Criminal liability of judges for abuse of office and defectuous performance of duties: non-liability where judicial decisions align with law and evidence despite party dissatisfaction

Ședința publică de la 28 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 313 din 2 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC B.S.F.P. SRL împotriva rezoluției nr. 1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul P.M. – judecător la Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 - 2481 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 11461/5785/II/2/2009 din 4 decembrie 2009.

Procurorii au stabilit că nu se poate reține că magistratul intimat nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentei.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 313 din 2 martie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva acestei sentințe, petenta SC B.S.F.P. SRL a declarat recurs, solicitând, potrivit memoriului depus la dosar, (filele 11 - 16) admiterea plângerii, „iar în măsura în care apreciază că probele nu sunt suficiente pentru a reține cauza spre judecare, să dispună restituirea la parchet în vederea începerii urmăririi penale.”

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat P.M. – judecător la Curtea de Apel București, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 – art. 2481 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimatul magistrat judecător a pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât atât instanța penală sesizată în condițiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.

Mai mult decât atât, din actele depuse de petentă, se constată că aceasta, după anul 2000 și până în prezent, se afla în litigii cu moștenitorii cărora li s-a dat imobilul în proprietate, chiar ea menționând „toate acestea fiind cauzate de confuzia intenționată creată de cei doi …”.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata magistrat ar fi săvârșit fapte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 – art. 2481 C. pen., în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta.

Criticile recurentei petente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluției nr.1282/P/2008 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC B.S.F.P. SRL împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.C. B.S.F.P. S.R.L. împotriva sentinței nr. 313 din 2 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 198/1/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011.