Reiterated criminal appeal against final non-prosecution decision: violation of the principle of uniqueness of appeals and lack of jurisdiction

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 678 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 450 din 14 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3006/1/ 2010; a fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut în esență că prin decizia nr. 450 din 14 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 179 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

S-a reținut, în esență că, prin decizia nr. 179 din 22 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 1324 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 707/32/2008. A fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța de recurs a constatat că prin decizia nr. 1324 din 9 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 707/32/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca nefondat, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinței penale nr. 179 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 179 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V. A fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 15 septembrie 2008 dispusă în dosarul nr. 636/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat recurs, respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1324 din 9 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Cu privire la noul recurs declarat de petent împotriva acestei decizii, s-a constatat că acesta este inadmisibil, apreciindu-se că, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, din examinarea textului rezultând că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond.

S-a reținut, totodată că în cauză nu au fost respectate nici prevederile art. 3851 C. proc. pen., calea de atac fiind declarată împotriva unei decizii definitive.

Cu privire la noua cale de atac formulată de către petent, calificată de către o instanță de recurs ca cerere de recurs, s-a apreciat că recursul este inadmisibil, deoarece are ca obiect o hotărâre definitivă, încălcându-se astfel principiile legalității și unicității căilor de atac.

Împotriva acestei decizii petentul a formulat un nou recurs.

Analizând recursul cu prioritate prin prisma admisibilității acestuia instanța a constatat că acesta este inadmisibil, recurentul exercitându-și, anterior, dreptul la recurs, cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, neîntrunind cerințele legale, încălcând principiul unicității acestei căi de atac și fiind, deci, inadmisibil.

Împotriva acestei decizii petentul a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, se constată că excepția invocată este întemeiată, astfel că potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 678 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 5321/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.