Inadmissibility of administrative challenge for failure to meet preliminary complaint deadlines under military personnel laws.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanței de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8121/118/2010 reclamantul M.T.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună modificarea Ordinului M.Ap.N. nr. MP 1326 din 16 octombrie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că modificarea Ordinului M.Ap.N. nr. MP 1326 din 16 octombrie 2001 privește data la care operează trecerea sa în rezervă, de pe funcția de ofițer 3 pe care o deținea în cadrul U.M. 01530 Medgidia.

Astfel, a apreciat reclamantul că trecerea în rezervă trebuia să aibă loc la data de 01 august 2001 și nu la data de 30 septembrie 2001, cum în mod nelegal s-a dispus prin ordinul contestat.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța.

Prin Sentința civilă nr. 1352 din 30 august 2010 Tribunalul Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 8121/118 din 13 aprilie 2010.

Prin întâmpinare, Ministerul Apărării Naționale București, față de obiectul cererii deduse judecății, a invocat pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.

2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 162/CA din 19 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de Ministerul Apărării Naționale și a respins acțiunea reclamantului M.T.C. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că obiectul acțiunii de față îl constituie modificarea Ordinului M.Ap.N. nr. M.P. 1326 din 16 octombrie 2001, emis în perioada în care erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 29/1990.

Curtea a analizat dacă reclamantul a parcurs procedura prealabilă impusa de dispozițiile Legii nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării instanței, reținând că legea contenciosului administrativ cuprinde norme procedurale de imediată aplicare.

Astfel, potrivit art. 52 (1) din Constituția României persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, iar potrivit alin. (2) din legea fundamentală condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

Exercitarea acestui drept fundamental este reglementată prin Legea nr. 554/2004, care, prin art. 7, instituie o procedură prealabilă sesizării instanței, potrivit căreia, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia (alin. (1)).

În concluzie, instanța de fond a apreciat că procedura prealabilă este imperativă astfel că, anterior formulării cererii de chemare în judecată pentru anularea actului administrativ, reclamantul avea obligația de a solicita emitentului actului revocarea acestuia, dovada efectuării procedurii prealabile urmând să fie anexată la cererea de chemare în judecată.

Constatând că reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu încălcarea condițiilor prevăzute în legea organică de exercitare a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se arată că susținerile instanței de fond nu pot fi primite întrucât imediat după ce i-a fost comunicat Ordinul M.Ap.N. de trecere în rezervă nr. 1326 din 16 octombrie 2001, precum și Decizia de pensie nr. 097817 din 29 ianuarie 2002 a formulat, în termenul legal, mai multe contestații, plângeri și memorii, nu numai la ministerul apărării naționale și șefilor structurilor din acest minister, ci și la celelalte autorități ale statului, respectiv Președintele României, Parlamentul, acte care au fost depuse la dosar, respectiv între anii 2001 și 2010 au fost adresate aceste memorii.

Ca urmare, a făcut dovada că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege, dar oricum, drepturile ce le pretinde sunt imprescriptibile, astfel cum dispune art. 7 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, lege în vigoare la data introducerii acțiunii.

S-a solicitat desființarea hotărârii atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se judeca fondul pricinii.

Au fost depuse la dosar Adresa nr. 1935 din 5 mai 2010 emisă de M.Ap.N., un memoriu adresat M.Ap.N. de către reclamant, fără a fi datat, un memoriu către Direcția financiar-contabilă, nedatat, un răspuns al M.Ap.N. către reclamant din 8 martie 2010 prin care acesta era înștiințat că a fost aprobată primirea în audiență de către ministrul apărării naționale, alte adrese emise în anii 2005, 2006, 2009 de Ministerul Apărării Naționale și răspunsuri primite de la Președintele României.

4. Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri de modificare a Ordinului M.Ap.N. nr. 1326 din 16 octombrie 2001, cerere adresată instanței de contencios administrativ la 30 iunie 2010.

Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

La dosarul instanței de recurs, recurentul M.T.C. a depus o serie de cereri, nedatate, ce au fost adresate Ministerului Apărării Naționale, Direcției financiar-contabile din același minister, înscrisuri din care rezultă că în anul 2010 a fost primit în audiență la Ministrul Apărării Naționale, comunicări din anii 2009, 2007, 2006, 2002, 2004, adresate recurentului de diverse instituții ale statului ca urmare a cererilor formulate de recurent.

Deși acesta încearcă să dovedească faptul că a formulat plângerea prealabilă cerută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau de Legea nr. 29/1990, legea în vigoare la momentul emiterii actului a cărui modificare se solicită, cu înscrisurile depuse nu s-a făcut o asemenea dovadă.

Plângerea prealabilă trebuie îndeplinită și într-un anumit termen, iar tardivitatea acesteia este sancționată tot cu inadmisibilitatea acțiunii.

Actul a cărui modificare se solicită a fost emis în anul 2001, iar actele administrative puteau fi contestate potrivit Legii nr. 29/1990 - legea contenciosului administrativ, lege în vigoare la momentul emiterii actului.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ, iar acțiunea în anulare se putea formula, potrivit art. 5 alin. (5) din același act normativ, în termen de cel mult un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Din actele depuse la dosar nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi formulat plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege și nici cerere de modificare.

Nici în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, dispoziții aplicabile în prezent în cazul contestării actelor administrative, recurentul-reclamant nu a făcut dovada respectării acestor dispoziții.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată „(1)Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar conform art. 7 alin. (7) din același act normativ „Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită este aceea că respectarea procedurii prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii, iar respectarea acesteia presupune ca formularea plângerii prealabile să fie făcută în termenul prevăzut de lege.

Din actele depuse la dosar, recurentul-reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile în termenul stabilit de lege, astfel că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este dată conform legii.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de M.T.C. împotriva Sentinței nr. 162/CA din 19 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.