Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6845/2011 AI generated

Inadmissibility of appeal against irrevocable decision on extraordinary remedy under unicity doctrine

Case Number Decizia nr. 6845/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s decision rejecting the extraordinary appeal in force. The dispute involved a civil proceeding where the appellant filed a "contestație în anulare" (extraordinary appeal) against a final appellate decision, which was subsequently rejected by the Court of Appeal; the appellant then attempted to appeal this rejection to the Supreme Court. The decisive legal basis was the doctrine of the unity of the right to appeal and Articles 299, 377, and 320(3) of the Code of Civil Procedure, which established that a judgment rendered in response to a *contestație în anulare* against a final decision is itself irrevocable and not susceptible to further appeal, rendering the subsequent appeal against the rejection of that extraordinary appeal legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 C. proc. civ, art. 377 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable decision on extraordinary remedy under unicity doctrine: The dispute involved a civil proceeding where the appellant filed a "contestație în anulare" (extraordinary appeal) against a final appellate decision, which was subsequently rejected by the Court of Appeal; the appellant then attempted to appeal this rejection to the Supreme Court. The decisive legal basis was the doctrine of the unity of the right to appeal and Articles 299, 377, and 320(3) of the Code of Civil Procedure, which established that a judgment rendered in response to a *contestație în anulare* against a final decision is itself irrevocable and not susceptible to further appeal, rendering the subsequent appeal against the rejection of that extraordinary appeal legally inadmissible.

Keywords

AI generated
legal doctrine Civil Procedure Code appealability of interlocutory decision established right inalienable and imprescriptible right objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Serves as the decisive procedural basis for declaring the appeal inadmissible by establishing that the judgment in the extraordinary appeal is irrevocable, thus precluding further recourse.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 23 aprilie 2010, pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrată contestația în anulare, formulată de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei nr. 15 din 24 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 1932/252/2006 solicitând anularea acesteia.

În motivarea contestației s-au reluat aspecte de fapt ce țin de fondul litigiului, nefiind motivată în drept.

Curtea de Apel Timișoara prin Decizia civilă nr. 971 R din 11 noiembrie 2010 a respins contestația în anulare.

În considerentele hotărârii s-a reținut că motivele invocate de contestatoare privind aspectele de fond deduse judecății și tranșate irevocabil prin Sentința civilă nr. 143 din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj, neregularitățile procedurale privind modul de administrare a probelor ori critici privind modul de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale, exced cadrul juridic reglementat de art. 317 - 319 C. proc. civ., în sensul că ele nu vizează aspecte reglementate de art. 317 - 319 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatoarea reluând situația de fapt arătată în motivarea contestației.

În ședința publică din 6 octombrie 2011 din oficiu se invocă excepția inadmisibilității căii de atac pronunțată de contestatoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ. se va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu.

Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

În conformitate cu prevederile art. 299 coroborate cu art. 377 C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este irevocabilă, astfel că recursul declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

Trebuie subliniat că, în conformitate cu dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În cauza pendinte contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 15 din 24 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în recurs hotărârea fiind irevocabilă și drept urmare, în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. tot irevocabilă va fi și hotărârea în calea extraordinară de atac, respectiv contestația în anulare.

În atare situație, recursul pronunțat de contestatoare împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea F.G. împotriva Deciziei civile nr. 971 R din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.