Admissibility of judicial review of prosecutor's dismissal of criminal complaint failing Art. 222 content requirements

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1574 din 22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 8436/2161/VIII/1/2010 din 1 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrată lucrarea având ca obiect sesizarea formulată de A.I. împotriva „domnilor magistrați A.V., R.C., N.A., G.F., ș.a., de la Înalta Curte de Casație și Justiție și V.C. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual și nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și executorii pronunțată prin încheierea nr. 63/03 a Curții Supreme de Justiție, infracțiune precizată la art. 271 C. pen.”, lucrare înregistrată sub numărul 8436/2161/VIII/1/2010; în motivarea plângerii petentul a invocat aprecieri în legătură cu modul de soluționare a recursului care a făcut obiectul dosarului nr. 9805/1/2009 al Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, afirmând în acest sens că „a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii”.

Procurorul, având în vedere că aprecierile exprimate nu sunt de natură să demonstreze săvârșirea unor fapte penale în legătură cu judecarea respectivului dosar și că sesizările petentului cuprind motivări stereotipe, indiferent de magistrații reclamați, a respins plângerea formulată de A.I., ca neîntemeiată, prin rezoluția din 1 iunie 2010. Plângerea formulată de petent împotriva rezoluției anterior dispusă a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 5757/2781/VIII/1/2010 din 1 iulie 2010.

Cu privire la plângerea adresată instanței, aceasta a reținut că plângerea petentului nu respectă condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea formulată fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.

Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a mențiunilor prevăzute expres de dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerințelor legale privind conținutul plângerii reprezentând o condiție de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conținut precis și constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate și a exercitării abuzive a dreptului de petiționare.

Potrivit dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.

Rezultă, așadar, că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse cauzei dedusă judecății se constată că, în mod just, prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea petentului, deoarece acesta a sesizat instanța cu o cerere neprevăzută de lege și deci inadmisibilă.

Astfel, se constată că prin rezoluția contestată de petent nu a fost dispusă una dintre soluțiile expres și limitativ reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca partea să aibă posibilitatea de a uza de procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., plângerea inițial formulată de petent și adresată procurorului neîndeplinind condițiile de conținut reglementate de art. 222 C. proc. pen. și fiind respinsă, ca neîntemeiată de către acesta.

Așa fiind, se reține că hotărârea astfel pronunțată este legală, temeinică și riguros argumentată, dând o corectă interpretare și aplicare prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1574 din 22 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6456/1/2010.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.