Proportionality of preventive detention in corruption cases: replacement based on equitable treatment of co-accused and health grounds

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 martie 2012, la dosarul de fond al cauzei s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată pe seama inculpatului S.C.M. de apărătorul ales al acestuia.

Prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar - cerere în care inculpatul a învederat în mod expres faptul că are cunoștință de prevederile art. 16010 C. proc. pen. - s-a învederat că, după ce se va constata admisibilitatea în principiu a acesteia, se va putea reține cu ușurință faptul că petentul inculpat nu se află în niciuna dintre situațiile avute în vedere de legiuitorul român în al II-lea alineat al art. 1602 C. proc. pen.

S-a învederat că, conform deciziei nr. 17/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, într-o a doua etapă, cea a temeiniciei cererii, instanța verifică: condițiile reținute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., privind dalele din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat: a) să săvârșească alte infracțiuni, b) că acesta va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distragerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, și c) în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.

a) Inexistența datelor cu privire la necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni.

Cu privire la acest aspect, s-a învederat instanței că inculpatul nu are antecedente penale și nu a fost implicat în derularea vreunei proceduri judiciare finalizate cu o soluție de netrimitere în judecată.

De asemenea, s-a arătat că persoana inculpatului reprezintă criteriul principal ce se impune a fi analizat din perspectiva riscului de a săvârși noi infracțiuni. în acest sens, al importanței majore a criteriului persoanei și al preponderenței, pe care el trebuie să-l aibă în acest context, s-au invocat considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului din Hotărârea Velyev c. Rusia.

Astfel, raportat la toate aceste circumstanțe, devine evident că nu există nicio probă care să susțină ideea că se impune privarea de libertate a inculpatului, din necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească noi infracțiuni.

Un argument în plus vizavi de inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească noi infracțiuni îl constituia, inclusiv înlăturarea temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. c) C. proc. pen., stabilindu-se că acest temei nu era și nu a fost niciodată incident în cauză. în consecință, raportat la acest motiv s-a apreciat că nu există niciun temei care să justifice privarea de libertate în continuarea inculpatului.

b) Zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte nu poate fi luată în considerare ca și piedică reală a acordării beneficiului acestei măsuri.

Întrucât această condiție prevăzută de art. 1602 alin. (2) este identică celei prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) s-a susținut că reperele jurisprudențiale formulate de C.E.D.O. în această din urmă problemă sunt mutația mutandis aplicabile în materia liberării provizorii sub control judiciar.

Astfel, C.E.D.O. a arătat că, în aprecierea privind existența și actualitatea pericolului de zădărnicire a adevărului, se impune o analiză a modalității în care mai poate fi în mod efectiv zădărnicit adevărul printr-o activitate ilicită de denaturare desfășurată de cel în cauză.

S-a statuat că, în măsura în care mijloacele de probă, esențiale pentru cauză, au fost administrate, menținerea unei masuri privative de libertate în considerarea acestui aspect nu se mai justifică.

Martorii audiați au confirmat că primarul nu avea vreo atribuție de serviciu în legătură cu contractul de salubrizare și firma B. nu a fost favorizata în niciun fel. Oricum, împrejurarea dacă primarul avea atribuții de serviciu în legătura cu contractul de salubrizare, nu este o problemă de fapt, care să se probeze cu martori, ci este exclusiv o problemă de drept care rezultă din dispozițiile legilor speciale (Legea nr. 101/2006 etc.)

c) Inexistența unor motive concrete care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar afecta buna desfășurare a procesului penal.

O ultimă verificare pe care trebuie să o facă instanța, conform deciziei obligatorii a înaltei Curți de Casație și Justiție, este aceea dacă lăsarea în libertate sub control judiciar a inculpatului poate influența negativ buna desfășurarea procesului penal.

Raționamentul, pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a impus o asemenea verificare, reiese din coroborarea prevederilor art. 136 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare la scopul masurilor preventive (printre care apare și buna desfășurare a procesului penal) cu prevederile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. care arată că scopul acestor măsuri poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Astfel, buna desfășurare a procesului penal se raportează la celeritatea judecații, evitarea amânării cauzei din motive imputabile inculpatului, cum ar fi lipsa acestuia de la judecarea cauzei, lipsă care ar face imposibilă administrarea anumitor probe.

De asemenea, acest motiv nu poate fi analizat decât tot prin raportate la circumstanțele personale ale inculpatului, întrucât doar în acest mod, se poate verifica în ce măsură ar exista în mod real, riscul afectării bunei desfășurări a procesului penal. După cum deja s-a demonstrat, aceste circumstanțe sunt în totalitate favorabile admiterii cererii, reprezentând inclusiv o garanție în plus că acesta va respecta obligațiile impuse de instanță.

Mai mult decât atât, nu s-ar putea face abstracție nici de momentul procesual la care se află cauza. Astfel, la acest moment urmărirea penală a fost finalizată, s-a procedat la citirea actului de sesizare precum și la ascultarea inculpaților. Până la acest moment nu a fost identificat niciun element care să creeze măcar suspiciunea teoretică că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca să afecteze buna desfășurare a procesului penal, ci, din contră, acesta și-a exprimat, aproape la fiecare termen de judecată, dorința ca acest proces sa se finalizeze cât mai repede. Așadar, nici raportat la acest ultim motiv nu ar rezulta o necesitate reală de a-l priva pe inculpat de libertate și, în consecință, s-a reiterat solicitarea adresată instanței de a admite prezenta cerere și de a nu cădea în capcana menținerii măsurii arestării din pură inerție și în baza unor pure speculații.

S-a mai arătat că admiterea prezentei cereri formulate se impune și pentru că, potrivit deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție anterior menționată, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat atestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsura buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicata de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.

Cu alte cuvinte, subzistența temeiurilor de arestare reprezintă condiția premisă pentru dispunerea liberării provizorii sub control judiciar. Logic, această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, cate să justifice convingerea că lăsarea inculpaților în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună.

- Raportat la natura și gravitatea faptelor comise, precum și la circumstanțele personale ale inculpatului.

În primul rând, s-a considerat că, temeinicia unei cereri de liberare provizorie se apreciază în funcție de circumstanțele ce țin de natura și gravitatea faptelor comise și de circumstanței personale ale inculpatului. Cu privire la acest al doilea criteriu, s-a considerat binevenită această precizare dat fiind că, în nenumărate rânduri, s-a apreciat că circumstanțele de ordin personal respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală adoptată, situația profesională, socială și familială, va fi examinată într-un moment procesual ulterior, apreciere în totală contradicție cu prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., potrivit căruia alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Cu toate acestea, ori de câte ori s-a analizat necesitatea privării de libertate a inculpatului din această perspectivă, singurul argument adus de instanță a fost faptul că activitatea presupus infracțională a inculpatului este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localității, și atribuțiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecințele acțiunilor acestora sunt de natură a afecta o întreagă comunitate. Ori, circumstanțele de ordin personal al inculpatului, cu referire strictă la acesta au contrazis concluzia că liberarea provizorie ar crea pericol pentru ordinea publică.

