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ, fiind atrasă de rangul autorității pârâte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.

2. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență

Înalta Curte, reține că în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., în cauză există conflict de competență.

Pentru soluționarea conflictului negativ de competență, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Universitatea „S.H.” de a elibera reclamanților diploma de licență și a suplimentelor la aceasta, urmare a absolvirii Facultății de Științe Juridice și Administrative cât și a Facultății de Management, Brașov, promoția 2009, acesta înscriindu-se în sfera dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fapt care atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

Universitatea „S.H.” din București a fost înființată ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului de învățământ, cu sediul în Municipiul București, potrivit art. 1 din Legea nr. 443 din 5 iulie 2002, iar prin actul de înființare au fost menționate și facultățile și specializările acreditate ale acesteia potrivit art. 2 din aceeași lege.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b), m) și r) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunile de „autoritate publică”, „serviciu public” și „interes legitim public” au următoarea semnificație: „autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”; lit. m) „serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public” și lit. r) „interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice”.

Conform acestor ultime dispoziții, se constată că legiuitorul a înțeles să procedeze la o ficțiune juridică, asimilând „autorităților publice” și structurile care sunt de sorginte privată, dar care sunt atrase, fie printr-o dispoziție expresă a legii, fie printr-o autorizație dată de autoritatea administrației publice competente, în baza legii, la prestarea diferitelor servicii publice, cu aceleași efecte juridice ca autoritățile publice.

Prin urmare, intră în categoria autorităților publice și persoanele juridice de drept privat care, prin lege sau hotărâre a Guvernului au dobândit statut de utilitate publică.

Serviciul public prestat este în scopul satisfacerii unui interes legitim public, astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. r) menționat anterior.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior rezultă că Universitatea „S.H.”, ca persoană juridică de drept privat este asimilată unei autorități publice autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Întrucât în cauză se solicită obligarea pârâtei Universitatea „S.H.”, ca autoritate publică, să elibereze reclamanților diplomele de licență și a suplimentelor la acestea, se va stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel“.

Rezultă din cuprinsul acestor dispoziții că, în ceea ce privește competența materială de fond, aceasta se stabilește în funcție de două criterii:poziția, rangul autorității publice și criteriul valoric .

Pentru stabilirea competenței materiale în cauza dedusă judecății, este necesar a se stabili rangul autorității publice pârâte, respectiv dacă aceasta se încadrează în categoria autorităților publice centrale sau locale.

Pe de o parte, în doctrina de specialitate și în jurisprudența constantă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Î.C.C.J. s-a statuat că rangul central sau local al unei autorității/ instituții publice este dat de nivelul competenței teritoriale a autorității/ instituției publice, respectiv întinderea teritorială a serviciului public prestat.

Competența teritorială desemnează limitele teritoriale ale acțiunii organelor administrației publice, respectiv ale unei autorități publice, adică limitele în spațiu, în care pot fi exercitate atribuțiile conferite de lege.

Astfel, s-a argumentat că dacă autoritatea/ instituția are competență pe întreg teritoriul țării este vorba de o autoritate/ instituție centrală, iar dacă competența este limitată la un anumit teritoriu, este vorba de o autoritate/ instituție locală.

Cu alte cuvinte, dacă serviciul public prestat acoperă teritoriul unei localități sau unui județ, competența va reveni tribunalului, iar dacă el este un serviciu public național, realizat fără limite teritoriale, competența aparține curții de apel.

Potrivit Legii nr. 443/2002, de înființare a autorității publice pârâte, se constată că acesteia i-a fost conferită competența de a presta un serviciu public național.

Întrucât aceasta nu-și exercită atribuțiile într-un cadru teritorial determinat, în limite restrânse, prestând un serviciu public care acoperă întreg teritoriul țării, fapt de altfel necontestat, rezultă că se încadrează în categoria autorităților publice centrale.

Pe de altă parte, rangul unei autorității/ instituții publice este dat și de nivelul sau tipul serviciului public prestat.

Conform legislației incidentă la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamanți, respectiv art. 1 și 2 din Legea nr. 84/1995, a învățământului (în prezent abrogată), „(1) Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ. (2) În România învățământul constituie prioritate națională”.

Potrivit art. 103 alin. (2) din aceeași lege „Instituțiile și unitățile de învățământ particulare acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație.”.

De asemenea, și în prezent, potrivit Legii nr. 1/2011 a educației naționale, conform art. 1 „Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. Legea reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional. ”, iar potrivit art. 10 alin. (1) din „În România, învățământul este serviciu de interes public și se desfășoară, în condițiile prezentei legi, în limba română, precum și în limbile minorităților naționale și în limbi de circulație internațională”.

În raport de dispozițiile art. 114 alin. (2) și (3) din Legea nr. 1/2011 „(2) Învățământul superior este organizat în universități, academii de studii, institute, școli de studii superioare și altele asemenea, numite în continuare instituții de învățământ superior sau universități. (3) Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit, sunt de interes public și sunt apolitice”.

Din cuprinsul dispozițiilor legale enunțate rezultă că învățământul, ca serviciu de interes public este de importanță națională, fiind organizat la nivel național.

Pârâta face parte din categoria instituțiilor de învățământ superior, ca parte din sistemul național de învățământ și educație, care prestează un serviciu public, respectiv în domeniul destinat învățământului superior, organizat la nivel național.

În concluzie, aceasta este persoană juridică de drept privat, acreditată să realizeze un serviciu public de interes național în domeniul învățământului, respectiv învățământului superior, fără limite teritoriale, care este asimilată unei autorități publice centrale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, căreia îi este conferită prin lege competența de a emite acte în regim de drept public.

În altă ordine, caracterul de autoritate publică centrală al pârâtei este determinat și de actul de înființare, respectiv Legea nr. 443/2002, emisă de Parlamentul României, aceasta nefiind înființată printr-un act emis de o autoritate a administrației publice locale pentru a fi caracterizată ca o autoritate publică locală.

De altfel, și instanța supremă prin deciziile pronunțate a reținut calitatea de autoritate publică centrală a Universității „S.H.” (exemplu fiind Deciziile nr. 5269 din 20 noiembrie 2009, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011).

Față de toate considerentele expuse, avându-se în vedere că prezentul litigiu are ca obiect obligarea Universității „S.H.” la emiterea diplomelor de studii - de licență - și a anexelor acestora, că pârâta este o autoritate publică centrală, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 3 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revine competența materială și de soluționare a prezentei cauze Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește competența teritorială, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, aceasta revine aceleiași instanțe, deoarece reclamanții au optat pentru instanța de la domiciliul acestora.

Referitor la cererea de chemare în garanție a M.E.C.T.S., potrivit art. 17 C. proc. civ., competența revene instanței legal sesizată cu cererea principală.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 22 pct. 5 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții P.T.C.M., O.A. C.M., B. (D.) G.N.M., P. (P.) T.E., C. (V.) E.I.C.R., T.M.M.G. și R.A.A.A., pârâta Universitatea „S.H.” și chematul în garanție M.E.C.T.S., în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.