Abuse of office and negligence in service allegations arising from disciplinary sanction procedure
Legislator summary
AI generatedThe Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that rejected the complaint against the prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings, and ordered the appellant to pay 400 lei in judicial costs. The dispute centered on whether three senior police officials committed abuse of office and negligence in service by subjecting the appellant to a disciplinary sanction involving salary reduction and a lower job rank, which the appellant alleged was not legally provided for and resulted from abusive hierarchical conduct. The court held that the prosecutors correctly identified the absence of criminal intent and harm to legal interests, noting that the disciplinary procedure complied with internal administrative regulations, the sanction was effective subsequent to the proper rejection of the complaint by the superior hierarchical authority, and the appellant's prior civil action had already restored his rights and salary, thereby rendering the criminal allegations unsupported by the requisite elements of the offenses under Articles 246 and 249 of the Penal Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 249 C. pen, art. 2781 alin. (1) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 289 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Abuse of office and negligence in service allegations arising from disciplinary sanction procedure: The dispute centered on whether three senior police officials committed abuse of office and negligence in service by subjecting the appellant to a disciplinary sanction involving salary reduction and a lower job rank, which the appellant alleged was not legally provided for and resulted from abusive hierarchical conduct. The court held that the prosecutors correctly identified the absence of criminal intent and harm to legal interests, noting that the disciplinary procedure complied with internal administrative regulations, the sanction was effective subsequent to the proper rejection of the complaint by the superior hierarchical authority, and the appellant's prior civil action had already restored his rights and salary, thereby rendering the criminal allegations unsupported by the requisite elements of the offenses under Articles 246 and 249 of the Penal Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Provision cited to impose the obligation to pay judicial costs to the state.
Full text
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1947 din 18 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluției nr. 372/P/2009 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 372/P/2009 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.N. – general de poliție în rezervă; V.P. – chestor de poliție în rezervă și F.C. – chestor de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 597/283/II/2/2009 din 15 iunie 2009.
Procurorii au reținut că, având în vedere lipsa unei vătămări aduse intereselor legale ale unei persoane, precum și lipsa vreunui element care să contureze intenția, ca formă a unei pretinse vinovății cu care să se fi acționat în cauză împotriva comisarului șef V.M., de către superiorii ierarhici competenți, în cadrul desfășurării procedurii disciplinare, se constată lipsa unora din elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau de neglijență în serviciu.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 372/P/2009 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1947 din 18 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că în mod legal și temeinic s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaților, având în vedere incidența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.
Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul V.M. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații B.N. – general de poliție în rezervă; V.P. – chestor de poliție în rezervă și F.C. – chestor de poliție, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) din O.M.A.I. nr. 400/2004 cu modificările ulterioare „sancțiunea disciplinară poate fi contestată, prin cerere scrisă, adresată de polițistul cercetat, șefului ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea ...", iar asupra contestației, șeful ierarhic superior se pronunță prin decizie motivată, în termen de 15 zile [alin. (5) al aceluiași articol].
În structura ierarhică a Ministerului Administrației și Internelor, superior ierarhic secretarului general (la acea dată B.N.) era ministrul.
Ulterior depunerii contestației împotriva dispoziției de sancționare semnată de directorul general al Direcției generale management resurse umane, aceasta, împreună cu celelalte documente, au fost trimise la Corpul de control al ministrului pentru analiza motivelor contestației.
Rezultatul verificărilor a fost materializat într-un raport întocmit de Corpul de control, semnat de chestorul M.C. și aprobat prin semnătura secretarului general - chestor general B.N.
Pe baza raportului anterior menționat, Ministerul Administrației și Internelor a emis ordinul de respingere a contestației formulate de V.M.
Înalta Curte mai constată, de asemenea, că aplicarea efectivă a sancțiunii disciplinare prin plata unui salariu diminuat s-a produs începând cu salariul din luna martie 2007, deci în luna ulterioară emiterii atât a dispoziției de sancționare (14 februarie 2007), cât și a ordinului prin care s-a respins de către șeful ierarhic superior contestația împotriva dispoziției de sancționare (28 februarie 2007), iar modul de calcul a avut la bază dispoziția nr. II/291 din 14 februarie 2007 a chestorului V.P.C. - director general al Direcției generale management resurse umane.
Petentul V.M. a formulat contestație, acțiunea acestuia fiind respinsă de către instanțele de judecată, ca nefondată, iar acesta a fost repus în drepturi ca ofițer specialist principal cu salarizarea corespunzătoare, începând cu luna ianuarie 2009.
Înalta Curte mai reține că, în mod corect, prima instanță a reținut că petentul a avut o atitudine speculativă și subiectivă în ceea ce privește susținerea potrivit căreia sancțiunea disciplinară de „trecere într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv de ofițer specialist, corespunzătoare gradului de comisar șef, nu este prevăzută de legea penală (în sensul că nu s-a respectat, formal, exprimarea din textul de lege).
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații B.N. – general de poliție în rezervă; V.P. – chestor de poliție în rezervă și F.C. – chestor de poliție, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 372/P/2009 din 7 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinței nr. 1947 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5862/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.