Criminal complaint against magistrate for abuse of office rejected as unfounded, appeal dismissed with costs

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 769 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1334/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de I.V. – general de brigadă, magistrat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289 și art. 271 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 105/C/2010 din 3 februarie 2010.

Procurorii au reținut că în sarcina intimatului nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală, întrucât acesta și-a desfășurat activitatea cu respectarea dispozițiilor legale și având în vedere probele administrate în cauză.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 769 din 4 mai 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul magistrat, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

În cauza de față, magistratul intimat V.I., în calitate de procuror militar din cadrul Secției Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și-a exercitat atribuțiile cu care a fost investit, analizând probele administrate în scopul aflării adevărului și dispunând soluții, conform convingerilor lui obiective și nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmații și aprecieri subiective ale petentului, nesusținute de probe, neafectând temeinicia soluțiilor pronunțate.

În speță, magistratul V.I. a emis rezoluții de respingere a plângerii în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la termenul de soluționare și temeiul juridic privind plângerile contra soluției, iar emiterea de soluții nefavorabile petentului, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu se poate reține în sarcina intimatului nici infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât în sarcina acestuia nu s-a relevat existența vreunui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Referitor la infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prin încheierea nr. 63 din 5 mai 2003 la care petentul a făcut trimitere în mai toate demersurile sale, Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de petiționarul A.I. prin care acesta solicită revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar Timișoara, iar prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003 Tribunalul Militar Timișoara a hotărât respingerea cererii de revizuire.

De asemenea, prin încheierea nr. 224 din 10 martie 2005, rămasă definitivă prin decizia nr. 53 din 13 februarie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de pe rolul instanței a plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea urmăririi penale privind pe J.S. Cauza a fost înregistrată sub nr. 18/P/2006, iar prin rezoluția din data de 02 august 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a dispus neînceperea urmăririi penale, în niciuna din situațiile prezentate mai sus, petentul neînțelegând caracterul definitiv al soluțiilor date de organele judiciare și faptul că cererile sale au fost respinse în mod temeinic și legal.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu există indicii vizând falsificarea unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 69/P/2009 din 8 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 769 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1334/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.