Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2474/2010 AI generated

Inadmissibility of cassation against irrevocable decision issued on plea for annulment

Case Number Decizia nr. 2474/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the civil appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision of September 29, 2009, which had rejected the opponent's plea for annulment, as final and binding. The dispute concerned the procedural admissibility of a cassation appeal filed against a decision rendered by a court of appeal in a ple for annulment (contestație în anulare) that had itself challenged a prior appellate decision. Relying on the Civil Procedure Code, the Court held that the appealed decision was an irrevocable judgment because the underlying appellate decision was irrevocable under Art. 377(2)(4) Cpc, and a decision on a plea for annulment bears the same legal character as the judgment it attacks under Art. 320(3) Cpc; since Art. 299(1) Cpc limits cassation appeals to judgments given without right of appeal or in appeal, and does not include irrevocable judgments, the cassation appeal was legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against irrevocable decision issued on plea for annulment: Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile, iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Întrucât hotărârea care a făcut obiectul contestației în anulare soluționată prin decizia recurată este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., urmează a se reține că și decizia recurată are același caracter de hotărâre irevocabilă, sens în care sunt dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
civil annulment Civil Procedure Code procedural rights grounds for cassation appealability of interlocutory decision right of rescission

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5241/R din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul D.N.C. împotriva Deciziei civile nr. 2486/R din 14 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 17044/3/2008 (format vechi nr. 101/2009), în contradictoriu cu intimata S.C. C.C.B. S.A.

Împotriva Deciziei nr. 5241/R din 29 septembrie 2009 a declarat recurs contestatorul D.N.C.

În ședința publică din 23 aprilie 2010, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, întrucât acesta vizează o hotărâre irevocabilă.

Excepția este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele motive:

În speță, hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre pronunțată de curtea de apel într-o contestație în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Astfel, contestația în anulare soluționată prin decizia recurată a avut ca obiect Decizia civilă nr. 2486/R din 14 aprilie 2009, pronunțată în recurs.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile, iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Întrucât hotărârea care a făcut obiectul contestației în anulare soluționată prin decizia recurată este o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., urmează a se reține că și decizia recurată are același caracter de hotărâre irevocabilă, sens în care sunt dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Din interpretarea per a contrario a textului rezultă că orice alte hotărâri în afara celor expres menționate de acesta, cum sunt și cele irevocabile, nu pot face obiectul recursului.

Prin urmare, hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, fiind o hotărâre irevocabilă, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, care astfel apare ca inadmisibil.

În consecință, Curtea urmează să respingă recursul declarat de contestatorul D.N.C. ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de contestatorul D.N.C. împotriva Deciziei nr. 5241 R din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2010.

Procesat de GGC - NN