Prosecution’s appeal partially won: re-sentencing of bribery accomplice to 3 years; other defendants’ bribery convictions upheld

Ședința publică de la 9 mai 2011

Asupra recursurilor de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1622 din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul N.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 861 și art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei, pe o durată de 8 ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpat și care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 863 C. pen., s-a stabilit că pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Conform art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare a fost suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza II lit. b) și c) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și a arestării preventive de la 18 octombrie 2007 la 22 octombrie 2007.

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnată inculpata D.G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, care reprezintă termen de încercare pentru inculpată calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform art.359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpata L.M. din complicitate la infracțiunea de luare de mită, 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost condamnată inculpata L.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită.

S–a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpată calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a constatat că suma de 17.000 lei a fost restituită integral în cursul urmăririi penale.

Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 7050 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul nr. 166/P/2007 din data de 18 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției au fost trimiși în judecată inculpații N.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, D.G. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și L.M. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin același rechizitoriu s-au mai dispus următoarele:

1) neînceperea urmăririi penale față de M.C.C. și B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât este aplicabilă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen.

2) neînceperea urmăririi penale față de B.G., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și față de L.M., pentru complicitate la aceeași infracțiune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

3) neînceperea urmăririi penale față de N.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu sunt întrunite, în privința laturii subiective, elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Potrivit rechizitoriului, faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată au constat, în sinteză, în următoarele:

În perioada sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2007, inculpatul N.D., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a fost învestit să efectueze cercetările penale în dosarul nr. 779/P/2007, privind plângerea formulată de denunțătorul M.C.C. împotriva numiților D.T. și M.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5), art. 290 și art. 291 C. pen.

Inculpatul N.D., pe fondul instrumentării dosarului anterior menționat, a pretins de la denunțătorul M.C.C., prin intermediul învinuitelor D.G. (grefier șef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești) și L.M., un folos reprezentând o sumă de bani care inițial nu a fost particularizată în privința cuantumului, iar, la 17 octombrie 2007, a primit, prin intermediul acelorași două complice, suma de 17.000 lei (RON) de la M.C.C., în scopul redactării și trimiterii - către denunțător a unei comunicări din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, privind stadiul cercetărilor efectuate în dosarul mai sus arătat, precum și pentru a-și exercita prerogativele de efectuare a instrucției penale, astfel încât rezultatul anchetei să fie favorabil denunțătorului.

De asemenea, s-a mai reținut că, la 17 octombrie 2007, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante privind fapta comisă în împrejurările expuse mai sus, atât în legătură cu circumstanțele remiterii sumei de 17.000 lei (RON), ca obiect al infracțiunii de luare de mită, de denunțătorul M.C.C. către L.M., cât și, ulterior, între acesta din urmă și D.G., precum și, respectiv, între învinuita ultim menționată și procurorul N.D.

Pentru dovedirea acestor fapte, în rechizitoriu se menționează că au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă:

- denunțul formulat la 20 septembrie 2007 de M.C.C. și declarațiile date de acesta la 20 septembrie 2007, 25 septembrie 2007, 09 octombrie 2007, 10 octombrie 2007, 15 octombrie 2007 și 17 octombrie 2007 (vol.I, fil.1-28);

- denunțul formulat la 20 septembrie 2007 de B.M. și declarațiile date de acesta la 20 septembrie 2007 și la 22 octombrie 2007 (vol. I, fil. 30-48);

- procese-verbale din 20 septembrie 2007 (vol.I, fil. 51-52), privind ridicarea de la denunțătorul B.M. a unor înscrisuri (vol.I, fil. 5-71) referitoare la fapta sesizată, precum și în legătură cu certificarea de către denunțătorul M.C.C. a împrejurării că documentele în cauză se referă la aspectele relatate de acesta în declarațiile sale (vol. I, fil.53-54);

- relații comunicate de către Serviciul tehnic din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, privind posturile telefonice deținute sau utilizate de către persoanele indicate de denunțător în calitate de făptuitori (vol.I, fil. 401-403);

- procese-verbale din 21 septembrie 2007 și 09 octombrie 2007, privind obținerea de relații, din mediul informatic, în legătură cu făptuitorii B.G., L.M., N.D. și D.G.( vol. II, fil. 257-287);

- procese-verbale din 27 septembrie 2007 și 15 octombrie 2007 (vol.I, fil. 72,77), privind ridicarea unor înscrisuri (vol.I, fil. 73-76, 78-79) de la denunțătorul M.C.C.;

- procesul-verbal și planșa fotografică din 17 octombrie 2007, privind marcarea criminalistică a sumei de 17.000 lei (RON), care a fost înmânată de către organele de urmărire penală denunțătorului M.C.C. (vol.I, fil.80-102);

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de către învinuita L.M. (vol. I, fil.103-108);

- planșă fotografică privind desfășurarea activității judiciare anterior menționată, (vol.I, fil.109-131);

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind marcarea criminalistică a sumei de 17.000 lei (RON), care a fost înmânată de către organele de urmărire penală învinuitei L.M. (vol. I, fil. 132-134);

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de către învinuita D.G.(vol.I, fil.135-138);

- planșă fotografică privind desfășurarea activității judiciare anterior menționată, (vol. I, fil.139-158);

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind marcarea criminalistică a sumei de 17.000 lei (RON) care a fost înmânată de către organele de urmărire penală învinuitei D.G.(vol. I, fil. 159-161);

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de către inculpatul N.D. (vol. I, fil. 162-165);

- planșă fotografică privind desfășurarea activității judiciare anterior menționată, (vol. I, fil.166-187);

- două suporturi magnetice, tip miniDV, marca Sony Premium 60, cu seriile constructive 53AA491SD 0015, conținând imagini fixate la data de 17 octombrie 2007, cu prilejul desfășurării activităților evidențiate mai sus, referitoare la marcarea criminalistică a sumei de 17.000 lei (RON);

- două suporturi magnetice, tip miniDV, marca Sony Premium 60, cu seriile constructive 53AA491SD 0007 și, respectiv, 53AA491SD 0002, conținând imagini fixate la data de 17 octombrie 2007, cu prilejul desfășurării activității de constatare a infracțiunii flagrante comise de învinuita L.M.;

- un suport magnetic, tip miniDV, marca Sony Premium 60, cu seria constructivă 53AA491SD 0007, conținând imagini fixate la data de 17 octombrie 2007, cu prilejul desfășurării activității de constatare a infracțiunii flagrante comise de învinuita D.G.;

- un suport magnetic, tip miniDV, marca Sony Premium 60, cu seria constructivă 53AA491SD 0015, conținând imagini fixate la data de 17 octombrie 2007, cu prilejul desfășurării activității de constatare a infracțiunii flagrante comise de inculpatul N.D.;

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind efectuarea actelor premergătoare în prezenta cauză (vol. I, fil. 399-400);

- încheierea de ședință nr. 18 din 21 septembrie 2007 (vol. I, fil. 188-190) și autorizațiile nr. 21, nr. 22, nr. 23, nr. 24, nr. 25 și nr.26 din aceeași dată (vol.I, fil.191, 192, 193,194, 195, 196), ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în legătură cu autorizarea efectuării, conform art. 91 și următoarele C. proc. pen., a interceptării și înregistrării audio și video, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21 septembrie 2007, până la 20 octombrie 2007 inclusiv, a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunțătorii B.M. și M.C.C. sau de alte persoane cu învinuita L.M. și făptuitoarea B.G. ori cu alte persoane, în legătură cu fapta care face obiectul prezentei cauze, a convorbirilor telefonice purtate de făptuitoarea B.G. de la postul telefonic utilizat de aceasta, cu nr., a convorbirilor telefonice purtate de făptuitoarea L.M. de la posturile telefonice utilizate de aceasta, cu nr. și nr. , a convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul B.M. de la postul telefonic utilizat de acesta, cu nr. , a convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul M.C.C. de la postul telefonic utilizat de acesta, cu nr. , precum și autorizarea pentru luarea de imagini privind întâlnirile care vor avea loc între denunțătorii B.M. și M.C.C. cu făptuitoarele L.M. și B.G.;

- procesul-verbal din 25 septembrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua anterior menționată, începând cu ora 16:34 (vol.I, fil.197), precum și procesul-verbal din 16 octombrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol.I, fil.199-216);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „copie 1”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua de 25 septembrie 2007, începând cu ora 16:34;

- procesul-verbal din 27 septembrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua anterior menționată, începând cu ora 15:02 (vol.I, fil.217-218), precum și procesul-verbal din 13 noiembrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol. I, fil. 219-245);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „copie 2”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua de 27 septembrie 2007, începând cu ora 15:02;

- procesul-verbal din 09 octombrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C., învinuita L.M. și inculpatul N.D., în ziua anterior menționată, începând cu ora 11:04 (vol. I, fil. 246-247), precum și procesul-verbal din 08 noiembrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol. I, fil. 248-281);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „copie 3”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. învinuita L.M. și inculpatul N.D., în ziua de 09 octombrie 2007, începând cu ora 11:04;

- procesul-verbal din 15 octombrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua anterior menționată, începând cu ora 15:57 (vol.I, fil.292-293), precum și procesul-verbal din 31 octombrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol. I, fil. 294-322);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „copie 4”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua de 15 octombrie 2007, începând cu ora 13:57;

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua anterior menționată, începând cu ora 10:39 (vol.I, fil. 324), precum și procesul-verbal din 09 noiembrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol. I, fil. 325-339);

- un suport digital tip CD-R. marca Verbatim, inscripționat „copie 5”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între denunțătorul M.C.C. și învinuita L.M., în ziua de 17 octombrie 2007, începând cu ora 10:39;

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între învinuita L.M. și învinuita D.G.în ziua anterior menționată, începând cu ora 14:32 (vol.I, fil.340-341), precum și procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol.I, fil.342-345);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „copie 6”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între învinuita L.M. și învinuita D.G. în ziua de 17 octombrie 2007, începând cu ora 14:32;

- procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind interceptarea și înregistrarea audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între învinuita D.G.și inculpatul N.D., în ziua anterior menționată, începând cu ora 16:57 (vol.I, fil.346-347), precum și procesul-verbal din 17 octombrie 2007, privind redarea conținutului acestei conversații (vol.I, fil. 348-350);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „copie 7”, conținând copia înregistrării audio-video a dialogului purtat în mediul ambiental între învinuita D.G.și inculpatul N.D., în ziua de 17 octombrie 2007, începând cu ora 16:57;

- procesul-verbal din 15 octombrie 2007, privind redarea în formă scrisă a conținutului unui număr de 12 convorbiri telefonice purtate între învinuitele D.G.și L.M., precum și între aceasta din urmă și denunțătorul M.C.C. (vol. I, fil. 351-363);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „992/II-1/2007 Te 3”, conținând cele 12 convorbiri telefonice anterior menționate, interceptate și înregistrate, conform art. 91 C. proc. pen.;

- procesul-verbal din 30 octombrie 2007, privind redarea în formă scrisă a conținutului unui număr de 43 convorbiri telefonice purtate între învinuitele D.G. și L.M., respectiv între aceasta din urmă și denunțătorul M.C.C., precum și între acesta și denunțătorul B.M. (vol. I, fil. 364-398);

- un suport digital tip CD-R, marca Verbatim, inscripționat „992/II-1/2007 Te 6”, conținând cele 43 convorbiri telefonice anterior menționate, interceptate și înregistrate, conform art. 911 C. proc. pen.;

- fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul după actele aflate la dosarul nr. 779/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (vol. II, fil.159-232);

- fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul după borderourile de expediție nr. 101 din 10 octombrie 2007 și nr.120/10 octombrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, precum și după registrul privind accesul, în perioada 04 octombrie 2007-10 octombrie 2007, al vizitatorilor în aceeași unitate de parchet (vol.II, fil. 235-246);

- procesul-verbal din 24 octombrie 2007 (vol.II, fil.150-151), privind verificarea calculatorului aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și care este utilizat de către grefiera M.M.I., precum și fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul după condica de lucrări a martorei anterior menționate, corespunzătoare zilelor de 08 octombrie 2007 și 09 octombrie 2007;

- relații comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse umane și documentare, în legătură cu faptul că procurorul N.D. deține gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă curtea de apel (vol. II, fil.49);

- fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul după fișa postului cu atribuțiile de serviciu deținute de inculpatul N.D., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova (vol. II, fil. 62);

- adresa din 18 octombrie 2007 a Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, privind informarea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, în legătură cu luarea măsurii preventive a reținerii față de învinuitul N.D. (vol. II, fil. 50-51);

- hotărârile nr. 277 din 18 octombrie 2007 și nr.278 din aceeași dată ale Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, privind încuviințarea arestării preventive a procurorului N.D. și, respectiv, suspendarea acestuia din funcția de procuror, începând cu data de 18 octombrie 2007 (vol. II, fil. 54-57, 58-60);

- declarațiile martorilor T.L.M. (vol.II, fil. 153-154) și M.M.I. (vol. II, fil. 147, 148-149);

- declarațiile date de învinuita L.M. la 17 octombrie 2007, 18 octombrie 2007 și 22 octombrie 2007 (vol. II, fil. 93, 94-96, 97-99, 100-109);

- proces-verbal din 22 octombrie 2007, privind inventarierea obiectelor și înscrisurilor ridicate de la învinuita L.M., în temeiul procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit la 17 octombrie 2007, precum și în legătură cu restituirea bunurilor în cauză (vol.II, fil. 114-117, 118-119);

- declarațiile date de învinuita D.G. la 17 octombrie 2007 și 24 octombrie 2007 (vol.II, fil.130-131,132-133,134-138);

- declarațiile date de inculpatul N.D. la 17 octombrie 2007 și 18 octombrie 2007 (vol. II, fil. 11-16, 17-20, 21, 34-40);

- procese-verbale din 03 decembrie 2007, privind prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului (vol. II, fil. 83) și învinuitei D.G. (vol.II, fil.146), precum și procesul-verbal din 04 decembrie 2007, privind prezentarea materialului de urmărire penală învinuitei L.M. (vol. II, fil. 124).

Cu privire la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale inculpatul N.D. și apărătorul său au menționat „am luat cunoștință despre întreg materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei, inclusiv înregistrările convorbirilor telefonice și purtate în mediul ambiental transcrise în dosarul cauzei, administrate ca mijloace de probă precum și procesul-verbal de redare a conținutului acestora/.../ Nu am de făcut alte declarații în cauză și nu solicit administrarea altor probe în apărarea mea”.

Aceleași aspecte procesual-penale au fost menționate și în procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală inculpatelor D.G. (vol.II f.146 dup) și L.M. (vol.2 f.124 dup) cât și apărătorilor acestora.

Astfel, prima instanță a reținut că inculpații N.D., D.G.și L.M., precum și apărătorii acestora nu au contestat probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, inclusiv înregistrările audio, video și convorbirile telefonice.

Cu toate acestea, în fața instanței inculpatul N.D., cât și inculpatele D.G. și L.M. au invocat excepții vizând actele procedurale efectuate în faza urmăririi penale: nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante de luare de mită, întocmit la 17 octombrie 2007, încălcarea dreptului la apărare a inculpatelor L.M. și D.G. cu ocazia realizării flagrantului, cât și ulterior, precum și excepția de nelegalitate a actului de sesizare, întemeiat pe dispozițiile art. 264 C. proc. pen. în sensul că rechizitoriul a fost întocmit de procurorul șef adjunct al secției și un procuror din cadrul aceleiași secții, iar verificarea actului de sesizare trebuia făcută de procurorul general al parchetului.

Cu privire la aceste excepții, prima instanță a apreciat ca nefondată excepția de nelegalitate a actului de sesizare, întrucât rechizitoriul a fost întocmit de procurorul șef adjunct al secției și de un procuror din cadrul secției și nu de către procurorul șef de secție cum prevede strict și limitativ în textele de lege prevăzute de art. 54 din Legea nr. 302/2004, art. 1 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și art. 4 alin. (1) și (4) din Ordinul 529/C din 21 februarie 2007 cu raportare la art. 246 alin. (3) C. proc. pen., iar cu referire la excepțiile privind încălcarea dreptului la apărare și nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante a acesteia au fost prorogate după audierea martorilor, iar ulterior la solicitarea apărătorilor inculpaților au fost susținute odată cu concluziile apărătorilor pe fondul cauzei.