Cu toate acestea judecătorii au considerat că, datorită calității celuilalt inculpat, punerea în libertate a numitului S.C. nu este posibilă întrucât ar fi tulburată ordinea publică, fără a lua în considerare circumstanțele personale ale inculpatului. Un astfel de raționament devine inacceptabil și vădit în contradicție inclusiv cu principiul răspunderii personale.

Pentru a stabili că prin admiterea unei cereri de liberare provizorie s-ar produce o tulburare a ordinii publice, judecătorul este obligat să se raporteze exclusiv la persoana celui care a făcut cererea și să existe probe în susținerea acestui motiv.

În plus, argumentul, anterior menționat, nu doar că este în vădită neconcordanță cu principiul răspunderii personale, dar chiar acceptându-l se observă că acesta conduce la o gravă inechitate procesuală. Astfel, nu se înțelege de ce raportat la calitatea de fost primar a inculpatului A.S. s-ar impune privarea de libertatea numitului S.C.M., în timp ce, față de celelalte două inculpate, din prezent cauză, nu s-a dispus luarea nici unei măsuri preventive, chiar dacă și activitatea acestora era în legătura directă cu cel dintâi inculpat. Aceasta raportare la ceilalți coacuzați din perspectiva strictă a echității o face și C.E.D.O. atunci când analizează legalitatea și temeinicia unei măsuri privative de libertate: „în plus, Curtea observă că ceilalți doi co-inculpați nu au fost reținuți și nu exista nimic în dosar care să sugereze că acest fapt a afectat cursul corespunzătoare a procedurii”- Hotărârea Malik c. Poloniei, din 4 iulie 2006, par. 48

În ceea ce privește natura și gravitatea faptelor nu trebuia pierdut din vedere faptul că, un element important în aprecierea gravității faptei, îl constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. și caracterul violent/non-violent al faptei imputate. C.E.D.O. cere o mult mai mare rigurozitate în aprecierea existenței unor temeiuri care să justifice privarea de libertate atunci când inculpatului îi este imputata comiterea unei fapte non-violente: „Având în vedere cete de mai sus și constatând că infracțiunile de care reclamantul a fost acuzat, chiar dacă sunt sancționate cu o sancțiune severă, nu au fost crime violente (.), Curtea concluzionează că motivele invocate de către autoritățile naționale nu ar putea justifica perioada totală de detenție a reclamantului”.- Hotărârea Kaprzyk c. Poloniei din 21 octombrie 2009, par. 41

De asemenea, gravitatea deosebită a faptelor nu era prin ea însăși suficientă pentru susținerea necesitații menținerii acestei măsurii excepționale a arestului preventiv. în mod evident, probele concrete că liberarea provizorie a inculpatului ar conduce la existența unui pericol pentru ordinea publică trebuiau să se refere la elemente extrinseci faptelor imputate, căci pericolul pentru ordinea publici reprezentat de comiterea faptelor urmează să fie valorificat prin funcția punitivă și represivă a sancțiunii penale.

Pare superfluu că, în susținerea acestor idei, de necesitate a unor probe concrete, care să vizeze exclusiv teza probatorie a existenței unui pericol concret pentru ordinea publică să fie făcută o referire la multitudinea condamnărilor pe care România le-a primit la C.E.D.O. tocmai în temeiul unei abordări generice, stereotipe și neparticularizate la circumstanțele speței a condiției privind pericolul concret pentru ordinea publică. Au fost invocate cauzele Calinanovici c. României, cauza Irinel Popa și alții c României, cauza Tarău c. României, cauza Tiron o României, cauza Jiga c. României, cauza Miluită c. României, cauza Begu c. României.

Curtea a arătat de nenumărate ori că odată cu trecerea timpului acest pericol se diminuează, devenind din ce în ce mai puțin pertinent odată cu trecerea timpului. în plus, Curtea a arătat că în lipsa unei argumentații cu privire la imposibilitatea recursului la alte măsuri preventive - precum eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune - de la un moment dat încolo detenția preventiva a unei persoane nu mai este justificată - Hot. Jaworski c. Poloniei din 28 martie 2006 (în același sens, Hot. Kubicz c. Poloniei din 28 martie 2006, Hot. Radoslav Popov c. Bulgariei din 2 noiembrie 2006, Hot. Hasan Ceylan c. Turciei din 23 mai 2006, ș.a.).

- Raportat la rezonanța faptei.

Un alt argument invocat des în susținerea existenței unui pericol de tulburare a ordinii publice părea să fie cel referitor la faptul că rezonanța faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat e actuală și suscită interes cel puțin sub aspectul modului de acțiune a organelor statului. Un asemenea argument practic conduce la concluzia că interesează mai puțin dacă lăsarea inculpatului în libertate provizorie ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, aspectul cu adevărat important din această perspectivă fiind modul de acțiune a organelor statului. S-a învederat că, deși este o practică încetățenită a instanțelor de judecată de a lua măsuri preventive și a le menține, pe perioade îndelungate de timp, pentru a crea cetățenilor imaginea de instanțe eficiente, scopul măsurilor preventive nu este cel de exemplaritate a lor, ci strict cel stabilit de art. 136 C. proc. pen.

În acest context, s-a arătat a fi superfluu să se mai menționeze că o concepție precum cea menționată anterior, este în mod vădit contrară, atât dispozițiilor legale interne, cât și jurisprudenței C.E.D.O., dat fiind faptul că dreptul la libertate și siguranță este un drept fundamental, iar orice atingere adusă acestuia trebuie să se înscrie în cazurile de excepție, prevăzute expres de lege, să fie temeinic justificată și necesară, celui în cauză fiindu-i oferite toate garanțiile împotriva unei privări de libertate arbitrare. Cu toate acestea, instanțele naționale par să nu cunoască, într-un mod absolut inacceptabil, motivele pentru care se justifică privarea de libertate a unei persoane, ori printre acestea în mod cert nu figurează cel privitor la „necesitatea dovedirii că organele statului luptă împotriva corupției”.

Raportat la acest aspect, s-a amintit că presiunea mass - media nu este și nu trebuie să reprezinte un criteriu care să influențele judecata cererii de liberare provizorie. Mai mult decât atât, s-a învederat că oricum interesul mass-media pentru prezenta cauză a fost generat de calitatea de primar a celuilalt inculpat și nici pe departe nu are în vedere persoana inculpatului S.C.M.. în plus, chiar și prin raportare la celălalt inculpat, arestat în cauză, s-a observat o scădere semnificativă a interesului mass-media pentru prezenta cauză. în consecință, și din această perspectivă, a fost relevat faptul că analizată singular cauza, în ceea ce-l privea pe inculpatul S.C., opinia publică nu era interesată de derularea procesului penal.

