Challenge to refusal to initiate criminal proceedings for alleged abuse of office in anticorruption investigation

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1509 din 29 septembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M. împotriva rezoluției nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art.10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.D. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen.; R.T. – ofițer de poliție judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenției Domeniilor Statului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 161/II-2/2009 din 27 martie 2009.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1509 din 29 septembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea penală a acestora.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul C.M. a declarat recurs.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații C.D. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen.; R.T. – ofițer de poliție judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenției Domeniilor Statului, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul C.M. a formulat mai multe plângeri penale prin care îl acuza pe procurorul D.C. și pe ofițerul de poliție R.T. de exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, de cercetare abuzivă și de întocmire a unui rechizitoriu aflat într-o evidentă discordanță cu situația reală de fapt.

De asemenea, petentul a reclamat și faptul că președintele A.D.S, D.D., ar fi contribuit la comiterea faptelor de către cei doi anchetatori, prin constituirea abuzivă ca parte civilă a instituției pe care o reprezenta.

Înalta Curte, constată că, deși petentul a depus la dosar înregistrări audio realizate prin mijloace proprii, reprezentând discuții purtate cu procurorul D.C., cu prilejul audierilor în cauza penală, din examinarea lor sub aspect probator nu s-a confirmat faptul că magistratul ar fi intervenit personal pentru ca generatorul electric, proprietatea petentului, să-i fie remis lui T.V., cumnat al magistratului intimat.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată și faptul că formularea denunțului a survenit după o perioadă mare de timp, în contextul finalizării anchetei privitoare la denunțător chiar de către procurorul acuzat de acesta.

Analizând modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în cauză, măsurile dispuse de procuror și actul de sesizare a instanței, Înalta Curte constată că toate actele de urmărire penală s-au circumscris unui cadru procesual legal, singura instituție abilitată să se pronunțe asupra vinovăției petentului C.M. fiind instanța de judecată.

În ceea ce îl privește pe reprezentantul A.D.S., D.D., Înalta Curte constată că acesta a solicitat oficial, în cauza penală respectivă, despăgubiri civile în beneficiul instituției pe care o conducea, fapt ce nu este de natură să atragă răspunderea sa penală, având în vedere că instanța de judecată este cea care urmează să aprecieze și să dispună cu privire la legalitatea și temeinicia acestei cereri.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații C.D. – procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 250 alin. (2), art. 266 și art. 289 C. pen.; R.T. – ofițer de poliție judiciară din cadrul Biroului Teritorial Anticorupție Slobozia, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 266 C. pen.; D.D. – fost președinte al Agenției Domeniilor Statului, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art.132 din Legea nr.78/2000, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 138/P/2008 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Corupției este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.M. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.M. împotriva sentinței nr. 1509 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3608/1/2009.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.