Cu acordul, și la solicitarea lor, inculpații N.D., D.G.și L.M. au fost audiați de către instanță ( vol.I f.31,33,34,35,36,37).

În fața Înaltei Curți inculpatul N.D. și-a menținut aceeași poziție procesuală cu privire la vinovăția sa, avută și pe parcursul urmăririi penale învederând că nu a săvârșit nicio infracțiune, în sensul că nu a promis ceva, nu a pretins nimic de la denunțător, întrucât cunoștea implicațiile grave ale faptei sale, datorită calității de procuror pe care o avea, iar ceea ce i se poate reproșa este încălcarea codului deontologic, deoarece a dat o consultanță, în afara îndatoririlor de serviciu la rugămintea unei cunoștințe foarte apropiate și colege de serviciu. Cu privire la conținutul plasei înmânată de inculpata D.G., inculpatul N.D. a precizat că a fost convins că se afla un pachet de cafea și niște acte și din această cauză a încercat să-i ofere și acesteia.

Inculpata D.G.în declarația sa a susținut că nu l-a ajutat pe inculpatul N.D. să ia mită, nu a discutat niciodată cu acesta cu privire la o recompensă vis-a-vis de caz, ci a fost un simplu mesager în a înlesni audiența coinculpatei Lupu cu procurorul N.

Inculpata L.M. a relatat situația de fapt învederând că își menține declarațiile din faza de urmărire penală.

Au fost audiați martorii din acte M.C.C. și B.M. (f.111-114, 159-162 vol.1), T.L. (f.5 vol.2), B.G. ( f.344 vol.1), M.L.D. (f.343 vol.1) care și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală.

Inculpații au propus ca probe în apărare fiecare, respectiv audierea a unui martor și administrarea probei cu acte în circumstanțiere.

În acest sens au fost audiați martorii G.D. ( f.341 vol. 1) propus de inculpata L.M., V.M. (f.42 vol.1) pentru inculpata D.G.

Au fost depuse acte în circumstanțiere pentru inculpați, constând în caracterizări, acte medicale, fișă de apreciere (f.176-331 vol.1).

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că faptele pentru care inculpații N.D., D.G.și L.M. au fost trimiși în judecată au fost săvârșite în următoarele circumstanțe:

M.C.C., în calitate de asociat unic și administrator la SC S.L. SRL, pe fondul unui litigiu de natură comercială cu SC N.C. SRL, administrată de numitul D.T., a formulat împotriva acestuia, precum și față de numiții M.L., avocat în Baroul Prahova și M.F., administrator la SC P.C. SRL, o plângere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290 și art. 291 C. pen. Prin respectiva plângere, M.C.C. a sesizat că, în esență, făptuitorii, cu ocazia derulării împotriva sus-numitului a unei proceduri judiciare de executare silită având ca obiect o creanță de 200.000 Euro, au falsificat mai multe acte care atestau efectuarea unor activități comerciale, iar, ulterior, au folosit înscrisurile falsificate în instanță pentru a-și susține pretențiile avansate.

Plângerea penală a fost înregistrată la data de 17 iulie 2007, sub nr. 354/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind repartizată în lucru procurorului B.G. (conform actelor aflate la dosar, depuse la prezenta cauză, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul - vol. II, fil. 161-224).

În condițiile în care demersul judiciar constând în sesizarea parchetului avea ca obiectiv suspendarea sau, după caz, lipsirea de eficiență a procedurii de executare silită, M.C.C. și B.M. au sesizat că, în esență, aproximativ pe la începutul lunii septembrie 2007, învinuita L.M. a afirmat că, datorită relațiilor apropiate pe care le are cu procurorul B.G., a obținut de la aceasta promisiunea că va evita să adopte în dosarul nr. 354/P/2007 o soluție de neîncepere a urmăririi penale și că, eventual, va administra probe care să fie de natură a conduce la punerea sub învinuire a persoanelor la care se referea plângerea penală a denunțătorului M.C.C., aceeași învinuită susținând față de denunțător că B.G. a pretins, în schimbul asigurării beneficiilor anterior menționate, un folos pe care nu l-a particularizat în acel moment.

Prin încheierea de ședință nr. 18 din 21 septembrie 2007 (vol. I, fil.188-190) și autorizațiile nr. 21, nr. 22, nr. 23, nr. 24, nr. 25 și nr. 26 din aceeași dată (vol. I, fil.191, 192, 193, 194, 195 și 196), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a autorizat, conform art. 911și următoarele C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea audio și video, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21 septembrie 2007, până la 20 octombrie 2007 inclusiv, a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunțătorii B.M. și M.C.C. sau de alte persoane cu învinuita L.M. și făptuitoarea B.G. ori cu alte persoane, în legătură cu fapta care face obiectul prezentei cauze, a convorbirilor telefonice purtate de făptuitoarea B.G. de la postul telefonic utilizat de aceasta, cu nr. , a convorbirilor telefonice purtate de făptuitoarea L.M. de la posturile telefonice utilizate de aceasta, cu nr. și nr. , a convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul B.M. de la postul telefonic utilizat de acesta, cu nr. , a convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul M.C.C. de la postul telefonic utilizat de acesta, cu nr. , precum și autorizarea pentru luarea de imagini privind întâlnirile care vor avea loc între denunțătorii B.M. și M.C.C. cu făptuitoarele L.M. și B.G., rezultatul punerii în executare a acestor măsuri de autorizare fiind prezentat în cele care urmează.

Astfel, la 24 septembrie 2007, ora 11:55, inculpata L.M. a luat legătura telefonică cu procurorul B.G., care i-a spus că nu se afla în Ploiești și i-a cerut învinuitei să o contacteze din nou în cursul zilei de miercuri, 26 septembrie 2007.

În urma acestei convorbiri telefonice, inculpata L.M. i-a comunicat (potrivit discuției telefonice din 25 septembrie 2007, ora terminării declarației 10:49) denunțătorului M.C.C. că B.G. este plecată din Ploiești și că a discutat cu aceasta în „... sinteză...", precum și că a stabilit cu sus-numita să-i ducă ulterior mai multe înscrisuri.

În ziua de 25 septembrie 2007, începând cu ora 16:34, inculpata L.M. s-a întâlnit cu denunțătorul M.C.C., iar din convorbirea înregistrată (procesul-verbal de redare a conținutului acesteia aflându-se în vol.I, fil.199-216) a reieșit că sus-numita, anterior întrevederii din acea zi cu denunțătorul, discutase cu procurorul B.G. despre dosarul care avea ca obiect plângerea formulată de M.C.C. și că, deși nu obținuse o promisiune concretă din partea magistratului în sensul soluționării favorabile a respectivei cauze, inculpata urma să se mai întâlnească cu B.G. pentru a-i da detalii despre sesizarea redactată de denunțător.

Folosindu-se de același context, inculpata L.M. a precizat că o cunoaște pe B.G. de 28 ani, relațiile dintre ele fiind foarte bune și că ea a ajutat-o pe aceasta din urmă în mai multe rânduri, astfel că magistratul îi este dator, în condițiile în care demersurile de a-i cere sprijinul în privința dosarului față de care era interesat M.C.C. constituia prima dată când i-a cerut un favor, motiv pentru care, potrivit afirmațiilor inculpatei L.M., „ea (n.n. B.G.) a fost foarte fericită când am apelat acu' la ea!”.

Cei doi interlocutori au abordat în cadrul aceleiași conversații ambientale și problema oferirii unui folos procurorului B.G., însă au stabilit ca natura acestuia să fie particularizată în discuțiilor lor ulterioare.

La data de 26 septembrie 2007, ora 12:28 inculpata L.M. a apelat-o pe B.G., care a afirmat că este în Buzău la o înmormântare și că revine în Ploiești abia peste două zile, astfel că inculpata a transmis, la rândul sau, denunțătorului acest lucru, în cuprinsul convorbirii purtate în aceeași zi, la ora 14:48.

În mod anacronic cu aceste demersuri ale inculpatei L.M., denunțătorul M.C.C. a primit, la 27 septembrie 2007, o adresă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și o copie a ordonanței emisă la 17 septembrie 2007 de către procurorul B.G. în dosarul nr. 354/P/2007 (vol.I, fil.73-76). Prin respectivul act procesual, procurorul B.G. a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M.L.D., pentru infracțiunile prevăzute de art. 290, art. 291 și art. 215 C. pen. și, totodată, a fost disjunsă cauza și declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea efectuării cercetărilor penale față de D.T. și M.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5), art. 290 și art. 291 C. pen.

În ziua de 27 septembrie 2007, denunțătorul M.C.C. s-a întâlnit cu inculpata L.M. (convorbirea purtată de către aceștia începând cu ora terminării declarației 15:02, fiind înregistrată conform art. 91 și urm. C. proc. pen.), ocazie cu care i-a prezentat acesteia din urmă înscrisurile primite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În circumstanțele respective, inculpata L.M., referindu-se la procurorul B.G., a afirmat că „înseamnă că s-a eschivat ... zilele astea!”și că „.... nu mă las! Nu mă las! în fine, un ... ă ... pic de amăgire, să nu-i spun altfel, tot este, că nu a dispus și cu asta ....”, după care sus-numita a luat legătura telefonică (convorbirea telefonică din 27 septembrie 2007, ora 15:14) cu inculpata D.G.și a stabilit cu aceasta să se întâlnească în cursul aceleiași zile, iar față de denunțător a prezentat acest demers ca fiind o modalitate de a interveni pentru soluționarea favorabilă a dosarului său, care trebuia să ajungă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, ca urmare a declinării de competență dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Din conținutul convorbirilor telefonice purtate la 27 septembrie 2007, orele 17:26 și 17:36 (redate în cuprinsul procesului-verbal aflat în vol. I, fii. 351-363), a rezultat că inculpatele L.M. și D.G.s-au întâlnit în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:40.

Conform declarației date de inculpata L.M. la 22 octombrie 2007 (vol. II, fil.100-109), coroborată cu depoziția inculpatei D.G., din 24 octombrie 2007 (vol. II, fil.134-138), aceasta din urmă, după ce a luat cunoștință de la inculpata prim menționată despre existența dosarului având ca obiect plângerea formulată de denunțătorul M.C.C. și care fusese declinat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, l-a contactat telefonic pe procurorul N.D. și, chiar în după-amiaza zilei de 27 septembrie 2007, s-a întâlnit cu acesta, în apropierea blocului în care locuiește sus-numitul.

Privitor la aceste împrejurări, inculpata D.G. a relatat că i-a transmis procurorului N.D. solicitarea inculpatei L.M. de a-i acorda o consultație juridică în legătură cu dosarul denunțătorului M.C.C. și că inculpatul a fost în principiu de acord, urmând să-i comunice ulterior inculpatei L.M., prin intermediul inculpatei D.G., data pe care o va stabili pentru realizarea întâlnirii dintre ei.

În considerarea demersurilor mai sus prezentate, inculpata L.M. i-a comunicat telefonic, la 27 septembrie 2007, ora 18:34, (conținutul discuției fiind redat în cuprinsul procesului-verbal aflat în vol.I, fil.364-398) denunțătorului M.C.C., folosind un limbaj codificat, că s-a întâlnit cu D.G. și că a făcut demersuri pentru a fi ajutați în privința dosarului, urmând să se întâlnească cu persoanele implicate în cursul zilei de marți, 02 octombrie 2007. Sub acest aspect, inculpata L.M. i-a făcut cunoscut denunțătorului M.C.C. că persoanele cu care se întâlnise în respectiva zi se vor preocupa „.... să ne facă rost de toate materialele, astfel încât, de la săpătură, nu mai duceți nici o grijă, probabil”, adăugând că va trebui să-i dea denunțătorului „... lista de m ... am ... materiale, de tot”, pentru a face „... tot proiectul...”, întrucât „... e bine să mergem, totuși, pe doi furnizori ...”, „... ca să alegem unde e mai bine ...”, „... materialele”.

La 02 octombrie 2007, ora 18:39, inculpata L.M. a luat legătura telefonică cu inculpata D.G., care folosind o exprimare aluzivă, i-a spus interlocutoarei că a vorbit cu procurorul N.D., iar la întrebarea acesteia din urmă dacă sunt „semne bune”, a răspuns „eu zic că da, după cum a vorbit. Zice «vorbim mâine»”.

După aproximativ o jumătate de oră, respectiv, la ora 19:04, inculpata L.M. i-a comunicat telefonic denunțătorului M.C.C. că în ziua următoare se va întâlni cu inculpata D.G., iar la 03 octombrie 2007, ora 12:36, aceasta din urmă a purtat o altă convorbire telefonică cu inculpata prim menționată, căreia i-a spus, utilizând aceiași termeni aluzivi, că dosarul nu a fost încă repartizat în lucru procurorului N.D., deoarece prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a lipsit câteva zile de la serviciu.

La 05 octombrie 2007, ora 11:42, a avut loc o nouă convorbire telefonică între inculpate, ocazie cu care D.G. i-a cerut inculpatei L.M. să se prezinte urgent la parchet, afirmând că „... trebuie să te uiți și să spui ce vrei”, după care, referindu-se la procurorul N.D., a adăugat că „... nu știe ce vrei” și că „... vrea să ... să te asculte pe tine. Ce vrei aia se va face”.

Ulterior, în intervalul 11:47-12:09, inculpata L.M. a încercat în trei rânduri să ia legătura telefonică cu denunțătorul M.C.C., care nu a răspuns, iar, la ora 12:26, l-a apelat pe sus-numit de la un alt număr de telefon și i-a comunicat că la ora 13:15 „... sunt așteptată de cel la care a ajuns rețeta (n.n. - referire la procurorul N.D.)” și l-a întrebat dacă era convenabil pentru el să discute cu procurorul numai problema cercetărilor care trebuiau efectuate față de D.T., fără să mai abordeze aspectele din plângere care se refereau la M.

După ce, la ora 12:29, denunțătorul M.C.C. i-a transmis telefonic învinuitei L.M. un răspuns în ansamblu afirmativ, sus-numita a luat legătura telefonică, la ora 13:31, cu inculpata D.G., căreia i-a comunicat că a ajuns la sediul parchetului, împrejurare în care aceasta din urmă s-a oferit să o preia pe interlocutoare de la punctul de acces pentru a o conduce în biroul procurorului N.D.

Tot în ziua de 05 octombrie 2007, la ora 13:53, inculpata L.M. i-a solicitat telefonic denunțătorului M.C.C. să se întâlnească urgent, în numai câteva minute, la un restaurant din Ploiești, întâlnirea având loc în jurul orei 14:10.

Ulterior, la ora 15:15 denunțătorul M.C.C. a luat din nou legătura telefonică cu inculpata L.M., căreia i-a spus că nu o va putea însoți la întâlnirea stabilită cu procurorul N.D., în ziua de luni, 08 octombrie 2007, întrucât trebuia să meargă la București, motiv pentru care i-a solicitat să amâne întâlnirea pentru ziua următoare.

Drept urmare, la ora 15:17, inculpata L.M. a apelat-o pe inculpata D.G. și i-a cerut să discute cu procurorul N.D. pentru a fi de acord ca întâlnirea convenită să aibă loc în ziua de marți, 09 octombrie 2007.

La 08 octombrie 2007, ora 10:41, inculpata L.M. l-a înștiințat telefonic pe denunțătorul M.C.C. că „...a rămas ca să se ducă persoana de legătură să vadă când, cum ...”, referindu-se în acest mod la împrejurarea că se înțelesese cu inculpata D.G. să ia legătura cu procurorul N.D. pentru a amâna întâlnirea acestuia cu denunțătorul pentru ziua următoare, iar, la ora 18:56, inculpata ultim menționată i-a comunicat telefonic inculpatei L.M. că întâlnirea cu procurorul a fost stabilită pentru data de 09 octombrie 2007, ora 11:00. Față de această situație, inculpata L.M. l-a contactat telefonic pe M.C.C., la 08 octombrie 2007, ora 19:05 și i-a comunicat data și ora stabilite pentru întrevederea cu procurorul N.D., interlocutorii stabilind să se întâlnească cu 10 minute mai devreme, în fața sediului parchetului.

