Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 435/2011 AI generated

Recusal of judges and appeal against order not to initiate criminal proceedings: dismissal of appeal

Case Number Decizia nr. 435/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the complainant, upholding the prior order to not initiate criminal proceedings and obliging the appellant to pay 200 lei in state fees. The dispute arose from a criminal complaint filed by a litigant against several judges, alleging they committed bribery and influenced decisions in her favor via a lawyer after ruling against her in civil and criminal matters. The court held that the complaint was unfounded because the complainant merely expressed dissatisfaction with judicial rulings without providing evidence of specific corrupt acts, reaffirming that the exercise of judicial jurisdiction, even if unfavorable to a party, does not constitute a crime in the absence of proof of the constituent elements of a criminal offense. The decision relied on the procedural rules for the initiation of criminal proceedings, specifically the requirement to prove the existence of a crime and the absence of grounds for impediment, concluding that dissatisfaction with judicial decisions must be addressed through standard appeals rather than criminal complaints for judicial misconduct.

Legislator headnote

AI generated

art. 228 alin. (4) C. proc. pen, art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 254 C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 255 C. pen, art. 246 C. pen; Recusal of judges and appeal against order not to initiate criminal proceedings: dismissal of appeal: prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Keywords

AI generated
judicial law procedural misconduct criminal complaint bribery recusal of public prosecutors matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 228 alin. (4) C. proc. pen
179/P/2009 din 29 iulie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, în sensul că s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen.
art. 10 lit. a) C. proc. pen
și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de R.M.L., L.M.M., I.C.C., D.I.R., N.D.G., R.E., V.A.M.
art. 254 C. pen
și I.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen.
art. 6 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, neînceperea urmăririi penale față de V.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art.
art. 255 C. pen
78/2000, neînceperea urmăririi penale față de V.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.
art. 246 C. pen
78/2000, disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 278 C. proc. pen
Plângerea împotriva acestei ordonanțe, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluția nr.
art. 2781 C. proc. pen
În plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iunie 2010, petiționara a atacat ordonanța menționată, în temeiul dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., reiterând în esență susținerile din plângerea penală.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1382 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.A.R.R. împotriva ordonanței nr. 179/P/2009 din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție; a fost menținută ordonanța atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București petiționara M.A.R.R. a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorii B.A. și J.N. de la Curtea de Apel București, precum și față de judecătorii din cadrul secțiilor penale ale Tribunalului București care au prejudiciat-o „de o sentință penală de exonerare răspundere penală încă din 2005 favorizând spionajul contra omeniei”.

La data de 17 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a trimis plângerea petiționarei Direcției Naționale Anticorupție, unde s-a format dosarul penal nr. 179/P/2009.

Plângerea penală formulată de petiționară a fost soluționată prin ordonanța nr. 179/P/2009 din 29 iulie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, în sensul că s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de R.M.L., L.M.M., I.C.C., D.I.R., N.D.G., R.E., V.A.M. și I.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, neînceperea urmăririi penale față de V.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. de către B.A. și J.N., judecători în cadrul Curții de Apel București.

Procurorul a reținut că petiționara, audiată fiind la data de 28 iulie 2009 pentru a-și preciza plângerea în sensul lămuririi unei eventuale fapte de corupție semnalate, a arătat, că, în perioada 2000 – 2006, a fost parte în mai multe procese civile și penale aflate, fie pe rolul Tribunalului București, fie pe rolul Curții de Apel București și este nemulțumită de modul în care judecătorii s-au pronunțat în cauzele respective. Totodată, a mai arătat că judecătoarele R., L., I., D., N., R., V., I. și M.I. au fost manipulate de fostul judecător V.F., actual avocat, întrucât sunt foarte tinere și ar fi fost puse în funcție de către acesta”.

De asemenea, a mai susținut că în dosarul nr. 23626/3/2006 al Secției a IV-a civilă din cadrul Tribunalului București, s-a pronunțat o hotărâre în defavoarea sa întrucât „...presupun că V.F. este posibil să le fi oferit acestor judecătoare bani sau alte foloase însă nu cunosc direct acest lucru însă le știu obiceiurile”.

În urma verificărilor efectuate, procurorul de caz a identificat judecătorii cu privire la care petiționara a formulat plângere penală, ca fiind R.M.L., L.M.I., I.C.C., D.I.R., N.D.G., R.E., V.A.M. și I.M., din cadrul Tribunalului București.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că la data de 28 iunie 2006, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București dosarul nr. 23626/3/2006, având ca obiect reintegrare în spațiul locativ, părți fiind, pe de o parte, A.R.R., în calitate de contestator și, pe de altă parte, I.M. și I.A., în calitate de intimați. În cadrul acestui proces civil, A.R.R. a formulat mai multe cereri de recuzare a judecătorilor care formau completul de judecată, cereri care i-au fost respinse.

Nemulțumită de modul de soluționare a cauzei, petiționara a formulat plângere penală împotriva judecătorilor din cadrul Tribunalului București, susținând că aceștia s-au pronunțat în defavoarea sa, ca urmare a faptului că ar fi primit bani sau alte foloase de la avocatul V.F., aspect care nu a fost dovedit de probele administrate în cauză.

Reținându-se că faptele reclamate sunt simple presupuneri ale petiționarei privind comiterea unor infracțiuni de corupție de către magistrați, fără a face referire la fapte determinate, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea împotriva acestei ordonanțe, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 297/II-2/2010 din data de 28 mai 2010 a procurorului șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

În plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 iunie 2010, petiționara a atacat ordonanța menționată, în temeiul dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., reiterând în esență susținerile din plângerea penală.

Procedând la judecarea plângerii în fond, prima instanță, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, a constatat că aceasta este nefondată.

Astfel, s-a reținut că prin ordonanța atacată, procurorul s-a pronunțat doar asupra faptelor de corupție reclamate prin plângerea penală formulată de petentă, urmând ca pentru restul faptelor descrise să se pronunțe alte unități de parchet, către care a fost direcționată plângerea.

S-a constatat că procurorul a apreciat în mod corect că petiționara nu a indicat fapte determinate de corupție, care să fi fost săvârșite de magistrații care au soluționat dosarele în care aceasta era parte, aceasta având doar bănuiala că respectivii magistrați ar fi fost influențați de către avocatul F.V., fiind tot o probabilitate împrejurarea ca acesta să le fi oferit bani sau alte foloase, astfel cum rezultă din chiar declarațiile petiționarei, fiind justă constatarea procurorului în sensul că petiționara nu a făcut decât afirmații cu caracter general, nesusținute de probe, astfel că soluția dispusă în cauză apare ca fiind corectă, simplele nemulțumiri privind hotărârile pronunțate de magistrați nefiind suficiente pentru angajarea răspunderii penale a acestora.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 3 dosar recurs) pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată.

În speța de față, nemulțumită fiind de soluțiile dispuse de magistrații intimați și conferind conotații penale activității profesionale a acestora, petenta a formulat plângere penală.

Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică, deoarece activitatea de jurisdicție desfășurată de magistrat, care presupune interpretarea și aplicarea legii, chiar dacă a nemulțumit părțile, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.

În speță, intimații s-au limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acțiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petenta, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestora.

Nemulțumirile petentei se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac, singurele apte a conduce, eventual, la reformarea unor soluții, parcurgerii procedurii legale indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte.

Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.R. împotriva sentinței nr. 1382 din 8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4984/1/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.