Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 25/2011 AI generated

Excessive appeal against a final criminal judgment: prohibition of multiple ordinary appeals under the principle of legal remedy unity

Case Number Decizia nr. 25/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Nine-Judge Panel) dismissed the petitioner's appeal as inadmissible and ordered him to pay 400 lei in judicial fees to the state, leaving the prior Supreme Court decision that had rejected his previous appeal fully in force. The dispute arose when the petitioner, after his complaint against a public prosecutor's non-prosecution decision was rejected at the first-instance court, on appeal, and by the Supreme Court on appeal review, filed yet another appeal against the Supreme Court's final decision dismissing his prior appeal as inadmissible. The court held that the new appeal was barred because the underlying judgment was already final and executable; pursuant to the penal code provisions governing appeals (specifically Art. 3851 and Art. 417), the system of criminal jurisdiction strictly limits ordinary appeals to specific non-final judgments and establishes the principle of the unity of appeal, meaning the right to appeal is extinguished upon its exercise and no further ordinary legal remedies lie against a final decision rendered by the Supreme Court as an appellate instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 417 C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen; Excessive appeal against a final criminal judgment: prohibition of multiple ordinary appeals under the principle of legal remedy unity: The dispute arose when the petitioner, after his complaint against a public prosecutor's non-prosecution decision was rejected at the first-instance court, on appeal, and by the Supreme Court on appeal review, filed yet another appeal against the Supreme Court's final decision dismissing his prior appeal as inadmissible. The court held that the new appeal was barred because the underlying judgment was already final and executable; pursuant to the penal code provisions governing appeals (specifically Art. 3851 and Art. 417), the system of criminal jurisdiction strictly limits ordinary appeals to specific non-final judgments and establishes the principle of the unity of appeal, meaning the right to appeal is extinguished upon its exercise and no further ordinary legal remedies lie against a final decision rendered by the Supreme Court as an appellate instance.

Keywords

AI generated
judicial review unity of the legal order code of criminal procedure limitation unity cassation review legal fees

Cited Legislation

AI generated
art. 417 C. proc. pen
a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petentul R.V.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
art. 3851 C. proc. pen
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen
Basis for dismissing the appeal as inadmissible due to the challenge of a final judgment.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal as inadmissible due to the challenge of a final judgment.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6947.9/279/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei penale nr. 299 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin sentința penală nr. 739 din 17 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.V. împotriva rezoluției nr. 2707/P/2007 din 13 august 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 103/RP din 19 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția penală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 299 din 13 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei ultime decizii, petentul R.V. a declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 22 noiembrie 2010, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petentul R.V.

Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată în soluționarea plângerii împotriva rezoluției de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanței de fond.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de față.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul declarat de către petentul R.V., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 3065 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6947.9/279/2007, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de același petent împotriva deciziei penale nr. 299 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petent împotriva deciziei penale nr. 103/RP din 19 martie 2010 a Tribunalului Neamț, secția penală, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 739 din 17 decembrie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.

În consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva deciziei nr. 3065 din 8 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6947.9/279/2007.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.