Prin declarațiile date la 09 octombrie 2007 și 17 octombrie 2007, denunțătorul M.C.C. a relatat circumstanțele întâlnirilor avute cu inculpata L.M. la 27 septembrie 2007 și, respectiv, la 05 octombrie 2007, în împrejurările evidențiate și de înregistrările telefonice și purtate în mediul ambiental expuse mai sus, precizând și că, la 05 octombrie 2007, sus-numita, după ce s-a întâlnit cu procurorul N.D., i-a spus că dosarul având ca obiect plângerea formulată de denunțător a fost repartizată în lucru acestui magistrat.

Din aceleași depoziții a mai rezultat că inculpata L.M. a susținut față de denunțătorul M.C.C., cu ocazia întâlnirii avute de aceștia în ziua de 05 octombrie 2007, că, urmare a intervențiilor sale, procurorul N.D. se va implica pentru a imprima cercetărilor din respectivul dosar un curs favorabil denunțătorului și, totodată, aceeași învinuită i-a pus în vedere lui M.C.C. că, în schimbul unor asemenea beneficii va trebui să fie „recunoscător” față de inculpatul N.D.

În condițiile avansării acestei pretinderi, neparticularizată sub aspectul naturii folosului care trebuia remis magistratului cu titlu de mită, inculpata L.M. l-a însoțit, în ziua de 09 octombrie 2007, pe denunțătorul M.C.C. la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în biroul procurorului N.D., convorbirea purtată de către aceștia trei în acele împrejurări, începând cu ora 11:04, fiind înregistrată ambiental audio-video, conform prevederilor art.911 și următoarele C. proc. pen. (la dosar fiind atașat procesul-verbal de redare a conținutului acestei discuții - vol. I, fil. 248-281).

În prima parte a conversației, inculpatul N.D. i-a explicat denunțătorului M.C.C., în prezența inculpatei L.M., că, în esență, situația de fapt sesizată de către denunțător în dosarul nr. 779/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nu oferea suficiente elemente probatorii care să conducă la trimiterea în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave a persoanelor împotriva cărora fusese formulată plângerea, întrucât ar fi existat o recunoaștere din partea lui M.C.C., prin semnarea unei note de conciliere, a creanței la care se referea executarea pornită împotriva sa, precum și că cercetările ar fi putut avea ca finalitate stabilirea vinovăției celor reclamați doar eventual în privința săvârșirii faptei de fals, pentru care, însă, competența de instrumentare nu aparținea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ci parchetului local.

Pe fondul acestui curs al discuției, ca urmare a intervenției învinuitei L.M., care a menționat că scopul plângerii formulate de M.C.C. a constat în oprirea cursului executării silite la care era supus, inculpatul N.D. a întrebat „vă ajută cu ceva dacă eu vă înregistrez?”

De altfel, din acel moment al convorbirii ambientale, inculpatul N.D. și-a modificat esențial atitudinea, precizând interlocutorilor că poziția adoptată anterior a fost „... ca profesionist ...”, pentru ca „să nu vă dau speranțe deșarte”.

Pentru conturarea acestei noi atitudini, inculpatul N.D. a afirmat „da, acuma să o luăm altfel”, apoi i-a întrebat pe interlocutorii săi „vă ajută cu ceva dacă, fără să aveți garanția că veți ajunge pentru înșelăciune în tribunal, veți primi de la noi o comunicare că dosaru' acesta s-a înregistrat și este în lucru pentru înșelăciune?”.

Întrucât denunțătorul M.C.C. a răspuns afirmativ, inculpatul N.D. a mai precizat că „atunci eu vă fac ... de fapt vă fac, nu mă ... îmi fac datoria și primesc plângerea asta, fiindcă eu ca procuror am obligația să primesc orice plângere, să o înregistrez și să o trimit la poliție spre cercetare”, iar după aceea, inculpatul, susținând că în cauză, pentru adoptarea unei soluții de către procuror, este necesar să fie efectuate mai întâi cercetări de organele de poliție, a mai adăugat „da' asta se va produce peste o lună, două, trei, patru poate! Până atunci, din punct de vedere formal, dumneavoastră veți avea de la noi comunicarea că plângerea a fost înregistrată pentru înșelăciune deosebit de gravă în convenție ... fals și uz de fals!”.

Pe fondul unei noi intervenții în discuție a inculpatei L.M., care a precizat că „domnu' procuror a pierdut mult timp cu mine ...” (în acest mod, referindu-se la întâlnirea sa anterioară, din 05 octombrie 2007, cu procurorul N.D.), acesta din urmă a spus că „nu mai avem ce să ... Dar, până când s-or lămuri toate lucrurile în complexitatea lor, până alta noi putem să înregistrăm cauza asta și să facem o comunicare către părți, adică către dânsu care e reclamant, că are dosar în lucru privind pe cutare pentru fapta ...”, după care, adresându-se denunțătorului, a adăugat „... cu această comunicare, dumneavoastră vă puteți prezenta peste tot, inclusiv la instanță (n.n. fiind vorba despre instanța învestită să se pronunțe asupra executării silite pornită împotriva lui M.C.C.) să spuneți: «domn'e ... acum, omu' acesta are dosar penal, e cercetat penal!»”.

În continuarea aceluiași dialog ambiental, inculpatul N.D. a schimbat registrul conversației, afirmând în acest sens „deci, haideți, acuma vorbim foarte pe șleau, ați deschis ...” și, în condițiile în care inculpata L.M., referindu-se la comunicarea invocată de sus-numit, a precizat „... asta ne trebuie de moment ...”, adăugând și „că d-aia am intervenit ...”, inculpatul s-a interesat când era stabilit următorul termen la instanța care judeca executarea silită.

Ca urmare a răspunsului dat de denunțătorul M.C.C., care a menționat că termenul în cauza respectivă era stabilit pentru ziua de luni, 15 octombrie 2007, inculpatul N.D. a spus că „ ... eu fac comunicarea asta mâine și am să vă trimit, că așa se face acuma, se trimite cu ... prin luare la cunoștință, nu se mai dă în mână ...” și că „o să aveți în cel mult două, trei zile, o săptămână pân ... că ... că vine poștaru' cu ea”, precum și că „așa, o s-o aveți oficial că avem dosar spre cercetare, că fapta ar putea fi ceva penal”, apoi a afirmat, adresându-se denunțătorului, „pentru dumneavoastră e bine!” și a explicat acest lucru prin aceea că „în instanța civilă e un argument în plus că ăștia nu mai sunt de bună încredere”.

Pentru că, atât inculpata L.M., cât și denunțătorul M.C.C. au relevat că era necesar ca acesta din urmă să intre în posesia comunicării până la termenul stabilit la instanța civilă, inculpatul N.D. a afirmat că „păi, eu o bag acuma la mapă, acu' o fac, o bag la mapă, mâine ar fi semnat-o să plece. Și mâine mă ocup să plece. Dacă mâine e ... mâine ce e miercuri? Ajunge până...până vineri.”

În contextul acestor precizări, inculpatul N.D., exprimându-și regretul față de împrejurarea că M.C.C. nu a putut da curs întrevederii stabilite inițial să aibă loc în ziua precedentă, i-a spus denunțătorului că „eu v-am așteptat! Ca să știu ce ... doresc oamenii”, justificându-și această afirmație prin aceea că „să facem cu e mai bine. Eu mă duc acu', în clipa asta, mă duc ... și o bag la mapă (n.n. fiind vorba despre comunicarea pe care trebuia să o redacteze)”.

În derularea ulterioară a conversației, inculpata L.M. l-a întrebat pe procurorul N.D. dacă, după plecarea de la parchet către organele de poliție, dosarul va ajunge la „... cine mai știți dumneavoastră?”, iar răspunsul inculpatului a fost că „acolo ajunge la poliție, la ofițerii cu care lucrez ...”, iar apoi, a adăugat că nu poate promite adoptarea unei soluții de trimitere în judecată pentru fapta de înșelăciune, însă a precizat că „poate până atunci vă rezolvați problemele ... Asta-i ideea!”, întrucât durata cercetărilor va fi de „ ... două, trei luni, poate patru ...”.

Referitor la același subiect aflat în discuție, inculpatul N.D. a afirmat că persoanele împotriva cărora denunțătorul M.C.C. formulase plângerea penală vor fi chemate la poliție, unde „or să dea declarații, deci cercetarea înseamnă declarații, chemare, avocat, la, la, la. Ca un mic proces”, adăugând că „... polițistu' nu este așa ... poate nu sesizează tot ceea ce sesizez eu și merge berbecește. Eu, eu nu-l trag de frâu”, precum și că „dacă el (n.n. polițistul) vrea să se ducă să-i pună sub acuzație pentru înșelăciune, pentru mai știu eu, eu îl las în pace să-și ... niciodată nu asta”.

Împrejurarea obținerii unui beneficiu de către denunțătorul M.C.C., în condițiile trimiterii de către procurorul N.D. a dosarului în discuție la organele de poliție pentru efectuarea cercetărilor care se impuneau, a fost evidențiată de inculpat, în cadrul dialogului ambiental, conform următoarelor afirmații: „dacă polițistul va fi un pic mai dur și cum sunt toți polițiștii și-i va pune la respect: « Domne', rezolvați-i problema (n.n. persoanele cercetate să adopte o atitudine conciliantă în privința executării silite pornite împotriva denunțătorului) sau faceți pușcărie!» aia e treaba lui”; „doar atât, când va ajunge dosaru' la mine, în condițiile astea, nu cred că voi putea da ... pe înșelăciune ... Da' ce se întâmplă până atunci! Că ei vor fi speriați, timorați, vor trebui să aibă o anumită atitudine. Se vor vedea cercetați și trecuți prin poliție că toți polițiștii d-aicea ... Poliția Prahova are ... renumele că e una din cele mai dure poliții” ; „ei cam tot ce prind fac propunere de trimitere în judecată, numai la noi aicea se separă apele și noi zicem: ce domn'e, asta se poate, asta nu se poate!”.

De asemenea, în legătură cu aceeași preocupare a inculpatului de a prezenta denunțătorului avantajele pe care le-ar fi putut obține în urma desfășurării instrucției penale a respectivei cauze, procurorul N.D. a precizat „... ei (n.n. persoanele aflate în litigiu cu M.C.C.) vor trece printr-o cercetare, domnii de la ... așa, ceea ce nu-i plăcut!”, după care i-a spus denunțătorului „iar dumneavoastră veți avea o atitudine «domn'e, dacă ... eu ... noi suntem de acord să fie înțelegere ... să stăm, să nu știu ce, dar să-și facă și ei ... mea culpa”.

Spre finalul conversației ambientale, întrucât M.C.C. a susținut că demersurile de soluționare amiabilă a conflictului cu persoanele împotriva cărora formulase plângere penală eșuaseră, inculpatul N.D. a subliniat din nou că, prin folosirea prerogativelor sale de procuror, investit cu instrumentarea dosarului în cauză, denunțătorul avea posibilitatea de a tranșa în beneficiul său litigiul civil în care era implicat, sub acest aspect inculpatul afirmând „ei, atuncea o trimitem (n.n. plângerea penală formulată de M.C.C.) un pic prin poliție poate își schimbă atitudinea (n.n. referire la persoanele față de care urma să se efectueze cercetări)”.

Imediat după ce s-a încheiat discuția în biroul procurorului N.D., pe fondul continuării dialogului între inculpata L.M. și denunțătorul M.C.C. (convorbirea fiind, de asemenea, înregistrată în conformitate cu prevederile art.91 și urm. C. proc. pen. ) aceasta din urmă, referindu-se la o discuție purtată anterior cu sus-numita în legătură cu un folos care trebuia dat cu titlu de mită inculpatului, a abordat acest subiect, afirmând „de restu', dumneavoastră mi-ați spus că ... ați vorbit de celelalte lucruri ..." și a mai adăugat „... pretenții, chestii ...”.

În continuarea conversației ambientale, inculpata L.M. a spus că „eu, acuma o să ... ă ... o rog pe G. (n.n. inculpata D.G.) să stea de vorbă ... chiar în clipa aceasta ... ă ... cu el ...”, după care i-a precizat interlocutorului că D.G.este „femeia de legătură” și că aceasta i-a facilitat intervenția asupra procurorului N.D., cu care a mai rezolvat anterior „... încă o problemă, a salvat pe cineva ...”.

De asemenea, inculpata L.M. a mai afirmat despre inculpatul N.D. că „pretențiile lui sunt niște pretenții”, „care el i le spune lu' G. Stați că mă veți auzi”, susținând și că îi va cere învinuitei D.G. să urmărească dacă inculpatul va expedia cu rapiditate comunicarea promisă denunțătorului.

Drept urmare, inculpata L.M. a contactat-o telefonic, în prezența denunțătorului M.C.C., pe inculpata D.G. (așa cum rezultă din convorbirea telefonică înregistrată la 09 octombrie 2007, ora 11:29, conținutul discuției fiind interceptat și în mediul ambiental) și, folosind un limbaj codificat (a cărui termeni reali, de altfel, au fost explicați de către L.M. denunțătorului, imediat după terminarea discuției telefonice, în continuarea înregistrării ambientale), i-a solicitat să-l întrebe pe inculpatul N.D. care este cuantumul sumei de bani pe care acesta dorește să-i fie remisă ca mită de către denunțător.

În acest sens, inculpata L.M. i-a cerut inculpatei D.G. să afle de la inculpatul N.D. (particularizat în convorbire prin termenul argotic „țușca ta” sau prin referire ca și la o persoană de sex feminin) „...cam ce ar vrea să-i aducă, cum să fie toaleta: lungă, scurtă, de ce ocazie astfel încât să rezolvăm, să fie mulțumită”.

Inițial, inculpata D.G.nu și-a dat seama de sensul real al limbajului utilizat, însă inculpata L.M. i-a precizat interlocutoarei că „... vezi că eu am stat de vorbă cu ea (n.n. procurorul N.D.) ...", „...acum ..." și a adăugat „și tu să stai și tu cu ea cum am stat eu ca să ...", „... o întrebi exact ce vrea", „... cât ... să fie ...", „... ce lungime?".

În condițiile în care inculpata D.G. a înțeles în cele din urmă la ce se referea L.M., a asigurat-o pe aceasta că va da curs solicitării de a-l întreba pe inculpatul N.D. despre natura folosului pe care trebuia să îl remită denunțătorul M.C.C. cu titlu de mită.

În consecință, la numai câteva minute de la convorbirea telefonică prezentată mai sus, respectiv, la ora 11:43, inculpata D.G. i-a comunicat telefonic inculpatei L.M. (discuția fiind înregistrată și redată în cuprinsul procesului-verbal aflat în vol.I, fil.362-363), folosind un limbaj aluziv, că inculpatul N.D. „a zis că rămâne la aprecierea ta, că ești fată deșteaptă și ai gusturi”.

Referitor la aceste două convorbiri telefonice, inculpatele L.M. și D.G., prin declarațiile date în prezenta cauză (vol. II, fil. 97-109, 132-138 ), au confirmat că subiectul abordat a fost cel anterior menționat, iar inculpata D.G.a precizat că, după terminarea primei discuții, s-a dus imediat în biroul inculpatului N.D., căruia i-a transmis solicitarea inculpatei L.M., ocazie cu care inculpatul i-a spus că lasă la aprecierea acesteia din urmă stabilirea folosului pe care dorea să-l remită cu titlu de mită denunțătorul M.C.C.

