Criminal annulment appeal dismissed for statutory time-bar and failure to allege limited admissible grounds

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010 au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții B.C. și C.B. împotriva Încheierii nr. 317 din 2 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei decizii petenții B.C. și C.B. au formulat contestație în anulare, fără a indica niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Examinând în principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data de 22 noiembrie 2010, iar petenții B.C. și C.B. au introdus contestația în anulare la data de 19 martie 2012 (conform datei poștei), termenul de 30 de zile împlinindu-se la data de 21 decembrie 2010, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Criticile de fond ale soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici celelalte aspecte invocate de contestatori nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Întrucât contestatorii au formulat contestație în anulare cu depășirea termenului de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere, încălcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., iar criticile acestora nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de aceștia.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.C. și C.B. împotriva Deciziei nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.C. și C.B. împotriva Deciziei nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2012.