Referitor la starea de sănătate a inculpatului s-a arătat că, așa cum reiese din fișa sa medicală, inculpatul suferă de spondiloză cervico - lombară, acesta având nevoie de tratament conservator balneo - fizio - kinetoterapeutic și de o reevaluare lunară neurochirurgicală. în absența acestor măsuri medicale, inculpatul poate ajunge la dureri lombare de o deosebită intensitate, putând ajunge în situația de a fi necesară o intervenție chirurgicală. în baza respectivei fișe medicale inculpatului i-a fost asigurat tratamentul medical în cursul urmăririi penale, acesta fiind transportat zilnic la Spitalul de Recuperare Cluj, întrucât în sistemul A.N.P, acest lip de tratament nu poate fi asigurat. Deși aspectele legate de problemele de sănătate ale inculpatului au fost învederate instanței, la fiecare termen de judecată, privarea acestuia de libertate a fost menținută, considerându-se că tratamentul de care acesta beneficiază este suficient. Cu toate acestea, s-a dovedit contrariul, inculpatul fiind internat în perioada 30 ianuarie 2012 - 15 februarie 2012 la Spitalul Penitenciar Dej tocmai datorita agravării stării sale de sănătate determinată de condițiile de detenție. Potrivit scrisorilor medicale din data de 07 februarie 2012 inculpatul a fost diagnosticat cu polidiscopatie cervico - dorso - lombară, lumbago cronic, microlitiază renala, lombosciatică dreapta, prostatita cronică, hipercolesterolemie și aritmie extrasistolică ventriculară cls. III A. în consecință, devenea evident că starea de sănătate a inculpatului s-a agravat, acesta fiind diagnosticat cu afecțiuni inexistente la momentul arestării.

S-a considerat că se impune admiterea prezentei cereri și din acest motiv, în caz contrar dreptul prev. de art. 3 din C.E.D.O. fiind unul pur formal și teoretic în contradicție totală cu jurisprudența CEDO.

În context, s-a arătat că starea de sănătate reprezintă un element ce trebuie luat în considerare atât la alegerea măsurii care se dispune, potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., cât și la individualizarea acestora, cu alte cuvinte, aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare nu se poate face cu ignorarea acestui aspect. Așadar nu s-ar putea susține că această circumstanță, putea justifica doar o eventuală revocare a măsurii atunci când starea de sănătate face absolut imposibilă menținerea acesteia, ci aceasta trebuie avută în vedere ori de câte ori se analizează necesitatea privării de libertate a unui inculpat. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște importanța acestui criteriu atunci când se analizează necesitatea privării de libertate a unei persoane. Astfel, într-o altă cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul Parchetului împotriva încheierii din 18 martie 2011 a Curții de Apel București prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului inclusiv din considerentul stării de sănătate a acestuia, reținând că referitor la persoana inculpatului B.V.A., înalta Curte are în vedere datele referitoare la persoana acestuia: fost lucrător D.G.A., doctorand, lipsit de antecedente penale, are un domiciliu stabil și o familie cu doi copii minori, precum și probleme de sănătate, de natură cardiologică, cate se pot agrava datorită regimului de detenție.

Astfel, dată fiind această situație s-a considerat că și din acest motiv se impunea liberarea provizorie sub control judiciar.

Inculpaților cărora li s-au imputat fapte chiar mai grave decât cea imputată inculpatului S.C., au fost eliberați după perioade mult mai scurte de timp. Așadar, chiar raportat la alte dosare de mare corupție, s-a arătat că, în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C., privarea acestuia în continuare de libertate nu se poate face decât cu consecința unei grave inechități procesuale.

În mod constant instanțele care au analizat necesitatea privării de libertate a inculpatului au considerat că aceasta se impune datorită naturii și gravitații faptei, datorită calității de primar a coinculpatului, activitatea inculpatului S.C. fiind în strânsă legătură cu cea desfășurată de A.S., sau datorită faptului că era necesar să se demonstreze, opiniei publice, că organele statului luptă împotriva corupției. în acest caz, de ce doar inculpatul S.C. era privat în continuare de libertate, atâta timp cât celelalte persoane erau cercetate pentru aceleași fapte, activitatea acestora fiind de asemenea în strânsă legătură cu cea a inculpatului A.S., iar organele statului au afirmat, în mod constant, că luptă împotriva corupției nu împotriva faptelor de corupție săvârșite de anumiți inculpați.

Mai mult decât atât, această inechitate procesuală a existat încă de la momentul dispunerii măsurii. S-a constatat că, după aproximativ 5 luni de la arestare, inculpatul este în continuare privat de libertate în baza acelorași motive stereotipe.

Dată fiind perioada scursă de la momentul dispunerii măsurii și dată fiind inechitatea procesuală existentă încă de la acel moment, s-a susținut că nu se mai poate argumenta în niciun fel necesitatea menținerii inculpatului în stare de arest.

Din punct de vedere formal această cerere, așa cum s-a și reținut, de altfel, în ședința publică din 2 aprilie, este admisibilă în principiu, dar, pe fondul ei, instanța de fond a constatat că există considerente pentru care se impune respingerea ei ca nefondată.

în continuare, instanța de fond a expus considerentele pentru care apreciază că se justifică respingerea cererilor, formulate de fiecare dintre cei doi inculpați, privați în mod preventiv de libertate, în prezenta cauză, cereri care vizează revocarea măsurii preventive a arestului, respectiv înlocuirea acestei drastice măsuri preventive, fie cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fie cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

Pe cale de consecință, considerentele fundamentează soluția instanței de menținere a acestora în stare de arest preventiv, potrivit disp. art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Detaliat, inculpatul A.S. a fost deferit justiției la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condițiile concursului real de infracțiuni, a faptelor penale incriminate de:

- art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen. (18 acte materiale);

- art. 26 C. pen., rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale);

- art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);

- art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);

- art. 256 C. pen. Potrivit art. 139 C. proc. pen. măsura preventivă inițial dispusă față de o persoană, care are calitatea de inculpat într-o cauză penală, se poate înlocui, cu o altă măsură preventivă când a intervenit o schimbare a temeiurilor de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea inițială a respectivei măsuri. Potrivit alin. (35) din art. 139 C. proc. pen., măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu una din măsurile preventive prev. de art. 136 alin. (1) lit. b) și c), când, conform tezei finale a alin. 1 din același text legal invocat, s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

La acest moment procesual, respectiv la primul termen de judecată fixat în cauză, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dispus strămutarea speței de la Curtea de Apel Cluj, cu referire la inculpatul A. se constată că nu există niciun motiv faptic sau juridic pentru care să se dispună revocarea sau înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu una mai blândă. Inițial, inculpatul a fost supus măsurii arestului preventiv în prezenta cauză, reținându-se ca fiind incidente față de acesta prev. art. 148 alin. (1) lit. b), lit. c) și lit. f) C. proc. pen. După ce instanța - Curtea de Apel Cluj - a fost investită cu soluționarea cauzei, la data de 29 decembrie 2011 (primul termen de judecată, fixat în cauză, în urma repartizării aleatorii fiind de 19 ianuarie 2012), dar s-a recurs la un termen intermediar la 5 ianuarie 2012, pentru a se da eficiența necesară art. 3001 C. proc. pen., la termenul de judecată fixat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv de către judecător, au fost avute în vedere doar temeiurile reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece s-a constatat că doar acestea sunt incidente față de inculpat, în mod motivat arătându-se de ce se justifică înlăturarea prev. lit. b) și lit. c) ale art. 148 C. proc. pen., inițial reținute față de inculpatul A.S.