La data de 12 octombrie 2007, ora 10:54, inculpata L.M. a luat legătura telefonică (conținutul discuției fiind redat prin procesul-verbal aflat în vol. I, fil.391-392) cu inculpata D.G., pe care, referindu-se la comunicarea care trebuia expediată de procurorul N.D. către denunțătorul M.C.C., a întrebat-o „... aia mică, ce știi, mi-o rezolvat și mie ce trebuia ...?", după care a adăugat „trebuia să-mi dea un e-mail. E plecat?", iar interlocutoarea i-a răspuns afirmativ.

Prin declarația dată la 24 octombrie 2007, inculpata D.G. a menționat că răspunsul dat inculpatei L.M. s-a întemeiat pe împrejurarea că aflase de la inculpatul N.D. despre trimiterea respectivei comunicări.

Ca urmare a convorbirii telefonice ultim menționate, inculpata L.M. i-a comunicat denunțătorului M.C.C. (discuția telefonică din 12 octombrie 2007, ora 11:00) că „... partenerul meu mi-a transmis e-mail-ul cu tot necesarul stabilit de materiale și vroiam să văd dacă l-ați primit și dumneavoastră”.

Întrucât legătura telefonică s-a întrerupt, denunțătorul M.C.C. a inițiat o altă convorbire, la ora 11:02, când i-a spus inculpatei L.M. că nu primise încă de la parchet comunicarea așteptată, iar sus-numita a abordat problema folosului care trebuia remis ulterior inculpatului N.D., afirmând „... ca să știu. Comand BCA -urile, nu le comand pentru că dacă nu ...” „... nu vă convine, atunci luați cărămidă, să știu că trecem în drept”.

Potrivit promisiunilor făcute de procurorul N.D. în cadrul convorbirilor purtate în mediul ambiental, în ziua de 09 octombrie 2007, denunțătorul M.C.C. a primit prin corespondență, la data de 15 octombrie 2007, comunicarea redactată de către inculpat, înscrisul (vol.I, fil.78-79) fiind datat 08 octombrie 2007.

Din declarațiile date de martora M.M.I. (vol. II, fil.147, 148-149), grefieră la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, coroborate cu mențiunile efectuate de către sus--numita în condica personală cu lucrările primite pentru tehnoredactare în zilele de 08 octombrie 2007 și 09 octombrie 2007 (vol. II, fil. 150-151, 152), precum și cu borderoul nr. 120 din 10 octombrie 2007 al unității de parchet anterior menționate (vol.II fila 235), având totodată, în vedere și conținutul convorbirii ambientale purtate la 09 octombrie 2007 de N.D. cu L.M. și M.C.C., comunicarea primită de către denunțător a fost redactată de inculpat în ziua de 09 octombrie 2007 și a fost expediată prin poștă la 10 octombrie 2007.

În contextul acestor evenimente, inculpata L.M. i-a comunicat denunțătorului M.C.C., la 10 octombrie 2007, că procurorul N.D. i-a transmis, prin intermediul inculpatei D.G. faptul că lasă la aprecierea inculpatei prim menționate stabilirea cuantumului sumei de bani pe care denunțătorul trebuia să o remită cu titlu de mită inculpatului, iar, în ziua de 15 octombrie 2007, inculpata L.M. s-a întâlnit cu M.C.C. pentru a clarifica subiectul referitor la folosul care trebuia dat procurorului N.D., în temeiul pretinderii avansate anterior de către acesta, dar care nu fusese particularizată până în acel moment.

Convorbirea purtată în mediul ambiental la data de 15 octombrie 2007, începând cu ora 13:5, între inculpata L.M. și denunțătorul M.C.C. a fost înregistrată audio-video, conținutul discuției fiind redat în cuprinsul procesului-verbal aflat în vol.I, fil.294-322.

În cadrul acestui dialog ambiental, inculpata L.M. a reiterat față de denunțătorul M.C.C. certitudinea obținerii de către acesta, ca urmare a implicării procurorului N.D., a beneficiilor promise de inculpat cu ocazia întâlnirii din ziua de 09 octombrie 2007 și, pe fondul abordării problemei folosului care trebuia remis cu titlu de mită, sus-numita l-a întrebat pe interlocutor dacă s-a consultat în această privință cu martorul B.M., iar răspunsul denunțătorului a fost că „... dânsu' a zis că ... cel mai bine propunerea ar trebui să vină de la, de la ... doamna G., de la cineva”.

Referitor la același subiect, inculpata L.M. i-a precizat interlocutorului „... ați văzut, eu am insistat ...” și a mai adăugat că nu știe cum să stabilească valoarea sumei de bani pe care denunțătorul trebuia să o dea ca mită procurorului N.D.

Ulterior, inculpata L.M. i-a relatat denunțătorului M.C.C. despre faptul că a trăit experiența cercetării sale într-un dosar penal pentru săvârșirea unei fapte de dare de mită și, în contextul în care M.C.C. a fost apelat de către martorul B.M., sus-numita i-a cerut denunțătorului „ia întrebați-l pentru? ...”, în acest mod solicitându-i acestuia să se consulte cu martorul în privința cuantumului sumei de bani care trebuia remisă cu titlu de mită procurorului N.D.

Drept urmare, în cadrul convorbirii telefonice purtate la 15 octombrie 2007, ora 14:06 (redarea discuției aflându-se în vol. I, fil.394-395, precum și în cuprinsul dialogului ambiental înregistrat la aceeași dată), denunțătorul M.C.C. i-a precizat martorului B.M. că se află la birou împreună cu inculpata L.M. și că „... avem totuși o nelămurire. Știți dumneavoastră! Cu cuantumul ... la problema aia care trebuie să o facem noi doi” și, apoi, l-a întrebat pe interlocutor „n-aveți vreo sugestie?”.

Martorul B.M. a refuzat inițial să dea un răspuns concret, însă, întrucât denunțătorul M.C.C. a reluat aceeași interogație, cel prim menționat a întrebat retoric „patru-cinci?”, iar, după câteva secunde, respectiv la ora 14:07, martorul l-a apelat din nou pe denunțător și i-a precizat „asta pentru început și pe urmă mergem pe zece la sută dacă ...”

După terminarea convorbirii telefonice, denunțătorul M.C.C. a reluat dialogul ambiental cu inculpata L.M. și a convenit cu aceasta să-i remită după o zi sau două suma de 4.000-5.000 Euro, în echivalent în lei, pentru a ajunge în posesia procurorului N.D. și, în situația în care cercetările în dosarul penal s-ar fi concretizat într-o soluție favorabilă denunțătorului, acesta urma să-i mai dea inculpatului încă un procent de 10% din suma de 500.000 Euro, care reprezenta valoarea litigiului comercial dintre M.C.C. și persoanele împotriva cărora formulase plângere penală.

Cu ocazia convorbirii purtate în mediul ambiental, în ziua de 17 octombrie 2007, începând cu ora 10:39, între M.C.C. și L.M. (conținutul discuției fiind redat în cuprinsul procesului-verbal aflat în vol.I, fil. 325-339), s-a evidențiat cu claritate că suma de 17.000 lei (RON), care a fost înmânată de denunțător în acele circumstanțe învinuitei, era destinată cu titlu de mită procurorului N.D., în legătură cu activitatea acestuia de instrumentare a dosarului la care ne-am referit, precum și că respectivul folos urma să ajungă în posesia magistratului prin intermediul sus-numitei și a învinuitei D.G.

Totodată, denunțătorul a reiterat față de L.M., ca și în cuprinsul convorbirii ambientale purtate cu aceasta în ziua de 15 octombrie 2007, că cei 17.000 lei (RON), reprezintă o primă tranșă a folosului pe care înțelegea să îl ofere procurorului N.D. și că, în situația în care acesta îl va ajuta să obțină un rezultat favorabil în dosarul său, are disponibilitatea de a-i mai da un procent reprezentând 10% din suma de 500.000 Euro.

După ce a primit de la M.C.C. suma de 17.000 Iei (RON), inculpata L.M. a contactat-o telefonic, în prezența denunțătorului, pe inculpata D.G., cu care a stabilit să se întâlnească în aceeași zi, față de sus numit justificând acest lucru prin aceea că va remite banii învinuitei ultim menționate, pentru ca, prin intermediul său, folosul să ajungă mai departe în posesia procurorului N.D.

Astfel, în cadrul convorbirii telefonice purtate la 17 octombrie 2007, ora 10:45 (redarea discuției aflându-se în vol. I, fila 397), inculpata L.M. a întrebat-o pe inculpata D.G.„... lu' aia mică (n.n. referire la procurorul N.D.) ... vroiam să o văd. Îi transmit prin tine? ...", "... eșantioanele? ... sau cum? Ia, vorbește!” și, deși interlocutoarea a răspuns „da! Sigur! Sigur! Fără probleme”, inculpata prim menționată a mai întrebat „prin tine?", „rezolv prin tine, da?”, iar răspunsul inculpatei D.G. a fost, de asemenea, afirmativ; în finalul discuției telefonice, interlocutoarele au stabilit să se întâlnească în cursul aceleiași zile, în apropierea sediului parchetului.

Suma de 17.000 lei (marcată criminalistic, în prealabil, potrivit procesului -verbal din 17 octombrie 2007 - vol. I, fil. 80-82), a fost găsită de către organele de urmărire penală asupra învinuitei L.M., conform circumstanțelor evidențiate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la aceeași dată (vol.I, fil.103-108).

Întrucât inculpata L.M. a acceptat să coopereze cu organele judiciare pentru stabilirea adevărului privind destinația și scopul remiterii sumei de 17.000 lei (RON), a fost interceptată și înregistrată, în aceeași zi de 17 octombrie 2007, începând cu ora 14:32, convorbirea purtată în mediul ambiental de către sus-numită cu inculpata D.G.(procesul-verbal de redare a conținutului discuției aflându-se în vol.I, fil.342-345).

În acele împrejurări, inculpata ultim menționată i-a confirmat interlocutoarei sale că, anterior, i-a transmis procurorului N.D. că L.M. va veni cu „...oarece chestii (n.n. în acest fel referindu-se la existența unei pretinderi deja formulată de către inculpat)”, provenite de la denunțătorul M.C.C., precum și faptul că pretinderea a fost neparticularizată sub aspectul cuantumului sumei de bani, întrucât inculpatul N.D. a lăsat „la aprecierea” învinuitei L.M. acest lucru.

În continuarea aceleiași discuții ambientale, L.M. i-a comunicat învinuitei D.G. că folosul care i-a fost remis de către M.C.C. pentru a ajunge, cu titlu de mită, prin intermediul celor două învinuite, la procurorul N.D., reprezintă suma de 170.000.000 ROL și, de asemenea, L.M. a întrebat-o pe interlocutoarea sa dacă magistratul îl va ajuta și mai departe pe M.C.C., „...ca să finalizeze...”, iar răspunsul inculpatei D.G. a fost afirmativ, precizând că „el așa mi-a zis, că, textual, că-l ajută ...”

În împrejurările întâlnirii inculpata D.G. a primit de la L.M. plicul în care se afla suma de 17.000 lei (RON) și a afirmat că se va duce imediat în biroul procurorului N.D. pentru a-i da acestuia întreaga sumă de bani.

Cei 17.000 lei (marcați criminalistic, potrivit procesului - verbal întocmit la 17 octombrie 2007 - vol. I, fil.132-134), primiți de către inculpata D.G., în circumstanțele mai sus arătate, au fost găsiți asupra acesteia (așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la aceeași dată - vol.I, fil.135-138), ocazie cu care sus-numita a precizat că suma de bani în cauză este destinată să ajungă, cu titlu de mită, prin intermediul său, la procurorul N.D.

Întrucât și inculpata D.G.a fost de acord să coopereze cu organele judiciare pentru stabilirea adevărului privind susținerile sale referitoare la destinația sumei de 17.000 lei (RON), a fost înregistrată audio-video, conform art. 911 și urm. C. proc. pen., convorbirea purtată în mediu ambiental, în ziua de 17 octombrie 2007, începând cu ora 16:57, între sus-numita și inculpatul N.D. (conținutul discuției fiind redat prin procesul-verbal aflat în vol.I, fil. 338-350).

În contextul acestei discuții ambientale, D.G.i-a spus procurorului N.D. că inculpata L.M. i-a solicitat să-i transmită că dorește ca el să o ajute în continuare (această referire fiind în legătură cu instrumentarea dosarului având ca obiect plângerea formulată de M.C.C.), iar, după ce într-o primă etapă, răspunsul magistratului a fost „păi, tu nu ai știut legătura și... da' ce i-am spus, asta fac! Da' fără să-i promit. că eu nu promit niciodată ...”, precum și că „poate și mai mult, dacă s-o putea! Așa să-i spui!”, concluzionând, totodată, sub același aspect, că „deci față de ce am vorbit, poate și mai mult dacă s-o putea, dar nici un caz mai puțin!”.

Inculpata D.G.i-a făcut cunoscut inculpatului N.D. că în pachetul pe care i l-a înmânat în acele împrejurări se află suma de „...șaptesprezece... șaptesprezece mii de RON ...”.

Referitor la apărările formulate de către inculpați prima instanță, având în vedere dispozițiile legii naționale și principiile desprinse din jurisprudența CEDO prima instanță a apreciat ca insuficiente explicațiile inculpaților cu privire la înregistrările audio, video și convorbirilor telefonice, pentru a proba „lipsa de temeinicie” a acestor probe în acuzare, cu atât mai mult cu cât aceste mijloace de probă nu au fost contestate sub aspectul legalității și conținutului în faza urmăririi penale.

S-a reținut că inculpaților, în cursul judecății, li s-au respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme.

Astfel, s-a constatat că inculpatul N.D. și-a exercitat dreptul de a-și alege un apărător, la dosar existând delegație de apărător ales, acesta prezentându-se la termenele de judecată și efectuând diverse activități legate de asigurarea asistenței juridice (f.13,vol.1; f.24, vol.2, f.16,vol.2), a formulat cerere de copiere a actelor și lucrărilor dosarului (f.15 vol.2), a formulat cereri de probațiune (f.175 vol.1) și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 în raport de dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituția României (f.6 vol.2), care a fost admisă.

Inculpatul a invocat excepția de nulitate a procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante de luare de mită, întocmit la 17 octombrie 2007, în sensul că urmărirea penală a fost începută la 4 ore după constatarea flagrantului, inculpatul fiind lipsit de orice drepturi procesuale, deoarece până la începerea urmăririi penale avea calitatea de făptuitor. Inculpatul a susținut că urmărirea penală trebuia începută înainte de constatarea flagrantului pentru a beneficia de drepturile prevăzute de art. 5 și art. 171 C. proc. pen., iar organele de urmărire penală ar fi trebuit să procedeze potrivit art. 202 alin. (3) C. proc. pen.

Prima instanță a reținut că din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, încheiat la data de 17 octombrie 2007, rezultă că inculpatul N.D. nu a fost asistat de apărător la ascultarea sa în timpul efectuării acestui act procedural, cu ocazia căruia a fost întrebat dacă a primit vreo sumă de bani sau alte bunuri de la numita D.G., semnând actul respectiv în calitate de faptuitor (f. 162 – 165 vol. I dosar urmărire penală), însă unei atari situații nu i se poate da, însă, relevanța cu consecințele la care face referire inculpatul.

S-a apreciat că prin art. 2 alin. (5) din Legea 83/1992, privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție, s-a reglementat că „ în cursul urmăririi penale și al judecății asistența juridică a învinuitului sau a inculpatului este obligatorie”, iar „dacă acesta nu și-a ales apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu”. Corelativ, prin art. 31 alin. (1) din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție s-a precizat că „prevederile prezentei legi se completează, în ceea ce privește urmărirea și judecarea, cu dispozițiile Codului de procedură penală”, fiind evident că sunt aplicabile în speță și dispozițiile specifice ale art. 467 alin. (1) teza a-II-a C. proc. pen., în care, făcându-se referire la procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, se reglementează că în acesta „se consemnează de asemenea declarațiile învinuitului și a celorlalte persoane ascultate”.

