Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 45/2011 AI generated

Criminal appeal against final decision dismissed as inadmissible and time-barred; prior acquittal upheld with costs.

Case Number Decizia nr. 45/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (9-judge panel) dismissed the petitioners' appeals as inadmissible insofar as they challenged the merits of an earlier final decision (decision no. 220/2010 of the Criminal Section), and as time-barred insofar as they challenged that decision's refusal to refer a constitutionality exception to the Constitutional Court; the earlier decision remained in force and the petitioners were ordered to pay 300 lei each in judicial costs. The dispute arose from a criminal procedural complaint against a prosecutor's resolution not to prosecute, in which the petitioners had already exhausted their single ordinary appeal (recurs) before the Criminal Section, had unsuccessfully raised an exception of unconstitutionality of articles X and XI of Emergency Ordinance no. 114/2009, and then sought to appeal the resulting final decision. The Court held that, under Articles 385¹ and 417 of the Criminal Procedure Code, decisions rendered by the High Court in an appeal are final and not subject to any further ordinary remedy, since Romanian procedural law establishes the principle of the uniqueness of the appeal; for the separate challenge to the refusal to refer the constitutional exception, Article 29(5) of Law no. 47/1992 requires an appeal within 48 hours of pronouncement, which the petitioners filed over ten months late, so it was dismissed as tardy.

Legislator headnote

AI generated

art. 51 alin. (3) C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 417 C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 3851 C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; Criminal appeal against final decision dismissed as inadmissible and time-barred; prior acquittal upheld with costs: 220/2010 of the Criminal Section), and as time-barred insofar as they challenged that decision's refusal to refer a constitutionality exception to the Constitutional Court; the earlier decision remained in force and the petitioners were ordered to pay 300 lei each in judicial costs. The dispute arose from a criminal procedural complaint against a prosecutor's resolution not to prosecute, in which the petitioners had already exhausted their single ordinary appeal (recurs) before the Criminal Section, had unsuccessfully raised an exception of unconstitutionality of articles X and XI of Emergency Ordinance no. 114/2009, and then sought to appeal the resulting final decision. The Court held that, under Articles 385¹ and 417 of the Criminal Procedure Code, decisions rendered by the High Court in an appeal are final and not subject to any further ordinary remedy, since Romanian procedural law establishes the principle of the uniqueness of the appeal; for the separate challenge to the refusal to refer the constitutional exception, Article 29(5) of Law no. 47/1992 requires an appeal within 48 hours of pronouncement, which the petitioners filed over ten months late, so it was dismissed as tardy.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure judicial law appealability of remand decision procedural costs constitutionality late procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 51 alin. (3) C. proc. pen
97/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentelor privind recuzarea procurorului de ședință.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentelor, împotriva rezoluției nr.
art. 417 C. proc. pen
a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
a) teza I raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, a pus în discuția părților tardivitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L.
art. 3851 C. proc. pen
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
a) teza I raportat la art. 29 din Legea nr.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellants to pay court costs to the state.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen
Procedural basis for dismissing the appeals as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the appeals as inadmissible.

art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the appeals as time-barred.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellants to pay court costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale reținându-se că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă.

Prin aceeași decizie s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin sentința penală nr. 97/PI din 1 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara a dispus, în baza art. 51 alin. (3) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii petentelor privind recuzarea procurorului de ședință.

În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentelor, împotriva rezoluției nr. 359/P/2008 din 16 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petentele, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Cu prilejul judecării acestui recurs, petentele au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. X, art. XI din O.U.G. nr. 114/2009.

Împotriva acestei ultime decizii, petentele T.O.L. și B.E. au declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 24 ianuarie 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

La același termen, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. a) teza I raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, a pus în discuția părților tardivitatea recursurilor declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

I. Examinând recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de față.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursurile declarate de către petentele T.O.L. și B.E., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității recursurilor pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentele petente, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.

În consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E.

II. Examinând recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009, Înalta Curte constată că acestea sunt tardive.

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale; încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din decizia atacată a fost pronunțată la data de 22 ianuarie 2010; termenul de recurs curge pentru acesta de la pronunțare. Aceasta înseamnă că petentele puteau declara recurs în 48 de ore de la pronunțare, conform dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II a din Legea nr. 47/1992, respectiv până la data de 24 ianuarie 2010, în speță declarația de recurs a petentelor fiind făcută la data de 2 decembrie 2010, conform declarației de recurs, (fila 2).

Așa fiind, excepția tardivității recursurilor invocată, din oficiu, de instanță, se constată a fi întemeiată.

În consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele petente vor fi obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de aceleași petente împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, dispoziție cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Respinge, ca tardive, recursurile declarate de petentele T.O.L. și B.E. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia nr. 220 din 22 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 190/59/2009.

Obligă recurentele petente la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.