Analizând conținutul prev. art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., se constată că acest temei legal este în continuare incident față de inculpat, deoarece acuzele care planează asupra acestuia, respectiv infracțiunile de trafic de influență, instigare la spălare de bani, luare de mită, complicitate la spălare de bani, primire de foloase necuvenite, sunt infracțiuni ce sunt sancționate de legiuitorul român cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. O parte din aceste infracțiuni sunt reținute a fi comise în formă continuată, iar lăsarea în libertate a inculpatului și la acest moment procesual constituie pericol concret, actual pentru ordinea publică.

Acest pericol concret pentru ordinea publică (nu se confundă cu pericolul social al faptelor imputate), rezultă din circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor, ce îi sunt imputate acestui inculpat. Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale și care trebuie încă avut în vedere în prezenta cauză, ce se află la debutul cercetării judecătorești - la nivelul Curții de Apel Cluj, după verificarea regularității actului de investire procedându-se doar la audierea celor trei inculpați - A.S., S.C.M.

și A.M.U. - (reprezentat de declarațiile de învinuiți/ inculpați, declarațiile martorilor N.G.L., I.O.M., P.I., T.A.E., M.N., M.R.M., L.A., H.S.H., V.A.M., L.A.A., P.B.N.D., S.M.C., P.V., C.E.C., C.D., Ș.G., Ș.M.O., B.I., M.M., C.M.E., T.C., A.C., L.L., T.G., M.C.G., N.S., M.A., L.S., L.F., Ț.A., F.Ș., P.M., F.M., C.M., M.L., G.E., copiile certificate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpații din prezenta cauză, înscrisurile ridicate de la inculpați cu ocazia efectuării perchezițiilor, înscrisurile administrate din partea persoanelor juridice din prezenta cauză), rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia, constituie pericol actual concret pentru ordinea publică date fiind natura relațiilor sociale, vătămate prin activitatea infracțională ce îi este imputată, relații sociale care vizează exercițiul funcției de primar, ca reprezentant al administrației publice locale, apariția evidentă a unui sentiment de indignare în rândul comunității din care provine inculpatul, cum că, persoane ce s-au bucurat de încrederea lor (primarul fiind reprezentant al statului, al administrației publice locale, ce este ales prin vot secret, direct, universal) și care sunt acuzate de comiterea unor infracțiuni grave, ar putea beneficia de clemența nejustificată a organelor abilitate ale statului, de a fi cercetate în stare de libertate.

Inculpatul, chiar dacă nu a comis infracțiuni de violență, este acuzat de săvârșirea, într-un interval de timp substanțial, a unor infracțiuni, atât de pericol, cât și de rezultat, ce au avut în materialitatea lor un caracter repetitiv. De reținut că, la șase dintre capetele de acuză ce sunt reținute în sarcina sa, este reținută incidența prev. art. 41 alin. (2) C. pen., dispoziție legală pe care instanța o are în vedere atunci când reține repetativitatea materială a unora dintre acuzele reținute față de acesta. Acest inculpat avea, la momentul la care se susține că ar fi comis faptele imputate, calitatea de primar a municipiului Cluj - Napoca, funcție publică, ce implică autoritatea statului și care are la bază încrederea și respectul cetățenilor, care, participând la procesul electiv, au apreciat că inculpatul este cel care trebuie să le reprezinte pe plan local și național interesele, dar, acuzele ce planează asupra sa, demonstrează la acest moment procesual, că acesta ar fi „trădat” încrederea ce i-a fost acordată de membrii comunității, ce l-a votat, și care este acum nesigură, în mod cert, pe opțiunile făcute.

Aceste considerente sunt avute în vedere la justificarea soluției adoptate de către instanță pentru respingerea cererilor formulate de către inculpat în direcția revocării măsurii arestului preventiv și punerii sale, de îndată, în libertate, respectiv în direcția înlocuirii acestei drastice măsuri preventive cu una mai blândă, fie cu cea prev. de art. 145 C. proc. pen., fie de cea reglementată de art. 1451 C. proc. pen. Așa cum s-a mai reținut, aceste considerente fundamentează și soluția de menținere a acestei măsuri preventive, ce a fost inițial luată, prelungită și ulterior menținută față de A.S., în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Această măsură preventivă a fost inițial luată, prelungită și ulterior menținută de către magistratul competent din punct de vedere material și teritorial să dispună în această materie, prevederile legale și garanțiile procesuale ale inculpatului, în aceste materii, fiind riguros interpretate și aplicate.

Raportat la situația celuilalt inculpat, la acest moment procesual, respectiv la primul termen de judecată fixat în cauză după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dispus strămutarea speței de la Curtea de Apel Cluj, cu referire la inculpatul S.C. se constată că nu există niciun motiv faptic sau juridic pentru care să se dispună revocarea sau înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu una mai blândă. Inițial, inculpatul a fost supus măsurii arestului preventiv în prezenta cauză, reținându-se ca fiind incidente față de acesta prev. art. 148 alin. (1) lit. b), lit. c) și lit. f) C. proc. pen. După ce instanța - Curtea de Apel Cluj - a fost investită cu soluționarea cauzei, la data de 29 decembrie 2011 (primul termen de judecată, fixat în cauză, în urma repartizării aleatorii fiind de 19 ianuarie 2012), dar s-a recurs la un termen intermediar la 5 ianuarie a.c., pentru a se da eficiența necesară art. 3001 C. proc. pen., la termenul de judecată fixat pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv de către judecător, au fost avute în vedere doar temeiurile reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece s-a constatat că doar acestea sunt incidente față de inculpat, în mod motivat arătându-se de ce se justifică înlăturarea prev. lit. b) și c) ale art. 148 C. proc. pen., față de acest inculpat.

Analizând conținutul prev. art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., se constată că acest temei legal este în continuare incident față de inculpat. Două din acuzele care planează asupra acestuia, respectiv infracțiunile de dare de mită și participație improprie la spălare de bani, sunt infracțiuni ce sunt sancționate de legiuitorul român cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Infracțiunile ce sunt reținute a fi comise de către inculpat, sunt infracțiuni în formă continuată, iar lăsarea în libertate a acestuia și la acest moment procesual constituie pericol concret, actual pentru ordinea publică.

Acest pericol concret pentru ordinea publică (nu se confundă cu pericolul social al faptelor imputate), rezultă din circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor, ce îi sunt imputate acestui inculpat. Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale și care trebuie încă avut în vedere în prezenta cauză, ce se află la debutul cercetării judecătorești (probatoriu enunțat la anteriorul inculpat și care, fiind deja expus, nu se impune a fi reluat), rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia, constituie pericol actual concret pentru ordinea publică date fiind natura relațiilor sociale, vătămate prin activitatea infracțională ce îi este imputată și efectul negativ produs și menținut la nivelul colectivității în care acesta ar fi comis faptele.

