Appeal over refusal to prosecute twelve magistrates dismissed as unfounded; petitioner ordered to pay costs.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (9-judge panel) dismissed as unfounded the petitioner's appeal against a first-instance ruling that had likewise rejected his complaint challenging a prosecutor's resolution (no. 173/P/2010) not to start criminal proceedings against twelve magistrates (eleven judges and one prosecutor) accused of abuse of office, favoritism of the offender, intellectual forgery, and non-compliance with court decisions. The court upheld the contested resolution and ordered the petitioner to pay 400 lei in judicial costs. The dispute arose from the petitioner's dissatisfaction with judicial decisions rendered in his case, which he claimed involved criminal conduct by the magistrates. The decisive legal basis was that, under the applicable criminal procedure provisions, the magistrates' solutions reflected their assessment of the evidence and did not necessarily imply any criminal offense; mere dissatisfaction with a judicial outcome does not trigger criminal liability, and the criminal court seized under article 278¹ of the Criminal Procedure Code cannot substitute itself for appellate courts or reopen matters with res judicata authority. The prior examination revealed no evidence that the magistrates breached their duties or committed the alleged offenses, so the prosecutor's decision not to start prosecution was lawful and well-founded.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 271 C. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 63 alin. (3) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen; Appeal over refusal to prosecute twelve magistrates dismissed as unfounded; petitioner ordered to pay costs: 173/P/2010) not to start criminal proceedings against twelve magistrates (eleven judges and one prosecutor) accused of abuse of office, favoritism of the offender, intellectual forgery, and non-compliance with court decisions. The court upheld the contested resolution and ordered the petitioner to pay 400 lei in judicial costs. The dispute arose from the petitioner's dissatisfaction with judicial decisions rendered in his case, which he claimed involved criminal conduct by the magistrates. The decisive legal basis was that, under the applicable criminal procedure provisions, the magistrates' solutions reflected their assessment of the evidence and did not necessarily imply any criminal offense; mere dissatisfaction with a judicial outcome does not trigger criminal liability, and the criminal court seized under article 278¹ of the Criminal Procedure Code cannot substitute itself for appellate courts or reopen matters with res judicata authority. The prior examination revealed no evidence that the magistrates breached their duties or committed the alleged offenses, so the prosecutor's decision not to start prosecution was lawful and well-founded.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for dismissing the appeal as unfounded.
Legal basis for obliging the appellant to pay judicial expenses.
Full text
Ședința publică de la 19 septembrie 2011
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1432 din 21 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 173/P/2010 din 8 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 173/P/2010 din 8 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.L., P.A., C.M., G.T., B.G., Z.L., G.N., C.A., S.R., M.S.O., P.S. – judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și C.V. – procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289 și art. 271 C. pen.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2727/1295/II/2/2010 din 30 martie 2010.
Procurorii au stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului .
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 173/P/2010 din 8 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1432 din 21 septembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați B.L., P.A., C.M., G.T., B.G., Z.L., G.N., C.A., S.R., M.S.O., P.S. – judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și C.V. – procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speță, intimații magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât instanța penală sesizată în condițiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă instanță.
În ceea ce privește fapta săvârșită de magistratul procuror C.V., Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului petent nu au suport probator, concluziile acesteia din cadrul ședințelor de judecată neconstituind o faptă care să poată angaja răspunderea penală.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi acordat ajutor unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului, folosul sau produsul infracțiunii și că nu ne aflăm în prezența falsificării unui înscris oficial, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 173/P/2010 din 8 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1432 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3347/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.