Irrevocability of peremption decisions and jurisdictional limits of the 9-judge panel in successive appeals against non-appealable orders

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5549 din 14 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorii B.L. și B.W. împotriva Deciziei nr. 5432 din 2 iunie 2006, pronunțată de aceeași instanță.

Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că, prin Încheierea de la 3 mai 2007, s-a dispus suspendarea judecării contestației în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa părților.

În condițiile în care, soluționarea contestației în anulare a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând că, în speță, a operat perimarea.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorii B.L. și B.W. au declarat recurs.

Prin Decizia nr. 793 din 19 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 5108/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, recursul a fost respins, ca inadmisibil.

Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei atacate că, legea procesual civilă, prin dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ., stabilește că „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Astfel, s-a subliniat că hotărârea atacată, nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 253 alin. (2) C. proc. civ., fiind irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., deci nesusceptibilă de reformare, în conformitate cu precitatele dispoziții legale și cu principiul unicității acestei căi de atac.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, B.L. și B.W. au declarat un nou recurs, cererea nefiind însoțită de dovezile privind plata anticipată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, potrivit dispozițiilor art. 3021 pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 541 din 14 iunie 2010, a anulat recursul ca netimbrat, reținând incidența prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a normelor de aplicare a acestui din urmă act normativ.

La data de 16 iunie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs B.L. și B.W., invocând considerente legate de fondul cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 720 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și cu faptul că hotărârea atacată este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă decizii, la data de 1 noiembrie 2010, au declarat din nou, recurs, recurenții B.L. și B.W., susținând că, în mod eronat, instanțele au validat listele de plată a cotelor de întreținere pentru Blocul C48, precum și procesele-verbale ale Adunării generale a proprietarilor și încheierea de constituire a asociației, a Judecătoriei sectorului 6 București, cu toate că, aceste acte sunt false și dosarul trebuie „suspendat și trimis la Parchet”.

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de aceeași recurenți B.L. și B.W. împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Hotărârea atacată de recurenți a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenții B.L. și B.W., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B.L. și B.W. împotriva Deciziei nr. 720 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.