Inculpatul, chiar dacă nu a comis infracțiuni de violență, este acuzat de săvârșirea, într-un interval de timp substanțial, a unor infracțiuni, ce au avut în materialitatea lor un caracter repetitiv. De menționat că, la toate cele trei capete de acuzare, reținute în sarcina acestui inculpat, este reținută incidența prev. art. 41 alin. (2) C. pen., dispoziție legală pe care instanța o are în vedere atunci când reține repetitivitatea materială a acuzelor reținute față de acesta. Acest inculpat, era un potent om de afaceri, la nivelul județului Cluj, la momentul la care se susține că ar fi comis faptele și, prin poziția sa socio-financiară, a adus atingere normalei desfășurări a relațiilor ce trebuiau să se deruleze pe piața financiară și economică a județului Cluj.

Prin acțiunile ce se susține că le-ar fi desfășurat vis-a-vis de coinculpații A., acesta ar fi produs și perturbarea semnificativă a normalei desfășurări a activității de primar, dar și a activității instituției în care coinculpatul lucra. Infracțiunile imputate acestui inculpat, în mod categoric nu vizează infracțiuni de violență, dar ele se situează în sfera criminalității cu un grad crescut de pericol, deoarece, profitând de potența sa financiară și socială, acesta ar fi reușit să își asigure, în mod nelegitim, o parte a activității economice desfășurate la nivelul municipiului Cluj - Napoca, prin prisma relațiilor dezvoltate cu familia A.

Amploarea activității infracționale imputate acestui inculpat, prin prisma repetitivității actelor materiale și a intervalului de timp substanțial în care se susține că ar fi desfășurat-o, a produs, la nivelul opiniei publice, un puternic impact negativ, un evident sentiment de indignare ce nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, continuă să subziste. Dacă în continuarea derulării acestei cercetări judecătorești, ce de abia a debutat, acest inculpat ar fi cercetat în stare de libertate s-ar declanșa, cu certitudine, puternice reacții în rândul opiniei publice vis-a-vis de faptul că, persoane ce sunt acuzate de comiterea unor infracțiuni de corupție, ar putea să beneficieze de o inexplicabilă clemență din partea organelor statului abilitate cu restabilirea ordinii de drept.

Intervalul de timp de când acest inculpat este privat de libertate, în mod preventiv, nu poate fi privit ca depășind termenul rezonabil, avut în vedere de CEDO, în contextul în care, urmărirea penală declanșată împotriva acestuia s-a finalizat la data de 22 decembrie 2011, instanța a fost sesizată cu soluționarea cauzei la data de 29 decembrie 2011, măsura preventivă a arestului debutând împotriva acestuia la data de 11 noiembrie 2011. Faza urmăririi penale cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv s-a desfășurat înlăuntrul unui interval de timp mai mic de șapte săptămâni, iar de la momentul sesizării instanței cu soluționarea cauzei s-a scurs un interval de timp de 3 luni și 4 zile, în care s-au parcurs etapele prev. de art. 3001 C. proc. pen., de art. 300 și art. 323 C. proc. pen. Dacă s-ar accepta ideea, și instanța resubliniază aici, la acest moment procesual, că inculpatul ar putea fi pus în stare de libertate, s-ar accentua, în mod evident, sentimentul de insecuritate și indignare, deja format la nivelul opiniei publice, că persoane, ce prin prisma statutului socio-financiar, pot să ignore valorile sociale ocrotite de legiuitorul român în statul de drept (normala desfășurare a relațiilor economice și a relațiilor ce implică exercițiul autorității locale) și beneficiind de o inexplicabilă clemență a organelor statului ar putea fi cercetate în stare de libertate.

Elementele invocate de către inculpat, prin apărătorii săi aleși, cum că circumstanțele personale favorabile prezentate (infractor primar, bine integrat în familie și societate, suportul constant de care beneficiază din partea membrilor familiei, este absolvent al unei forme de învățământ superior, are în întreținere un copil minor), trebuie să aibă „greutatea” reală la aprecierea cererilor formulate, sunt avute în vedere tocmai pentru că, aceste cereri instanța le analizează și prin luarea în considerare a prev. art. 136 alin. (1) rap. la alin. (8) C. proc. pen.

În unitatea din cadrul A.N.P.R în care inculpatul S.C.M. a fost transferat, ca și în cea în care s-a aflat până la momentul transferului său, i s-a asigurat și i se asigură asistența medicală optimă, la care a făcut trimitere prin prisma stării sale de sănătate, respectiv prin prisma afecțiunilor ce le prezintă și care au fost dovedite cu actele medicale depuse la filele 64 - 66 din al doilea volum al Curții de Apel Cluj. Starea de sănătate a inculpatului urmează a fi evaluată corespunzător de către organe specializate ale statului și, în funcție de concluziile acestora, instanța va dispune măsurile care se impun, cu atât mai mult cu cât la nivelul municipiului Tg. Mureș există clinici medicale ce pot asigura și, acordă, la standarde înalte, acestui inculpat ajutorul necesar.

Aceste considerente sunt avute în vedere la justificarea soluției adoptate de către instanță pentru respingerea cererilor formulate de către inculpat în direcția revocării măsurii arestului preventiv și punerii sale, de îndată, în libertate, respectiv în direcția înlocuirii acestei drastice măsuri preventive cu una mai blândă, fie cu cea prev. de art. 145 C. proc. pen., fie de cea reglementată de art. 1451 C. proc. pen. Ele fundamentează însă și soluția de menținere a acestei măsuri preventive, ce a fost inițial luată, prelungită și ulterior menținută față de S.C.M., în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Această măsură preventivă a fost inițial luată, prelungită și ulterior menținută de către magistratul competent din punct de vedere material și teritorial să dispună în această materie, prevederile legale și garanțiile procesuale ale inculpatului, în aceste materii, fiind riguros interpretate și aplicate.

Față de aceste motive, s-a respins, pe calea încheierii din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul S.C.M.; s-au respins, ca nefondate, cererile formulate de către apărătorii aleși ai inculpaților A.S. și S.C.M. și care au fost însușite de aceștia, de:

- revocare a măsurii preventive a arestului și punere, de îndată, în libertate;

- înlocuire a măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu;

- înlocuire a măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, și s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului, în baza dispozițiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menținându-se, față de inculpații A.S. și S.C.M., arestul preventiv.

Împotriva acestei încheieri din 4 aprilie 2012 s-a exercitat calea de atac a recursului de către cei doi inculpați.

în motivele scrise atașate, coroborate cu susținerile orale, sunt reluate pe larg aspectele de fapt, juridice și personale ce reclamă punerea în libertate a inculpaților.

Rezumativ, raportat la situația inculpatului S.C., se invocă, sub aspectul chestiunilor de nelegalitate - judecarea globală a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și a menținerii arestării preventive cu consecința pronunțării unei singure încheieri privitoare la ambele instituții precum și la ambii inculpați; din lecturarea încheierii recurate rezultă că judecătorul în mod repetat se antepronunță în cauză; admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-a desfășurat fără respectarea principiului contradictorialității.

