Invalidity of commercial lease clause and failure to plead illegality grounds in cassation appeal

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.F.B.T. SRL Cluj-Napoca l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca solicitând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de închiriere nr. 2024 din 25 aprilie 2000 încheiat între reclamantă și pârât, cu privire la clauza înscrisă în art. 5 din contract, coroborat cu efectele produse de această clauză înscrisă la art. 7 din același contract.

Judecătoria Cluj Napoca, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă și, prin sentința civilă nr. 14844/2010 din 10 noiembrie 2010, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Tribunalul Comercial Cluj a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 2412/2011 din 15 aprilie 2011 reținând că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, întrucât contractul a fost încheiat de doi comercianți, iar precitata lege se aplică numai consumatorului, așa cum este definit de art. 2, că stipularea clauzei prevăzută de art. 5 din contract nu este prohibită de lege nefiind o clauză abuzivă potestativă, așa cum afirmă reclamanta, acordul de voință al părților stând la baza contractului care a fost încheiat în acord cu prevederilor art. 5 C. civ. Prin clauza prevăzută de art. 5 din contract niciuna dintre părți nu și-a asumat obligația sub condiție suspensivă pur potestativă, care să atragă sancțiunea nulității, în speță nefiind în discuție lipsa intenției debitorului de a se obliga, față de împrejurarea că reclamanta și-a exprimat acordul în sensul modificării cuantumului chiriei, ambele părți asumându-și obligații ferme, neafectate de vreo condiție, ca modalitate a actului juridic, astfel că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 1010 C. civ. Instanța de fond a analizat speța și în raport de dispozițiile art. 966, art. 967 și art. 968 C. civ., constatând că nu sunt întrunite condițiile cerute de aceste texte de lege, nefiind în discuție o obligație fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, motivul de nulitate invocat nefiind subsumat nici unui viciu de consimțământ sau vreunuia dintre cazurile de nulitate virtuală care să rezulte din modul de reglementare a condițiilor de validitate a actului juridic civil.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia civilă nr. 146/2011 din 7 septembrie 2011.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că întreaga apărare din apel se centrează pe ideea incidenței prevederilor Legii nr. 193/2000 și că intenția reală a reclamantei a fost aceea de a se prevala de dispozițiile referitoare la protecția consumatorilor, perspectivă din care, analiza făcută de tribunal, nu-i produce acestuia niciun prejudiciu și că în lipsa indicării unui temei de drept explicit în cuprinsul acțiunii, analiza primei instanțe este una exhaustivă, în condițiile în care s-a statuat în mod corect împrejurarea că în speță nu poate fi incidentă nicio cauză de nulitate absolută derivată din încălcarea prevederilor art. 1010, art. 967, art. 968 C. civ., cu toate că din această perspectivă nu au fost formulate critici în apel.

La data de 5 octombrie 2011 reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, solicitând desființarea acesteia și admiterea cererii de chemare în judecată.

În cererea de recurs reclamanta prezintă obiectul cererii de chemare în judecată și modul de soluționare a cauzei, arătând, în rezumat, că atât instanța fondului cât și instanța de apel au interpretat greșit probele, față de existența clauzei abuzive din contractul de închiriere nr. 2024 din 25 aprilie 2000.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată.

Raportând cerințele art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererii de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu conține motive de nelegalitate a deciziei atacate, în sensul acestui text legal.

Având în vedere că nu pot fi reținute nici motive de ordine publică care să facă incidente în cauză dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.C. C.F.B.T. S.R.L. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 146/2011 din 7 septembrie 2011, pronunțată de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.