Judicial immunity for civil evidentiary rulings: exclusion of penal liability for judges' discretionary interpretation of evidence in civil proceedings.

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 703 din 23 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.D. împotriva rezoluției nr. 506/P/2009 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 17 aprilie 2008, petiționarul C.D. a formulat plângere împotriva judecătorilor din cadrul Tribunalului București – L.M., T.D.I. și P.A.G. solicitând cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., fiind nemulțumit de modul de soluționare a dosarului civil nr. 1492/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Prin rezoluția nr. 506/P/2009 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați întrucât faptele nu există.

În cuprinsul rezoluției atacate s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1053/R din 30 iunie 2005 pronunțată în dosarul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, nr. 1492/2005, a fost soluționat recursul formulat de recurenții-pârâți P.E., S.S., P.G. și F.S. împotriva sentinței civile nr. 357 din 25 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 6941/2004, în contradictoriu cu recurentul-reclamant C.D. Instanța a constatat întemeiate criticile recurenților referitoare la lipsa valorii probatorii a înscrisurilor depuse de reclamant în susținerea pretențiilor privitoare la pretinsele cheltuieli efectuate cu prilejul înmormântării și pomenilor defunctei F.M., considerând că înscrisurile depuse la filele 37 și 40 dosar fond sunt înscrisuri sub semnătură privată și nu bonuri fiscale sau facturi, așa cum ar fi trebuit în dovedirea pretențiilor reclamantului. Totodată, tribunalul a mai constatat că celelalte bonuri fiscale depuse de reclamant nu se coroborează cu toate probele administrate în cauză și nu fac dovada faptului că acesta ar fi achitat din banii săi proprii toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea și pomenirea defunctei.

Având în vedere toate considerentele reținute, recursul declarat de către petent a fost respins.

Astfel, s-a constatat că, în cauză nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni de către judecătorii M.L., D.I.T. și A.G.P., întrucât, conform art. 124 alin. (3) din Constituție „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, soluțiile lor exprimând convingerea creată de probele administrate de către părți.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere la procurorul ierarhic superior persoana vătămată C.D., plângere ce a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția nr. 10139/5053/II/2/2009 din 28 octombrie 2009.

Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de netrimitere în judecată petiționarul C.D. a formulat plângere solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru a începe urmărirea penală împotriva intimaților pentru infracțiunile sesizate.

Prima instanță a reținut că plângerea este nefondată, din examinarea actelor premergătoare nerezultând indicii în sensul că magistrații judecători reclamați de petiționar au comis vreo infracțiune cu prilejul soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1412/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, soluția pronunțată în cauză fiind rezultatul convingerii judecătorilor, creată pe baza probelor administrate, faptul că hotărârea respectivă nu l-a mulțumit pe petiționar neputând atrage răspunderea penală a intimaților.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma precitată.

În cauza dedusă judecății procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus, în etapa actelor premergătoare, efectuarea, potrivit dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., a verificărilor apreciate ca utile cauzei, în baza cărora, motivat, a dispus față de intimatele magistrat judecător soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Din verificările actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică deoarece intimații judecători și-au exercitat legal atribuțiile specifice funcției deținute, fără prejudicierea drepturilor petentului, chiar dacă soluția dispusă în cauza dedusă judecății l-a nemulțumit pe acesta.

Se constată, totodată, că activitatea judiciară desfășurată de judecător, interpretarea și aplicarea legii și pronunțarea unor soluții în cauzele judecate nu pot, prin ele însele, să constituie infracțiuni, spre a constitui temei al angajării răspunderii penale a magistraților.

În prezenta cauză, nemulțumirile petentului privesc modul de soluționare de către intimații judecători a unei cauze în care a fost parte, acestor aprecieri negative și subiective petentul conferindu-le în mod eronat relevanță penală, infracțiunile reclamate neexistând în materialitatea lor. Criticile formulate se impuneau a fi invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de lege, singurele apte a conduce la o eventuală reformare a unei hotărâri negativ apreciată de parte și care nu pot fi completate și nici înlocuite prin formularea plângerii penale, aceasta fiind o instituție juridică cu finalitate distinctă.

Se reține, astfel, că prima instanță și-a format convingerea pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, cu respectarea dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.D. împotriva sentinței nr. 703 din 23 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9625/1/2009.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.