Sub aspectul chestiunilor de temeinicie - pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, ca^e sa justifice convingerea că lăsarea inculpaților în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună.

S-a considerat că, temeinicia unei cereri de liberare provizorie se apreciază în funcție de circumstanțele ce țin de natura și gravitatea faptelor comise și de circumstanței personale ale inculpatului. Ori de câte ori s-a analizat necesitatea privării de libertate a inculpatului din această perspectiva, singurul argument adus de instanță a fost faptul că activitatea presupus infracțională a inculpatului este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localității, și atribuțiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecințele acțiunilor acestora sunt de natură a afecta o întreagă comunitate. Argumentul, anterior menționat, nu doar că este în vădită neconcordanță cu principiul răspunderii personale, dar chiar acceptându-1 se observă că acesta conduce la o gravă inechitate procesuală.

În ceea ce privește natura și gravitatea faptelor nu trebuia pierdut din vedere faptul că, un element important în aprecierea gravității faptei, 11 constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. și caracterul violent/non-violent al faptei imputate. De asemenea, gravitatea deosebită a faptelor nu era prin ea însăși suficientă pentru susținerea necesitații menținerii acestei măsurii excepționale a arestului preventiv. în mod evident, probele concrete că liberarea provizorie a inculpatului ar conduce la existența unui pericol pentru ordinea publică trebuiau să se refere la elemente extrinseci faptelor imputate, căci pericolul pentru ordinea publici reprezentat de comiterea faptelor urmează să fie valorificat prin funcția punitivă și represivă a sancțiunii penale.

Curtea a arătat de nenumărate ori că odată cu trecerea timpului acest pericol se diminuează, devenind din ce în ce mai puțin pertinent odată cu trecerea timpului.

Referitor la starea de sănătate a inculpatului s-a arătat că, așa cum reiese din fișa sa medicală, inculpatul suferă de spondiloză cervico - lombară, acesta având nevoie de tratament conservator balneo – fizio - kinetoterapeutic și de o reevaluare lunară neurochirurgicală. în absența acestor măsuri medicale, inculpatul poate ajunge la dureri lombare de o deosebită intensitate, putând ajunge în situația de a fi necesară o intervenție chirurgicală.

Inculpaților cărora li s-au imputat fapte chiar mai grave decât cea imputată inculpatului S.C., au fost eliberați după perioade mult mai scurte de timp. Așadar, chiar raportat la alte dosare de mare corupție, s-a arătat că, în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C., privarea acestuia în continuare de libertate nu se poate face decât cu consecința unei grave inechități procesuale.

Inculpatul recurent A.S. a invocat că hotărârea nu este motivată; pentru menținerea stării de arest trebuie să existe probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost pus sub acuzare; instanța a prezumat existența pericolului concret pentru ordinea publică, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract de către autorități; în mod formal instanța a analizat posibilitatea luării unei alte măsuri preventive; s-a încălcat garanția duratei rezonabile a arestării preventive. De altfel inculpatul și-a dat demisia din funcția deținută anterior la momentul săvârșirii pretinselor fapte.

Inculpatul S.C. a depus o listă cu numeroase semnături, 593 ca număr, prin care persoanele respective arată că lăsarea sa în liberate nu prezintă vreun pericol pentru ei sau pentru ordinea publică.

Instanța de recurs analizând motivele invocate, argumentele și înscrisurile aduse în susținere, cu examinarea cauzei sub toate aspectele, reține următoarele:

Deși vastă în expunerea formală a susținerilor apărării inculpaților aduse în fața instanței și succintă în prezentarea propriilor opinii în ceea ce privește răspunsurile la situațiile invocate (în special cele plasate pe un culoar strict juridic de abordare), hotărârea judecătorului fondului este la adăpost de orice critici raportat la modul de tratare procesual-juridic al problemelor ivite.

Astfel, analiza într-un cadru unitar a tuturor chestiunilor legate de instituția juridică largă a măsurilor preventive, implicit și a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, constituia o necesitate în cauză; au fost respectate toate regulile de bază vizând derularea în condiții legale a unei cauze penale, inclusiv principiile contradictorialității sau imparțialității; au fost tratate problemele speței inclusiv în formulele recomandate de jurisprudența Curții Europene a drepturilor omului în materie; cu inserarea unei argumentații adiacente solide, o expunere care deși perfectibilă conține toate elementele necesare care să reclame analiză a actelor și lucrărilor dosarului precum și aplecare juridică din partea judecătorului speței asupra cazului.

Abordând într-o primă etapă situația inculpatului A.S., instanța de recurs reține că a fost deferit justiției la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condițiile concursului real de infracțiuni, a faptelor penale incriminate de :

- art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale);

- art. 26 C. pen., rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prev. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (21 acte materiale);

- art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);

- art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (23 acte materiale);

- art. 256 C. pen.

Dezbaterea pe tema instituției măsurii preventive a fost de plano așezată de către instanța fondului într-o notă legală de analiză alternativă - potrivit art. 139 C. proc. pen. măsura preventivă inițial dispusă față de o persoană, care are calitatea de inculpat într-o cauză penală, se poate înlocui, cu o altă măsură preventivă când a intervenit o schimbare a temeiurilor de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea inițială a respectivei măsuri. Potrivit art. 139 C. proc. pen., măsura arestului preventiv poate fi înlocuită cu una din măsurile preventive prev. de art. 136 alin. (1) lit. b) și c), când, conform tezei finale a alin. (1) din același text legal invocat, s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Cu toate acestea, cu deplin temei s-a consfințit că la acest moment procesual, respectiv la primul termen de judecată de fond, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a României a dispus strămutarea speței de la Curtea de Apel Cluj, cu referire la inculpatul A. se constată că nu există niciun motiv faptic sau juridic pentru care să se dispună revocarea sau înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive - cea a arestului - cu una mai blândă.

Analizând conținutul prev. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că acest temei legal este în continuare incident față de inculpat, deoarece acuzele care planează asupra acestuia, respectiv infracțiunile de trafic de influență, instigare la spălare de bani, luare de mită, complicitate la spălare de bani, primire de foloase necuvenite, sunt infracțiuni ce sunt sancționate de legiuitorul român cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. O parte din aceste infracțiuni sunt reținute a fi comise în formă continuată, iar lăsarea în libertate a inculpatului și la acest moment procesual constituie pericol concret, actual pentru ordinea publică. Acest pericol concret pentru ordinea publică rezultă din circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor, ce îi sunt imputate acestui inculpat.

Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în faza urmăririi penale și care trebuie încă avut în vedere în prezenta cauză, ce se află la debutul cercetării judecătorești - reprezentat de declarațiile de învinuiți/inculpați, declarațiile martorilor N.G.L., I.O.M., P.I., T.A.E., M.N., M.R.M., L.A., H.S.H., V.A.M., L.A.A., P.B.N.D., S.M.C., P.V., C.E.C., C.D., Ș.G., Ș.M.O., B.I., M.M., C.M.E., T.C., A.C., L.L., T.G., M.C.G., N.S., M.A., L.S., L.F., Ț.A., F.Ș., P.M., F.M., C.M., M.L., G.E., copiile certificate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpații din prezenta cauză, înscrisurile ridicate de la inculpați cu ocazia efectuării perchezițiilor, înscrisurile administrate din partea persoanelor juridice din prezenta cauză -, rezultă că, lăsarea în libertate a acestuia constituie pericol actual concret pentru ordinea publică date fiind natura relațiilor sociale, vătămate prin activitatea infracțională ce îi este imputată, relații sociale care vizează exercițiul funcției de primar, ca reprezentant al administrației publice locale, apariția evidentă a unui sentiment de indignare în rândul comunității din care provine inculpatul, cum că, persoane ce s-au bucurat de încrederea lor și care sunt acuzate de comiterea unor infracțiuni grave, ar putea beneficia de clemența organelor abilitate ale statului, de a fi cercetate în stare de libertate.

Inculpatul, chiar dacă nu a comis infracțiuni de violență, este acuzat de săvârșirea, într-un interval de timp substanțial, a unor infracțiuni, atât de pericol, cât și de rezultat, ce au avut în materialitatea lor un caracter repetitiv.

Acest inculpat avea, la momentul la care se susține că ar fi comis faptele imputate, calitatea de primar a municipiului Cluj - Napoca, funcție publică, ce implică autoritatea statului și care are la bază încrederea și respectul cetățenilor, care, participând la procesul electiv, au apreciat că inculpatul este cel care trebuie să le reprezinte pe plan local și național interesele, dar, acuzele ce planează asupra sa, demonstrează la acest moment procesual, că acesta ar fi „trădat” încrederea ce i-a fost acordată de membrii comunității, ce l-a votat, și care este acum nesigură, în mod cert, pe opțiunile făcute.

Intervenirea, la momentul prezent, a unei demisii din partea sa din funcția încredințată nu diminuează cu nimic atât cadrul acuzațiilor grave ce i-au fost aduse cât și repercusiunile explicitate asupra aspectului că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare un pericol concret evident pentru ordinea publică.

Aceste considerente au fost avute în vedere la justificarea soluției adoptate de către instanța de fond pentru respingerea cererilor formulate de către inculpat în direcția revocării măsurii arestului preventiv și punerii sale, de îndată, în libertate, respectiv în direcția înlocuirii acestei drastice măsuri preventive cu una mai blândă, fie cu cea prev. de art. 145 C. proc. pen., fie de cea reglementată de art. 1451 C. proc. pen.

Totodată, aceste considerente fundamentează și soluția de menținere a acestei măsuri preventive, ce a fost inițial luată, prelungită și ulterior menținută față de A.S., în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.

Așadar instanța de recurs reține deplină legalitate și temeinicie în menținerea arestului acestui inculpat de către magistratul competent din punct de vedere material și teritorial să dispună în această materie, prevederile legale și garanțiile procesuale ale inculpatului, în aceste materii, fiind riguros interpretate și aplicate, recursul acestuia fiind astfel de respins ca nefondat pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În alt plan, inculpatul S.C.M. a fost deferit justiției la data de 22 decembrie 2011 sub acuza comiterii, în condițiile concursului real de infracțiuni, a faptelor penale incriminate de:

- art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (18 acte materiale);

- art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în forma participației improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale);

- art. 290 C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 31 alin. (2) C. pen., fiecare dintre acestea fiind sancționate de legiuitorul român cu pedepse a căror maxim special este situat sub limita expusă în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul, care până la pronunțarea unei hotărâri definitive împotriva sa se bucură de prezumția de nevinovăție, garantată prin prev. art. 52 C. proc. pen., a formulat, după cum s-a arătat, și cerere de liberare provizorie sub control judiciar, învederând în mod larg motive de fapt și de drept care justifică, în opinia sa, admiterea ei.

Raționamentul pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție impune o verificare compactă atât a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulate cât și a temeiurilor care justifică menținerea măsurii arestului preventiv reiese din coroborarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la scopul masurilor preventive cu prevederile art. 136 alin. (2) C. proc. pen. care arată că scopul acestor măsuri poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar; iar în paralel - cadrul general de motivații care reclamă înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive instituit la art. 139 C. proc. pen.

Cu alte cuvinte, subzistența temeiurilor de arestare reprezintă condiția premisă pentru dispunerea liberării provizorii sub control judiciar.

Instanța de fond a reținut că această cerere are, pe fond, caracter neîntemeiat, deoarece din starea de fapt, descrisă în actul de investire al instanței, rezultă că pentru a se asigura îndeplinirea prev. art. 1 din C. proc. pen. și pentru a nu se crea oportunitatea pentru acest inculpat de a se plasa în sfera ilicitului penal, din nou, este necesar ca acesta să fie la dispoziția instanțelor de judecată, sub puterea mandatului de arestare inițial emis împotriva sa, la data de 11 noiembrie 2011. Verificându-se această cerere pe fond, se constată că nu poate fi admisă, deoarece acuzele pentru care inculpatul a fost deferit justiției și faza în care se află ancheta judecătorească demonstrează că, față de inculpat, continuă să subziste temeiurile prev. de art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen. Infracțiunile ce se susțin că ar fi fost comise de către acest inculpat petent și care au fost negate a fi fost săvârșite de către acesta nu sunt sancționate, așa cum s-a mai arătat, cu o pedeapsă maximă egală sau mai mare de 18 ani de închisoare dar, repetabilitatea actelor materiale, reținute a fi fost săvârșite de acest inculpat, într-un interval de timp substanțial, de aproximativ 16-18 luni, natura relațiilor sociale vătămate prin această activitate infracțională imputată inculpatului, justifică respingerea acestei cereri pentru ca, astfel, să se asigure normala desfășurare a prezentului proces și neangajarea acestui petent din nou în sfera ilicitului penal.

Chiar dacă în cererea astfel formulată au fost invocate aspecte de ordin personal și medical al acestui inculpat, se apreciază că, prin prisma prev. art. 136 alin. (7) și alin. (8) C. proc. pen. se impune a se adopta aceeași soluție, deoarece, în unitățile penitenciare, în care acest inculpat a fost depus, i s-au asigurat și i se asigură procedurile medicale necesare pentru ameliorarea afecțiunilor de care suferă și menținerea unui nivel normal al stării de sănătate, iar circumstanțele de ordin personal invocate de acesta, trebuie raportate și la atitudinea manifestată de acest inculpat de la începutul declanșării urmăririi penale împotriva sa.

Desigur că, la analizarea acestei cereri provizorie sub control judiciar, instanța a avut în vedere și faptul că acesta este infractor primar, este absolvent de studii superioare, are în întreținere un copil minor, dar toate aceste circumstanțe se interpretează prin raportare la comportamentul adoptat după declanșarea urmării penale de acest inculpat împotriva sa, la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor imputate și la numărul și natura acuzelor ce i se rețin în sarcină.

