Inadmissibility of extraordinary appeal where five-judge panel exempted from citing parties under specific procedural rules.

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 136 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B.E. împotriva Deciziei nr. 4201 din 8 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1067/35/2010.

Împotriva acestei încheieri contestatorul B.E. a formulat contestație în anulare, susținând că, în mod nelegal, nu a fost citat la judecarea recursului, fiind astfel în imposibilitate de a-și formula apărarea, respectiv a propune probe.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen. poate fi introdusă de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 7 mai 2012, iar contestatorul a introdus contestația în anulare la data de 11 mai 2012.

Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.”

Potrivit dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, „completul de 5 judecători examinează admisibilitatea recursului în camera de consiliu, fără citarea părților.”

Raportând acest caz de contestație în anulare la dispozițiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, judecarea recursului s-a realizat potrivit dispozițiilor legale sus-menționate.

Așadar, cazul de contestație prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au fost calificate susținerile contestatoarelor, nu este incident în speța de față.

Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva Încheierii penale nr. 136 din 7 mai 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul 12614/1/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva Încheierii penale nr. 136 din 7 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 2614/1/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2012.