Reglementarea obligativității consemnării în acest act procedural a declarațiilor învinuitului și a celorlalte persoane ascultate nu presupune însă și obligativitatea începerii urmăririi penale, înainte sau concomitent cu constatarea flagrantului, iar din moment ce prin nicio dispoziție a legii nu este oprită constatarea infracțiunii înainte de emiterea actului procedural de începere a urmăririi penale față de persoana surprinsă în flagrant, fiind de altfel și greu de conceput modalitatea de realizare a unui atare act procedural, înainte de a se constata însăși comiterea faptei de încălcare a legii penale, dată fiind rapiditatea cu care se succed astfel de acte cu caracter infracțional, nu se poate considera că dispoziția invocată ar institui și obligația organului de urmărire penală sesizat de a constata infracțiunea flagrantă numai după începerea urmăririi penale. De altfel, inculpatul a fost asistat uterior tot timpul de apărător, iar admiterea interpretării prevederilor art. 467 alin. (1) C. proc. pen. în sensul susținut de inculpat ar face inoperantă reglementarea de ansamblu a constatării infracțiunii flagrante, ținându-se seama că însăși susprinderea în flagrant, constituie temeiul începerii urmăririi penale în asemenea cazuri.

S-a concluzionat în sensul că se impune să se considere că în textul art. 467 alin. (1) C. proc. pen. se face referire la necesitatea consemnării declarațiilor învinuitului, numai în măsura în care față de persoana vizată s-a început urmărirea penală, astfel obligativitatea consemnării declarațiilor sale ca făptuitor, decurgând din obligativitatea consemnării declarațiilor „celorlalte persoane ascultate” în temeiul aceleiași dispoziții a legii, iar din moment ce inculpatul N.D. nu avea calitatea de învinuit în momentul realizării flagrantului nu se poate considera că era necesar ca acest inculpat să fie asistat de apărător cu ocazia încheierii procesului-verbal la care se referă art. 467 alin. (1) C. proc. pen.

Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante îndeplinea toate cerințele legale, iar inculpatul nu a formulat obiecții cu privire la conținutul procesului-verbal și a fost semnat de acesta, nefiind îngrădit inculpatului niciun drept procesual, ulterior prin procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, întocmit în aceeași zi (17 octombrie 2007), ora terminării declarației 21:35 (vol. 2 fila 8 dup), punându-i-se în vedere fapta reținută în sarcina sa, dreptul de a fi asistat de un apărător ales sau desemnat din oficiu pe tot parcursul urmăririi penale, precum și că are dreptul de a nu da nici o declarație. De asemenea, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante a fost pus la dispoziția apărătorului care a fost prezent și l-a semnat alături de inculpatul N.D. și totodată s-a încuviințat solicitarea acestuia de a lua contact cu învinuitul, fiindu-i respectat acestuia dreptul la apărare.

Astfel, actele efectuate înainte de începerea urmăririi penale, în speță procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante capătă relevanță procesuală și poate fi folosit în probațiune, atâta timp cât rezultatele activităților respective au fost consemnate în conținutul acestuia, potrivit art. 224 alin. ultim C. proc. pen., de către organele abilitate de lege, ceea ce în cauză s-a și făcut.

Față de aceste considerente, instanța nu a constatat nici o vătămare legală a intereselor inculpatului, (încălcarea dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea asigurării asistenței juridice în momentul constatări infracțiunii flagrante), motiv pentru care a fost respinsă cererea acestuia de constatare a nulității procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Totodată, s-a reținut că inculpatul N.D. și-a formulat întreaga apărare în sensul nevinovăției sale, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în sensul inexistenței unei acțiuni de pretindere sau acceptare de foloase ori promisiuni de daruri, direct sau indirect, iar actul efectuat de inculpat exceda atribuțiilor de serviciu cuprinse în fișa postului de procuror.

În stabilirea existenței elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită reținute în sarcina inculpatului N.D., s-a avut în vedere, în primul rând, calitatea de procuror pe care acesta o avea la data comiterii infracțiunii și ceea ce implică aceasta. În virtutea acestei funcții inculpatul N.D., beneficia de o pregătire profesională care-i conferă o viziune clară a consecințelor implicării sale în posibila activitate infracțională, era perfect conștient de consecințele penale ale unei eventuale pretinderi a unei sume de bani (aspect recunoscut și de inculpat în declarația sa) , astfel încât , în mod deliberat, acesta nu a particularizat folosul, ci l-a lăsat, așa cum rezultă din probe „ la aprecierea” inculpatei L.M. , cu explicația că e „fată deșteaptă și are gusturi”.

Astfel, pretinderea făcută de inculpatul N.D., deși nu a fost expresă, ci doar aluzivă, a fost neechivocă, fiind înțeleasă în mod clar de cel căruia i s-a adresat, dovadă reacția denunțătorului Mocanu, cât și a inculpatei L.M. Astfel, în momentul în care a ieșit din biroul inculpatului N.D., denunțătorul M. a chestionat-o pe inculpata L.M. cu privire la suma de bani pe care urma să i-o remită procurorului Nica și a purtat următorul dialog:

M.C.: „Pretenții, chestii și ../.../

L.P. : Pretențiile lui sunt niște pretenții

M.C. : Da, da !

L.P. : „care el i le spune lu G.” . Stați că mă veți auzi.

Pretinderea folosului, după cum rezultă, (chiar dacă nu a fost particularizat)a existat și a fost transmisă prin intermediul unui terț, mesajul ajungând la destinatar în mod neechivoc, neputându-se susține că nu a existat o acțiune de pretindere din partea procurorului N. afirmațiile sale ulterioare cu privire că ar fi pretins în glumă doar un onorariu de avocat pentru consultația, privind executarea silită fiind apreciate ca lipsite de consistență și fără relevanță probatorie.

S-a arătat că, deși inculpata L.M. în cuprinsul declarațiilor date a precizat că la 9 octombrie 2007 când a avut loc întrevederea din biroul lui N.D. nu ar fi existat o pretindere transmisă denunțătorului M.C., privind remiterea unui folos neparticularizat cu titlu de mită, către inculpat, susținerea este nefundamentată, întrucât din înregistrările audio-video a convorbirii purtate în mediul ambiental, la 9 octombrie 2007 între L.M. și M.C. ( după momentul revenirii acestora din biroul lui N.D.), coroborate cu declarațiile denunțătorului, a reieșit că interlocutorii, odată cu abordarea subiectelor legate de folosul care trebuia dat ca mită, s-au referit și la o discuție anterioară dintre ei, având același obiect. În discuția ambientală dintre inculpata L.M. și denunțătorul M.C. aceasta a relatat „ Eu i-am spus că vreau să mă întâlnesc cu el, c-așa ceva nu puteam vorbi prin restu /.../ cu mine a stat atuncea foarte mult de vorbă ” (f.330 vol.I dosar urmărire penală). În același context L.M. a făcut referire la discuția avută cu procurorul cu privire la eventualele pretenții „Dacă-și permite să aibă pretenții, mi-am permis și eu, m-ai înțeles? ” (f.279 vol.1, dosar urmărire penală) „ Pretențiile lui sunt niște pretenții” (f.273 vol.I dosar urmărire penală) .

De asemenea, prima instanță a constatat că susținerile inculpatului N.D. referitoare la comunicarea trimisă denunțătorului, în sensul că acesta ar excede atribuțiilor de serviciu cuprinse în fișa postului de procuror și astfel nu este îndeplinită condiția privind legătura actelor pentru a căror îndeplinire funcționarul pretinde bani sau alte foloase cu sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia, sunt nefondate, deoarece un act privitor la îndatoririle de serviciu este de competența funcționarului dacă se circumscrie sferei serviciului pe care acesta îl desfășoară și care privește tot ceea ce cade în sarcina funcționarului respectiv, fiind irelevantă susținerea inculpatului N.D. privind competența serviciului de grefă al parchetelor în transmiterea comunicărilor, atâta timp cât inculpatul, prin modul în care își realizeaza propriile sarcini de serviciu, putea influența îndeplinirea actului de către funcționarul competent (inculpatul N.D. a fost cel care a redactat conținutul comunicării), fără intervenția inculpatului N.D. acel act neputând fi îndeplinit.

S-a apreciat că susținerile inculpatului N.D. în sensul că discuțiile dintre inculpata L.M. și M.C.C., cât și afirmațiile inculpatei D.G. față de inculpata L.M., nu reprezintă dovada că vizau un anumit folos material, ori discuțiile în legătură cu un asemenea aspect ar fi provenit de la procurorul N.D. sau ar fi fost cunoscute de acesta, sunt lipsite de suport probator.

Astfel, s-a constatat că atunci când inculpata D.G. în urma discuției avute cu inculpata L.M. (cele două inculpate au discutat într-un limbaj codificat cu privire la eventualele pretenții ale inculpatului N.D., L.M.: „Domnița mea o să plece în Italia și bine ar fi ca tu s-o-ntrebi pe tușca ta cam ce ar vrea să-i aducă, cum să fie toaleta? Lungă, scurtă, de ce ocazie, astfel încât să rezolvăm, să fie mulțumită... să te consulți și mâine ne-auzim ) s-a prezentat la inculpatul N.D. ( aspect confirmat în declarația dată cu prilejul propunerii de arestare preventivă f.37 vol.1 dup, în faza de urmărire penală f.18 dup, cât și de inculpata D.G. f.136 dup) și i-a transmis că aceasta dorește să se achite față de el, inculpatul N.D. nu a refuzat în niciun mod o eventuală recompensă din partea inculpatei L.M. fiind perfect conștient de intențiile acesteia.

Deși în faza de cercetare judecătorescă, cele două inculpate, L. și D., nu au mai recunoscut acest fapt, declarațiile lor din faza de urmărire penală ( f.136) corespund adevărului, acestea coroborându-se cu celelalte probe administrate (în speță interceptări) și confirmă faptul că inculpatul N.D. a lăsat la aprecierea inculpatei L.M. folosul pe care dorește să i-l dea, și în niciun mod nu a refuzat această recompensă, dovadă că ulterior a și primit-o.

Contrar celor susținute de inculpatul N.D. procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la 17 octombrie 2007 face dovada „primirii” de către inculpat a sumei de 17.000 RON, inculpatul fiind conștient că la întâlnirea cu inculpata Drăgan va primi folosul promis de inculpata L.M. Astfel, cu ocazia realizării flagrantului, din conținutul dialogului ambiental purtat la 17 octombrie 2007 de către D.G. cu inculpatul N.D. rezultă că inculpatul N.D. a încercat să ofere și inculpatei o parte din banii primiți de la acestea, întrebând-o „Tu nu vrei de-aicea?” . Apărarea inculpatului în sensul că a crezut că este o pungă de cafea și a dorit să ofere din conținutul acesteia o parte și inculpatei D. a fost apreciată ca lipsită de consistență și fără relevanță probatorie.

Inculpatul N.D. în apărarea sa, a susținut că procedura de constatare și flagrant a pretinsei infracțiuni de luare de mită s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., întrucât a fost precedată de alte două constatări în flagrant a faptelor inculpatelor L.M. și D.G.. În opinia inculpatului N.D. organele de urmărire penală au exercitat asupra celor două inculpate o influență de natură să le determine să continue comiterea pretinsei infracțiuni, fapt ce reprezenta în opinia sa o acțiune de provocare.

Prima instanță a apreciat că toate aceste susțineri sunt simple aprecieri ale inculpatului, din modul în care s-au desfășurat faptele rezultând că în cauză nu a existat o provocare din partea organului de urmărire penală.

S-a reținut că flagrantul reprezintă o metodă de investigație, care, anterior pregătirii organizării sale presupune o serie de măsuri de supraveghere, interceptări ale comunicațiilor, obținerea autorizațiilor de percheziție și care are ca obiectiv prinderea făptuitorului în momentul comiterii faptei sau imediat după consumarea infracțiunii, strângerea și ridicarea probelor; în privința acestei activități tactice de urmărire trebuie făcută delimitarea între procedura organizării flagrantului și provocarea săvârșirii infracțiunii de corupție în scopul obținerii de probe.

Organizarea flagrantului reprezintă o tehnică specifică de investigație ce nu poate fi folosită pentru a provoca sau instiga la săvârșirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluție infracțională sau a instiga o persoană care a renunțat la planul de a comite o infracțiune.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și de cercetare judecătorească, nu rezultă existența unei acțiuni de provocare din partea, fie a organului de urmărire penală, fie a denunțătorului, rezoluția infracțională fiind luată anterior intervenției organelor de urmărire penală, iar fapta s-ar fi săvârșit și fără această intervenție, dovadă modul în care au colaborat cei trei inculpați, fiind dovedită pretinderea sumei.

Întâlnirea dintre inculpatul N.D. în calitatea sa de procuror, martorul denunțător M.C. și inculpata L.M. cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în sensul instrumentării dosarului 779/P/2007 în schimbul unei recompense ulterioare și organizarea unui flagrant în aceste condiții, finalizat cu „acceptarea” și „primirea” sumelor de bani oferite inculpatului, nu constituie o provocare, inițiativa aparținând inculpaților.

De altfel, din procesul-verbal de constatare a flagrantului cele două inculpate au fost de acord să coopereze cu organele de urmărire penală, fără a exista vreo suspiciune de provocare.

În ceea ce privește activitățile de înregistrare ambientală audio-video dintre denunțătorul M.C.C. cu L.M. și N.D. în ziua de 9 octombrie 2007, precum și a dialogului purtat de inculpata D.G. cu N.D., în ziua de 17 octombrie 2007, au fost realizate cu respectarea prevederilor art. 911 – art. 915 C. proc. pen., la baza acestora stând autorizația 26/21 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ( f.188 dup vol.1) în care sunt autorizate convorbirile purtate în mediul ambiental de către denunțătorii B.M. și M.C.C. sau alte persoane cu făptuitoarea L.M. ori cu alte persoane, chiar și în cazul în care s-ar fi acceptat ipoteza invederată de inculpatul N.D. în sensul înlăturării înregistrării ambientale video – audio din 9 octombrie 2007 cât și a dialogului dintre inculpat și D.G. din 17 octombrie 2007 existând probe din care rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Prima instanță a reținut că aceste interceptări și înregistrări a convorbirilor se pot dispune la cererea procurorului și în faza actelor premergătoare, care premerg începerii urmăririi penale și sunt efectuate anume în vederea acestei începeri; aceste acte reglementate prin art. 224 C. proc. pen. se pot efectua numai după sesizarea organelor de urmărire penală și se pot întreprinde până la începerea urmăririi penale, în scopul strângerii datelor necesare pentru începerea urmăririi penale „in personam” sau „in rem”. În conformitate cu art. 224 alin. ultim C. proc. pen. actele premergătoare se consemnează într-un proces-verbal (în speță existând acest proces-verbal la f.399-400 vol.2 dosar urmărire penală) care poate constitui mijloc de probă, doar în acest mod căpătând relevanța procesuală și putând fi folosite în probațiune.

Inculpatul N.D. nu a contestat în niciun moment conținutul acestor convorbiri înregistrate, ci a oferit diverse explicații cu privire la unele cuvinte, expresii, contexte diferite, care practic sunt lipsite de valoare probatorie, aceste explicații, cât și susținerile legate de autorizația privind interceptarea convorbirilor telefonice, de încălcare a prevederilor art. 911–915 C. proc. pen., dacă ar fi fost reale, trebuiau învederate organelor judiciare din primul moment de activitate de urmărire penală.

În ceea ce privește declarația denunțătorului M.C.C., prima instanță a apreciat că se impune menținerea ca veridice a acelor depoziții care se coroborează cu restul probatoriului administrat, și că neconcordanțele din declarațiile martorului, învederate de inculpatul N.D., nu sunt relevante în stabilirea situației de fapt.

Față de cele reținute în fapt, s-a constatat sub aspectul încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul N.D. a fost trimis în judecată că fapta acestuia, constând în aceea că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și având gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă curte de apel, pe fondul instrumentării dosarului 779/P/2007 al unității de parchet anterior menționate, a pretins la începutul lunii octombrie 2007, de la denunțătorul M.C.C. prin intermediul inculpatelor D.G. și L.M. un folos reprezentând o sumă de bani, care inițial nu a fost particularizată în privința cuantumului, iar la 17 octombrie 2007 a primit prin intermediul acelorași inculpate suma de 17000 lei de la M.C.C. în scopul redactării și trimiterii către denunțător a unei comunicări din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova privind stadiul cercetărilor efectuate în dosarul mai sus menționat, precum și pentru a-și exercita prerogativele de efectuare a instrucției penale, astfel încât rezultatul anchetei să fie favorabil denunțătorului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000.

