Land restitution claim barred by missed statutory reparation deadline despite alleged objective health impediment

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 26 iunie 2007, reclamanții E.A.M. și P.-E.G. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, Consiliul General al Municipiului București, Municipiul București și Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat, solicitând să se constate că terenul de 1525 mp., situat în București, Șos. K. nr. 17, sector 1 a fost preluat fără titlu, precum și obligarea părților adverse la restituirea aceluiași teren, pe care îl ocupă abuziv.

În motivarea acestei acțiuni în revendicare, al cărei temei juridic nu a fost indicat, reclamanții au susținut că:

- sunt moștenitori legali (în calitate de fiu și nepot de fiu predecedat) ai defunctei E.F., decedată la 14 iulie 2003, care în anul 1947 a dobândit terenul menționat, prin contract de vânzare-cumpărare transcris în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Ilfov;

- acest teren a fost preluat de către stat fără niciun titlu și în prezent se găsește în posesia pârâtei R.A.A.P.P.S., care l-a închiriat și percepe chirie;

- la 12 august 2004, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii conform prevederilor Legii nr. 10/2001, precizând în notificare că autoarea lor, în vârstă de 96 de ani, suferise mai multe accidente cerebrale, care i-au provocat o alienație mintală avansată, împiedicând-o să-și administreze singură problemele și au aflat despre calitatea sa de proprietar doar după decesul acesteia;

- prin Decizia nr. 10 din 05 ianuarie 2005, pârâta R.A.A.P.P.S. le-a respins notificarea, ca tardiv formulată;

- nu și-au pierdut dreptul de proprietate deoarece acest drept este absolut, perpetuu și nu se stinge prin neuz;

- statul a preluat terenul prin acapararea în fapt, deci fără titlu valabil, așa cum prevede art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/1998;

- Legea nr. 10/2001 nu se aplică în asemenea situații (acapararea dreptului de proprietate prin violență) și, de altfel, nici nu au beneficiat de prevederile acestei legi speciale reparatorii, astfel că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, sunt îndreptățiți să-și revendice terenul preluat abuziv de stat.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 1562 din 12 decembrie 2007, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

S-a reținut că:

- terenul revendicat a fost preluat de stat în perioada 1945 - 1989, deci intră sub incidența Legii nr. 10/2001;

- art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 permite revendicarea imobilelor preluate de stat (în perioada menționată) fără titlu valabil doar dacă aceste bunuri nu fac obiectul unei legi speciale de reparații;

- notificarea reclamanților, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, a fost respinsă ca tardiv formulată, iar instanțele judecătorești au confirmat irevocabil această soluție;

- Decizia nr. LIII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, viza exclusiv imobilele expropriate;

- în jurisprudență se consideră admisibile doar acțiunile în revendicare formulate de foștii proprietari sau moștenitorii lor și întemeiate pe dreptul comun îndreptate împotriva chiriașilor cumpărători, nu și a statului ori unității deținătoare.

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 50 din 26 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

S-a reținut că:

- potrivit Deciziei nr. XXXIII/2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Î.C.C.J. conform art. 329 C. proc. civ., persoanele care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termen legal o atare procedură ori care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului, nu au deschisă calea acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun deoarece în acest mod s-ar încălca principiul "specialia generalibus derogant";

- această soluție de principiu nu este contrară art. 21 din Constituție și jurisprudenței Curții Europene.

Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului desființării sentinței și admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 299 și urm. C. proc. civ., Decizia Î.C.C.J. nr. XXXIII/2008, art. 480 C. civ. și Decizia nr. 73/1995 a Curții Constituționale, reclamanții au susținut că:

- prin Decizia nr. XXXIII/2008, Înalta Curte a recunoscut dreptul foștilor proprietari și al moștenitorilor acestora de a uza de acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. dacă, din motive obiective, independente de voința lor, nu au putut revendica imobilul în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001;

- la data apariției legii reparatorii menționate, autoarea lor suferea de maladii fizice și psihice grave, de natură a-i afecta discernământul, care au pus-o în imposibilitate de a-și revendica imobilul;

- existența acestei imposibilități fizice obiective nu a fost contestată de către deținătoarea imobilului, iar prin hotărârea judecătorească de respingere a contestației formulate împotriva modului de soluționare a notificării s-a reținut doar că termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere, ceea ce face inoperante dispozițiile art. 103 C. proc. civ.;

- nerespectarea termenului pentru depunerea notificării a fost determinată așadar de cauze obiective, și nu de culpa lor sau a defunctei proprietare;

- în speță sunt îndeplinite și celelate condiții stabilite prin Decizia nr. XXXIII/2008 pentru admiterea acțiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ. pentru că terenul revendicat nu a fost înstrăinat vreunui terț de bună-credință, ci este deținut de pârâta R.A.A.P.P.S., iar potrivit Deciziei nr. 73/1995 a Curții Constituționale, în cazul imobilelor preluate abuziv dreptul de proprietate al persoanei fizice deposedate subzistă, statul nedevenind proprietar.

Aceste critici, a căror dezvoltare permite încadrarea în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, deoarece:

- în calitate de descendenți, recurenții-reclamanți aveau cunoștință ori trebuia să fi avut cunoștință despre vârsta înaintată a proprietarei imobilului revendicat și starea precară de sănătate a acesteia;

- pe de altă parte, consecutiv unor prelungiri succesive, termenul inițial de 6 luni stabilit pentru depunerea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 s-a majorat la un an, expirând la 14 februarie 2002;

- durata termenului menționat permitea recurenților să facă demersurile necesare pentru identificarea eventualelor proprietăți imobiliare ale autoarei lor, preluate abuziv de stat în perioada 1945 - 22 decembrie 1989, precum și procurarea actelor doveditoare necesare;

- în loc să procedeze în modul arătat, recurenții-reclamanți au rămas în pasivitate până la 12 august 2004, când au formulat notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001;

- prin urmare, ineficiența dispozițiilor legii speciale reparatorii nu a fost determinată de cauze obiective, ci este imputabilă recurenților-reclamanți, ceea ce înseamnă că acțiunea în revendicare dedusă judecății încalcă evident principiul "specialia generalibus derogant";

- de vreme ce această acțiune nu poate fi primită, susținerile reclamanților-recurenți cu privire la menținerea dreptului lor de proprietate și îndeplinirea celorlalte condiții stabilite prin Decizia nr. XXXIII/2008 a Î.C.C.J. sunt irelevante.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții E.A.M. și P.E.G. împotriva Deciziei nr. 50 din 26 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.