Inadmissibility of successive appeals for nullity against a final nullity decision under Article 392 C. proc. pen.

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 452/1/2012 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei nr. 426 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin decizia penală nr. 426 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 305 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 5399/1/2011; a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanța a constatat că prin decizia penală nr. 305 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 5399/1/2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 127 din 30 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Cu privire la noua cerere de contestație în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 426 din 19 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în motivarea căreia contestatorul a invocat critici privind netemeinicia, nelegalitatea și neconstituționalitatea hotărârii atacate, precum și cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen. instanța a constatat că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă.

Astfel, instanța a constatat că cererea nu are ca obiect o hotărâre judecătorească pronunțată în recurs și de asemenea, criticile invocate de contestator, care privesc nelegalitate, netemeinicia și „neconstituționalitatea” hotărârii atacate, pronunțată în soluționarea unei alte cereri de contestație în anulare, anterior formulată de către contestator nu pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, contestatorul B.I. a formulat o nouă cerere de contestație în anulare, invocând cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a), b), c), d), e) C. proc. pen. și solicitând trimiterea cauzei „instanței competente să judece cauza pe fond”.

Înalta Curte, examinând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 386 și următoarele C. proc. pen., constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul B.I. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 452/1/2012 este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală mai sus menționată a fost respinsă ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei nr. 426 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de atac a contestației în anulare.

În cauză, contestatorul B.I. a formulat în mod repetat cereri de contestație în anulare împotriva deciziilor având ca obiect cereri de contestație în anulare anterior respinse de către instanță.

Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare de o instanță de recurs nu sunt supuse unei alte căi extraordinare de atac a contestației în anulare, ele fiind definitive.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la o nouă contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, tot în contestație în anulare, stingându-se prin exercitare, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor contestații în anulare împotriva unei decizii pronunțată în contestație în anulare este exclusă.

Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speță, hotărârea contestată are ca obiect soluționarea unei alte cereri de contestație în anulare formulată de contestator, dobândind caracter definitiv și, prin urmare, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar prin promovarea unei noi contestații în anulare, obiectul căii de atac promovate neconstituindu-l o hotărâre pronunțată în recurs, după cum impun dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Înalta Curte reține, totodată, că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul B.I.

S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 85 din 5 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 Judecători în dosarul nr. 452/1/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2012.