Referitor la inculpata D.G.s-a reținut că în cursul cercetării judecătorești aceasta a invocat încălcarea dreptului la apărare, după realizarea flagrantului, nefiind încunoștințată despre fapta pentru care era cercetată, încadrarea juridică și posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, de asemenea au fost făcute o serie de acte premergătoare fără a fi începută urmărirea penală, a formulat cereri pentru angajare apărător (f.9 vol.1) pentru amânarea cauzei (f.48 vol.2) cât și cereri de probatorii (f.176 vol.1); inculpata a solicitat achitarea sa întrucât nu a săvârșit nicio infracțiune, între inculpații N.D., L.M. și D.G., neexistând nicio înțelegere de natură să ducă la reținerea faptei de complicitate la infracțiunea de mită.

În susținerea acestei apărări, inculpata D.G. a învederat că a fost provocată să realizeze un flagrant, fiind atrasă într-o capcană, iar probele astfel obținute trebuiesc înlăturate.

S-a apreciat că afirmațiile inculpatei D.G.sunt contrazise de probele dosarului. Inculpata a avut rolul de intermediar, transmițând „pretențiile” inculpatului N.D. către inculpata L.M. și martorul denunțător, cât și remiterea sumei de 17.000 lei oferită de denunțător, iar în cauză nu a existat o provocare, inculpata D.G.în momentul surprinderii în flagrant, fiind de acord să coopereze cu organele de urmărire penală, organele de urmărire penală punându-i doar în vedere că poate beneficia de prevederile art. 19 din O.U.G. 43/2002.

Susținerile apărătorilor inculpaților N.D. și D.G. în sensul că formularea din rechizitoriu la „exercitarea prerogativelor de efectuare a instrucției penale, astfel încât rezultatul anchetei să fie favorabil denunțătorului”, este neclară, incertă, viitoare și ambiguă, nefiind posibil acest lucru, întrucât instrumentarea nu o efectua procurorul N., ci organele de poliție, au fost apreciate ca lipsite de relevanță cu privire la existența infracțiunii, atâta timp cât denunțătorul a fost convins că banii sunt dați tocmai în vederea soluționării favorabile a cauzei sale, neavând cunoștințe juridice pentru a face aprecieri referitoare la competența procurorului. Inculpata L.M., prin intermediul inculpatei D.G. a obținut confirmarea că denunțătorul M. va fi ajutat în continuare de către inculpatul N.D. (D.G.: „El așa mi-a zis textual că-l ajută”), esențial în stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii de luare de mită, este irelevant faptul că funcționarul nu avea posibilitatea îndeplinirii actului promis, atâta timp cât acesta se circumscrie sferei serviciului desfășurat de acesta.

Inculpata D.G.a fost perfect conștientă de fapta pe care a săvârșit-o (relevant fiind dialogul ambiental dintre L.M. și D.G. în momentul realizării flagrantului, aceasta în momentul în care inculpata L.M. îi oferă o parte din suma de bani oferită procurorului, inculpata D.G.a refuzat și a menționat : „Nu mă bag! Nu mă bag!” (f.344 vol.2 dosar urmărire penală) după care precizează „Da nu putem să luăm și noi?” după care inculpata L.M. i-a explicat obligația morală pe care o avea față de denunțător.

Rolul inculpatei D.G. ( acela de a lua legătura cu inculpatul N.D., de a-l ajuta să pretindă și să primească sume de bani) a fost evidențiat chiar de inculpata L.M. în dialogul ambiental cu denunțătorul M. (f.273 vol.2 dosar urmărire penală), rol pe care această îl mai jucase și în alte cazuri în care s-a apelat la serviciile procurorului N.D.. „ E prietena lui intimă /.../ Ea a mers la el acasă. Și a zis „ Să văd și după ce văd”. El e un om foarte la obiect /.../ Eu am avut cu el încă o problemă, a salvat pe cineva/.../ Pretențiile lui sunt niște pretenții /.../ care el i le spune lu G. ” /.../ Eu cu ea am făcut cu ea și cu asta” două chestii, cu una cu unu din străinătate care era tot jale pe cărare...Du...Și tot cu ea și acuma”.

Cu privire la autorizarea interceptărilor așa cum s-a arătat anterior, acestea au avut la bază autorizațiile emise de Înalta Curte de Casație și Justiție nr.21, 22, 23, 24, 25, 26/21 septembrie 2007 date în dosarul nr. 3/2007 în condiții de legalitate, cu respectarea dispozițiilor legale, vizând în mod clar convorbirile dintre inculpata L.M., denunțătorii M. și B. cu alte persoane, iar cu ocazia realizării flagrantului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare. De asemenea, susținerile inculpatei D.G. privind efectuarea actelor premergătoare fără a fi începută urmărirea penală, au fost considerate ca nefondate.

Față de aceste considerente, prima instanță a constatat că fapta inculpatei D.G., constând în aceea că, în calitate de grefier șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, l-a ajutat împreună cu inculpata L.M., pe inculpatul N.D. procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, să pretindă, la începutul lunii octombrie 2007, de la denunțătorul M.C.C. un folos reprezentând o sumă de bani care inițial nu a fost particularizată în privința cuantumului iar, la 17 octombrie 2007, l-a ajutat pe același inculpat, folosindu-se din nou și de complicitatea inculpatei L.M. să primească suma de 17.000 lei de la M.C.C., în scopul anterior menționat, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000.

Cu privire la inculpata L.M. pe parcursul întregii cercetări judecătorești i s-a respectat dreptul la apărare, formulând și încuviințându-se în acest sens cererile privind angajarea unui apărător( f.10 vol.1 dos.instanță), cererile de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare (f.294 vol.1, f.29 vol.2, f.34 vol.2), a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. 134/2005 în raport cu dispozițiile art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României a formulat cereri de probatorii (f.175 vol.1) în acest sens administrându-se proba cu acte și un martor în circumstanțiere.

Cererea apărătorului inculpatei L.M. privind schimbarea de încadrare juridică a faptei din infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 în infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, a fost apreciată ca întemeiată. Sub acest aspect s-a arătat că în stabilirea complicității intermediarului, fie pentru infracțiunea de dare de mită, fie pentru infracțiunea de luare de mită, trebuie pornit de la elementul subiectiv cu care acționează complicele. Astfel, dacă complicele acționează cu intenția directă de a-l ajuta pe mituitor, în cauză se va reține complicitate la infracțiunea de dare de mită. Intermediarul apare ca participant la acea infracțiune comisă de persoana pe care a înțeles să o ajute, deoarece numai cu aceasta există legătura subiectivă indispensabilă participației penale, în speță rezultând în mod clar că inculpata L.M. și-a manifestat acordul de a-l ajuta pe mituitorul denunțător M.C., în vederea realizării scopului acesteia, considerându-se, așa cum singură precizează, „vinovată moral că l-a băgat în ciorba asta” (f.344 vol. 2 dosar urmărire penală).

Pentru aceste considerente conform art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce o privește pe inculpata L.M. din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000.

Deși inculpata L.M. prin intermediul apărătorului ales a susținut lipsa intenției ca element al laturii subiective a infracțiunii, întrucât simpla primire a plicului cu bani pe care urma să-l remită inculpatei D.G. nu poate constitui infracțiune, iar fără intervenția parchetului inculpata nu ar fi comis această infracțiune, din probele dosarului prima instanță a concluzionat că rezultă în mod clar și neechivoc că inculpata L.M. a urmărit în permanență ajutarea denunțătorului M. în vederea soluționării favorabile a dosarului său ajutându-l pe acesta să promită, să ofere și să dea banii inculpatului N.D., conduita infracțională a inculpatei L.M. observându-se încă din momentul în care plângerea denunțătorului M.C.C. era în lucru la inculpata B.G. În declarația sa, denunțătorul a învederat că L.M. i-a spus că B.G. „dorește să fim recunoscători eu înțelegând din aceasta că vrea o sumă de bani”, din înregistrările convorbirilor telefonice dintre martorul denunțător și inculpata L.M. rezultând acest aspect. Astfel, inculpata L.M. referindu-se la procurorul B.G. a făcut afirmații de genul „ E ciubucară/.../ Ei nu-i e rușine să ia de la mine, că a luat și fără să-mi facă nimic”.

Așa cum rezultă din probele dosarului L.M. s-a angajat față de denunțătorul M. ca prin intermediul inculpatei D.G., grefier la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să intervină la procurorul care urma să-i fie repartizat în lucru dosarul, pentru a-l determina să instrumenteze cauza într-un mod favorabil denunțătorului.

Sub acest aspect, în condițiile în care scopul urmărit de denunțătorul M.C.C. a constat în suspendarea sau, după caz, întârzierea procedurii la executarea silită pornită împotriva sa chiar de către persoanele față de care solicitase efectuarea cercetării penale, demersurile întreprinse de inculpata L.M. vizau determinarea procurorilor care urmau să instrumenteze dosarul la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, să dispună fie începerea urmăririi penale, fie să asigure desfășurarea pe o perioadă mai îndelungată a cercetărilor de către organele de poliție, astfel că un asemenea lucru să fie folosit de denunțător în rezolvarea litigiului său.

Din înregistrările ambientale și telefonice din 09 octombrie 2007 a rezultat că o dată cu abordarea subiectului legat de folosul care trebuia dat ca mită inculpata L.M. a confirmat că „a vorbit cu procurorul N.D. și de celelalte lucruri” într-o întâlnire anterioară pe care acesta o avusese cu acesta (f.272 vol.2) la 5 octombrie 2007.

În continuarea conversației, inculpata L.M. a spus „eu, acuma o să ... ă ... o rog pe G. (n.n. inculpata D.G.) să stea de vorbă ... chiar în clipa aceasta ... ă ... cu el ...”, după care i-a precizat interlocutorului că D.G. este „femeia de legătură” și că aceasta i-a facilitat intervenția asupra procurorului N.D., cu care a mai rezolvat anterior „... încă o problemă, a salvat pe cineva ...”.

Drept urmare, inculpata L.M. a contactat-o telefonic, în prezența denunțătorului M.C.C., pe inculpata D.G. (așa cum rezultă din convorbirea telefonică înregistrată la 09 octombrie 2007, ora 11:29, conținutul discuției fiind interceptat și în mediul ambiental) și, folosind un limbaj codificat (a cărui termeni reali, de altfel, au fost explicați de către L.M. denunțătorului, imediat după terminarea discuției telefonice, în continuarea înregistrării ambientale), i-a solicitat să-l întrebe pe inculpatul N.D. care este cuantumul sumei de bani pe care acesta dorește să-i fie remisă ca mită de către denunțător.

În acest sens, inculpata L.M. i-a cerut inculpatei D.G. să afle de la inculpatul N.D. (particularizat în convorbire prin termenul argotic „țușca ta" sau prin referire ca și la o persoană de sex feminin) „...cam ce ar vrea să-i aducă, cum să fie toaleta: lungă, scurtă, de ce ocazie astfel încât să rezolvăm, să fie mulțumită”.

Inițial, inculpata D.G.nu și-a dat seama de sensul real al limbajului utilizat, însă inculpata L.M. i-a precizat interlocutoarei că „... vezi că eu am stat de vorbă cu ea (n.n. procurorul N.D.) ...”, „...acum ...” și a adăugat „și tu să stai și tu cu ea cum am stat eu ca să ...”, „... o întrebi exact ce vrea”, „... cât ... să fie ...”, „... ce lungime?”.

În condițiile în care inculpata D.G. a înțeles în cele din urmă la ce se referea L.M., a asigurat-o pe aceasta că va da curs solicitării de a-l întreba pe inculpatul N.D. despre natura folosului pe care trebuia să îl remită denunțătorul M.C.C. cu titlu de mită.

În consecință, la numai câteva minute de la convorbirea telefonică prezentată mai sus, inculpata D.G. i-a comunicat telefonic inculpatei L.M. (discuția fiind înregistrată redată în cuprinsul procesului-verbal aflat în vol. 1, fil.362-363), folosind un limbaj aluziv, că inculpatul N.D. „a zis că rămâne la aprecierea ta, că ești fată deșteaptă și ai gusturi”.

Referitor la aceste două convorbiri telefonice, inculpatele L.M. și D.G., prin declarațiile date în prezenta cauză (vol. 2, fil. 97-109, 132-138 ), au confirmat că subiectul abordat a fost cel anterior menționat, iar inculpata D.G. a precizat că, după terminarea primei discuțiil, s-a dus imediat în biroul inculpatului N.D., căruia i-a transmis solicitarea inculpatei L.M., ocazie cu care inculpatul i-a spus că lasă la aprecierea acesteia din urmă stabilirea folosului pe care dorea să-l remită cu titlu de mită denunțătorul M.C.C.

În contextul acestor evenimente, inculpata L.M. i-a comunicat denunțătorului M.C.C., la 10 octombrie 2007, că procurorul N.D. i-a transmis, prin intermediul inculpatei D.G.faptul că lasă la aprecierea învinuitei prim menționate stabilirea cuantumului sumei de bani pe care denunțătorul trebuia să o remită cu titlu de mită inculpatului, iar, în ziua de 15 octombrie 2007, inculpata L.M. s-a întâlnit cu M.C.C. pentru a clarifica subiectul referitor la folosul care trebuie remis procurorului N.D., în temeiul pretinderii avansate anterior de către acesta, dar care nu fusese particularizată până în acel moment.

În cadrul dialogului ambiental, inculpata L.M. a reiterat față de denunțătorul M.C.C. certitudinea obținerii de către acesta, ca urmare a implicării procurorului N.D., a beneficiilor promise de inculpat cu ocazia întâlnirii din ziua de 09 octombrie 2007 și, pe fondul abordării problemei folosului care trebuia remis cu titlu de mită, sus-numita l-a întrebat pe interlocutor dacă s-a consultat în această privință cu martorul B.M., iar răspunsul denunțătorului a fost că „... dânsu' a zis că ... cel mai bine propunerea ar trebui să vină de la, de la ... doamna G.”.

Ulterior, inculpata L.M. a fost cea care a contactat-o telefonic pe inculpata D.G.întrebând-o care este modalitatea prin care poate să-i transmită „lu aia mică” ( în speță procurorul N.D.) folosul promis, după care, inculpata a fost surprinsă în flagrant cu suma de 17.000 lei ce urma a fi remisă procurorului N.D.

Astfel, din analiza ansamblului probator nu rezultă că inculpata ar fi fost provocată în vreun fel la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, ci aceasta s-a implicat activ în realizarea rezoluției infracționale, dovedind tenacitate în atragerea scopurilor sale, inculpata fiind pe deplin conștientă de consecințele faptei sale, chiar singură recunoscând că „a mai trăit experiența unei cercetări pentru dare de mită”.

Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat că fapta inculpatei L.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de denunțătorul M.C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, fiind aplicabilă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., neavând nicio relevanță în tragerea la răspundere penală a inculpatei L.M., faptele lor fiind independente.

Cu privire la pedepsele aplicate, prima instanță a apreciat că inculpatul N.D. a săvârșit o infracțiune de corupție cu un grad ridicat de pericol social concret, a recunoscut implicarea sa în faptele care au format obiectul judecății, însă în modalitatea care să-i excludă vinovăția sa, motiv pentru care s-a apreciat că o pedeapsă într-un cuantum de 4 ani închisoare corespunde pe deplin criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., datorită semnificației deosebite și a impactului public pe care săvârșirea unor astfel de infracțiuni le au în societate, având în vedere și calitatea inculpatului – procuror în favoarea acestuia nu au fost valorificate ca și circumstanțe atenuante, circumstanțele sale personale, întrucât acesta a lezat profund autoritatea și credibilitatea instituției chemate să răspundă la încălcarea legii.

