Criminal liability of judicial inspectors for performing statutory review duties and rejecting abuse of office claims based on dissatisfaction with procedural outcomes

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1868 din 19 noiembrie 2010 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.D.V. împotriva Rezoluției nr. 824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător T.C.M. - inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 7671/3485/II-2/2010 din 20 septembrie 2010.

Procurorii au stabilit că nu se poate reține că magistratul-intimat nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentei.

În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat, în termen legal, plângere împotriva Rezoluției nr. 824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Sentința nr. 1868 din 19 noiembrie 2010 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis fapte care să atragă răspunderea sa penală.

Împotriva acestei sentințe, petenta I.D.V. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului și casarea sentinței atacate, susținând că „nu i-au fost respectate drepturile atât de către intimata T.C.M., cât și de către instanța de fond.”

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat T.C.M. - inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen.

În cauza de față, magistratul intimat T.C.M., inspector șef al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și-a exercitat atribuțiile cu care a fost învestit, reanalizarea soluțiilor date de magistrați putându-se realiza doar în condițiile strict prevăzute de dispozițiile art. 278 - 2781 C. proc. pen., iar nu prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistraților care le-au pronunțat/soluționat, ori prin formularea unor plângeri penale împotriva inspectorilor din cadrul inspecției judiciare, în cazul în care petenta este nemulțumită de soluțiile date de aceștia la sesizările făcute.

Faptul că soluția dată nu este cea dorită de petentă nu echivalează cu săvârșirea unor infracțiuni de către persoana care a dispus respectiva soluție.

Mai mult decât atât, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petenta a uzat deja de căile de atac prevăzute de art. 278 - art. 2781 C. proc. pen., iar după ce acestea au fost epuizate, a uzat și de calea prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv sesizarea Comisiilor de disciplină din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Criticile recurentei petente reiau, în esență, aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva Rezoluției nr. 824/P/2010 din 5 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.D.V. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.D.V. împotriva Sentinței nr. 1868 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 8048/1/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2011.