Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 230/2011 AI generated

Petition for revision of a final criminal decision declaring an appeal inadmissible rejected as legally impermissible and not a judgment on the merits

Case Number Decizia nr. 230/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a panel of nine judges, dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject her petition for revision as inadmissible and ordering the appellant to pay 300 lei in judicial costs. The dispute concerned a criminal procedure where the appellant sought to revise a final decision from the High Court that had previously declared her appeal against an appellate court ruling inadmissible; she argued that the underlying proceedings were flawed. The court held that the target decision did not constitute a judgment on the merits (a "sentence" resolving the charge) as required by Articles 393 and 345 of the Code of Criminal Procedure, which are prerequisites for the extraordinary remedy of revision, and further ruled that the requested revision was legally impermissible because the challenged decision resulted from a complaint filed under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure, a type of proceeding for which the law does not provide for revision, in accordance with the constitutional principle in Article 129 limiting appeals to those expressly provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 394 C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 393 C. proc. pen, art. 345 alin. (1) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 129 din Constituția; Petition for revision of a final criminal decision declaring an appeal inadmissible rejected as legally impermissible and not a judgment on the merits: The dispute concerned a criminal procedure where the appellant sought to revise a final decision from the High Court that had previously declared her appeal against an appellate court ruling inadmissible; she argued that the underlying proceedings were flawed. The court held that the target decision did not constitute a judgment on the merits (a "sentence" resolving the charge) as required by Articles 393 and 345 of the Code of Criminal Procedure, which are prerequisites for the extraordinary remedy of revision, and further ruled that the requested revision was legally impermissible because the challenged decision resulted from a complaint filed under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure, a type of proceeding for which the law does not provide for revision, in accordance with the constitutional principle in Article 129 limiting appeals to those expressly provided by law.

Keywords

AI generated
criminal revision proceedings constitutional revision judicial law constitutional principle extraordinary revision appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 394 C. proc. pen
(1) și art. 394 C. proc. pen.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând hotărârea atacată, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
art. 393 C. proc. pen
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petentă nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen., deoarece nu conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispozițiilor art.
art. 345 alin. (1) C. proc. pen
pen., deoarece nu conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că "Instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".
art. 2781 C. proc. pen
Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C.
art. 129 din Constituția
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis cited for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 220 din 12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8549/1/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta G.F. împotriva deciziei penale nr. 3272 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu conține o rezolvare a fondului cauzei, potrivit dispozițiilor art. 393 alin. (1) și art. 394 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs revizuenta G.F.

Examinând hotărârea atacată, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 393 hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal, rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În cauză, revizuenta G.F. a formulat cererea, solicitând revizuirea deciziei nr. 3272 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 791/R din 5 august 2009 a Curții de Apel Timișoara.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petentă nu îndeplinește condițiile art. 393 C. proc. pen., deoarece nu conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dispozițiilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care stipulează că "Instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal".

Mai mult decât atât, revizuenta nu a invocat critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât, în situația contrară s-ar contraveni dispozițiilor procesuale menționate și principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Criticile recurentei revizuente reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Așadar, soluția primei instanțe, de respingere, ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentă împotriva deciziei nr. 3272 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, este legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.F. împotriva sentinței nr. 220 din 12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8549/1/2009.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuentă va fi obligată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta G.F. împotriva sentinței nr. 220 din 12 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8549/1/2009.

Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.