În atingerea scopului pedepsei, așa cum este prevăzut de art 52 C. pen., prima instanță a considerat că modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului se impune a fi suspendarea sub supraveghere pe un termen de 8 ani, termen de încercare; pe lângă aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen., având în vedre împrejurările în care a comis fapta inculpatul N.D., folosindu-se de profesia sa, fapt ce a fost apreciat ca demonstrând un grad de periculozitate sporită și o atitudine de dispreț și compromitere a funcției îndeplinite, a fost interzis și dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

Astfel, inculpatei D.G. i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar întrucât aceasta a colaborat cu organele de urmărire penală și a facilitat tragerea la răspundere penală a inculpatului N.D.; s-a făcut aplicarea art. 19 din O.U.G. 43/2002.

Inculpatei L.M. i s-a aplicat pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, reținându-se și în favoarea acesteia dispozițiile art. 19 din O.U.G. 43/2002.

Diferențierea tratamentului juridic între cele două inculpate reflectată în cuantumul pedepselor aplicate acestora, a fost justificată de contribuția infracțională a fiecăreia. Solicitarea celor două inculpate privind reținerea în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. a fost apreciată ca fiind nefondată reținerea acestor circumstanțe fiind lăsată la aprecierea instanței, or, în cauză, lipsa antecedentelor penale, conduita bună în societate, sunt aspecte normale care nu impun reținerea circumstanțelor atenuante.

Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte s-a orientat spre minimul special al acestora, având în vedere că rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 861 C. pen. (inculpatul N.D.), cât și de art. 81 C. pen. (inculpatele D.G.și L.M.) instanța a apreciat că scopul pedepselor aplicate inculpaților poate fi atins fără executarea acestora, atât față de modalitatea concretă de comitere, atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de încriminare, dar și față de persoana inculpaților (starea de sănătate, vârsta, lipsa antecedentelor penale, provin din familii organizate, se bucură de o bună reputație, sunt absolvenți de studii superioare).

S-a constatat de asemenea că suma de 17.000 lei utilizată la constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de inculpații N.D., D.G.și L.M. a provenit din fondul special al Direcției Naționale Anticorupție și a fost recuperată după realizarea actului juridic din 17 octombrie 2007.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs:

1. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, invocând în esență, astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris (f. 7– 17 dosar recurs) și concluziile orale ale procurorului de ședință:

- greșita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpata L.M. din complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.); s-a arătat că cei trei inculpați au conlucrat ca autor, respectiv complici, la comiterea infracțiunii de luare de mită, elaborând și derulând planul infracțional, asumându-și diferite sarcini pentru a asigura tradițiunea succesivă a folosului pretins și pentru diminuarea posibilităților de identificare sau administrare a probelor, probele administrate demonstrând implicarea inculpatei L.M. într-o activitate infracțională care a constat în participarea, ca și complice, alături de inculpata D.G. la săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul N.D., ajutând pe acest din urmă inculpat să pretindă și să primească de la denunțător o sumă de bani); s-a arătat, totodată, că în mod greșit nu au fost reținute prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, ci pe cele ale alin. (1) din același articol;

- greșita individualizarea a pedepselor aplicate inculpaților (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) sub aspectul modalității de executare cu privire la inculpații N.D. și D.G., precum și a cuantumului pedepsei, cu privire la inculpata L.M., față de gravitatea faptelor, circumstanțele reale și personale.

2. Inculpatul N.D., criticând-o astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris (f. 47– 55 dosar recurs) și concluziile orale ale apărătorului ales pentru:

- comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare greșite (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.), prin evaluarea subiectivă a probelor, contrar principiilor aflării adevărului și prezumției de nevinovăție,reținerea exclusivă a probelor ce dovedeau temeinicia acuzațiilor, interpretarea probelor doar în defavoarea inculpatului, inexistența probelor directe și concludente, absolutizarea și necenzurarea declarațiilor denunțătorului și a unora dintre declarațiile inculpatei L.M., interpretarea subiectivă a unor fragmente din convorbirea purtată la 9 octombrie 2007 între inculpat și denunțător.

- greșita aplicare a legii (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) prin greșita interpretare și aplicare a art. 467 C. proc. pen. (necoroborat cu art. 21 din Legea nr. 78/2000 și art. 90 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întocmirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante presupunând prealabila începere a urmăririi penale) și greșita interpretare și aplicare a art. 911 și următoarele C. proc. pen., neexistând o autorizație de interceptare a convorbirilor/întâlnirilor dintre inculpat și inculpata D.G.și nici între denunțător, inculpat și inculpata L.M.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2, raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

3. Inculpata D.G., criticâd-o astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului ales pentru:

- nelegala administrare a probelor, efectuarea nelegală a interceptărilor (autorizația fiind emisă pentru o altă cauză), fiind incidente prevederile art. 64 alin (2) C. proc. pen., interceptările date în lipsa unei autorizații fiind nule;

- nelegalitatea metodelor și mijloacelor folosite de organul de urmărire, prin provocarea săvârșirii infracțiunii, încălcarea dispozițiilor art. 68 C. proc. pen., inexistența infracțiunii de luare de mită pretins comisă de inculpatul N.D., deoarece nu a existat o acțiune de pretindere a unui folos, recurenta inculpată limitându-se la a-și ajuta o prietenă să obțină o audiență la procuror.

S-a solicitat admiterea recursului și achitarea inculpatei.

4. Inculpata L.M., criticând-o astfel după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris (f. 38 – 41 dosar recurs) și concluziile orale ale apărătorului ales pentru:

- desfășurarea, anterior constatării comiterii în flagrant a infracțiunii, a unor acte procesuale ce impuneau începerea urmăririi penale, astfel că se impunea ca inculpatei să îi fie aduse la cunoștință, de îndată, calitatea sa și drepturile procesuale, fiind deliberat încălcate dispozițiile art. 6 C. proc. pen., deoarece au fost efectate trei și nu o singură operațiune de prindere în flagrant, reducându-se riscul de refuz a primirii sumei de bani de către ceilalți inculpați;

- atitudinea de provocare a denunțătorilor în scopul prinderii în flagrant a inculpatelor;

- imixtiunea organului de urmărire în decizia infracțională a inculpatei, încălcarea dreptului la apărare al acesteia după realizarea flagrantului, lipsa intenției ca element al laturii subiective;

- provocarea săvârșirii infracțiunii și înscenarea flagrantului.

S-a solicitat admiterea recursului și achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție este, în parte, întemeiat, iar recursurile declarate de către inculpați nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din examinarea și reevaluarea actelor dosarului, prin rechizitoriul nr. 166/P/2007 din data de 18 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției au fost trimiși în judecată inculpații N.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, D.G. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și L.M. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prima instanță, în cursul cercetării judecătorești, a readministrat în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate probele administrate în faza de urmărire penală, precum și pe cele propuse în apărare de către inculpați, probe din a căror coroborare a reținut, în mod corect, situația de fapt, faptele săvârșite de către inculpați și vinovăția acestora.

Se reține în acest sens că denunțătorul M.C.C., pe fondul unui litigiu de natură comercială cu SC N.C. SRL, administrată de numitul D.T., a formulat împotriva acestuia, precum și față de numiții M.L., avocat în Baroul Prahova și M.F., administrator la SC P.C. SRL, o plângere penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. arătând că făptuitorii, cu ocazia derulării împotriva sus-numitului a unei proceduri judiciare de executare silită având ca obiect o creanță de 200.000 Euro, au falsificat mai multe acte care atestau efectuarea unor activități comerciale, iar, ulterior, au folosit înscrisurile falsificate în instanță pentru a-și susține pretențiile avansate.

Plângerea penală a fost înregistrată la data de 17 iulie 2007, sub nr. 354/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, fiind repartizată în lucru procurorului B.G., demersul judiciar constând în sesizarea parchetului având ca obiectiv suspendarea sau, după caz, lipsirea de eficiență a procedurii de executare silită.

M.C.C. și B.M. au sesizat că, în cursul lunii septembrie 2007, inculpata L.M. a afirmat că datorită relației apropiate cu procurorul B.G. a obținut de la aceasta promisiunea că va evita a dispune o soluție favorabilă, pretinzând un folos neindividualizat.

Prin încheierea de ședință nr.18 din 21 septembrie 2007 (vol. I, fil.188-190 dosar urmărire penală) și autorizațiile nr. 21, nr. 22, nr. 23, nr. 24, nr. 25 și nr. 26 din aceeași dată (vol. I, fil.191 - 196), Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a autorizat, conform art. 911și următoarele C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea audio și video, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21 septembrie 2007, până la 20 octombrie 2007 inclusiv, a convorbirilor purtate în mediul ambiental de către denunțătorii B.M. și M.C.C. sau de alte persoane cu învinuita L.M. și făptuitoarea B.G. ori cu alte persoane, în legătură cu fapta care face obiectul cauzei, a convorbirilor telefonice purtate de făptuitoarea B.G., a convorbirilor telefonice purtate de făptuitoarea L.M., a convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul B.M. de la postul telefonic utilizat de acesta, a convorbirilor telefonice purtate de denunțătorul M.C.C. de la postul telefonic utilizat de acesta, precum și autorizarea pentru luarea de imagini privind întâlnirile care vor avea loc între denunțătorii B.M. și M.C.C. cu făptuitoarele L.M. și B.G.

Astfel, se reține că inculpata L.M. a luat legătura în repetate rânduri cu denunțătorul M.C.C., căruia i-a relatat că are o relație de prietenie cu procurorul B.G., iar ulterior momentului la care procurorul a dispus, cu privire la plângerea formulată de denunțători, între altele, o soluție de disjungere și declinare a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a precizat denunțătorului M.C.C. că va continua demersurile, prin aceea că va lua legătura cu inculpata D.G., pentru ca dosarul să fie soluționat favorabil.

Din conținutul convorbirilor telefonice purtate la 27 septembrie 2007 și declarațiile inculpatelor L.M. și D.G. din 22, respectiv 24 octombrie 2007 (vol. II, f.100-109, fil.134-138), a rezultat că inculpata D.G. a fost informată despre existența dosarului constituit urmare plângerii denunțătorului, urmând să ia legătura cu procurorul N.D. pentru ca acesta să acorde o audiență inculpatei L.M. Denunțătorul a fost informat de către numita L.M. în mod constant cu privire la discuțiile purtate între cele două inculpate și între inculpata D.G. și procurorul N.D., inducându-se ideea că procurorul va imprima dosarului un curs favorabil, denunțătorul urmând să își exprime „recunoștința” față de acesta. La data de 9 octombrie 2007 denunțătorul și inculpata L.M. au avut o întâlnire cu inculpatul N.D., în biroul acestuia, privind eventualul parcurs de urmat în legătură cu plângerea anterior formulată de denunțător și referitor la posibilitatea redactării și transmiterea către denunțător a unei comunicări privind înregistrarea la parchet a plângerii sale. Într-o discuție purtată în aceeași zi între denunțător și inculpata L.M., aceasta i-a precizat că va lua legătura cu coinculpata D.G. pentru a afla ce pretenții are, la rândul său, procurorul. Ulterior, cele două inculpate au luat legătura telefonic, pentru ca în final, inculpata D.G. să îi spună coinculpatei că procurorul a lăsat la aprecierea ei natura folosului ce urma să fie remis (f. 362 – 363, vol. I, dosar urmărire penală). La data de 12 octombrie 2007 inculpata L.M. a luat din nou legătura cu inculpata D.G. pentru a verifica dacă procurorul a efectuat comunicarea necesară denunțătorului, iar inculpata D.G. a răspuns pozitiv, comunicarea fiind primită la data de 15 octombrie 2007.

Inculpata L.M. i-a comunicat denunțătorului M.C.C., la 10 octombrie 2007, că procurorul N.D. i-a transmis, prin intermediul inculpatei D.G., faptul că lasă la aprecierea inculpatei prim menționate stabilirea cuantumului sumei de bani pe care denunțătorul trebuia să o remită cu titlu de mită inculpatului, iar, în ziua de 15 octombrie 2007, inculpata L.M. s-a întâlnit cu M.C.C. pentru a clarifica subiectul referitor la folosul care trebuia dat procurorului N.D., în temeiul pretinderii avansate anterior de către acesta, dar care nu fusese particularizată până în acel moment (f.294-322, vol.I, dosar urmărire penală).

În cadrul acestui dialog ambiental, inculpata L.M. a subliniat față de denunțătorul M.C.C. certitudinea obținerii de către acesta, ca urmare a implicării procurorului N.D., a beneficiilor promise de inculpat cu ocazia întâlnirii din ziua de 09 octombrie 2007 și, pe fondul abordării problemei folosului care trebuia remis cu titlu de mită, sus-numita l-a întrebat pe interlocutor dacă s-a consultat în această privință cu martorul B.M., iar răspunsul denunțătorului a fost că martorul a opinat că propunerea trebuie să vină de la inculpata D.G., inculpata L.M. arătând că cei doi trebuie să se consulte cu privire la suma de bani ce trebuie remisă procurorului.

La aceeași dată denunțătorul a luat legătura cu martorul B.M., acesta din urmă exprimându-și opinia că, pentru început urmează a fi remisă suma de 4000 sau 5000 Euro, iar ulterior 10% din valoarea litigiului comercial dintre denunțător și persoanele reclamate (de 500.000 Euro), aspecte comunicate și inculpatei L.M.

În convorbirea purtată în mediul ambiental, în ziua de 17 octombrie 2007, între M.C.C. și L.M. (f.325-339, vol.I dosar urmărire penală), s-a evidențiat că suma de 17.000 lei, înmânată de denunțător, în acele circumstanțe, învinuitei, era destinată, cu titlu de mită, procurorului N.D., în legătură cu activitatea acestuia de instrumentare a dosarului privind plângerea denunțătorului precum și că respectivul folos urma să ajungă în posesia magistratului prin intermediul sus-numitei și a învinuitei D.G.. De asemenea, denunțătorul a reiterat față de L.M., ca și în cuprinsul convorbirii ambientale purtate cu aceasta în ziua de 15 octombrie 2007, că cei 17.000 lei reprezintă o primă tranșă a folosului pe care înțelegea să îl ofere procurorului N.D. și că, în situația în care acesta îl va ajuta să obțină un rezultat favorabil în dosarul său, are disponibilitatea de a-i mai da un procent reprezentând 10% din suma de 500.000 Euro.

Ulterior, inculpata L.M. a contactat-o telefonic, în prezența denunțătorului, pe inculpata D.G.pentru a-i remite suma de bani, coinculpata acceptând (f. 397, vol. I, dosar urmărire penală).

Suma de 17.000 lei a fost găsită de către organele de urmărire penală asupra învinuitei L.M., iar întrucât inculpata L.M. a acceptat să coopereze cu organele judiciare a fost interceptată și înregistrată, în aceeași zi (17 octombrie 2007), convorbirea purtată în mediul ambiental de către sus-numită cu inculpata D.G.din care a rezultat că inculpatul N.D. a fost informat că inculpata L.M. va veni cu ceva din partea denunțătorului; inculpata L.M. a precizat care este suma de bani ce urmează a fi predată inculpatului, care, după cum a susținut inculpata D.G., urma să îl ajute în continuare pe denunțător.

Inculpata D.G.a primit de la L.M. plicul în care se afla suma de 17.000 lei și a afirmat că se va duce imediat la procurorul N.D. pentru a-i da acestuia întreaga sumă, care a fost găsită de organele de urmărire asupra inculpatei, care a arătat destinația ei, fiind de acord să coopereze cu organele judiciare pentru stabilirea adevărului, fiind astfel înregistrată audio-video, conform art. 911 și următoarele C. proc. pen., convorbirea purtată în mediu ambiental, între inculpată și inculpatul N.D., față de susținerea inculpatei D.G.că inculpata L.M. dorește ca denunțătorul să fie ajutat în continuare, inculpatul arătând că va face ce a spus, nu mai puțin; totodată, inculpata a arătat că în pachetul pe care i l-a înmânat se află suma de 17.000 lei.