Toate aceste considerente expuse justifică de ce, în conformitate cu prev. art. 1608a C. proc. pen., se impune respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cerere formulată de către inculpatul S.C.M.

Instanța de recurs reține însă că intervalul de timp de când acest inculpat este privat de libertate, în mod preventiv, nu poate fi privit ca un fenomen detașat de ansamblul speței și a argumentelor ce conduc la schimbarea sau nu a temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestului preventiv.

Urmărirea penală declanșată împotriva acestuia s-a finalizat la data de 22 decembrie 2011, instanța a fost sesizată cu soluționarea cauzei la data de 29 decembrie 2011, măsura preventivă a arestului debutând împotriva acestuia la data de 11 noiembrie 2011.

Toate aceste elemente conduc la ideea că, la acest moment procesual, strict raportat la inculpatul S.C. se poate reține că poate fi cercetat în prezenta cauză, în stare de libertate.

Inclusiv elementele de detaliu invocate de către inculpat, prin apărătorii săi aleși, cum că circumstanțele personale favorabile prezentate (infractor primar, bine integrat în familie și societate, suportul constant de care beneficiază din partea membrilor familiei, faptul că este absolvent de forme de învățământ superior), trebuie să aibă o anumită „greutate” reală la aprecierile formulate.

Toate acestea conduc la argumentul schimbării temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prioritară în analiză juridică în fața împrejurării că temeiurile respective, care au determinat arestarea, și care deci ar subzista, ar impune continuarea privării de libertate.

Schimbarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului se impune a fi abordată și prin prisma inechității procesuale din cadrul acestui dosar.

Astfel, nu se putea face abstracție nici de faptul că în prezenta cauza există alte persoane asupra cărora planează aceleași suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție, în aceeași modalitate și în aceleași împrejurări reținute în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C. în prezenta cauză există alte două învinuite, în sarcina cărora sunt reținute acuzații similare, iar din dosarul de urmărire penală ar fi rezultat că sfera persoanelor implicate în pretinsul mecanism relevat de reprezentanții D.N.A. este una mult mai mare, toate acestea aflate în stare de libertate.

Or, atunci când se analizează existența pericolului concret pentru ordinea publică organele judiciare trebuie să se raporteze la întreg dosarul și la toate persoanele implicate.

Aceasta raportare la ceilalți coacuzați din perspectiva strictă a echității o face și C.ED.O. atunci când analizează legalitatea și temeinicia unei măsuri privative de libertate: „în plus, Curtea observă că ceilalți doi co-inculpați nu au fost reținuți și nu exista nimic în dosar care să sugereze că acest fapt a afectat cursul corespunzătoare a procedurii”- Hotărârea Malik c. Poloniei, din 4 iulie 2006, par. 48.

Nu doar C.E.D.O analizează o astfel de problemă prin raportare și la coinculpați, dar inclusiv instanțele naționale, în mod frecvent, se raportează la situația celorlalți coinculpați atunci când analizează necesitatea privării de libertate a unei persoane. Astfel, în cauze similare, Curtea a arătat că nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere și considerentele de echitate și egalitate în fața legii, față de împrejurarea că alți inculpați din aceeași cauza au fost eliberați, în cazul acestora considerându-se că asigurarea normalei desfășurări a procesului și protejarea valorilor sociale pot fi realizate și prin luarea unei măsuri preventive mai puțin severe.

Având în vedere că situația inculpatului S.C., chiar într-o notă de particularizare a contextului său acuzatorial dar într-o strânsă legătură cu perioada de detenție preventivă deja efectuată, nu se deosebește la acest moment cu nimic de situația celorlalte persoane cercetate în libertate în prezentul dosar, este de susținut că punerea în libertate a inculpatului se impune inclusiv din considerente de echitate.

Așadar, instanța de recurs de față, în esență, face trimitere la jurisprudența Curții Europene care a arătat de nenumărate ori că odată cu trecerea timpului acest pericol public se diminuează, devenind din ce în ce mai puțin pertinent odată cu trecerea timpului - de la un moment dat încolo detenția preventiva a unei persoane nu mai este justificată, Hot. Jaworski c. Poloniei din 28 martie 2006 (în același sens, Hot. Kubicz c. Poloniei din 28 martie 2006, Hot. Radoslav Popov c. Bulgariei din 2 noiembrie 2006, Hot. Hasan Ceylan c. Turciei din 23 mai 2006, ș.a.).

Este superfluu să se mai menționeze că o concepție de persistență într-un cadru privativ de libertate, exceptând situațiile speciale - inclusiv cel din speță raportat la situația inculpatului A., este în mod vădit contrară, atât dispozițiilor legale interne, cât și jurisprudenței CEDO, dat fiind faptul că dreptul la libertate și siguranță este un drept fundamental, iar orice atingere adusă acestuia trebuie să se înscrie în cazurile de excepție, prevăzute expres de lege, să fie temeinic justificată și necesară, celui în cauză fiindu-i oferite toate garanțiile împotriva unei privări de libertate arbitrare.

Înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura mai blândă a obligării de a nu părăsi țara, propusă de instanța recursului de față, poate avea repercusiuni inclusiv referitor la starea de sănătate a inculpatului, unde s-a arătat că, așa cum reiese din fișa sa medicală, inculpatul suferă de spondiloză cervico - lombară, acesta având nevoie de tratament conservator balneo - fizio - kinetoterapeutic și de o reevaluare lunară neurochirurgicală. în absența acestor măsuri medicale, inculpatul poate ajunge la dureri lombare de o deosebită intensitate, putând ajunge în situația de a fi necesară o intervenție chirurgicală. Potrivit scrisorilor medicale din data de 07 februarie 2012 inculpatul a fost diagnosticat cu polidiscopatie cervico - dorso - lombară, lumbago cronic, microlitiază renala, lombosciatică dreapta, prostatita cronică, hipercolesterolemie și aritmie extrasistolică ventriculară cls. III A.

Starea de sănătate reprezintă un element ce trebuie luat în considerare la alegerea măsurii care se dispune cât și la individualizarea obligațiilor auxiliare legale de îndeplinit.

În concluzie, dată fiind perioada scursă de la momentul dispunerii măsurii și dată fiind inechitatea procesuală existentă la acest moment, nu se mai poate argumenta în niciun fel necesitatea menținerii inculpatului în stare de arest, vor avea incidență prev. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a argumentat că toate acestea impun schimbarea temeiurilor care au determinat arestul, înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara apare oportună dar în același timp și necesară, se impun obligațiile legale aferente, cu dispunerea punerii inculpatului S.C. în libertate dacă nu este arestat în altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul S.C.M. împotriva încheierii din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1767/33/2011.

Casează în parte încheierea atacată și rejudecând în fond înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen. dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliție din raza de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu comunice direct sau indirect cu inculpații din prezenta cauză și cu martorii.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului S.C.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 11 noiembrie 2011 emis de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. 1502/33/2011 dacă nu este arestat în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva aceleiași încheieri.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.C.M., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiție.

Obligă recurentul inculpat A.S. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2012.