Față de aspectele anterior prezentate se contată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, pe baza probelor legal administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, fapta inculpatului N.D. realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită, acesta neopunându-se demersurilor realizate de către coinculpata D.G., de sprijinire a inculpatei L.M. în încercarea sa de a-l ajuta pe denunțător în soluționarea favorabilă a unui dosar penal în care era parte, nerespingând propunerea de a fi recompensat pentru sprijinul acordat și pe care urma să îl acorde și în viitor, chiar dacă a lăsat la aprecierea inculpatei L.M. stabilirea folosului ce trebuia să fie remis, intenția inculpatului fiind neechivocă și neputând fi înlăturată de susținerile din declarația dată în instanță (f. 32, vol. 1, dosar fond) în sensul că a făcut o glumă la momentul la care a spus că „dacă fac pe avocatul lui, vreau să beau și eu o cafea”. Astfel după cum s-a arătat și anterior, problema remiterii și apoi a individualizării folosului destinat inculpatului a fost abordată în repetate rânduri în discuțiiile purtate între denunțător și inculpata L.M., intre denunțător și martorul Breajăn Marian și apoi între inculpatele L.M. și D.G., aceasta din urmă fiind cea care a asigurat, în final, transmiterea efectivă a sumei de bani către inculpat, ca recompensare a activității acestuia de întocmire și asigurare a transmiterii cu celeritate către denunțător a comunicării de care acesta avea nevoie, actul realizat având evidentă legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului.

De asemenea, probele administrate dovedesc în mod cert că inculpata L.M. a desfăsurat, încă de la momentul formulării plângerii penale de către denunțător, demersuri în vederea sprijinirii acestuia în obținerea unei soluții favorabile, atât la unitatea de parchet la care plângerea a fost inițial înregistrată, cât și ulterior, prin contactarea inculpatei D.G.și apoi a procurorului de caz, pentru a se asigura de modul în care cererile denunțătorului se soluționează; totodată, aceeași inculpată a fost persoana care a asigurat legătura denunțătorului cu inculpata D.G., pentru ca suma de bani destinată inculpatului N.D. cu titlu de mită să parvină acestuia.

Față de cele expuse, se constată că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că fapta inculpatei D.G., constând în aceea că, în calitate de grefier șef secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești , l-a ajutat pe inculpatul N.D. procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, să pretindă, la începutul lunii octombrie 2007, de la denunțătorul M.C.C., un folos reprezentând o sumă de bani care inițial nu a fost particularizată în privința cuantumului, iar la data de 17 octombrie 2007, l-a ajutat pe același inculpat, folosindu-se și de complicitatea inculpatei L.M. să primească suma de 17000 lei de la M.C.C., în scopul anterior menționat, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită, iar fapta inculpatei L.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la date de mită.

Analizând recursurile declarate având în vedere situația de fapt anterior expusă, actele dosarului și probele administrate, se constată următoarele:

1. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție se constată că acesta este fondat doar în ceea ce privește critica referitoare la greșita reținere a incidenței, cu privire la fapta comisă de inculpata L.M., a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și nu a art. 7 alin. (2) din aceeași lege, cu consecința greșitei stabiliri a cuantumului pedepsei aplicate.

Legiuitorul, în conținutul art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare prevede că:

“(1) Fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control.

(2) Fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani”.

Sub acest aspect, al activității infracționale a inculpatei L.M. se impune a se constata că activitatea sa de complice la infracțiunea de dare de mită a fost derulată în condițiile reglementate de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât aceasta a acordat ajutor uneia din persoanele cu atribuții de urmărire a infracțiunilor, calitate circumscrisă alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 78/2000. Totodată, se constată că activitățile desfășurate de către inculpată și care realizează latura obiectivă a infracțiunii privesc, după cum s-a motivat și anterior, infracțiunea de dare de mită comisă de către denunțător, față de care a operat cauza de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen.

Rezultă așadar că față de reținerea cu privire la fapta comisă de inculpata L.M. a prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, urmează a se reindividualiza cuantumul pedepsei aplicată acesteia, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. Se reține sub acest aspect că fapta inculpatei, de sprijinire a denunțătorului în acțiunile sale având ca scop transmiterea sumei de 17 000 lei căte inculpatul N.D., pentru ca acesta, în calitatea avută, de procuror, să facă demersurile necesare soluționării în favoarea denunțătorului a plângerii penale anterior formulată de către acesta realizează, sub aspect obiectiv și subiectiv conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de dare de mită, comisă în condițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Așa fiind, având în vedere activitatea efectiv realizată de către inculpată, acțiunile desfășurate sistematic de către aceasta, perseverența în realizarea scopului inițial, de ajutare a denunțătorului în obținerea unei soluții favorabile cu privire la plângerea penală formulată, precum și calitatea specială, de magistrat a persoanei destinatar al foloaselor pe care denunțătorul le-a oferit și dat, în final, inculpata va fi condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Se apreciază că modalitatea de executare a pedepsei a fost în mod just individualizată de către prima instanță și va fi menținută de către instanța de recurs, având în vedere că scopul pedepsei, astfel după cum acesta este reglementat de prevederile art. 52 C. pen. poate fi atins și fără privare de libertate, condamnarea, în sine, reprezentând un avertisment suficient pentru inculpată, pentru a atinge finalitatea de reeducare și prevenire a comiterii de noi infracțiuni.

Așa fiind, se constată ca fiind nefondate criticile parchetului referitoare la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpata L.M. din complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la critica referitoare la greșita individualizarea a pedepselor aplicate inculpaților sub aspectul modalității de executare cu privire la inculpații N.D. și D.G., se reține că și aceasta este nefondată.

Prima instanță a dat o corectă interpretare și aplicare prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen., la stabilirea cuantumului pedepsei având în vedere activitatea infracțională concret desfășurată de către inculpați, precum și gravitatea faptelor, rezonanța socială a acestora, privită mai ales prin prisma calitățiii, funcției și atribuțiilor de serviciu deținute, ca procuror, de către inculpatul N.D., care, prin fapta comisă a adus atingere credibilității instituției pe care o reprezenta.

Astfel, în mod întemeiat s-a constatat că pronunțarea soluției de condamnare și executarea pedepsei, chiar fără privare de libertate, conduc la realizarea scopului educativ și preventiv al sancțiunii, având în vedere și profilul moral, conduita și poziția inculpaților.

2. Referitor la recursul declarat de către inculpatul N.D. se constată următoarele:

Cu privire la critica vizând comiterea de către prima instanță a unei grave erori de fapt și greșita evaluare a probelor se reține că prima instanță, cu respectarea dispozițiilor art. 62 C. proc. pen. și art. 63 C. proc. pen., a avut rol activ în lămurirea cauzei pe bază de probe, formându-și convingerea în urma examinării ansamblului material probator și reținând exclusiv probele care se coroborau, înlăturând, motivat, restul probelor.

În mod just prima instanță a apreciat că în mod neechivoc inculpatul a pretins și apoi primit suma de 17.000 lei de la denunțător, intenția acestuia rezultând în mod cert din conținutul transcrierii înregistrărilor convorbirilor purtate între inculpați și aceștia și denunțător. Astfel, chiar dacă nu a pretins în mod direct un folos denunțătorului, cu ocazia întrevederii din data de 9 octombrie 2007, inculpatul a lăsat la aprecierea inculpatei L.M. natura folosului ce urma a fi primit, astfel după cum rezultă din convorbirea purtată între inculpata arătată și inculpata D.G. (f. 362 – 363, vol. I, dosar urmărire penală), precum și din declarațiile acestora (f. 97 – 109, 132 – 138 vol. II, dosar urmărire penală). Față de aceste aspecte, apărarea inculpatului (în declarația dată în fața primei instanțe) în sensul că, în glumă, a spus că vrea să bea o cafea, pentru consultanța oferită denunțătorului apare ca nerelevantă și în mod similar cea privind necircumscrierea între atribuțiile sale de serviciu a eliberării comunicării către denunțător, după cum s-a motivat și anterior. Așa fiind, pretinsele neconcordanțe, relevate de către recurentul inculpat, privind declarațiile din 9 și 15 octombrie 2007 ale denunțătorului, precum și împrejurarea că discuțiile dintre inculpata L.M. și denunțător cu privire la folosul ce trebuia oferit procurorului nu constituie o dovadă directă că acesta a pretins respectivul folos nu sunt apte a determina o concluzie contrară celei anterior prezentată, corect reținută de instanță.

Referitor la posibilitatea ca, în realitate, inculpata L.M. să nu fi întreprins demersuri în ceea ce îl privește, această ipoteză, prezentată de inculpat nu este susținută, având în vedere conținutul convorbirilor purtate de inculpatele L.M. și D.G., anterior datei de 5 octombrie 2007 (la care inculpata L.M. s-a prezentat la biroul procurorului), discuția purtată de inculpat și denunțător și nu în ultimul rând acceptarea și primirea de către inculpat a folosului, constând într-o sumă de bani, despre care, după cum rezultă din convorbirea dintre acesta și inculpata D.G., cunoștea că provine de la denunțător.

Se reține, de asemenea, că aprecierile recurentului inculpat privind inexistența vreunor promisiuni făcute denunțătorului și a contradictorialității declarațiilor date sub acest aspect de denunțător la 9, 15 și, respectiv 17 octombrie 2007 nu se susțin, realizarea laturii subiective a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță nefiind condiționată potrivit normei de incriminare de o acțiune de promitere a îndeplinirii unei atribuții de serviciu, sugerarea unei conduite (cum este cazul în speță) fiind suficientă pentru a forma convingerea denunțătorului în legătură cu atitudinea inculpatului.

Cu privire la critica vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 467 C. proc. pen., în sensul că pentru realizarea flagrantului se impunea începerea, în prealabil, a urmăririi penale se constată, după cum a reținut în mod just și prima instanță, că prevederile legale incidente și la care a făcut referire și inculpatul nu reglementează obligația începerii urmăririi penale anterior constatării infracțiunii flagrante, fiind practic imposibilă realizarea a unui atare act procedural înainte de a se constata însăși comiterea faptei penale. Așadar, procesul-verbal legal încheiat de constatare a infracțiunii flagrante (f. 162 – 165, volumul I dosar urmărire penală) se subsumează etapei actelor premergătoare efectuate în cauză potrivit art. 224 C. proc. pen., căpătând relevanță probatorie prin consemnarea rezultatului activității în cuprinsul unui proces-verbal, momentul și condițiile constatării infracțiunii flagrante comisă de către inculpat neproducând o vătămare drepturilor procesuale ale acestuia.

Criticile referitoare la nelegala efectuare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor din datele de 17 și 9 octombrie 2007 se constată că sunt nefondate, deoarece acestea au fost realizate cu respectarea prevederilor art. 911 – art. 915 C. proc. pen., în baza autorizației nr. 26 din 21 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ( f.188 vol. I, dosar urmărire penală) în care sunt autorizate convorbirile purtate în mediul ambiental de către denunțătorii B.M. și M.C.C. sau alte persoane cu făptuitoarea L.M. ori cu alte persoane.

3. Cu privire la recursul declarat de inculpata D.G.se rețin următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs constând, în esență, în modalitatea nelegală de administrare a probelor și efectuarea nelegală a interceptărilor convorbirilor se constată, după cum s-a motivat și în cele ce preced, că interceptările convorbirilor purtate între inculpați au fost realizate legal, în etapa actelor premergătoare, rezultatul activității desfășurate fiind consemnat în cuprinsul unui proces-verbal, astfel după cum prevede art. 224 alin. (1) și (3) C. proc. pen. Totodată, înregistrările convorbirilor s-au bazat, potrivit art. 911 – art. 915 C. proc. pen. pe autorizația nr. 26 din 21 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ( f.188 vol. I, dosar urmărire penală) în care sunt autorizate convorbirile purtate în mediul ambiental de către denunțătorii B.M. și M.C.C. sau alte persoane cu făptuitoarea L.M. ori cu alte persoane, fiind irelevantă împrejurarea că inițial autorizația a privit și o altă persoană.

Criticile referitoare la caracterul nelegal al metodelor folosite de organul de urmărire care a provocat comiterea faptei, inexistența unei acțiuni de pretindere a unui folos de către inculpatul N.D. și nici a infracțiunii reținută în sarcina recurentei inculpate se constată că sunt nefondate.

După cum întemeiat a reținut și prima instanță, în cauză nu a existat nicio provocare, rezoluțiile infracționale ale inculpaților preexistând momentului la are organul de urmărire a constatat comiterea, în flagrant, a infracțiunii și fiind dovedite, astfel după cum s-a arătat și anterior, organul de urmărire limitându-se la a constata comiterea faptei, aducând la cunoștință inculpatei posibilitatea de a colabora și consecințele acesteia. Se constată, totodată, că afirmațiile apărării în sensul că fapta coinculpatului N.D. nu a existat și deci nici cea a inculpatei nu se susțin și sunt contrazise de probele dosarului din care rezultă că inculpata a intermediat și ajutat pe inculpatul N.D. în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, transmitându-i pretențiile și în final predându-i suma de bani dată de denunțător cu titlu de mită.

4. Cu privire la recursul declarat de inculpata L.M. se constată următoarele:

Criticile invocate și care privesc în esență neînceperea urmăririi penale anterior constatării comiterii în flagrant a infracțiunii imputată inculpatei, încălcarea dreptului la apărare al acesteia, provocarea de către denunțător și organul de urmărire la săvârșirea faptei sunt neîntemeiate și au fost, în parte, analizate în cele ce preced.

După cum s-a arătat și anterior, prevederile legale incidente nu reglementează obligația începerii urmăririi penale anterior constatării infracțiunii flagrante, fiind practic imposibilă realizarea a unui atare act procedural înainte de a se constata însăși comiterea faptei penale, având în vedere și specificul faptelor astfel constatate, procesul-verbal legal încheiat, de constatare a infracțiunii flagrante (f. 103–108, volumul I dosar urmărire penală) în etapa actelor premergătoare căpătând relevanță probatorie prin consemnarea rezultatului activității în cuprinsul unui proces-verbal. Se reține, totodată, că momentul și condițiile constatării infracțiunii flagrante comisă de către inculpată nu a adus atingere drepturilor sale procesuale, neavând calitatea de învinuit (după cum, de altfel reiese și din mențiunile cuprinse în procesul-verbal încheiat la 17 octombrie 2007, în care recurenta inculpată este desemnată cu denumirea de „persoana în cauză”) spre a deveni incidente reglementările legale privind drepturile și obligațiile acestuia în cursul procesului penal, neexistând obligația asigurării la acel moment a apărării.

Relativ la pretinsa influențare și provocare a inculpatei să săvârșească fapta se constată că rezoluția infracțională a acesteia îi aparține în exclusivitate și este prealabilă intervenției organului de urmărire (care, de altfel, s-a limitat la constatarea comiterii infracțiunii flagrante și la punerea în vedere inculpatei a posibilității de a colabora), în cauză neexistând o activitate de provocare în sensul sugerat de către inculpată.

Pentru considerentele ce preced, se constată că, în parte, recursul parchetului este întemeiat, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 2, lit. d) C. proc. pen., acesta va fi admis, va fi casată sentința recurată, numai cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în referire la infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., privind pe inculpata L.M., a cuantumului pedepsei aplicate acesteia, precum și a termenului de încercare a modalității de executare a pedepsei, iar în rejudecare, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, se va dispune condamnarea inculpatei L.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită.

Se va face aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a), teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de cinci ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpată și care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.D., D.G.și L.M. împotriva aceleiași sentințe.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat fiecare recurent inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva sentinței nr. 1662 din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 11823/1/2007.

Casează sentința mai sus menționată numai cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în referire la infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., privind pe inculpata L.M., a cuantumului pedepsei aplicate acesteia, precum și a termenului de încercare a modalității de executare a pedepsei.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, condamnă pe inculpata L.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită.

Face aplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a), teza a-II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de cinci ani, care reprezintă termen de încercare pentru inculpată și care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.D., D.G. și L.M. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă fiecare recurent inculpat la plata sumei de câte 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 mai 2011.